| © Casa de editură Max Blecher

Adelina Pascale: „Să apăs butonul și să mă teleportez în visul de azi-noapte”

Adelina Pascale a câștigat, la douăzeci și șase de ani, cea de-a XI-a ediție a Concursului de debut „Max Blecher”, publicând „maki for 2”. Anastasia Gavrilovici scrie pe coperta a patra: „maki for 2 se aseamănă cu o cabină de simulare VR, în care ești pur și simplu atras, fără să te poți opune, pe o orbită seducătoare și de o luxurianță imagistică de-a dreptul amețitoare, unde lucrurile care îți sunt prezentate par atât de reale și firești, dar „la atingere totul dispare”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Dacă te-ai fi născut în timpurile vreunei dinastii, ce i-ai fi transmis Adelinei din secolul acesta?

I-aș trimite o scrisoare codificată prin care i-aș povesti despre proveniența numelui meu, Jinghua (floare de praz), despre lipsa proviziilor, urmată de cutremurul Shaanxi, ascensiunea manciurienilor și despre Orașul Interzis din Beijing, cu toate cele 9999 de camere. I-aș trimite o pictură de flori și i-aș cere să o înrămeze în camera de zi, să-și facă un ceai, să îmbrățișeze anul tigrului de apă și să aibă răbdare.

Te acomodezi ușor de la o situație la alta, de la un spațiu la altul? În ce fel de spațiu temporal și fizic ai scris acest volum?

Cu cât petrec mai mult timp într-un spațiu sau într-o situație, cu atât mă simt mai stingherită. Doar spațiile noi îmi oferă comoditate. Acomodarea, pentru mine, vine cu foarte multe anxietăți. Dacă aș putea să-mi schimb locația din 15 în 15 minute, aș face-o fără second thoughts.

Acum vine partea grea.

Și pentru că nu pot, mi-am făcut un update în memorie și mi-am instalat un portal/generator de realitate care să înlocuiască realitatea imediată și să mă poarte cât mai departe. Și cred că despre asta poate fi și volumul.

Procesele de regenerare sunt posibile în anumite situații. Ce ai adăuga pe lista de posibilități?

Aș vrea să plusez aici și să adaug, pe lângă regenerare, ca un atavism, posibilitatea de a prelungi anumite procese. Azi-noapte visam că, ca într-un film regizat de Hayao Miyazaki, într-un realism magic, pluteam deasupra pășunilor, căilor ferate, oamenilor, printr-un organism fluid și invizibil. Mi-aș dori un buton care să prelungească măcar câteva minute visul, fără să îl pierd când mă trezesc dimineața.

Și poate și capacitatea de a prelungi unele percepții senzoriale (nu stiu dacă se încadrează neapărat aici, dar eu aș vedea asta tot ca pe un soi de regenerare). Ca o clonare a unei percepții senzoriale, mă gândesc la o generare a experienței care să fie urmată de o regenerare continuă prin memorie.

Cum ar arăta un oraș pe care l-ai crea așa cum ți-l dorești? Ce cartiere ar avea?

Nu știu dacă m-aș gândi neapărat la un oraș de sine statător, ci la ceva neoficial, cum e Samsung Town în Seoul, însă mai puțin corporate, pe un sistem ECO (upcycle).

Un downtown împânzit de magazine cu noodles, un centru mic cu acvarii uriașe, în care să fie expuși pești și alte animale acvatice de departe, periferii ca în filmele lui Rohmer (https://i.pinimg.com/originals/88/01/12/88011259f2ee40747840c9d68e83e568.jpg) și cinematografe la liber. Un soi de campus studențesc that will never age.

Ne spui mai multe despre istoria titlului cărții?

Maki este un tip de sushi făcut în rulouri și feliat în bucăți rotunde. Într-o rolă maki, peștele, legumele + alte ingrediente sunt rulate în alge marine (numite nori) și orez cu oțet. Se folosesc bețișoarele, însă, din câte am înțeles, e perfect acceptabil să fie mâncate și cu mâna.

De mai bine de un an, ca un ritual pe care îl săvârșim cu promptitudine în fiecare luna, împreuna cu Denis, am ajuns să mergem într-un loc care servește un tip de combinație de maki sushi sub numele Maki for 2. 

Titlul volumului a plecat de acolo pentru că am încercat un ritual similar. Fiecare oraș e prezentat prin senzația continuă a unei deplasări, dar nu este decât o revenire. Toate lucrurile scufundate anterior sunt regăsite de exporatorul în adâncime.

+ Cum am mai menționat probabil și la lansare, volumul este acest platou de sushi cu disclaimerul Take what you need.

Fiecare dintre orașele care dau și titlurile capitolelor cărții au particularitățile lor. Ce le apropie și ce le desparte?

Cred că am răspuns la o parte de întrebare și mai sus. Ce le apropie este nevoia de a evada cât mai urgent dintr-o situație care pare a se repeta (ca în fenomenul Baader-Meinhof, însă dublată de lucruri mult mai apăsătoare și dorință de escapism).

Ce le desparte cred că este felul în care este realizată spațializarea tensiunii.

Ce regizor ai alege pentru a-i da această carte, în speranța că s-ar inspira pentru un viitor film?

Ar fi mult prea evident dacă aș spune Wong Kar-Wai, pentru că el este deja o inspirație pentru volum, așa că poate aș merge cu Naomi Kawase și, mai aproape, cu Adina Pintilie.

Desigur, lista ar putea continua, dar ceva îmi spune că nu pot decât să visez la asta. 🙂

Ce-ți dorești astăzi? Scrii într-un poem: „divizați în mici lumi vegetale din aluat/ne dorim războaie atomice/dar virtuale/lucruri reale/dar scufundate/imagini-timp nano/un cinematograf al lucrurilor care nu durează”.

Să primesc scrisoarea de la Jinghua, să fac pluta pe spate în timp ce mă arde soarele, să apăs butonul și să mă teleportez în visul de azi-noapte.

_

Volum disponibil aici

 

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Dacă Paul Celan ar fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitoarea Krista Szöcs.

Valentina Șcerbani: Visele sunt ca niște articulații pentru corpul romanului

Valentina Șcerbani a debutat în 2019 cu romanul Orașul promis, la Editura Tracus Arte. Dumitru Crudu scrie despre acesta: „Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.” Am dialogat cu autoarea unuia dintre cele mai frumoase romane din ultimii ani.

Luminița Amarie: „Singurul lucru care contează cu adevărat”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Luminița Amarie, care inserează în textul său citate din Günter Grass și Friedrich Nietzsche.