Dacă te uiți în urmă, ce a fost definitoriu la primele pasiuni pe care le-au stârnit anii adolescenței? Cât de fragile sau cât de puternice erau sentimentele? Au fost impregnate (și) de multă ficțiune și de mai puțină realitate?
Preaplinul din suflet, care se cerea imperios împărtășit, oricât de dificil ar fi fost. Felul în care sentimentul trăit ecrana realitatea. Potențarea prin muzică ascultată obsesiv. Încrederea oarbă, investită în gândirea magică, care îmi spunea ce trebuie să fac. De exemplu, la un moment dat am visat că trebuie să cumpăr un trandafir roșu, să apar cu el în fața blocului în care stătea o colegă de care mă îndrăgostisem și să i-l ofer, să mă pun într-un genunchi, ca un cavaler, în momentul în care ea iese din scară. Nu m-am gândit nicio clipă la consecințe, nu m-am gândit la cum ar putea fi rafinat acest gest, măcar cu câteva grade, înglobat într-o acțiune cu sens, nu, m-am executat pur și simplu. Efectul nu a fost cel scontat, dimpotrivă: fata mi-a spus că dacă nu încetez, îl pune pe fratele ei (cu doi ani mai mare decât mine) să mă bată.
Sentimentul de dragoste era copleșitor, o dulce apăsare care mă făcea să înghit în sec. Ceva foarte pur, de dincolo de mine (a cărei ancoră în real era doar combustia înălțătoare din coșul pieptului), stare în care mă pierdeam uneori cu orele.
Au fost și evenimente care au pus bazele iubirilor din anii de maturitate emoțională? Misterele emoționale rămase nedezlegate în adolescență mai au vreo însemnătate în viața de adult?
Au pus bazele perpetuării nesiguranței. În sensul că nimic n-a mers, foarte multă vreme. Nimic, cu nimeni. Mi-a luat mai mult de un an să conving o fată să fie cu mine. Perioadă de suferință pentru care m-am răzbunat mai apoi. Ăsta eram și atâta puteam în momentul acela. Lucrurile astea ar trebui discutate in the open, altfel nu le vom putea identifica și vindeca în mod eficient. De cele mai multe ori, atitudinea de incel misogin vine din astfel de răni emoționale neprelucrate, vine de la indivizi lipsiți de resurse, înglodați în viața lor cu circuit închis.
Misterele emoționale ar trebui dezlegate, ele ne pot da viața peste cap fix când ne așteptăm mai puțin. Altfel, ele rămân suspendate undeva, gata să ne atragă din nou în dinamica lor excentrică.
Majoritatea sentimentelor din primii ani vin la pachet cu drame sau traume. Le putem evita? Citind volumele din colecția „Prima dragoste”, crezi că adolescenții din ziua de azi pot evita anumite comportamente sau relații toxice?
Le putem evita doar dacă avem o stimă de sine sănătoasă, construită printr-o oglindire echilibrată în comportamentul și atitudinile părinților. Un adolescent ok presupune efortul colaborativ a trei oameni ok. Din păcate, sunt puțini astfel de oameni, cu mecanisme de atașament sănătos. Siguri pe ei, dar nu într-un mod exagerat, empatici fără a fi sufocanți. Adolescentul este omul extremelor, prin definiție. Dar un adolescent bine informat, stăpân pe sine și care își cunoaște propria valoare, inclusiv valoarea propriilor sentimente, are mai puține șanse să cadă pradă unor relații toxice. Cu alte cuvinte, ar fi minunat ca adolescenta/adolescentul să-și trăiască exagerările alături de cineva care îi înțelege și acceptă exagerările.
Sunt convins că citind cărțile din colecție, ele ar putea acționa ca un avertisment pentru potențialele situații din viața lor. Ce e minunat la literatură e că uneori, cartea potrivită oprește timpul în loc și îți îngăduie să te uiți în jur în propria viață.
Timiditatea și schimbările prin care trec corpurile în perioada adolescenței pot lăsa urme emoționale și psihice. Ai redat în Ceaikovski la walkman câteva confruntări ale personajelor cu aceste perioade de incertitudine și dezechilibru, care se reflectă în interacțiunile cu cei din jur.
Da, am vrut să vorbesc despre cât de importante sunt aparențele și ce se întâmplă dacă acestea sunt dinamitate (boala de piele a personajului principal din prima povestire), cât de adânc ne pot afecta. Despre cât de departe ne poate împinge dorința carnală nestăvilită, instalată ca un ghimpe în trupul unui adolescent de 15 ani. Despre pericolul de a fi etichetată drept lesbiană în 1999, când articolul 200 era încă în vigoare în România. Și nu în cele din urmă despre sănătatea mintală, despre felul în care erau percepute, din lipsă de informații, a unei minime conștientizări și verbalizări publice, persoanele cu afecțiuni psihice.
Ce te-a surprins citind și celelalte volumele din această colecție a editurii Paralela 45?
Nu am apucat să le citesc, rușine să-mi fie. Știu însă din surse sigure că încă două din cele cinci abordează aproximativ aceeași perioadă, sfârșitul anilor ’90. E vorba de Eva și ceilalți, cartea Cristinei Ispas, respectiv El era frumos, eu eram iritată, de Diana Geacăr, cel mai frumos și intrigant titlu al colecției, deocamdată.
Din literatura universală, ce personaje și relații de dragoste ai admirat? Ce povești de dragoste te-au influențat?
Mi-a plăcut mult Franny, povestirea lui Salinger. Nu am admirat relația, însă nepotrivirea dintre Franny și Lane mi-a dat forța să recunosc nepotrivirile din propria viață. Rezolvările mele nu au fost elegante, ci pline de o aroganță pe care acum o regret.
O altă influență puternică asupra mea a avut-o Der Steppenwolf, romanul lui Hermann Hesse. Multă vreme am visat și eu la apariția unei Hermina în viața mea, care să mă învețe răsfățul și plăcerea lucrurilor frivole, asta până când mi-am dat seama că Hermina trebuie căutată în interior, nu în exterior.
Mai trebuie pomenită aici o categorie de cărți: cele citite la îndemnul mamei și pasiunile personajelor care le populează. De exemplu, Maestrul și Margareta. Nu capacitatea de sacrificiu a Margaretei m-a fascinat, nu relația dintre ea și Maestru, ci răul, formele sale elaborate de manifestare, redate în detalii halucinante (Mare bal la Satana). Poate că ar trebui să recitesc, la douăzeci de ani eram încă mult prea mult sub influența mamei.
Ce feedback ai primit de la cititorii volumului Ceaikovski la walkman?
Voi spune aici că Ralucăi Boantă i-a plăcut foarte mult. Voi spune că Denisei Ștefan i-a plăcut foarte mult. Citind-o în tren, a plâns împreună cu controlorii 😊Nu voi vorbi aici despre cei cărora le-a plăcut mai puțin, lor o să le placă ce scriu eu altădată, când bătrânul uscător Hermes le va sufla căldură în păr și le va gâdila năsucurile, făcându-i să-și aducă aminte de mine.
Volumul se găsește aici
