Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
| © Litera

Alexandru Lamba: „Chiar dacă ești vigilent tot timpul, viața se întoarce și singură”

În curând, editura Litera va publica romanul Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte de Alexandru Lamba. „Un thriller psihologic despre șapte păcate, între care invidia, lenea, superbia ori desfrânarea, plus un personaj care caută purgatoriul. O poveste de azi, alertă, frustă și simbolică în același timp.”

Ce particularități are lumea satului din acest volum? Cum te-ai documentat?

Am construit pasajele rurale din volum pornind de la o serie de experiențe personale plus câteva elemente imaginate. Și nu vorbesc doar de experiențe personale rurale. Și viața în oraș îți oferă posibilități de a experimenta un trai apropiat de cel de la țară. Nu pot spune că m-am documentat special pentru scrierea acestei cărți asupra vieții la sat. Acea componentă e un colaj. Am pus cap la cap experiențe diferite pentru a obține un cupaj cât mai ofertant literar. Nici nu mi-am propus, de fapt, să descriu cu exactitate un sat anume, de aceea nici nu le-am dat nume localităților în care se petrece acțiunea, fie ele urbane sau rurale. Pot fi oriunde. Nu m-aș simți ofensat dacă cineva mi-ar spune că nu am surprins esența vieții dintr-o anumită regiune.

Deseori, unele situații din viață apar pe neașteptate. Indiferent de cât de precauți am fi, ne pot întoarce viața cu susul în jos. La fel se întâmplă și cu personajul principal din volum, urmărit parcă de întâmplări devastatoare, pentru care nu poartă întotdeauna vreo responsabilitate.

Știi visele alea în care ești într-un vehicul, acesta alunecă încet la vale, iar tu nu-l poți opri, orice ai face? Frânele nu au niciun efect. Am înțeles că acest gen de vis e determinat de teama că nu mai deții controlul asupra propriei vieți. Și e o teamă legitimă. Da, viața poate trece foarte rapid de la „totul e așa cum trebuie să fie” la dezastru, fără ca tu să faci ceva anume să determini aceste alunecări. Să ne gândim doar la viața ucrainenilor și la ziua de 24 februarie 2022.

Și mai e ceva: uneori lucrurile ies rău, indiferent cât îți dai străduința. Ba chiar eforturile pe care le faci ajung să pară îndreptate spre opusul scopului pe care ți l-ai propus. Mi-au revenit de multe ori în minte versurile melodiei trupei The Animals – „Don’t let me be misunderstood”:

„But I’m just a soul whose intentions are good
Oh Lord, please don’t let me be misunderstood”

Bine, orice ai face poate fi interpretat într-un mod malițios de cineva care asta își propune. Mintea omului are uimitoarea capacitate de a găsi motivații ascunse și planuri întunecate și acolo unde nu există, dar nu despre asta vorbesc. Chiar și persoanele bine intenționate pot ajunge să interpreteze în feluri dezavantajoase un cuvânt, un gest, o acțiune pe care ori ai scăpat-o, pentru că nu te-ai gândit prea mult, ori pur și simplu ai intenționat-o în cu totul alt sens. Iar asta poate avea consecințe dintre cele mai rele, chiar pe termen lung. Să ne amintim cazul arbitrului român care a zis: „acela negru”. Sunt convins că omul chiar nu avea nicio pornire rasistă, a folosit proprietatea cu care-l putea identifica cel mai rapid pe respectivul fotbalist. Ca și cum ar fi spus „cel blond”. Sau „cel gras”. (Mda, nici ultima variantă nu ar fi fost ok, nu-i așa?)

În concluzie, da, e foarte ușor să-ți întorci viața cu susul în jos într-o clipă de neatenție. Și chiar dacă ești vigilent tot timpul, viața se întoarce și singură.

Există și salvare pentru personajul principal al volumului. Regretul său compensează faptele care nu au fost voluntare, ci accidente nefericite?

Nu vreau să dau eu asemenea soluții, nu e rolul autorului. Concluziile le aparțin celor care citesc. Iar dacă un cititor ajunge să-și pună asemenea întrebări, eu consider că povestea și-a atins pe deplin scopul. Dacă stârnește o reflecție, înseamnă că târgul a fost unul bun, textul a oferit ceva pentru timpul pe care l-a cerut. Deci îți mulțumesc în mod special pentru întrebare!

Cât de alienant este pentru o persoană cu simț artistic să se conformeze joburilor care, în mare parte, serializează indivizii? Unde simți că faci parte dintr-o comunitate?

Cred că orice loc de muncă lasă o portiță deschisă creativității. Despre programare, sau orice are tangențe cu ingineria, nici nu are rost să amintesc. Dezvoltarea unui program care curge armonios, cu o structură logică ingenioasă, nu e un act mai puțin artistic decât pictarea unui tablou. De asemenea, realizarea angrenajelor mecanice sau a circuitelor electrice și electronice implică enorm de multă creativitate, iar aceasta e la fel de importantă precum sunt cunoștințele tehnice solide. Nu degeaba atât cei care au viziunea de ansamblu în demersul realizării noilor tipuri de procesoare, cât și cei care trasează liniile generice de urmat în dezvoltarea programelor informatice se numesc „arhitecți”. Iar arhitectura, în sensul ei principal, este definită ca „arta și tehnica de a proiecta clădiri”. Iată deci că tehnica și arta se împletesc acum în foarte multe domenii de activitate.

Însă chiar și la locurile de muncă în care omului nu i se cere să „producă” ceva inedit el poate fi creativ. Și cele mai standardizate documente tehnice sau prezentări PowerPoint pot fi aranjate astfel încât să placă ochiului. Textele pot fi scrise mai plăcut, mai cursiv. Poți pune ceva din personalitatea ta în orice ai face, cu condiția să nu detești acel lucru. Dacă nu-ți place ce faci, oricâtă creativitate și simț artistic ți s-ar cer, vei livra produse de serie.

Și lucrurile asta se leagă, după cum bine sugerează întrebarea, și de comunitatea din care simți sau nu că faci parte. Omului îi e mult mai ușor să-și lase partea artistică să se manifeste într-un mediu în care înțelege că-i este locul. Creativitatea e stimulată de colectivitate, de gradul de acceptare pe care individul îl primește din partea echipei în care activează. E foarte important să ai parte de confort social la locul de muncă. Chiar fiind conștient că ești doar o rotiță într-un angrenaj, dacă simți că acolo îți e locul, vei fi rotița care imprimă mișcare, nu doar se lasă angrenată.

Ai intrat în vreo sală de box pe parcursul scrierii cărții? Ai vorbit cu diverși boxeri despre experiențele lor competiționale și diversele obstacole care apar în viața unui sportiv amator sau de performanță?

Da. Am intrat chiar în mai multe, dar mai înainte de a începe să scriu romanul. Am avut două perioade (scurte) în care am încercat și eu să mă apuc de sporturi de contact. Am renunțat de fiecare dată. Pentru că aceste sporturi, dacă sunt practicate serios, nu doar pentru „mișcare”, cer capacitatea de a lovi cu putere oameni. De a le provoca leziuni unor oameni care nu reprezintă un pericol real pentru tine. Îți trebuie un anumit gen de croială psihică care să-ți permită să practici violența în joacă, dar în același timp în serios. Este un mister pentru mine cum reușesc unii luptători să se îmbrățișeze sincer imediat după luptă, ambii fiind desfigurați de lovituri. Desigur, admir această atitudine sportivă, mi-e clar că acești atleți le sunt mental superiori celor care se dușmănesc cu adevărat, și-n afara ringului, însă tocmai capacitatea de a realiza această trecere mi se pare uimitoare.

Am cunoscut și câțiva sportivi de performanță din acest domeniu. Nu există o categorie care să-i cuprindă pe toți. Personalitățile pot varia enorm. La fel și modul în care se raportează la obstacole.

În volum deschizi subiectul despre „femeie curată” vs „femeie impură”. Personajul nu ține cont de asemenea etichetări, fiind indiferent la gura lumii.

Pe de o parte, societatea umană încă nu a trecut de nivelul la care culpabilizează sexualitatea feminină în timp ce o glorifică pe a bărbatului. Acest mod de gândire reprezintă cea mai neplăcută reminiscență patriarhală din mentalul colectiv. E și sursa nepăsării cu care societatea – și din păcate aici nu mă refer doar la bărbați – tratează abuzurile asupra femeilor. „Lasă că și ea și-a cerut-o”, „are și ea partea ei de vină”, „dar ea ce căuta acolo?” sunt doar câteva dintre răspunsurile care demonstrează totala lipsă de compasiune a comunității în fața abuzurilor contra femeilor vulnerabile.

Pe de altă parte, componenta religioasă pan-monoteistă (pentru că nu e ceva specific creștin) care a rămas în setul de valori care ghidează societatea umană incriminează sexualitatea în general. Însă și aceasta este mult mai severă cu femeile decât cu bărbații. Sigur, gradele de discriminare sunt diferite de la țară la țară și de la cultură la cultură, dar o inegalitate există peste tot. Toate aceste prejudecăți sunt anacronice și sper că vor dispărea cu timpul, poate într-o generație sau două, dar până atunci stigmatizează societatea inhibând empatia față de femeile care cad victime abuzurilor. Este o realitate pe care literatura nu o poate ignora.

Picture of Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Bogdan Răileanu: „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original”

Microromanul „Să nu lași moartea să te găsească”, de Bogdan Răileanu, a apărut la editura Polirom anul trecut. „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original. Pentru asta am mai citit despre Ciuma lui Caragea și războaiele care au măturat zona în acea perioadă. (…) Mi-ar fi prins bine să am la îndemână o carte cu toate variantele acestei balade care au circulat pe teritoriul României.”, a scris Bogdan Răileanu.

#face2face: Cătălin Pavel și Henning Ahrens

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Artiom Oleacu: „nimic nu pare mai frumos”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitorul Artiom Oleacu, care inserează în textele sale citate din opera lui Gottfried Benn, Georg Trakl, Georg Heym, Ernst Stadler și Else Lasker-Schüler.

No items found

Texte proaspete, de citit:

În actualitate