| © editura Litera

Andrei Velea: „Literatura e un mare integrator”

În curând, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera va apărea romanul a. normal, de Andrei Velea. Un roman care aduce în prim-plan vulnerabilitățile și labilitățile relațiilor, pasiunilor sau căsniciilor din zilele noastre.

Romanul tău aruncă noi nuanțe de lumină asupra căsniciilor timpurilor prezente, asupra vieții de adult și a idealizărilor cu privire la „fericiți până la adânci bătrâneți”. Cum te-ai simțit scriind acest roman și trăind micile drame ale personajelor?
Am încercat să intru cât mai bine în pielea personajelor. Nu m-a interesat doar o poveste și atât, ci să fie o tematică actuală, care frământă clipa prezentă, cu toate ambiguitățile și trăirile ei. Cele mai multe emoții le-am avut la personajul feminin: oare voi putea povesti verosimil din punctul de vedere al unei femei? Sunt multe prejudecăți cum că bărbații nu înțeleg prea bine cum gândesc femeile… Recunosc, am dat fragmente din roman mai multor prietene să le citească. Mi-au confirmat că e credibil, că a ieșit, că așa ar gândi o femeie.

Ce este normal și ce este anormal, în opinia ta, pornind de la subiectul acestui roman?
E o polemică vie la nivelul societății. Ține de etichetare, de dorința noastră de a simplifica realitatea, de a zice „aia da”, „aia nu”. Am vrut, mai degrabă, să prind această dezbatere, să arăt cum cineva „anormal” devine „normal” și că nu deținem o cheie universală. E un soi de relativitate în toate astea și de aici și titlul, „a.normal”, care lasă o portiță deschisă ambelor fațete. Cred, mai degrabă, că e anormal să discutăm atât de intens despre cine sau ce este normal și să nu ne acceptăm în mod firesc.

Ai presărat romanul cu câteva nume și idei ale unor psihologi și psihiatri, în încercarea personajelor de a-și menține sănătatea psihică și principiile de viață.
În polemica dintre abordarea budistă („nu există un suflet etern”) și abordarea creștină și clasică a psihologiei („există un suflet etern”, „sufletul e dens, opac, trebuie apărat”), am adus în atenție gândirea lui Carl Rogers, autorul terapiei centrate pe client. În viziunea lui, sufletul e mai degrabă fluid, se diluează, într-un fel, în experiența vieții. E influențat de gândirea existențialistă a lui Søren Kierkegaard, îl citează la tot pasul. M-a fascinat această poziție, de asta am invocat-o în mijlocul acestei polemici dintre spații culturale diferite. Găsesc mult adevăr în ea. Și în celelalte poziții, desigur. Am lăsat personajele libere. Nu avem un Adevăr Universal, așa că fiecare s-a poziționat conform propriei gravitații interioare.

Cum te-ai documentat pentru scrierea acestui roman? Relațiile de cuplu sunt un subiect tumultuos…
Atunci când am schițat primele idei am avut chiar și o listă de lecturi. Am citit-o cu atenție. Cuprindea Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera, dar și Fight Club al lui Chuck Palahniuk sau Studii despre iubire de José Ortega y Gasset. Dar au fost și discuții interminabile cu prietenii sau elemente din propria biografie. Întrucât e un subiect fierbinte (relațiile de cuplu sunt în atenția multora), am găsit împrejur multe oportunități de-a discuta, unele idei ajungând chiar și în carte. Și, desigur, un personaj misterios mi-a povestit aventura propriei vieți în partea a treia a cărții. Am luat notițe consecvent, „old-school”.

Care este relația personajelor principale cu schimbarea, în general? Ce este pentru ei fericirea?
Trăim într-o lume a schimbării permanente. Apar în mod alert tehnologii noi, regimurile politice se schimbă des, viața are o intensitate crescută. Budismul pare „la modă”. „Îmbrățișează schimbarea” e pe buzele tuturor managerilor. Prinse în tumultul urban, personajele mele tind să se topească în acest vârtej. E o imagine corectă, cred eu, a omului actual. Fericirea e un cuvânt atât de mare încât are sensuri extrem de diferite. E o umbrelă uriașă care adăpostește multe înțelesuri. Ea e definită de mulți, inclusiv în filosofia antică sau în sfaturile de viață de azi, ca fiind scopul generic al existenței noastre. Nu toate sistemele de gândire împărtășesc asta, desigur. Dar întrucât poate însemna atât de multe lucruri, trebuie adresate întrebări suplimentare. Ce înțelegi prin fericirea? Fiecare personaj are propria variantă. Dacă întrebăm zece oameni de pe stradă ce este fericirea, avem zece răspunsuri diferite. Am încercat să surprind toate dilemele astea. Îmi doresc ca literatura să reflecte viața așa cum e ea.

Personajele nu se zbat doar în căsnicii care le lasă cu un gust amar, ci și într-o societate în care „oamenii sunt idei”.
Am vrut să evidențiez o dilemă care ne urmărește și care se acutizează de la romantism și liberalism încoace. Căsnicia-contract vs. relația-iubire-natură. Căsătoria e un contract asupra căruia statul are azi monopol. Poate că mâine nu va mai avea, rămâne de văzut asta. Însă, chiar dacă instituția căsătoriei se va schimba sau se va redenumi, relațiile de iubire vor rămâne. Relațiile sunt de la natură, formăm cupluri pentru că ceva adânc, din biologia noastră, ne îndeamnă la asta. Cum codificăm propria natură în termeni juridici, asta e complet altă discuție. Unul dintre personaje meditează la un soi de anarhie soft, fără victime, și spune că „războiul nostru trebuie să fie cu ideile și cu simbolurile, nu cu recipientele de carne care le susțin”. Oamenii sunt purtători ai ideilor, da… Ei, iată o altă dilemă.

În roman apar și probleme legate de identitate, de sexualitate, de context sau politică și putere. De ce este important ca scriitorii să vorbească despre aceste subiecte, mai ales în România?
Eu cred în implicarea scriitorului în societate. Chiar dacă nu resping integral viziunea autorului desprins de lume, simt că nu mă caracterizează. Literatura e un mare integrator. Ea ajută la compatibilizarea unor viziuni aparent opuse despre viață. Umanizează politica, tehnologia, le aduce mai aproape de noi, unește malurile, dar și aruncă lumină acolo unde nu vrem să privim. Dezvăluie cele mai ascunse cotloane ale noastre. Într-o societate cu atâtea falii sunt puțini cei care pot vorbi despre unitate, iar printre ei se numără scriitorii. Desigur, alte viziuni asupra scrisului sunt și ele la fel de legitime. Dar eu cred că e important să surprindem zbaterile momentului și să le dăm un sens chiar și acolo unde pare că sunt gesturi fără noimă.

Există și referințe culturale din spațiul german în romanul tău!
E menționat un pictor extraordinar. E vorba de Caspar David Friedrich. Mi-a plăcut să îmi imaginez Dunărea înghețată ca-n tabloul „Marea de gheață”. Dar sunt și alte tablouri de-ale lui pe care le găsesc fascinante. „Călător de marea norilor”, spre exemplu. Sau „Călugăr în fața mării”. Sunt picturi de o forță nemaipomenită. În fața unui astfel de peisaj meditează asupra sensului vieții personajele din roman. Și Dunărea, care tot din Germania izvorăște, patria filosofiei. Iată ce bine s-au nimerit – nici nu am conștientizat în momentul scrierii aceste legături.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

o pînză de păianjen

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul, eseistul, traducătorul și publicistul Romulus Bucur, care pornește de la texte de Heinz Kahlau, Else Lasker-Schüler și Iwan Goll.

Poeme-melanj de Emanuela Ignățoiu-Sora

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem poeme în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Emanuela Ignățoiu-Sora, care pornește de la texte de Ingeborg Bachmann.

Exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi

Dacă Paul Celan ar fi în fața dvs., ce l-ați întreba? Ce credeți că v-ar răspunde? Cum v-ați răspunde dvs. însevă acestei întrebări? În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu profesor univ. dr. Ioana Crăciun, cadru didactic al Facultăţii de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă literatură şi cultură germană medievală şi contemporană. Ultimul simpozion Paul Celan din România a avut loc în septembrie 2009, în cadrul Festivalului George Enescu, simpozion organizat de doamna Ioana Crăciun.

Octavian Perpelea: „cu câtă naivitate ieșise melcul din casă”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul Octavian Perpelea, care pornește de la texte de Ingeborg Bachmann și Ernst Jandl.