Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Editura Prut

Artiom Oleacu: „De ambii părinții ai nevoie când ești mic”

Artiom Oleacu a publicat recent volumul de poezie „Spinner”, la editura Prut. Artiom Oleacu se reîntoarce spre scenă, creând un poem dialogic tată-fiu, cu o mare putere de convingere și cu o suficientă influență din experiența dramaturgului.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Când nu mai faci față angoaselor și întrebărilor de tot felul, ce anume te ajută? Se împacă realitatea vieții cu ficțiunea vieții? În Spinner se pun multe întrebări.

Nu știu dacă există o rețetă concretă, sunt foarte mulți factori care, din păcate ori din fericire, nu depind de noi. Depind de gravitatea situației.

Uneori poți citi o carte de 250 de pagini într-o zi, uneori, ca să treacă, ai nevoie de melodia ta preferată, de un film bun, o plimbare, o cafea, o postare stupidă pe FB; la unii funcționează, alții nu ies cu săptămânile din casă, sunt oameni care pictează când se simt prost, cântă, dansează, fac un film.

Alții preferă să se culce și să lase totul pentru o perioadă și mai e o categorie care preferă, pur și simplu, să-și rezolve problemele.

Nu pot să vorbesc din perspectiva iubitorilor de alcool sau a fumătorilor, pentru că nu beau și nu fumez.

Fiecare are metodele lui.

Eu – de când mă țin minte – mă împart exact ca în celebra fabulă: între actorie, dramaturgie și poezie.

Finalul la Spinner, într-o oarecare măsură, dă de înțeles că în cazul scrisului e ca un calmant, care puțin astâmpără durerea, dar în nici un caz nu tămăduiește.

Poate în cazul altora funcționează ca o terapie, posibil.

Scena în sensul ăsta e mult mai grijulie.

Eu pot să-mi imaginez la infinit discuția cu tata, dar de fiecare dată când voi vedea cum un tată își ia copilul în brațe, cum îi răspunde la întrebări elementare, cum îl învață să facă ceva – voi avea un nod în gât.

Pe de altă parte, pot eu să-mi judec tatăl?

Nu, nu pot.

De ce nu pot?

Pentru că n-am dreptul.

De ce n-am dreptul?

Pentru că nu sunt un tată.

Nu pot să-l judec pe tatăl meu, așa cum noi toți nu putem să-l judecăm pe Dumnezeu.

E un cerc vicios.

Deci despre împăcare nu poate fi vorba.

Sigur că nu pretind a mă poziționa printre scriitorii cu adevărat importanți, nemaivorbind de clasici, care au avut și ei zbuciumul lor, zbuciumul meu e așa, mai local, mai micuț, mai neînsemnat, dar, oricum, această „problemă” lasă o amprentă, nu are cum, e o diferență mare între un copil care și-a văzut tatăl și unul care nu l-a văzut niciodată.

Ce poate spune un bărbat care a fost orb din copilărie despre frumusețea acestei lumi?

Deci îmi asum că această discuție cu tata în prima parte a poemului e falsă până în măduva oaselor, dar…

Poți scrie ceva când ești împăcat – nu, nu cred că poți, chiar și atunci când ești într-o stare euforică sau crezi că ești fericit, oricum te apuci de scris, citit, cântat, dansat, creat, în consecință, ești într-o revoltă continuă chiar și împotriva euforiei, gloriei, succesului și fericirii.

În cazul meu nimeni cu nimeni și nimeni cu nimic nu se împacă.

Asta, desigur, nu înseamnă că nu e loc de iertare.

Se poate vorbi de o natură incorectă a oamenilor? Scrii: „o întrebare naşte altă întrebare/dar oamenii tată/natura lor/e incorectă tată.”

Și aici mi-ai dat o întrebare retorică 🙂

Oare cum s-au simțit, cum se simt scriitorii care sunt distruși de regimul totalitar în țările în care trăiesc, cum se simt oamenii în țările în care nu au posibilitatea să aibă apă potabilă, cum se simt aceia care au fost trădați, jefuiți, oamenii care au rămas fără case, fără pământ, mamele fără copii. Uite, nu vreau s-o fac pe moralistul, dar nu cred că în toate aceste cazuri e vorba de o natură corectă a oamenilor…

Poate o femeie să fie bătută de soțul ei – da, se poate – poate o femeie să fie părăsită cu unu, doi, trei, patru, cinci copii – da, se poate – poate un copil să-și omoare propriul tată din cauza banilor – da, poate – poate Smerdiakov să fie judecat pentru ce a făcut – da, poate –, spune cetățeanul Artiom Oleacu, poate actorul Artiom Oleacu care l-a jucat pe personajul Smerdiakov în anii studenției să spună nu, Smerdiakov a procedat corect, da… poate.

Evident că de tată ai nevoie când ești mic.

De ambii părinții ai nevoie când ești mic.

De ambii părinți ai nevoie când faci primii pași în această lume dură, rea, egoistă și necruțătoare.

Dacă acum aș primi un rol unde trebuie să joc un bărbat care pleacă de la o femeie, poate l-aș înțelege pe tata mult mai bine.

Sau poate-l voi înțelege pe tata când voi fi eu tată.

Volumul se deschide cu un dialog între un tată și fiul său, prin care ambii ajung să se cunoască mai bine, iar experiența unuia vine în întâmpinarea experienței celuilalt.

Mi-aș dori enorm să fiu înțelegător cu copilul meu, așa cum e tata din Spinner.

Paradoxal, dar dacă-mi aduc aminte bine, acest dialog nu mi s-a dat greu.

La a doua parte s-a lucrat mult mai mult (trebuie să menționez că varianta inițială a fost scrisă ca o piesă de teatru și a fost tradusă pentru o antologie de piese de teatru).

Trebuia să caut în memorie, să culeg din observații, din micile experiențe cum e să discuți cu un copil. În sensul ăsta lucrez la un astfel de gen de texte (cu diagonala B a fost la fel), exact cum aș lucra la un personaj.

În perioadele senine mai apar întrebări existențiale? Ce te incită să scrii, cum arată perioadele tale creative?

Perioadele mele creative sunt aproape tot timpul anevoioase, probabil am zis chestia asta și în alte interviuri, mereu am impresia că nu acord destul timp actoriei, cititului, studiului.

E senzația asta că mai e loc de învățat, că e prea devreme.

Chestia asta continuă destul de mult, până când îmi impun să mă detașez de tot și mă apuc de scris.

Nu durează mult pentru că de felul meu sunt destul de împrăștiat și ăsta ar fi motivul principal pentru care scriu așa de puțin.

Posibil că aș scrie ceva mult mai bun dacă mi-aș ordona puțin timpul.

Dacă toate întrebările din acest volum ar avea un răspuns, cu ce tablou al unui pictor german ar semăna?

Nu știu, ceva mai aproape ar fi Oskar Kokoschka.

Ai putea să-ți retrăiești copilăria și la vârsta asta?

Sigur că ai putea.

Fiind actor, sunt cumva „privilegiat” și posibil să mai am o șansă sau mai multe de a fi și de a mă comporta ca un copil, dar dacă, serios, nimeni nu ne fură această posibilitate, această plăcere, de a ne permite să fim copii, atunci când ne dorim acest lucru, iar dacă luăm în considerare că atunci când îmbătrânim devenim iar copii, atunci lucrurile nu stau chiar așa de prost.

Dar da, ai dreptate, când am scris Spinner mi-am retrăit într-un fel copilăria și am „furat” ce era al meu.

Când ai simțit pentru prima dată că viața ta e ca un spinner? Ce tip de gravitație îți trebuie pentru a te reechilibra?

Bun, acum n-o să-mi înșir biografia, dar ca orice om, am avut și eu câteva perioade când mi-a fost într-adevăr greu și am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare și îmi era frică pentru că nu știam ce va urma.

Ca să nu fug departe (majoritatea am trecut prin perioada asta), când s-a îmbolnăvit mama de covid și mă străduiam să fiu cât mai atent la tot ce se întâmplă și s-o ajut pe cât de mult posibil, chiar nu a fost ușor.

Spinner apare ca metaforă atunci când viața într-adevăr te pune la încercare, când apar situații în urma cărora nu mai ești la fel, adică ceva se schimbă în interiorul tău și nu te comporți așa cum te comportai înainte.

Spinner, de fapt, e o dedicație mamei, nu tatei.

În rest, ca să mă simt bine, mai fac un videopoem, mai construiesc un personaj, mai scriu un poem modest, cam asta.

Un citat din Spinner:

o.k. tată
am fost o singură dată
în viața mea la mare
să te gândești la asta tată
o să te gândești la asta
nu

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Open Call: Media Incubator 2021

Dacă sunteți pasionați de jurnalism și vreți să descoperiți tainele presei de calitate, Goethe- Institut București vă invită între 14 – 17 octombrie 2021 la MEDIA INCUBATOR București, un eveniment ce presupune întâlniri cu speakeri, workshopuri cu mentori – jurnaliști români și germani consacrați, ori activități conexe.

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”