Valeriu A. Cuc | © arhiva editorului

3 poezii de Valeriu A. Cuc

„E poezie din aia cinstită, ca în momentele de grație când ai terminat tot de băut și de fumat și prinzi 10-20 de secunde cu câte unul/una să-i spui tot și toate, fără frica de ridicol.” (Costi Rogozanu)

viața mea

să nu mă lași viaţa mea,
că mă doare inima
când te privesc cum dansezi
în timp ce peste București
cade prima ninsoare din an,
după ce o seară întreagă
mi-ai povestit nenorocirile
lumii ăsteia care te-au zgâriat,
bunica spunându-ţi mereu
că ești prea grasă, băiatul acela
cu nume de plantă care te-a urmărit
zile întregi prin cămin și pe internet,
care te-a ameninţat cu moartea
dacă nu ieși cu el în oraș.
vocea mea tot mai răgușită
când urlu de neputinţă pe stradă
în faţa nedreptăţilor lumii care te-au atins.
ginecoloage cărora ţi-a fost frică
să le spui că ai avut contact sexual,
ginecoloagelor cărora le-ai spus
că ai avut contact sexual și au privit scârbite
„așa meriţi dacă ai chef de prostii”.
felinarele care ţi-au fost singurul aliat
când mergeai noaptea spre casă cu pas grăbit.
dar eu te iubesc de mor,
de-acolo din corason,
când te privesc cum dansezi
în timp ce cade prima ninsoare din an

vom rămâne ca acel cuplu de chinezi
care strâng doze de suc în New York,
pe care l-am văzut într-un serial prost
care-mi acomoda insomniile
tot mai frecvente, plecând fericiţi
spre casă cu prăjitura bună în burtă,
cumpărată pe reciclabile

pi

toată lumea se uita la tine
ca la un pachet de ţigări
fără poze cu morţi și pericol.
Pi, prietenul meu iubit din copilărie, Pi,
tu care ţi-ai bătut un cui în cap, Pi.
ţi se zice Pi de la Petre și asta e normal,
cum eu credeam că e normal să zici
„morelo maro mati” în cercul nostru de prieteni
de la colţul străzii, iar când am zis-o
v-aţi uitat toţi ciudat, întrebându-mă:
„dar de ce vrei să moară Matei?”,
dar nu voiam asta, voiam băieţeală
și voiam să-mi bat un cui în cap
și să cuceresc fata pe care de fiecare dată
când trecea pe stradă o strigam de pe gard,
care mi-a arătat ce e sub fustă
înainte să fiu pregătit să văd așa ceva
și care m-a plăcut când era prea târziu.
Riţa căsătorita
cu altul și tot ce a fost
a fost o minciună.
mi-e dor de tine, Pi.
ai fost alături de mine în echipa de fotbal
când ne-am propus să-i batem pe ăia
de pe strada Dobrogei, dar nu i-am bătut,
deși era cât pe ce. nu ai Instagram
și probabil nici acum nu știi să citești,
dar te-aș fi ajutat și cu asta pentru că
mergeam la tine acasă, în Velenţa –
unde orice se poate numi așa –
iar tu mă primeai și-mi dădeai ceai și biscuiţi
și asta e de fapt singura imagine pe care o am
despre o locuinţă tradiţională, casa ta
de vizavi de magazinul lui Garcea,
poate nu știi nimic despre marxism,
poate nu mai știi nimic despre mine,
dar întrebi de fiecare dată când îi vezi pe ai mei
prin cartier: „și vali ce mai face?”
păi uite, Vali e la Cluj, lucrează și o duce bine.
Pi, aș vrea să mergem în Berlin,
aș vrea să îmi bat un cui în cap
și să jucăm fotbal pe stradă
și să te strâng în braţe dacă câștigăm,
sau dacă nu câștigăm, tot aș vrea să te strâng în braţe.
alaltăieri niște poliţiști au bătut doi copii
care pescuiau ilegal, au dat pumnul la ficat
tinerilor braconieri, pumnul la ficat
nerespectării legilor, pumnul la ficat
supravieţuirii prin orice mijloace,
pumnul la ficat unei forme oricum deja degradate
de demnitate umană, după ce i-au legat
de un coș de gunoi.
am ore întregi
care nu îmi mai spun nimic, cu Kaurismäki,
ore întregi în care impresia e că lupţi,
dar e doar social media și realitatea
jucând șah cu tine pe 6 dimensiuni.

Pi, vino la mine
și explică-mi lumea,
explică-mi-o pe toată.

când tu pleci

când tu pleci
la jobul tău din Les Gresillons, Gennevilliers
totul se aliniază pentru tine exact cum ţi-ai dorit.
când tu pleci,
înainte să ieși din casă faci o mutră la oglindă ca să
verifici
dacă și stupidă poţi fi frumoasă. mașinile de gunoi
adună totul prin oraș, înafară de mine. mi-ai plăcut
mai ales stupidă, mai ales când credeai
că dietele-ţi vor salva sufletul, că jogging-ul va salva
ce-a mai rămas din noi și niciodată dimineaţa
nu m-am trezit cu ura necesară să nu-ţi fac micul dejun
și niciodată dimineaţa nu m-am trezit cu ură, ci mai
mereu
cu duioșie pentru faţa ta morocănoasă.
când tu pleci și ieși din casă, mașinile de gunoi
strâng tot în oraș înafară de mine. eu îmi trădez
pactul cu mine însumi și fumez ţigara pe stomacul gol
și totul se aliniază pentru tine.


Există în Poemele lui Valeriu A. Cuc o liniște de ninsoare căzând peste centrala din spatele blocului, de oraș luminat noaptea de felinare stradale. E confesiunea unei ființe vulnerabile, care detectează visceral realitatea afectivă din jur, care tânjește după căldură umană și a cărei structură fragilă amenință să se disloce la fiecare pas. Micile povești personale și intimiste se încheie cu verdictele abrutizante ce ne definesc ca specie. Ce văd când mă gândesc la poemele lui Valeriu: o inimă pulsândă, strigând după ajutor, o voce care, din melancolie, duioșie și atenție față de celălalt, trasează un peisaj interior de o teribilă autenticitate, ca un „sărut straniu și decisiv“.

Domnica Drumea

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

VĂSIEȘ X BAGHIU

În avanpremieră, o întâlnire deosebită între poeții Alex Văsieș și Ștefan Baghiu.

Sonetele mafiei

Mafia sonetelor e o grupare literară relativ recentă, ca de obicei, compusă din poeți excelenți, o ispravă a prieteniei. Citiți mai jos câteva dintre textele lor.