© Georgiana Bădescu

2 poezii de Georgiana Bădescu

Scrisul e inițial un act egoist la mine, scriu ca să îmi vorbesc, nu scriu având în minte un alt receptor decât pe mine, scriu pentru și din amintiri, incerc să ordonez timpul, copilăria îndeosebi, cel mai dezordonat, fragmentat și singular eveniment pentru mine.

Scriu din ce văd, în capul meu e un videoproiector, mă lămuresc (sau cred că o fac), iar doar mai apoi încerc să fac relatarea pentru cineva care nu poate ajunge acolo, la ,,ce și cum”-ul poveștii.
Nume: Georgiana Bădescu
Data nașterii: 22.10.1997
Locul nașterii: Câmpulung Muscel
Domiciliu actual: Cluj-Napoca


PARTER, UȘĂ DE LEMN

fără vizor, cu lanț,
ușa noastră era singura de lemn
din bloc
noi singurii 5 împlețiți cu 10 perechi de mâini
într-un pat mucegăit
extensibil
ziua ne stăteau pe el musafirii
care ne beau ultima gură de Adria Cola

dormeam toți ca peștii și tata ne spunea scufiţa mov,
a o mia noapte de povești repetate
– tati, cântă-mi cântecelul cu 20 de perne mici
toate pline cu furnici
eu dormeam la picioare fiindcă eram cea mai mică și puteam să mă strecor printre voi
10 perne moi

dimineața mic dejun de campion
tort
cu margarină-n turnuri de franzelă albă
și linguri de gem
tata dădea drumul la combină
Radu Gheorghe – Broasca țestoasă
desenam fetițe roz fără ochii
tati, fă-mi și mie ochii
tati făcea niște romburi urâte
ochi de păpușă pentru mine
ochii lui tati eram eu

era anul în care tata a plecat pe Valea Jiului să proiecteze hidrocentrale
să cumpărăm un pat pentru mine și Tunad
și un birou pentru Aerdna
temele scrise pe jos ne ridicau în picioare la școală
absențele fiindcă n-aveam curent ne ridicau în picioare la școală
ei nu știau câte cuvinte am învățat jucând fazan și mima

Valea Jiului mi s-a pus sub picioare
Valea Jiului a însemnat să dorm fără povești și Moş Nicolae pe datorie
mama rupea crengi cu trosnet de oase
noi rupeam ambalajele cu dinții
Valea Jiului mi l-a furat pe tata și mi-a dat în schimb plânsete de frică și datorii la Edilul
Valea Jiului m-a lăsat să dorm nopți pe scări la CEC
tata are acum doi băieți și-o fată
asflatul rece nu mai era cuvertura rosie
vreau să dorm iar la picioare

ce decizii raționale când rațiunea mea e un copil fără bomboană
cu mâinile-n sân, în spatele capului
sunt tot eu, tati

Costinela

la 17 ani n-aveam bani de facultate
am plecat în Germania să car lazi cu 12 sticle
voiam să-mi crească aripi doar ca să nu mă mai doară spatele
să mi-l trosneasca
ca pe o cracă uscată sub un bocanc 43
sau să-l îndoaie ca pe un capac de Ciuc
lăzile de plastic îmi făceau răni pe degete
dar Mario se agită și strigă
vai, vai, vai con le bottiglie, che stai facendo, vattene, vai
le iubesc oboseala fiindcă au trecut
de la împletit mătase de porumb și jucat cu degetele Costinelei
la spălat pahare, șters cuțite
și mai apoi la scris

mi-am tocit într-un restaurant din Laichingen
palmele și tălpile de la tenișii din Carrefour cu care am plecat
și cu care m-am întors
aveau pete de var de la lucratul pe schelă unde mă simțeam ca fata lui tata pe umeri, regele lumii
500 euro la final de august pe care i-am ținut în mână în autocar 3 nopți
de frică
de frică mi-au transpirat palmele
în ghiozdan am pus dulciuri germane pentru mami tati aeerdna și tunad
eram unchiul Georgică din Spania la feminin
cu 20 de ani mai tânără
mi-am luat adidași cu primul salariu
pe care-i am încă în dulap la mama și care par noi
i-am ținut de buni
am mers la școală cu ei
ce fericire în șanțurile nazolabiale

azi sunt mare
azi m-a trezit cafeaua într-o bucătărie de 3 metri pătrați,
unde e frig și trebuie să mă adun pe scaunul grena ca un fetus sau ca o pisica sphynx
aici liniștea e liniștea în care-ți auzi saliva cum se plimbă când înghiți
am desenat ochii lui tata pe condensul de pe geam și curge apă din ei
a murit în noiembrie
măcar nu mai sunt singură
îmi tremură picioarele, dar m-am ars la limbă
cum mă ardeam la cot de convector când era dat pe 6
sunt nerăbdătoare
de când trăisem numai 6 ierni

azi m-am trezit în amintiri fiindcă mobila albă de pe vremea lui Dej seamănă cu o tablă
mama mi-a povestit că mereu am vrut să fiu profesoară
luam copiii din spatele blocului la garaj
și el era grena
și făcea tabla perfectă
creta erau pietrele din parcare sau saliva pe arătător
gură zâmbind cu gust metalic
făceam socoteli și sirene
împărțeam aceeași pătura și aveam blugii verzi în genunchi și unghiile murdare
Costinela avea păduchi, dar era preferata mea
răspundea prima
așa am luat păduchi și m-au spălat cu gaz și am plâns și m-au tuns și am plâns
și am fugit
la Costinela
cu 5 mii pentru pateu cu brânză și gumă cu tatuaj
era slabă și blondă și tunsă scurt și îmi plăcea
acum e în Spania

ieri am fost la mica
are panze roșii de paianjen în obraji
și pe pereți icoane
zicea că o puiculiuță își târâie aripa și tre’ s-o taie
că ninica nu-l durea pe moșu-to când o murit
că tătă lumea trage nădejde în ziua de azi
învățați și mereți sănătoșii, puii lu’ mama
am ieșit la drum și am văzut
pe Costinela
o ea
o Costinelă
și m-am văzut de mână
cu ea
sunt tot eu, mami

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

O povestire de Cosmin Leucuța

Pentru volumul „Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii”, din care face parte povestirea pe care v-o propunem, Cosmin Leucuța a obținut Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a Anului, ediția 2021.

Încă un poem de Ileana Negrea

Pentru că ororile războiului ce are loc în apropierea granițelor României ne macină pe zi ce trece tot mai mult, vă invităm să citiți acest poem-manifest scris de Ileana Negrea, proaspăt laureată a celui mai prestigios premiu literar național.