| © Polirom

7 poeme de Paul Celan

„[...] lirica lui Paul Celan, rostită ca dintr-un limb al limbii, reprezintă, asemeni evenimentului despre care dă mărturie, un moment de ruptură. Mesajul său accentuează responsabilitatea poetică și politică totodată. Poeziile lui Celan trebuie înțelese și apărate de toate deturnările de sens la care pot fi supuse.” (George State, traducătorul lui Paul Celan)

ERA PĂMÎNT ÎNĂUNTRUL LOR, iar
ei săpau.

Ei săpau și săpau, astfel trecea
ziua lor, noaptea lor. Și nu-L lăudau pe Dumnezeu,
care,-așa-auziseră ei, toate-acestea voise,
care,-așa-auziseră ei, toate-acestea știuse.

Ei săpau și nu mai auzeau;
nu se mai făceau înțelepți, nu născoceau niciun cîntec,
nu-și închipuiau niciun fel de limbă.
Ei săpau.

Veni o liniște, și-o vijelie veni,
veniră mările toate.
Eu sap, tu sapi, și viermele sapă de-asemeni,
iar ceea ce cîntă acolo spune: Ei sapă.

O unul, niciunul, o nimeni, o tu:
Unde s-a mers, dacă nicăieri nu s-a mers?
O tu sapi și eu sap, și-ntru tine mă sap,
și pe deget ni se trezește inelul.

CU TOATE GÎNDURILE-am ieșit eu
în afara lumii: acolo erai tu,
tu tăcuta mea, tu deschisa mea, și –
ne-ntîmpinai.

Cine
spune că totul ne-a murit,
cînd ochiul ni s-a frînt?
Totul s-a trezit, totul s-a-nălțat.

Mare-a venit un soare înot, luminos
lui împotrivă suflet și suflet i-au stat, clar,
imperios, i-au trasat în tăcere
orbita.

Ușor
ți s-a deschis poala, liniștit
a urcat un suflu-n eter,
iar ce se înnorase n-a fost,
n-a fost formă și ivită din noi,
n-a fost
un nume cumva?

PSALM

Nimeni nu ne frămîntă din nou din pămînt și din lut,
nimeni nu ne ursește praful.
Nimeni.

Lăudat fii tu, Nimeni.
De dragul tău vrem
noi să-nflorim.
Ție
-mpotrivă.

Un nimic
eram noi, sîntem noi, vom
rămîne noi, înflorind:
a nimicului, a
Nimănui roză.

Cu
pistilul suflet-limpid,
stamina cer-pustiit,
coroana-nroșită
de cuvîntul de purpur pe care noi l-am cîntat
deasupra, o deasupra
de spin.

ALCHIMIC

Tăcere, ca aur recopt, în
carbonizate
mîini.

Mare, gri,
aproape, ca tot ce-i pierdut,
formă de soră:

Toate numele, toate dimpreună
arsele
nume.-Atîta
cenușă de binecuvîntat. Atîta
pămînt cîștigat
peste
ușoarele,-așa de ușoarele
inele-ale
sufletelor.

Mare. Gri. Fără de
zgură.

Tu, pe vremuri.
Tu cu palidul,
spartul cu dinții mugur.
Tu în șuvoiul de vin.

(Așa-i că și nouă
acest ceas ne-a dat drumul?
Bine,
bine, cum aici în treacăt îți murise cuvîntul.)

Tăcere, ca aur recopt, în
carbonizate, carbonizate
mîini.
Degete, subțiri precum fumul. Ca niște coroane, coroane de aer
în jurul – –

Mare. Gri. Fără de
urmă.
Rega-
lă.

POM SCLIPIND

Un cuvînt,
în care cu drag te pierdui:
cuvîntul
Nicicînd.

Era,
și-o știai și tu uneori,
era
o libertate.
Noi înotam.

Mai știi tu că eu am cîntat?
Cu pomul sclipind am cîntat, cu timona.
Noi înotam.

Mai știi tu că tu înotai?
Deschisă îmi zăceai tu în față,
îmi zăceai tu, zăceai
tu în fața
sufletu-
lui meu săltător.
Eu înotam pentru noi amîndoi. Eu n-am înotat.
Pomul sclipind înota.

Înota el? Era
alminteri mocirlă-mprejur. Era balta nesfîrșită.
Neagră și nesfîrșită,-așa atîrna,
-așa atîrna-n aval de lume.

Mai știi tu că eu am cîntat?

Această –
o această derivă.

Nicicînd. De lume-n aval. Eu n-am cîntat. Deschisă
îmi zăceai tu-n fața
sufletului cel călător.

… SUSURĂ FÎNTÎNA

Voi de rugă-, voi de hulire-, voi
de rugă-ascuțite cuțite
ale
tăcerii mele.

Voi ale mele cu mine slu-
țite cuvinte, voi
dreptele mele.

Și tu:
tu, tu, tu
zilnic adevărat- și tot mai adevărat-
chinuitul meu Mai Tîrziu
al rozelor –:

Cîtă, o cîtă
lume. Cîte
cărări.

Cîrjă tu, aripă. Noi – –

Cînta-vom noi cîntecul cel de copii, acela,
auzi tu, acela
cu oa, cu meni, cu oameni, da, acela
cu mărăcinișul și cu
perechea de ochi, care-acolo a stat pregătită ca
lacrimă-și-
lacrimă.

MANDORLA

În migdală – ce stă în migdală?
Nimicul.
Nimicul stă în migdală.
Acolo stă el și stă.

În nimic – cin’ stă acolo? Regele.
Acolo stă regele, regele.
Acolă stă el și stă.

Buclă de jidov, nu-ncărunțește.

Și ochiul tău – încotro stă ochiul tău?
Ochiul tău îi stă migdalei împotrivă.
Ochiul tău nimicului îi stă împotrivă.
El stă de partea regelui.
Astfel stă el și stă.

Buclă de om, nu-ncărunțește.
Goală migdală, albastru regește.


„Dacă aș putea demonstra ceva legat de poemele lui Celan, aș spune, asa cum o fac mulți: iată despre ce e vorba – de exemplu, e vorba de Auschwitz, sau tema favorită a lui Celan este Shoah (nu-i nici o urmă de îndoială!) –, dacă aș putea dovedi asta și numai asta, aș distruge poemul lui Celan. Versurile ar interesa infim dacă totul s-ar reduce la ceea ce am vrut să spun sau la ceea ce cineva crede că poemul vrea să spună. De aceea încerc să ascult ceva ce nu pot auzi sau înțelege, atent să marchez limitele lecturii mele pe măsură ce înaintez în lectura mea. Este ca și cum aș spune: iată ce cred eu că poate cineva reconstitui, ce ar putea însemna aceasta, de ce este captivant, frumos și puternic, în timp ce lăsăm nespusul intact, inaudibil. De aici vor porni și alte lecturi. E vorba și de o etică sau de o politică a lecturii.” (Jacques Derrida)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

O zi din viața lui Kafka sau Cea mai frumoasă și mai sinceră scrisoare de intenție

Mai întâi citim opera unui autor, pe urmă trecem la jurnalul lui, dacă a lăsat unul, în timp ce corespondența, dacă s-a păstrat, rămâne pe ultimul loc. În cazul lui Franz Kafka ordinea ar trebui să fie însă inversă – citiți, în traducerea lui Radu Gabriel Pârvu, una dintre cele mai interesante scrisori de dragoste publicate vreodată.

Sputnik în grădină – trei poezii de Gabi Eftimie

„Faţă de poezia care a consacrat-o pe autoare, Sputnik în grădină aduce o răsturnare la nivelul percepţiei spaţiului, claustrarea facând loc unei deschideri rezonante. Tipul de observaţie practicat aici de Gabi Eftimie instituie nişte standarde de precizie senzorială necunoscute pînă acum în poezia română contemporană.” – Andrei DOBOȘ

#whateverest: Ce mi-am notat de-a lungul timpului în telefon (III)

În rubrica sa Whateverest (intitulată așa în cinstea documentarului realizat de Kristoffer Borgli), Bogdan Coșa abordează teme conexe literaturii. Puse împreună, aceste episoade aduc în fața cititorilor un fals jurnal al tânărului scriitor român contemporan, cu frământările și micile lui reușite.