măsuri de întrajutorare
cum mă percep?
ca o conversație ce întrerupe o stare.
o continuă confiscare a unei existențe:
asta am fost, asta sunt, dar și altceva
un impostor printre
sturzi cântători și turturici
caut, recunoc. că
pe mine mă caut, dublez elanul,
în zadar. eu – nu-eu. pseudo-eu,
rămășițele fazanului de pe marginea drumului.
rădăcina mea nu are niciun singur ochi.
umblu în poante de balerină,
pentru a putea înainta mai ușor.
s-ar putea
moartea mea e un copil neastâmpărat
cred că este o fată,
uneori mă însoțește pe malul moselei
sub înfățișarea unui motociclist;
slab, gălăgios, negru, într-o cască colorată;
uneori mă necăjește ca o muscă verde de smarald
în traiectoria zborului ei
scrie și desenează – cărțile date pe față
uită-te în ele; uneori se transformă
într-un lan de maci, semnalul roșu
„sunt aici“ nu poate fi trecut cu vedera.
nu-ți face griji, fata mea,
mereu mă gândesc la tine. azi
erai un muncitor la drumuri
în spatele parapetului. era cald, bustul
gol și musculos îți stătea bine.
uneori erai o pânză de păianjen, te țineai
cu un singur deget de poartă,
te legănai în aer, mă sărutai
pe obraz. picături de rouă
te îngreunau dimineața devreme,
când soarele le-a uscat, ți-ai luat zborul.
de curând, a fost nostim cum te-ai ascuns
după șuieratul gheții, netedă ca oglinda, când
te-am descoperit, ne-am făcut cu ochiul. doar
când te ții după mine ca un câine cu blană
neagră – o trândăveală gri-albicioasă, gluma asta
nu mi se pare foarte reușită. jocul nostru zilnic
merge mai departe. știi că nu mă grăbesc.
seara, când ajungem acasă,
te așezi lângă mine, la o distanță de un cot
bem ceai și auzim cum cântă mierlele.
