Ann Cotten | © privat

Ann Cotten: E foarte greu să fii om, dacă n-ai înnebunit încă.

Ann Cotten, scriitoare și traducătoare germană, s-a născut în 1982 în Ames, Iowa, USA. Activitatea ei este apreciată nu doar pe scena literară, ci și în domeniul artelor vizuale și al teoriei. A obținut numeroase premii literare dintre care amintim Premiul „Klopstock” (2015), Premiul „Hugo Ball” (2017) și Premiul International Pentru Literatură – Haus der Kulturen der Welt (2020), împreună cu autoarea Isabel Waidner, pentru traducerea romanului Decorațiuni teribile. În 2021 a obținut Premiul pentru Poezie „Gert Jonke”. Locuiește în Viena și Berlin.

ȘOATĂR ECOLOGIC

E greu să treci peste molozul ăsta
dați-vă picioarele încolo, aruncați-vă
prin urmare și corpul ca să țină picioarele adunate.
Ceea ce e mult mai ușor
pentru individualiștix mult mai ușor
– de fapt pentru ei orice e absurd –
decât să întoarcă pietre, să le sorteze, să le
accepte și să construiască liniștiți drumuri accesibile.

Construirea drumurilor accesibile implică
o mulțime de presupuneri – neapărat pline de șoatăr –
despre alte presupuneri despre cei care trebuie să meargă pe el.
Trebuie să meargă pe el deși n-ar trebui impus nimănui nimic.
Un pas după altul e cam maximul
ce poate fi așteptat din partea celorlați ca să și-l imagineze.

Un drum e un drum, un drum lat e un drum lat.
Împiedică lupta de gherilă clasică și promovează
– promovează în adevăratul sens al cuvântului –
revolte și mișcări de trupe.

Așa apar relațiile tatonate
în care nonplusultra-ul e înnoit în fiecare secundă
nonplusultra-ul fiind o nesfârșită tatonare a celuilalt,
a corpului celuilalt, și a sufletului celuilalt.
Din exterior se vede șoatăr ecologic, din interior nonplusultra
sau spiritualitate, prin urmare și textul ăsta de acum înainte
n-o să se mai numească șoatăr ecologic ci nonplusultra,
o perioadă, cât ține simpozionul ăsta.
Pentru că totul
Pentru că totul poate fi imaginat
Pentru că totul trebuie lăsat să se topească pe limbă.

Să fie primit
           în ploaie
                    fără acte de violență!
Tu vei fi stropit
          în ploaie
                    fără să-ți lipsească ceva
                              și fără acte de violență!

Bălăriile încă mor
                    rămân pietre care nu pot muri: lipsit de apărare: șoatărul ecologic.

Rămân serviciile, muncitorii, poetul de serviciu iese
strungarul ăla, la pensie și opera goală
nu mai e nicio operă. Clădirea. Într-o sută de ani: șoatăr ecologic.

Shelter pentru toți hipsterii ce stau să fie deflorați mai nou, pentru bulișorii artei și artiștiix scrollului
Cuvântul crește acolo precum pisălogeala parfumată, nostalgia sălbatică.
Să spui asta e ca vântul ce poartă norii cu o viteză absurdă
peste Berlin, de parcă n-ar trebui să se uite prea mult peste oraș.
Se lărgește însă drumul pentru cei ce poartă rucsacuri și cizme.
E foarte greu să fii om, dacă n-ai înnebunit încă.
Să ții picioarele adunate cu pâine cu unt și apă de la chiuvetă cu gust oribil.
Acest incredibil talent of human race.

Un drum e un drum, un drum lat e un drum lat.
Împiedică lupta de gherilă clasică și promovează
– promoveează în adevăratul sens al cuvântului –
revolte și mișcări de trupe.

Asta o face orice deștert – dar exagerează, bineînțeles,
ceea ce tot e ceva.
Ca un potențial al maselor cel mai adesea nefolosit promovează mișcarea relaxată,
comunicarea: un drum lat e ca un telefon.

Napoleon înjura în Prusia pavajul
          din care erau construite aleile, ce făceau din picioare saci de șoatăr.
Străzile sunt mlaștinile adânci și întunecate din calculele prusace.

În Japonia feudală infidelitatea era prevenită
          literalmente nu putea fi planificată, nu se ajungea până acolo
          datorită faptului că domnitorii locali trebuia să se mute tot la doi ani
          cu întreaga familie în capitală.
Șoatărul ecologic – previne aproape orice.

Cumva în mod natural
          – distanța egală dintre dezavantaj și devansare –
viteza de pe pavaj se reglează aproape de la sine.
La o viteză de 20 de km femeia care conduce se apleacă visătoare pe geam
          contemplating obsolescence
          contemplating obsolescence
          contemplating obsolescence

cu amabilitatea autoarei
          contemplating obsolenscence

Ann Cotten, scriitoare și traducătoare germană, s-a născut în 1982 în Ames, Iowa, USA. Activitatea ei este apreciată nu doar pe scena literară, ci și în domeniul artelor vizuale și al teoriei. A publicat, printre altele, volumele de poezie Fremdwörterbuchsonette/Sonete din dicționarul de cuvinte străine (ed. Suhrkamp, 2007), Florida-Räume/Încăperi din Florida (ed. Suhrkamp, poezie și proză, 2010), Hauptwerk. Softsoftporn/Principala operă/Softporn (ed. Peter Engstler Verlag, 2013), dar și proză scurtă precum Der schaudernde Fächer/Evantaiul înfiorător (ed. Suhrkamp, 2013), Lyophilia (ed. Sukramp, 2019) sau eseuri – FAST DUMM. Essays von on the road/APROAPE PROST. Eseuri on the road (ed. ‎ Verlag für moderne Kunst, 2017).
A obținut numeroase premii literare dintre care amintim Premiul „Klopstock” (2015), Premiul „Hugo Ball” (2017) și Premiul International Pentru Literatură – Haus der Kulturen der Welt (2020), împreună cu autoarea Isabel Waidner, pentru traducerea romanului Decorațiuni teribile. În 2021 a obținut Premiul pentru Poezie „Gert Jonke”. Locuiește în Viena și Berlin.

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Vizită: un poem de Nora Bossong

Bătrâna stă de zile întregi la fereastră / cu o batistă în mână, prea obosită /să mai facă vreun semn lumii /în care nu mai pășește. Exteriorul /e o imagine de la televizor

Trei poeme de Gerhard Falkner

Gerhard Falkner (n. 1951) este unul dintre cei mai relevanți poeți contemporani. A publicat numeroase volume de poezie printre care „Hölderlin Reparatur“, pentru care a obținut în anul 2009 Premiul „Peter Huchel”. Pentru nuvela „Bruno“ i-a fost acordat în 2008 Premiul pentru Literatură Kranichstein. Gerhard Falkner trăiește în Berlin și Bavaria.

Fragment din romanul „Carne de om” de Marcel Beyer

Marcel Beyer s-a născut pe 23 noiembrie 1965 în Tailfingen/Württemberg și a crescut în Kiel și Neus. Din 1987 până în 1991 a studiat Germanistică, Anglistică și Literatură comparată în cadrul Facultății din Siegen. A obținut numeroase premii dintre care amintim Premiul „Joseph Breitbach” în anul 2008, Premiul „Georg Büchner” în anul 2016 și Premiul „Peter Huchel” în anul 2021. Până în 1996 a trăit în Köln, apoi s-a mutat la Dresda.