SELFCARE
de Tudor Pop – din volumul Softboi Mimosa, OMG
Dezvolți această incapacitate teribilă
De a face styling
Cu șansa de a merge prin spațiu
Având calitate plăcută
foarte emo
Implicând efect subtil
: Contrast nu definiție angulară ) :
Așa vreau să fiu
Moale gol În
lumina mică
aceste minunate câmpuri cu secară
Doresc să mă scufund în ele
rapiță*
4.
de Alexandra Pâzgu – din volumul Dă tot ce ai, Tracus Arte
era linişte azi dimineaţă în camera mea
soarele străpungea perdeaua
o altă perdea străpunsă de soare
un bârâit constant pornea dintr-un motoraş vopsit roşu
un mecanism primit cadou
băga oxigen în acvariul înverzit
unde doi gupii îşi jurau credinţă
i-am aruncat la veceu
în aceeaşi vară
în care părinţii au vândut apartamentul
cutia cu amintiri a copilăriei noastre
am aceleaşi flashuri ca frate-mio
parcă am fi fost legaţi de creiere
şi acum alergăm fiind legaţi de picioare
care încotro spre sfârşitul timpului nostru.
*
de Andrei Gamarț – text inedit
Problema mea e că sunt printre oameni
imaginându-mi că sunt în natură,
printre vietăți și plante,
vrăjit în fața unei sălbatice lumi
ce se zvârcolește
și se lasă văzută.
Dar nu pentru oameni răsare soarele
și nu despre oameni cântă păsările,
și nici ceasul ce anunță miezul nopții.
O mulțime de brațe ce vor să sfâșie
pe primul ieșit în cale,
să vadă din ce sunt făcute
aceste jucării chinuite,
aceste crengi legânate de vânt,
aceste flori cu mii de petale
ce se deschid și se-nchid,
se deschid și se-nchid.
ÎN HABITAT
de Gabi Eftimie – din Nordul e o stare de spirit, Charmides
într-un film în care tocmai m-am trezit e un soare alb şi mă prefac că e ajunul Crăciunului, ba chiar am de gînd să mă comport ca atare.
bagi capul preţ de o secundă ca să verifici statusul, pătratul de un albăstrui lăptos din cadrul uşii se tulbură de praful de zîne împrăştiat, eşti conştient că mă prefac că dorm, alegi, deci, să mimezi o gură de peşte făcut din umbre pe post de sărut. urmează un generic lung, dar nu mă încumet să-l întrerup.
mijesc ochii şi constat: liniştea a atins cote maxime, e aproape somptuoasă în încercarea ei de a ne încuia urechile cu greutatea ei pufoasă, e o pernă pusă pe faţă, doar că e în pereţi, peste tot.
din pat văd tot ce se întîmplă în micul univers. în cubul perfect pătrat al bucătăriei, te-ai prefăcut într-un primat mămos de pe National Geographic, într-o specie de mamifer. sigur, mi-ai zis că, de fapt, nu-i aşa.
te simţi expus, terifiat,
e prima reacţie cînd corpul e trezit nemilos la cinci dimineaţa, îţi aminteşti, am mai discutat despre asta: e un reziduu necontrolat, atît, din epoca de piatră cînd homo neanderthalensis,
ruda noastră extinctă cea mai apropiată, era nevoit să controleze focul cînd se lumina, de teamă să nu fie mîncat.
în fond, ce înseamnă să fii uman?
să-ţi pui salopeta reflectorizantă ca toţi ceilalţi, să stingi lumina după tine cînd pleci
să încui uşa.
REGELE-DRAGON AL MĂRII DE EST
de Radu Nițescu – din volumul Satao, Casa de editură Max Blecher
Închide ochii și imaginează-ți
vârtejul de la Obor:
se-apropie Crăciunul
și-n ochii tuturor
se învârt luminițe,
brazi și sarmale,
cadouri peste cadouri
și bucurie alternată cu jale.
Traversez pe fugă
mulțimea crizată
și mă opresc
la mătușă-mea
în fața scării,
de unde miros greu
de mâncare gătită
vine-n reprize,
dar am mâncat pe drum
pufuleți cu surprize
și altele sunt
visele mele acum.
Sută-n sută băiat
cu inima deschisă,
aștept la interfon
să deschidă,
când mă ia pe șest,
cu voce perfidă,
bătrânul Rege-Dragon
al Mării de Est,
deghizat în cerșetor,
și scoate din jerseu
o mână slăbănoagă, gălbuie,
și-mi cere un leu.
Caut să-i dau, dar el
ridică mingea la fileu,
își schimbă vocea
în aia de zeu și zice:
Știu un lac pierdut
printre munți,
un loc magic,
unde nu-i ca în basme,
cu trei dorințe,
e lumea reală,
un fel de boală,
jumătate a ta,
jumătate universală,
și acolo peștele,
dacă-l prinzi,
îți dă exact ce-ți lipsește.
Pentru că tu ești prost
și dorințele tale
sunt de prost-gust
și banale,
și de cele mai multe ori
nici nu sunt ale tale,
și nici împrumutate nu sunt,
pentru că nu-s nici ale lor.
Îl întreb unde, dar
nu-mi răspunde,
se face că nu mă aude,
își transformă vocea din nou,
îmi spune cât îi e de greu
și-mi mai cere un leu.
Bătrâne Dragon,
nu mânca rahat cu mine,
că nu ține,
vezi-ți mai bine de treabă,
nu-mi place, dar sunt pe grabă,
hai, vezi de treabă.
A închis ochii și a oftat:
dacă nu erai un frustrat,
să știi, prietene,
te-aș fi făcut împărat.
MOOD: LITORAL
de Deniz Otay – din volumul Fotocrom Paradis, OMG
Au fost și zile în care am existat
doar pentru corp.
Nu doar prin corp, ci pentru el,
pentru delectarea lui hedonistă.
Pe plajă cu aproape-prieteni
la conversații light
despre diete și posturi
care împrospătează,
las soarele și briza
să-și facă treaba lor –
organică mântuire și spre paradis.
În momentul ăsta,
tot ce sunt
am puterea să dizolv.
Ce altceva mai însemn
decât un ansamblu prezent
la sfârâiala organelor sale,
lăsat în seama divinei materii
și a compușilor ei neîncetat mișcători
MOMENTE OK
de Florentin Popa – din volumul Dezintegrare, OMG
sunt și momente ok – momente în care
nu suntem disperați să ne cunoaștem
până la sadism, să urmărim cu degetul apăsat
înmuiat în scuipat când citim o foaie de cenușă
să folosim ciurul lui eratostene ca să demascăm
dintr-o casă de doi oameni cine a lăsat
lumina aprinsă în baie cheia nescoasă din ușă
când dragosteadulce se termină și putem să stăm
zece minute ca două scaune de plastic lăsate în ploaie
cu lucerna și cioburile crescând în jurul nostru
cu tâmpla lipită de clavicula mea
deși asta mă forțează să dorm pe spate
și mă face să am coșmaruri în fiecare noapte
gen de când sunt cu tine îngrop de șase luni la tata
și mă doare în vis umărul de la cărat sicriu
mă rog de frati-miu pune umărul bro
nu pot am hemoroizi
și sunt atât de fericit să mă trezesc
și să mă doară-n realitate
sunt și momente ok momente retry
momente cancel momente abort
în care cerul se reflectă în corneea noastră
și ironia nu mai poate să treacă de post
norii dispar în static, no reply from host
doar coolere și greieri în spuza de lumini
și, când îți împing degetele-n palma mea
ca pe-un modul de ram pus prost,
și clipim asincron, știu ca suntem mașini
și-aceste mașini nu vor comunica
CEEA CE FACI TU SE NUMEȘTE CALOMNIE ȘI DEFĂIMARE
de Mădălina Oprea – text inedit
mi-am fotografiat burta, arată ca aluatul pentru gogoși
textura asta mă excită, mă face să vreau să mă masturbez pentru a doua oară pe ziua de azi,
aș posta-o pe insta stories (fotografia), dar știu că aș posta-o din răzbunare: pentru fostele mele prietene care se înfometau în tandem cu mine și îmi spuneau că grăsimea e doar în capul meu, dar nu despre răzbunare aș vrea să fie
plus că, mai aud și o voce care nu e a mea, e a ta, și vocea aia îmi spune că o fac pentru atenție, de parcă atenția ar fi ceva rău.
În fine
a postat astăzi mama ta o poză cu tine – și așa nu știam ce mai faci: ești în vacanță, te plimbi pe la mănăstiri
a postat astăzi mama ta o poză cu tine și pe mine nu m-a înțepat inima
tricoul nu e nou, ochelarii nu sunt ochelarii pe care îi știam eu; mă întreb dacă ceilalți ți s-au rupt, pentru că ochelarii tăi rotunzi sunt iconici
Nu am mai scris despre tine de pe vremea în care eram mai mult sau mai puțin îndrăgostită,
am mai încercat după ce am încheiat-o definitiv, pe 26 mai, la o săptămână după terapie,
scriam parcă prea intențional, prea suferindă, de parcă aș fi vrut să printez toată poezia aia super-tristă, răzbunată și răzbunătoare și să ți-o las în cutia poștala, deși tu nu ai o cutie poștală
dar acum simt că nu mi se pot opri degetele: am băut vin alb și am fumat o țigară, așa, în memoria bunicii mele nina, moartă acum două săptămâni, o moarte pe care încă nu știu cum să o adaptez la exigențele mele literare și nici la traumele noastre transgeneraționale,
E aproape august,mă mut, am avut cea mai bună zi după mult timp: am văzut o poză cu tine și nu m-a înțepat inima
oare pentru că nu arătai bine? oare pentru că arătai obosit, hămesit, obligat, costeliv? oare pentru că nu aveai ochelarii tăi mișto? pentru că părea că ai mai chelit puțin?
Nu știu, aș vrea să nu cred că numai de asta, dar sunt sigură că și asta a jucat un rol important
de parcă am fi într-un meci și eu mă gândesc că tu te uiți dezgustat la story-urile mele și vezi că mi-am schimbat culoarea părului și gata, nu mă mai placi, iar eu mă simt la fel de triumfătoare pentru că văd că nu ți-ai îndreptat poziția, ai chelit și pari buhăit
ce e asta?
am mai remarcat în poză și unghiile tale mari și mi-am adus aminte cum m-ai fingeruit cu ele și m-ai rănit: mi-a curs mult sânge și m-am pișat f greu; m-am simțit agresată și tu te-ai simțit rușinat
mă întreb unde îți mai bagi acum degetele
râdeai de rareș (fostul meu)atunci, râdeai de rareș și râdeam și eu că uite mi-a făcut sex oral, dar sexul ăla oral s-a lăsat cu sânge și cu pereți vaginali perforați; trebuia să plâng, că nu cred că vulva și vaginul meu trebuiau să treacă prin asta. Nici atunci și nici cu tine
vulva și vaginul meu meritau duioșie și considerație și am și spus în nenumărate rânduri, dar nu știu cum se face, nu mă auzeai și continuai să îți bagi unghiile mari în vaginul meu fără pic de considerație, la fel ca rareș
și eu eram cea ostilă
și eu te uram,
și eu eram intolerantă
așa este
toată treaba asta pare atât de nerezolvată, de fragilă, de puerilă
mă înduioșează că nu am putut mai mult și mă simt bine
e mai ușor, într-adevăr, să mă gândesc că nu mai m-ai vrut, m-am pus în poziția asta toată viața, dar adevărul e că nici eu nu te-am vrut pe tine
ne-am scormonit niște răni și am crezut că suntem bff-uri până când am cerut spațiu și nu am vrut să mai facem sex
tu nu aveai nevoie de mine de fapt, tu aveai nevoie de cineva care să te ajute să te simți mai puțin singur iar eu veneam la tine pentru mâncare și pentru sex
& aș mai face sex cu tine, aș vrea să te mai aud cum gâfâi ca un câine, aș vrea să te mai pun să îți ții ochii larg deschiși când îți dai drumul să îți mângâi părul să îți sărut pieptul fragil și foarte mic să facem sex așa ff repede, concentrat, ca un suc la plic, tu să îți dai drumul la fel de repede și te simți rușinat, eu să îți spun că nu e nimic, se întâmplă
Îmi vine să scriu mesaje lungi oamenilor, epistole în care le spun despre starea asta gingașă și lucidă în care mă aflu; îmi vine să fac sex, să stau dezbrăcată și să mănânc mult zahăr sau poate niște paste
și ție îți scriam mesaje lungi și tu îmi răspundeai cu un smiley face. Aia era iubirea ta, și după mă chemai la tine și îmi găteai
Nu știu pe ce să îmi mai dau ultimii bani, cu ce schimbări să mai operez asupra propriului corp pentru că, într-adevăr, după ce am terminat-o, pe 26 mai, am simțit că în locul în care obișnuiam să fiu eu, nu mai era de fapt nimeni
că despărțirea de tine deși glorioasă și lucidă, m-a depersonalizat așa cum s-a întâmplat în toate relațiile mele mai puțin sănătoase, inclusiv cu mama, optișpe ani de zile;
ai făcut treizeci de ani, ai unghii mari, nu te dai cu spf, nu vrei atenție, nu vrei să ne atragi atenția prin hainele tale, nu ești un excentric, excentric e andrei d. și, oricât l-ai aprecia spui tu, nu ai putea niciodată să porți pantalonii ăia retro pe care îi poartă el
și, de pe scaunul tău superconfortabil și din poziția aia super-costelivă arăți cu degetul spre mine, de fapt îl bagi în mine la propriu, acolo unde doare
și eu îl iau și apăs,
da, apăs cât pot eu de tare și încep să mă preschimb puțin; așa, cât să mă potrivesc cu proiecțiile tale despre mine. Încep să mă preschimb: mă bag în pieptul tău, apăs și eu, dar pentru dragoste și validare, și tu mă primești puțin, dar puțin de tot, cât să nu transpiri, cât să nu îți aduc aminte de mama ta care ți-a dat să mănânci cu lingurița până pe la opt ani
și apoi, te las să apeși cu toată palma, o iau și o transform într-un pumn, și împing din nou, tare tare tare de tot și mă văd dinauntru și mă văd și din afară și tu spui că e dragoste și eu zâmbesc și spun că nu e chiar dragoste dar mai stau puțin din inerție din familiaritate din compasiune pentru amândoi.
INVENTAR:
de Ileana Negrea – din volumul Jumătate din viața mea de acum, frACTalia
Oricum ne-am fi purtat una cu alta
Pentru că traume
Pentru că scheme
Pentru că niciuna nu a învățat cum să iubească frumos în copilărie
Pentru că nu există a iubi frumos
Pentru că mamele noastre
Distant-sufocante
Pentru că tații nervoși și absenți
Pentru că frați și surori
Care ne-au urât la un moment dat
Și ne-au lăsat de izbeliște
Pentru că teama de abandon
Pentru că mecanisme de autosabotare
Pentru că noi împreună
Pentru că noi separat
Pentru că codependență
Pentru că abuz și șoc posttraumatic
Pentru că secrete împrăștiate ca niște mărgele sub pat
Pentru că patul
Pentru că pisici și un câine
Pentru că certurile
Pentru că noaptea zilei tale de naștere
Când am făcut o criză în hotel
Pentru că eram bolnavă
Pentru că te-am epuizat cu ura mea de sine
Pentru că te-am epuizat cu depresia
Pentru că am urlat și am plâns și am dat din picioare
Ca un copil care nu primește ciocolată
Pentru că m-ai acuzat de lucruri grele
Neadevărate
Când aveai de fapt de unde alege
Pentru că am mințit să mă simt mai puțin vinovată
Pentru că poezia mea ți s-a părut revenge porn
Pentru că ai vrut să o șterg de pe fața internetului
Pentru că oricum ne-am fi purtat una cu alta
Netăgăduit, a fost dragoste
Netăgăduit, a fost dragoste
Și vreau înapoi în dragostea aia
Ca și cum aș vrea să mă bag sub pilotă
Ca și cum aș vrea să retrăiesc ziua petrecută în mare
Eu cu colac tu scufundându-te
Valsând mai apoi împreună în larg
L’amour este un oiseau rebelle
Am strigat/cântat împreună
Pentru că mi-ai scris acum două zile
Bună dimineața ție, soare,
Pentru că după doi ani am simțit iar iubire
Grasă, netedă, mare,
Pentru că corpurile noastre s-au descuamat de 100 de ori
De la ultima atingere
Pentru că îmi amintesc perfect presiunea brațelor, pieptul tău, gâtul
cald, mirosul
Pentru că terapie, pastile
Pentru că am străbătut un deșert să ajung în pădure
Pentru că am învățat să mă iubesc
Pentru că am devenit conștientă
Pentru că umblu prin lume trează
Pentru că am crescut cât alții în șapte
Pentru că am căutat apropiere în alte locuri
Pentru că am găsit prietenie nu și intimitate
Pentru că în miezul inimii mele
Crește un sâmbure
Pentru că acel sâmbure colțuros și puternic
A rezistat fără tine
Pentru că pot fără tine
Pentru că nu am nevoie de tine
Pentru că te vreau doar pe tine
Pentru că netăgăduit
A fost dragoste
NECRONOMICON
de Răzvan Andrei – din volumul Jazz pentru iguane, Curtea veche
E o zi stereo, cu două apusuri la capete, sunt
Încă-n rând cu lumea, am
Două sfârcuri, două coaie și alte organe
Împerecheate, un tip la locul lui, lăsându-se
Mușcat submisiv de dinții lui Karl Lagerfeld.
Ar fi trebuit să nu mă fi născut deloc
Ori să nu crăp niciodată. Așa, deja aici, c-un picior în groapă,
Așteptând să lovească dezastrul, e un chin.
Încă n-am fost infestat, încă nu e-n mine cu toate că
Am supt și eu ca ei, am înghițit, m-am futut ca ei &
Uite, sunt pe minus. Tras pe linia de rezervă.
Stau cu mâna-ntinsă, nerăbdător să primesc
Pastila de șoc a poeților gay care și-au anihilat
Sistemul imunitar lăsându-l la mila
Intemperiilor & a iubirilor fără prezervativ.
E adevărat, sunt câteva săruturi și două, trei îmbrățișări care
Nu vor deveni niciodată vestigii. Dar ce-i mai poate face
Un accident vascular creierului deprins cu relațiile biomecanice?
Cum mai poate stoarce buretele de sinapse șlefuit
Cu perciunii și tuleiele pubiene ale câte unui twink aseptic
Pescuit din Dâmbovița, un ciortan waterproof & ignifug zbătându-se
Printre oamenii mari ca o pasăre kiwi pe craca unui sequoia?
Îmi cad gândurile-n cap în averse tot așteptând să lovească
Fenomenul obsesiv –
Gânduri-icre de ambră, mari ca ouăle de rechin.
Nu se arată, stă la pândă-n întuneric țuguindu-și ventuzele
Hrăpărețe / fălci dezvoltate-n cuptorul giger/,
Bântuie prin sângele iubiților din viitor, a amanților de la orizont.
Și, zice profeția, când în sfârșit va pune laba pe mine,
Lumânările de la morți se vor aprinde de unele singure,
Fără chibrit & fără brichetă.
IN BLOOM
Teona Galgoțiu – din volumul Mă uit înapoi și dispare, OMG
și toate, înafară de una,
se apleacă pe rând nevăzând
altceva înafară de lumina puternică verde
care arată spre ieșire, pe scări în jos,
spirală de râs care se termină
cu un cap frumos înfipt în asfalt
după vis mă trezesc cu tine sub pat mormăind
ce ții minte și ce ai uitat și că ți-e greață și foame
dar nu știi care mai tare, însă, totuși,
prin ce orificiu intră forfota de afară?
după ce văd animalele perfecte din somn
e greu să iau în serios o matahală care scormonește în covor
după firimiturile de aseară și e greu să simt mirosul de primăvară
care e la fel ca în generală dar un pic mai slab
și asta mă sperie, mă îmbrac
lumina taie marginile obiectelor
și uite cum reconstruiește
cu răbdare, fără repulsie
asfaltul din vis care era cald
și știam că acolo o să ajung
