Veronica Ștefăneț | © Artur Cojocaru

6 poezii de Veronica Ștefăneț

Veronica Ștefăneț e o poetă din Republica Moldova; trăiește în Chișinău.

nu mai iau
maioneză rusă
Bălțeana e alegerea mea

printre conserve de peşte şi gogoşari marinați
o doamnă şi un domn discută:
rușii nu mai au nevoie de încă o țară implicată în conflict
o linişteşte domnul
ea construieşte în coș zgârie-nori din pate de curcan

vin mai aproape de ei
mă foiesc prin macaroane
le rotesc
citesc ce scrie pe o cutie
apoi pe alta

*

era bine la casa nouă
până nu s-a încălzit şi am început să ne certăm
a apărut şi renumitul psihopat Vova
urlă pe sub bloc

hotelul de visavis are numele mamei
de o lună arde lumina la etajul unu şi doi
jos stau parcate 2 maşini cu numere ucrainene

când merg spre casă
aleg drumul pe sub gardul şcolii
mă tem să dau de psihopat
de parcă copiii ce joacă fotbal pe teren
m-ar proteja

*

pe instagram
o prietenă din Kiev scrie că a obosit să coboare la fiecare alarmă în subsol
astăzi dorm acasă, zice
pe patul ei – casca şi vesta antiglonț cu PRESS pe ea

dimineața îmi fac patul
aranjez cu grijă pernele
cutele de la plapumă
în caz că nu mai dorm seara tot aici

*

a doua zi de paşti
luni seara am ieșit în parc

mi-am pus ciubotele gabene
scurta albastră
ne-am tras glugile pe cap
îmi ascund berea în mâneca de la pulover

picură ritmic și lent pe capac
bufnița mea a revenit
venim mai aproape de sunet

o prietenă îmi trimite fotografii din Peru
mă bucur că e departe

când revenim acasă scot din rucsacele de urgență hainele de iarnă
pun câte un schimb de primăvară

*

Mă uit pe geam și mă mir că mai înfloresc copacii
astăzi tata mi-a adus de la vilă liliac
n-am apucat să mă bucur de el
am găsit floarea cu 6 petale
şi am inghițit-o

am deschis dulapul în care ținem
scotch-urile
să lipesc sticlele, să nu zboare cioburi în casă?
ori ramele – să nu intre radiație?
am închis dulapul şi mi-am făcut un ceai

dacă zilele astea ar fi un cutremur
nu cred că cineva s-ar gândi
că e chiar cutremurul

*

sfârşit de aprilie
4 dimineața benzinărie pe pod

până ambulanța se plimbă pe viaductul pustiu ne cerem la călduț
pornim motorul
pun cântecul nostru în boxă
curăț un mandarin
transparent în lumina ecranului
îți dau partea mai mare
alături se parchează asistenții şi first aid-ul pe bancheta din spate

dansăm pe şezute
ucraineanul cântă în rusă
colegii ne filmează

de 5 ore n-am intrat pe telegram să văd ştirile
dansămpentru prima dată
războiul e un pic mai departe

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

3 poezii de Amalia Cernat

Scriu pentru ca imi place sa pescuiesc si lustruiesc ce pluteste in capul meu. Vreau de la arta mea catre mine – ingaduinta de a se lasa invitata si prelucrata; catre ceilalti – sa placa, sa displaca, sa isi faca rostul.

Răzvan Ventura: Rănile pe care le deschide neîncetat fiecare vers al lui Celan

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Răzvan Ventura.

Încă un poem de Ileana Negrea

Pentru că ororile războiului ce are loc în apropierea granițelor României ne macină pe zi ce trece tot mai mult, vă invităm să citiți acest poem-manifest scris de Ileana Negrea, proaspăt laureată a celui mai prestigios premiu literar național.