Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Editura ART

7 poezii de Georg Trakl

Editura ART ne-a bucurat în 2020 cu o ediție bilingvă a poeziei lui Georg Trakl; selecția și traducerea, splendide, îi aparțin lui George State, care e responsabil și de transpunerea operei poetice a lui Paul Celan în limba română.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

CÂNTECUL LUI KASPAR HAUSER
Pentru Bessie Loos

El cu adevărat iubise soarele ce cobora colina purpuriu,
Potecile pădurii, pasărea neagră cântătoare
Și bucuria verdeții.

Grav îi era culcușul în umbra copacului
Și pur chipul său.
Dumnezeu rosti o flacără blândă inimii sale:
Ah, omule!

Liniștit, pasul său găsea orașul seara;
Tânguirea-ntunecată a gurii sale:
Vreau să fiu călăreț.

Însă-l urmau tufă și animal,
Casa și grădina-n crepuscul a oamenilor albi,
Iar ucigașul său îl căuta.

Primăvară și vară și toamna frumoasă
A celui drept, pasu-i ușor
La odăile-ntunecate ale celor visând.
Noaptea, el rămânea singur cu steaua sa;
Vedea zăpada căzând pe crengile goale
Și-n pridvoru-amurgit umbra ucigașului.

Argintiu căzu capu nenăscutului.

DECLIN
A 5-a versiune
Lui Karl Borromaeus Heinrich

Peste iazul cel alb
Păsările sălbatice-au plecat.
Seara, un vânt de gheață bate dinspre stelele noastre.

Peste mormintele noastre
Se-nclină fruntea sfărmată a nopții.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de-argint.

Sună mereu zidurile albe ale orașului.
Sub bolți de spini,
O frate-al meu, ne aburcăm, arătătoare oarbe, către miezul nopții.

SOARELE

Zilnic vine soarele galben peste colină.
Frumoase-s pădurea, animalul întunecat,
Omul; vânător sau cioban.

Roșiatic se-nalță peștele în iazul verde.
Sub cerul rotund,
Pescarul alunecă-ncet în luntrea albastră.

Domol se coc strugurii, grâul.
Când ziua tăcut se sfârșește,
Ce-i bun și ce-i rău pregătite-s.

Când se face noapte,
Drumețul ridică-ncet pleoapele grele;
Soare răzbate din râpa sumbră.

SOMNUL
A 2-a versiune

Blestemate fiți voi, otrăvuri întunecate,
Somn alb!
Această cea mai stranie dintre grădini
Cu arbori amurgiți,
Plină de șerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci.
Străinule! Umbra-ți pierdută
În apusul de soare,
Un sumbru corsar
În marea sărată-a mâhnirii.
Păsări albe prind să fâlfâie la marginea nopții
Peste dărâmatele orașe
De-oțel.

ÎN EST

Ca orgile sălbatice-ale viscolului
E mânia sumbră a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncene sfărmate, cu brațe de-argint,
Noaptea face semne soldaților muribunzi.
În umbra-ntomnatului frasin
Suspină duhurile celor uciși.

Sălbăticia spinoasă-nconjoară orașul.
De pe treptele-nsângerate, luna izgonește
Femeile cuprinse de spaimă.
Lupi nesătui năvăliră pe poartă.

GRODEK
A 2-a versiune

Seara pădurile-ntomnate răsună
De arme ucigașe, câmpiile de aur
Și iezerele-albastre, soarele se rostogolește
Mai mohorât pe deasupra; noaptea cuprinde
Războinicii muribunzi, tânguirea sălbatică
A gurilor sfărâmate-ale lor.
Norii roșii în care-un zeu înfuriat locuiește
Adună însă-amuțiți, în valea cu sălcii,
Sângele vărsat, răcoarea selenară;
Toate drumurile dau în neagră putrezire.
Sub crengile de aur ale nopții și stelelor
Se leagănă umbra surorii prin dumbrava tăcută,
Salutând spiritele eroilor, capetele-nsângerate;
Și-ncet printre trestii răsună flautele sumbre-ale toamnei.
O, jelire mai mândră! voi altare de bronz,
Flacăra arzătoare a spiritului hrănește azi o teribilă durere,
Nepoții nenăscuți.

PSALM
A 2-a versiune
Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o cârciumă de țară pe care după-amiază un bețiv o părăsește.
E o vie arsă și neagră, cu găuri pline de păianjeni.
E o încăpere pe care-au văruit-o cu lapte.
Nebunul a murit. E o insulă în Marea Sudului
Întru primirea Zeului Soare. Se bat tobele.
Bărbații execută dansuri războinice.
Femeile-și leagănă șoldurile în liane și maci,
Când marea cântă. O paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile de aur.
Se-ngroapă străinul. Începe atunci o ploaie de sclipiri.
Fiul lui Pan apare sub forma unui terasier
Ce doarme la amiază pe asfaltul încins.
Sunt fetițe-ntr-o curte, în hăinuțe de-o sărăcie sfâșietoare!
Sunt odăi pline de-acorduri și de sonate.
Sunt umbre care se-mbrățișează în fața unei oglinzi oarbe.

La fereastra spitalului, convalescenții se-ncălzesc.
Un vapor alb duce-n sus pe canal molime sângeroase.

Sora străină apare iar în coșmarurile cuiva.
Odihnindu-se în aluniș, ea se joacă cu stelele lui.
Studentul, poate-o sosie, privește lung după ea prin fereastră.
În spate-i stă fratele mort, ori el coboară vechea scară-n spirală.
În bezna castanilor bruni pălește forma novicelui tânăr.
Grădina e înserată. În galerii fâlfâie de jur împrejur liliecii.
Copiii portarului se opresc din joacă și caută aurul cerului.
Acordurile finale-ale unui cvartet. Micuța oarbă aleargă tremurând pe alee,
Iar mai târziu umbra ei pipăie pe ziduri reci, împrejmuită de basme și legende sacre.

E o barcă goală, care plutește seara pe canalul negru.
În mohorârea azilului vechi se surpă ruine umane.
Orfanii morți zac lângă zidul grădinii.
Din odăi pășesc îngeri cu aripi înnoroiate.
Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Bogdan Coșa este scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Mara-Daria Cojocaru: Îndreptar pentru ultimul om

Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980 la Hamburg. Este scriitoare și predă filosofia la universitate. Abordează în tradiția pragmatismului tematica eticii animale și politice. Scrie în compania animalelor. Personal gândește mai puțin în termeni de activism și potențialism – motiv pentru care câinii ei o consideră dubiosă. Cu toate acestea încă se joacă cu ea.

Două poezii de Andreea Drăghici

Andreea Drăghici: „Scriu despre ce văd sau aud și uneori despre ceea ce simt. Deseori, merg pe stradă și aud o frîntură de conversație sau văd niște oameni care îmi atrag atenția într-un fel, îmi notez undeva ce-am văzut și am auzit și, la un moment dat, mă întorc la notițele acelea și le dezvolt. Alteori simt niște lucruri, iar scrisul este singura modalitate prin care pot face față acelor emoții. Inițial am vrut să spun că nu vreau nimic de la arta mea (plus că artă e un cuvînt mare pentru mine). Apoi mi-am dat seama că aș fi ipocrită zicînd asta. De fapt, vreau două lucruri de la ceea ce scriu – să mă ajute pe mine să trec prin momentele dificile, înțelegîndu-le și înțelegîndu-mă, și, dacă se poate, să le spună ceva și celor care citesc, să fie un loc de regăsire.”

Trei poezii de Adelina Pascale

Adelina Pascale: „Scriu rar, despre lucruri care mă liniștesc și lucruri care mă provoacă. Nu am liniaritate în scris, dar încerc o geografie a instrumentelor personale de disecție. În momentul ăsta parcurg Asia.”