Wolf Erlbruch sugerează marea întrebare: „De ce am venit pe lume?!” și fiecare poate da un răspuns din perspectivă personală…. Orbul spune: „Ca să ai încredere”, Pisica: „Ai venit pe lume ca să torci”, numai rața răspunde: „N-am nici cea mai mică idee” („Marea întrebare”, Editura Frontiera, 2021). Un critic literar scria despre opera lui: „Până acum, a fost greu să decizi dacă Erlbruch scrie pentru copii sau pentru adulți. Dar și unii, și alții îi mulțumesc atunci când îi citesc cărțile.”
DLITE a vorbit cu directoarea editorială Ileana Achim, editura Frontiera.
DLITE: Wolf Erlbruch spunea într-un interviu că atunci când ilustrează o carte încearcă să evite absolut tot ceea ce le-ar putea promite copiilor o lume specială, pentru că așa ceva întâlnești doar în imaginația adulților. Sunt cărțile lui diferite din acest punct de vedere față de cărțile copilăriei noastre?
Ileana Achim: Cărțile copilăriei noastre cred că aveau o anumită doză de realism, care este propriu poveștilor tradiționale – și tradiției, în general, pentru că obișnuiește să păstreze doar ceea ce este verificat și răs-verificat de mai multe generații. Aș zice că mai degrabă cărțile pentru copiii de astăzi plusează pe partea de lumi speciale și proiecții fanteziste. Fuga de realitate se traduce prin fuga de aspectele ei neplăcute – încercări, suferință, mergându-se chiar până la evacuarea personajelor negative din povești și eliminarea oricăror tensiuni. În acest context general (pe care l-am creionat grosso modo, evident că lucrurile sunt mult mai nuanțate), cărțile lui Wolf Erlbruch lucrează cu materialul realității, pe care îl decupează pentru copii într-un mod care să aibă sens pentru ei. De pildă, cartea „Marea întrebare” (prima carte a lui Erlbruch tradusă în limba română) se joacă cu o întrebare mare a copiilor (și a adulților, să recunoaștem!): de ce am venit pe lume? Întrebarea e dusă în două direcții, adică poți răspunde cu o cauză sau cu un scop. J „M-am născut pentru că”… / „M-am născut ca să”…
Nu avem o carte moralistă sau didactică, ci un colaj de personaje care răspund la întrebare: oameni, animale, o piatră, cifra 3, Moartea. Interesantă adunare, nu? J Colajele lui Erlbruch par stângace, naive, cam cum ar decupa și lipi un copil hârtie colorată la activitatea de arts & crafts. Dar mâna de artist se vede în simplitatea perfect echilibrată a imaginilor. Wolf Erlbruch știe exact de ce cantitate de detalii are nevoie pentru a lăsa ideea să decoleze, fără să se încurce în balast decorativ.
DLITE: În „Cartea meseriilor dispărute”, Mircea Stanciu scrie că odată cu meseriile dispărute dispar și poveștile ce se nasc în jurul lor și țes o lume întreagă. Este ceea ce autorul face, de altfel, creează povești, într-o notă personală, în jurul unor meserii ca geamgiu, haiduc, ceasornicar, învățător și dă naștere, în felul acesta, unui tablou de o profunzime extraordinară. Cum sunt primite aceste povești de către copiii din generația smartphone?
Ileana Achim: Ca un fel de vitrină exotică. 🙂 Și este normal, pentru că lumile virtuale sunt tot ce poate fi mai descarnat dintre opțiunile copiilor de azi, iar meseriile vechi aveau un racord destul de puternic la materialitatea lumii. Ce este însă fascinant sunt discuțiile care se stârnesc între adulți și copii. E ca șifonierul din Narnia – intri pe acolo și afli tot felul de lucruri incredibile. Plus că autorul a avut grijă să extragă din fiecare meserie prezentată un soi de profil universal, repetabil în alte contexte de timp și spațiu. De exemplu, sacagiul era cel care aducea apa în sat, dar un sacagiu modern se poate considera și acela care astâmpără setea de sens a celor din jur și aduce bucurie.
DLITE: În „Marea întrebare”, Wolf Erlbruch nu formulează, de fapt, marea întrebare. De ce face acest lucru?
Ileana Achim: Copiilor nu le place să le dai mură în gură totul, iar Wolf Erlburch este genul de autor care știe bine asta. Adică are suficient respect pentru copii încât să nu le dea mâncare gata mestecată.
DLITE: Cărțile pentru copii ca cele ale Juttei Bauer, ale Marinei Debattista, ale lui Wolf Erlbruch sau Mircea Stanciu se adresează și părinților, aceștia trebuie să le explice copiilor anumite concepte. Una dintre temele lui Wolf Erlbruch este, de pildă, moartea. Sunt mulți părinți deschiși să facă acest lucru cu copiii lor?
Ileana Achim: Nu sunt mulți, dar numărul lor este în creștere. (Sigur, e doar o intuiție). Punem preț pe timpul de calitate, nu? Ei bine, parte din acest timp de calitate poate fi și să citești împreună cu copilul și să dezbați chestii mai neobișnuite. Cărțile bune te provoacă să abordezi nu doar concepte mai aparte, ci și cuvinte pe care încă nu le știi, moduri de reprezentare vizuală cu care nu ești obișnuit, rime la care nu te aștepți. Iată, spre exemplificare, poezia „Domnișoara Tarabă” din cartea „Dejunul unei frunze” de Marina Debattista – care a fost selectată anul trecut în prestigiosul catalog internațional White Ravens al Internationale Jugendbibliothek din München.
Vorbind de un subiect extrem cum este moartea, pot spune doar că, paradoxal, este cel mai sigur aspect al realității. Cel mai bine se vede acest lucru în natură, unde moartea și învierea sunt periodice. De ce am ocoli un subiect de neocolit? Important este să-l abordăm cu tonul potrivit și să-l exersăm la nivel simbolic. Asta face, de fapt, o poveste – le permite adulților și copiilor să exerseze în spațiul simbolic și sigur al poveștii experiențe umane de tot felul, ca un fel de joc de rol psihoterapeutic.
DLITE: Ce autori străini de cărți de copii nu s-au tradus încă, dar plănuiți să-i aduceți în România?
Ileana Achim: Momentan, plănuim să aducem alte cărți ale unor autori deja publicați de noi. Este important să ne luăm timp și să înțelegem lumea unui autor, să ne familiarizăm cu stilul fiecăruia, mai ales că nu obișnuim să aducem autori ușor de consumat. E o muncă de educație, zicem noi, iar educația cere timp. În plus, lucrăm la cărți pentru copii semnate de autori și ilustratori români, iar asta ne ocupă în mod fericit tot timpul. 🙂
