Nume: Adrian Schiop
Anul nașterii: 1973
Locul nașterii: Porumbacu de Jos, Sibiu
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009), Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013; 2017), Șmecherie și lume rea (Cartier, 2017)
Citiți AICI un interviu cu autorul.
Structurată în trei episoade, cartea pornește de la relația ce se înfiripă între Adi și un polițist de 42 de ani, divorțat și bețiv. Pe marginea acestei relații improbabile este reconstruită și viața fascinantă a lui Florin. În al doilea episod este urmărită prietenia dintre Adi, care în starea de urgență se duce la țară, la ai lui, și Andreea, o asistentă medicală transferată din cauza pandemiei de la cabinetul școlar unde lucra la DSP. În ultimul episod lupa revine pe relația dintre polițist și Adi, cu un deznodământ surprinzător. Citiți mai jos un scurt fragment.
SĂ NE FIE LA TOȚI LA FEL DE RĂU
Au fost în total vreo trei întâlniri în care a rămas peste noapte la mine, iar lucrurile au început destul de repede s-o ia razna, de la a doua întâlnire.
De obicei, apărea seara, din tura de dimineață – lucra 12 cu 24 sau 12 cu 48. Mă găsea gătind – și nu pot să zic că o făceam inocent; oamenilor singuri le place să miroase a mâncare în casă când vin de la serviciu, asta le dă o aparență de cămin; dacă sunt grași și mâncăcioși, cu atât mai mult. Dar nu mânca, zicea că nu-i e foame sau că a mâncat la serviciu; mânca târziu, pe la 4 – 5 noaptea, când era deja țăndări și-l rodea stomacul de la alcool.
Îmi cerea chiloți, tricou și pantaloni de casă – sau toate trei la un loc; de fapt pantaloni de casă a început să-mi ceară mai târziu, pe atunci purta izmene negre de trening pe sub blugii cu care venea de la serviciu și rămânea în ele. Schimba canalul de pe știri pe Asia Expres, reality show-ul ăla pe format backpacking cu cupluri parașutate în țări din Asia și lăsate să se descurce fără un ban în portofel.
Eu cârâiam că că mă enervează de mor backpeckereala, că toți backpackerii ăștia sunt niște căcănari siniștri, cunoscusem grămezi în Noua Zeelandă, unde încercasem cândva să emigrez. Un amic de facebook a postat o chestie în care am regăsit perfect trăsăturile speciei, o dau direct cu copy paste: „Eram într-un hostel în Franța. Împărțeam camera cu un traveller polonez și ne-am împrietenit. Un băiat deștept, îi plăcea Cioran, citise tot ce se tradusese în poloneză. Cum eram foarte săraci împărțeam țigările, adică eu le împărțeam pe ale mele cu el, deși el mai scotea bani de la bancomat. În fine, cum se apropiau de sfârșit proviziile, i-am zis că o să trebuiască să cumpere și el. Sigur, cum altfel! Când am rămas și fără bani și fără țigări i-am zis Marcin, ma friend, it’s your turn. S-a uitat nedumerit la mine cu aerul că nu pricepe ce vreau să spun. Într-un final i-a picat fisa și mi-a zis: aaaaaaa, știi, m-am lăsat de fumat… Ei bine, de-atunci când aud de travelleri mă apucă nervii.”
El că să nu mai dau cu ură, că ură dai, ură primești – și s-a pus pe băut: întâi bere la pet, apoi oroarea aia de vin dulce cu pepsi. Beat, i s-a făcut chef de muzică și dadea tv-ul pe mute, a stins lumina, a băgat puța de la boxe în mobil; aveam mobile identice, același model vechiuț de Samsung – și tot așa de căpătat. Mie mi-l dăduse o verișoară, lui, un vecin căruia îi împrumutase bani și i l-a dat în loc de datorie. Gusturile lui mergeau spre latino și manele – dar mai mult latino, manele băga doar după ce se îmbăta și pentru că știa că le prefer; dar, dacă la primele acorduri făceam pe deșteptul zicând ce piesă e și cine o cântă, se enerva, Am înțeles că știi, că ai doctorat, dar nu mai comenta atât, lasă-mă să ascult piesa.
Nu-mi mai amintesc cum a pornit – poate că de la chiloții Calvin Klein, de care-i părea rău că erau de firmă și noi costau o căruță de bani, dar lui îi adusese de la pocăiți taică-su, la fel ca geaca Salomon; că dă-l în pulă de boschetar, că tot Florin trebuie să umble după acte să-i facă pensie, că așa e Florin fraier, ce contează că nu merită, două proprietăți a pierdut moșul la viața lui, noroc cu Florin că s-a ocupat de apartamentul din Pantelimon, dacă Florin după armată n-ar fi vorbit cu agenția imobiliară, l-ar fi executat silit și s-ar fi ales cu mai nimic. Că după ce a plătit datoriile de-abia au mai rămas bani pentru un coteț de casă la Ștefănești, dar a mâncat-o moșul și pe aia.
În sfârșit, ar fi putut porni de aici, deși mai repede a pornit de la faptul că-i rămăsese în cap că am terminat ceva cu Psihologia… Da, se poate, îmi aduc aminte cum întindea coarda și-mi cerea ba să rabatez geamul, ba să mut scrumiera că-i vine fumul în nas, pe ton din ce în ce mai imperativ, și pentru că era încă musafir i le înghițeam – dar când a stins lumina și a zis Întinde patul, i-am tăiat-o soft, burghez, Zi și tu te rog, conștient că așa i-o dau pe o chestie de clasă – și el s-a strâmbat, Bine, hai, te rog, și atunci ca să-i dreg orgoliul i-am găsit scuza că da, e deformație profesională de la serviciu, și el a ciulit urechile și a întrebat cum adică deformație profesională și i-am zis că profesorii tind să explice prea mult, polițiștii să dea ordine sau să creadă că-i iei la pulă și vrei să le subminezi autoritatea când faci o glumă.
I-am explicat toate chestiile astea cât am întins patul, dar, deși era deja în chiloți s-a răzgândit, N-am chef să te fut, te fut mai încolo, după ce fac duș.
Și mi-a zis O fi și ce zici tu, dar e și faza că eu sunt master, mă excită treaba asta, să domin – și eu am zis Pe mine nu. Și el mi-a explicat ca la prosti Păi nu, nu tu trebuie să domini, tu trebuie doar să mă asculți, să-mi lingi degetele de la picioare, să-mi dai limbi în cur, să-mi înghiți slobozul, și eu dădeam din cap Aha, am înțeles; și la faza cu sperma l-am întrerupt și l-am întrebat Adică s-o beau ca pe ouă crude? – și el a zis întâi Da – apoi s-a uitat chiorâș la mine, Tu faci mișto? Și atunci am dat măștile jos și i-am răspuns Bă Florine nici eu nu știu, dar nu prea am filme de astea; îmi place să fiu dominat, am o chestie submisivă la care răspund – dar chestiile alea mi-e cam silă să le fac. Cu mine o s-o faci, a zis, nu acum, nu te forțez s-o faci dacă n-ai plăcere, dar o s-o faci. Dar, a adăugat, să nu te prind cu pula sau deștele pe la cur, că fac urât, ne-am înțeles? Nu mă interesează cât de versatil ești, ți-o zic acum ca să nu avem discuții.
În sfârșit, poate că chestiile au mers în paralel, după ce se îmbăta, omului i se dezlega limba și-n timp ce mă futea continua să vorbească – și deja de la a doua întâlnire a început să mă fută fracționat, respectiv vorbea și, când simțea că-mi scade interesul zicea Treci la pulă; mă futea vreo 5 minute și apoi, când vedea că m-am înviorat zicea Stoooop!, toarnă-mi vin, și își continua povestea din punctul în care o lăsase. Mă ținea așa toată noaptea – ceea ce nu pot să zic că îmi displăcea, în viața mea n-am luat atâta pulă cât mi-a dat băiatul ăsta.
Dacă-l întrerupeam când vorbea, ridica degetul și zicea Lasă-mă să termin, pe urmă povestești tu; câteodată își amintea că voisem să zic și eu ceva și atunci mă invita, răstit, Poftim, acum zi tu ce-ai vrut să zici – și, dacă mă lungeam prea mult mă întreba Gata?, ai terminat?, pot să zic și eu ceva? Sau Am înțeles, gata, nu mai trebuie să-mi explici – pe stilul ăsta cazon de am înțeles să trăți, cu lucruri care se spun clar, concis și o singură dată.
Acuma, pentru că eram la fel de dipsoman ca el, mai apăreau goluri de memorie, iar omul, când relua a doua zi povestea, se enerva că nu reținusem vreun amănunt deja relatat și-mi reproșa Dar ți-am mai zis, de câte ori să-ți mai spun ca să ții minte? Avea o memorie de elefant, și nu doar în ce ține de propriul trecut, ci așa în general, oricât de beat at fi fost observa și reținea totul, iar particularitatea bizară a memoriei lui era că înregistra toate amănuntele ca o bandă de casetofon, la aceeași intensitate; memoria oamenilor funcționează după ecou afectiv și semnificația atașată detaliilor, vreau să zic că reține dintr-un context mai degrabă detaliile care interesează și ating afectiv, pe restul le îngroapă; la el nu, totul era inregistrat la rece, detașat, pe scurt, o memorie nemodulată afectiv.
În plus, povestind, sărea de la una la alta, mă lua cu amețeala, deci pe undeva era normal să se mai caște golurile alea de memorie; el însuși se rătăcea în povești și mă întreba De la ce am plecat?, ce-am vrut să zic? Și eu nu-mi aminteam întotdeauna, iar el, în același stil cazon, mă scutura nervos Nu ești atent, de ce nu ești atent?… Și anesteziat de alcool, omul povestea despre job, frați, apartamente vândute pe nimic, bătăi mâncare de la taică-su, o copilărie săracă lucie.
Când a ajuns să-mi povestească despre cum a trebuit, la morgă, s-o identifice pe maică-sa, dispărută de acasă de trei zile, plângea țăndări de beat în pat, cu mânile sub cap.
Și că, după moartea maică-sii, l-au luat gândurile negre, dar a ținut în el și a dat în OCD, nu pleca din casă până nu verifica de trei ori gazul apa lumina, iar la muncă, pistolul, să aibă piedica pusă. Nu, a ținut în el și n-a povestit nimănui prin ce-a trecut, să nu pățească ca băiatul ăla de la Circulație, căruia i-au luat pistolul.
Am avut imboldul să mă ridic și să-l iau de după umeri sau să-l mângâi pe cap – și chiar am făcut-o, timid și ezitant, și el m-a mârâit să nu-l mai mângâi pe cap, că nu e câine.
Și, redevenind brusc lucid, a zis că nici să dea o cârcă de bani la psiholog nu-i convine, ăștia te belesc de bani odată ce intri pe mâna lor. Plus că povestesc între ei mai rău ca femeile, o să spună la alt coleg care o să spună la alt coleg și uite așa o să ajungă și la urechile vreunui psiholog de la Inspectorat. Nu, el m-a găsit pe mine pentru treaba asta și o să fim prieteni mult și bine, iar dator n-o să-mi rămână, o să mă fută pe săturate.
•
Pe maică-sa o ținea la el – dar când s-a întâmplat asta, era de 2 zile la Fetești cu munca și n-a sunat-o. Când în fine a făcut-o, femeia avea telefonul închis și atunci s-a neliniștit, s-a întors de urgență la București, unde a găsit garsoniera descuiată și pe maică-sa – nicăieri. A intrat în panică, a început să dea telefoane, întâi la Spitalul 9, dar nu figura în registrul de intrări – și apoi la poliție, la persoane găsite moarte, și acolo i-au spus că o anume Maria Prodan a fost găsită înghețată sub un pod și și l-au îndrumat la morgă și acolo, sub un nailon, cu sternul și abdomenul cusute, a trebuit s-o identifice pe maică-sa. Cât a fost prins cu înmormântarea a fost cum a fost, că singur a trebuit să aranjeze tot, vorbit cu popă, cumpărat loc de veci, aranjat mâncare și băutură pentru pomană – dar apoi l-au luat gândurile negre, să se spânzure cu cureaua groasă de la muncă, îi venise să se taie pe brațe; dar n-o făcuse, ar fi rămas urme și la muncă l-ar fi întrebat Ce s-a întâmplat cu tine, Prodane? și s-ar fi terminat nasol. Auzise de un băiat de la Circulație care, după ce l-a părăsit nevasta, s-a dus la psiholoaga de la Inspectorat. Și aia, după ce îl trimisese la psihiatru, a raportat mai departe, încât i-au luat arma și l-au mutat pe un job de figurant – nu, clar, nimeni de la muncă nu trebuia să știe cum se simte. Apoi frații au început să-i reproșeze că a omorât-o pe maică-sa, că n-a avut grijă de ea. După asta, a dat în OCD.
•
Și, a doua zi după confesiunea aia care s-a lăsat cu plâns și cu promisiuni de prietenie eternă, mi-am făcut curaj să-i zic Băi Florine mie-mi place de tine – iar el, ferm și sec, mi-a zis Nu te îndrăgosti, nu vreau isterii și scandaluri, nu mă interesează o relație cu tine. Și ce să mai zici la asta, am înghițit-o și am zis Gata șefu, s-a făcut, nu mă îndrăgostesc.
M-am dus la bucătărie și m-am apucat de gătit (urma să intre, seara, în tura de noapte); am făcut, pare-mi-se, pulpe de pui la cuptor cu cartofi copți și când le-am terminat și am dat să pun în farfurii a zis să le las să se mai răcească, doar știu că i se fut dinții puși de la fierbinte și apoi a spus Sau știi ce?, mai bine dă-mi din ciorba de aseară și pulpele alea pune-mi-le la serviciu – și atunci am întrebat din pură perversitate Pe amândouă?, ești sigur? și el a răspuns inocent Da, pe amândouă.
