Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Casa de Pariuri Literare

Ana Săndulescu: „Scriind înțelegem cu toții mai bine viața”

Ana Săndulescu a publicat volumul de poezie „La topirea ghețarilor”, la Casa de Pariuri Literare, o carte „sub presiunea ororii de a nu pierde controlul asupra realității”, în care „umanul încă tresare, încă reacționează, încă se împotrivește propriei topiri”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Volumul La topirea ghețarilor se deschide cu una dintre cele mai vechi și dureroase teme, trădarea. Există un plan concret, în care fiecare își integrează suferința, și un plan creativ, în care elemente ale traumelor persistă de-a lungul anilor, indiferente la realitatea pragmatică. Cum împaci tu planurile?

Viața se desfășoară, indiferent dacă aleg să scriu despre ea sau nu. În viața reală, dacă se întâmplă ceva rău, nu mă așez în mijlocul drumului și încep să pictez. Închid ochii, răsuflu adânc, analizez, învăț și merg mai departe. Nu se poate altfel. Trăind, vibrez și energia asta trebuie să se descarce cumva, prin scris, de exemplu. În funcție de perioada pe care o traversez, scrisul poate să-mi fie: un companion loial, un bun prieten sau doar o pasiune cuminte.

În plan concret – trăiesc, în plan creativ – am timp să contemplu ce am trăit. Scriind, mă vindec și-i vindec și pe cei care mă citesc. Scriind înțelegem cu toții mai bine viața.

Cum arată ceea ce e la granița normalității și ceea ce e în afara sa? Scrii: „Particip la discuții reale, liniștite, la granița realității, dar îmi lipsesc mărturisirile neașteptate, fâlfâiri emoționate pe care le resimțeam ca fiind ale mele. Istoria ei se revarsă în mine.”

În cadrul ăsta specific, la granița normalității cu nefirescul, se simte ca și cum ar fi în mijlocul lumii, în miezul universului, dar fără să părăsească perimetrul bunului simț și al siguranței.

După o zi banală s-a întâlnit cu prietena ei, o tipă ale cărei idei zboară, făcând-o și pe ea să se ridice la nori, are idei pe post de aripi, e un vehicul supersonic. Când deschide gura, transformă totul în jur, trăiește viața alert, pe muchie de cuțit. Nu știe ce înseamnă cuvântul „control”.

Normalitatea protagonistei, totuna cu obișnuința, cu „rutina”, un spațiu – în aparență – imemorabil, e înlocuită treptat de o furtună de oportunități. Noi căi de acțiune, un număr infinit de deznodăminte. Ca o stație de metrou din centrul capitalei. Ora zece într-o sâmbătă seara când orice scenariu e posibil. Ca un licurici într-o poiană întunecată. Femeia introvertită care are nevoie de agitația și de lumina celei extrovertite. De… istoria ei. Simte că prin cealaltă respiră, trăiește. Vibrează.

E destul. Când prietena pleacă acasă, se lasă o tăcere neagră. A revenit la normal. E liniște.

Te-ai transformat, uneori, în cei pe care i-ai pierdut?

Da. Sunt bucăți din cei pe care i-am pierdut, dar și din cei care îmi stau alături. Am încercat să iau ce e mai bun de la fiecare, orice pentru a mă desăvârși. De regulă, când iau o decizie importantă, mă gândesc mereu ce ar spune bunicii mei dacă ar fi în situația aia. Dialogurile astea interne m-au ajutat foarte mult în ultimul an. Doar fiindcă ei nu mai sunt fizic lângă mine, asta nu înseamnă că eu, cunoscându-i, nu pot să intuiesc cum ar reacționa într-un anume context. O să continui să mă sfătuiesc toată viața cu bunicii mei și să acționez sub un anumit cod, stabilit de ei, de cei care au plecat. De cei pe care i-am pierdut.

Mai departe, când văd la mine ceva care aparține unei persoane cunoscute: o grimasă, o modulație a vocii, un gest… nu mă mai minunez. Nici când mă regăsesc pe mine în vibrația altora. Toate fac parte din mine, și eu, la rându-mi, sunt părți în alții. Nu știm cum, când și cu ce anume influențăm pe cineva. Pur și simplu, nu știm.

Din când în când, apar flashuri din copilărie. Se poate retrăi copilăria și la vârsta tinereții?

Mă bucur că sufletul meu nu-i un spațiu vidat. Un amurg cețos. Îmi aduc aminte primii ani, primele greșeli, incertitudinile și spaimele, rememorez foarte vivid multe dialoguri, întâmplări, senzații, descoperiri, frici și supărări. Dacă vizualizez un element din copilărie, recompun cu ușurință contextul în care a existat acel element. Nu vreau să pierd toate astea: copilăria mea la Vaslui, anii de facultate din Iași, ultimii 7 ani de București, știind – înțelegând – că mintea face loc noilor amintiri.

Totuși, nu mai sunt o copilă care deschide, cu entuziasm, săculețul cu surprize. Deja intuiesc majoritatea situațiilor și când intuiești viața, pierzi din spontaneitate. Te poți simți bătrân. Povestea mea nu e singulară. Nu am trăit războaie, dar avem și noi problemele noastre. De câte ori n-am auzit câte vreun amic spunând că se simte „ca la 70 de ani”.

Așadar, ca om care scrie, am ales deja: se poate retrăi copilăria (și adolescența) la vârsta tinereții și se poate retrăi tinerețea la maturitate. Se poate retrăi vârsta maturității la bătrânețe; e chiar recomandat să-ți documentezi viața în fiecare etapă a ei, e ca o terapie. Doar câțiva ani se pot resimți ca o altă viață, darămite un deceniu sau doi?

Cum îți păstrezi stabilitatea în propriul ecosistem?

Cu armonie în familie. Amândoi muncim de acasă, de câțiva ani, avem multe pasiuni care ne aduc împreună, dar și hobby-uri separate. Indiferent ce mi se întâmplă sau ce văd în lume, încerc să-mi păstrez pozitivitatea. Îmi face bine faptul că am câteva proiecte literare și profesionale pe rol. Tot răul care mă stresează, știrile sau atrocitățile, fenomele psihice negative pe care le-am observat la mine și la cei din jur, pe astea toate le arunc și le disec în scris prin intermediul personajelor create.

Dacă ar fi să compari acest volum cu un tablou al unui pictor german, ce tablou ai alege?

Aurora” al lui Anselm Kiefer.

„(…) Era un perete cu multe straturi
sidefii, din interiorul cărora se ivea chipul Liei,
din când în când, Lia ieșea după aer și
întindea o mână către mine,
dar palmele ei erau alunecoase,
ca niște limacși, ca un om la începutul stadiului.”

copyright: https://www.hermitagemuseum.org

Vezi mâna ieșind aievea?

După scrierea acestei cărți, cu ce va continua playlistul tău?

Vreau să-mi finisez și să-mi cresc site-ul de autor pe care l-am lansat de curând: anasan.ro. După august, încolo, cel mai probabil o să mă întorc la proză. Am un roman în lucru pe următorul playlist:

  • Alexandre Desplat, Erik Satie și Hans Zimmer
  • Carbon Based Lifeforms și
  • Lord Huron

Important e că playlistul continuă, că am multe idei și pasiune să le implementez pe cele care merită.

 


Ana Săndulescu (n. 1989, Vaslui) a publicat în revistele: Dacia Literară, Observator cultural, Revista Nouă, Tiuk! și Zona Literară, dar și pe platformele online: O mie de semne, OPT motive și Poetry Noise. La 26 de ani, a debutat cu romanul Anamneza, la editura Herg Benet, și în 2017 a beneficiat de programul „Rezidenţe FILIT pentru scriitori români”. În 2019 a coordonat volumul de interviuri Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor (Casa de Pariuri Literare). În prezent, trăiește și muncește în București, iar în timpul liber traduce romane pentru editura Litera. La topirea ghețarilor reprezintă debutul ei în poezie.

 

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Trei poezii de Horia Corcheș

„[…] un volum fresh, care își propune reîntoarcerea la o poezie directă și senzorială într-o lume tot mai reificată și mediată tehnologic.” (Alex Goldiș)