Către aer
Aer, o dulce aer, tânăr aer
cu nitrogen, amoniu şi oxid,
tu sui pe cerul satului, corvid,
fâşii din fumul moale de container
şi pungi subţiri de plastic, cîte-un flyer
electoral, în zbor, de la partid,
aduci miros de varuri şi carbid
şi sunete-ascuţite de bomfaier.
De trupul tău se-apropie cu teamă
un strop de moină care se topeşte.
Tu poţi să faci Atlanticul să geamă
şi-ntreaga biosferă te slăveşte,
iar orice lucru care se destramă
în focul tău slow motion se sfîrşeşte.
Emergenţă
Cînd mă apropii de nimic atunci devin extrem de puternic
cînd sînt pe cale de a fi format cînd aproape dispar
atunci devin extrem de lucios
Înainte de spargere balonul de săpun
Cînd formele latente din nisip se cristalizează
Cînd apar din lutul roşcat, marmorat.
Peisaj romantic
E minus greutate şi minus înţeles –
lumina care cade în pixeli verzi pe şes
şi apa rîului rostogolind umflată
obiecte menajere. O linişte ciudată
cuprinde fenomene ce nu au interes.
Contracurent înoată zorind pe suprafaţă
o siluetă sură, fără sonor, de raţă.
Mă-ntreb dacă durează. Un prieten recules
pe iarbă lîngă mine s-a prăbuşit în soare.
În locul lui rămasă o dîră luminoasă,
sînt nervii primăverii care l-au prins în plasă.
Ars poetica
Admir nespus oamenii
care ştiu să facă ceva util:
tîmplari, medici, bucătari
faianţari, berari fiindcă eu
însumi nu ştiu să fac nimic lol
Într-un viitor postapocaliptic
dacă vei şti să faci o bere
de la zero, să zicem, vei fi cineva
Când vor veni warlorzii peste tine
trăncăneala asta n-o să te ajute la nimic
berea în schimb da
Agregate
Agregate: piele, carne, oase
şi minte. Cu prieteni la terasă.
A treia bere. Scrum întins pe masă.
Tensiunea-n corp începe să mă lase,
cuvintele din gură-mi curg duioase,
saliva lor – amestec de melasă
şi aur pur. Sintaxa-i dubioasă,
încep să suspectez că mă descoase.
Noi ştim cam ce urmează: de mîncare
băgată-n grabă, mult. Nimica fresh,
şi drumul singuratic spre culcare
cînd lumea se goleşte de culoare,
cum se topeşte floarea de cireş
în balta noroioasă din parcare.
Sutra Focului
Vreo patru kilometri-n dimineața
aia am făcut de toți, dus și întors.
Simțeam viteza domolindu-se-n tors,
căldura ei cum îmi cuprinde fața.
Întors din nou acasă, dimineața
se ridica greoi, cu-un fel de tors,
iar prin fereastră pulsa un soare stors,
cu limba lui bătrână-mi lingea fața.
O oră pîn la muncă, am o carte,
dar nu citesc din ea, o răsfoiesc
şi uneori ajung la câte-o parte
care mă prinde și merg mai departe.
Asta e Sutra Focului. Încetinesc.
E despre boală, bătrînețe, moarte.
