Andra Rotaru

Andra Rotaru

#face2face: Lena Chilari și Yevgeniy Breyger

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Andrei Dósa: „Multă vreme am visat și eu la apariția unei Hermina în viața mea, care să mă învețe răsfățul și plăcerea lucrurilor frivole”

În colecția „Prima dragoste” a editurii Paralela 45 a apărut volumul Ceaikovski la walkman, de Andrei Dósa. „Misterele emoționale ar trebui dezlegate, ele ne pot da viața peste cap fix când ne așteptăm mai puțin. Altfel, ele rămân suspendate undeva, gata să ne atragă din nou în dinamica lor excentrică.”, a scris autorul. Să aflăm mai multe:

Alina Pietrăreanu: „Uneori, personajele cu cele mai bune intenții ajung să comită erori grave de empatie”

Recent, în colecția „Prima dragoste” a editurii Paralela 45, a apărut volumul Să trăiești cu o presiune constantă, de Alina Pietrăreanu. „Toată adolescența mi-am dorit să mă îndrăgostesc nebunește, dar nu am reușit, și asta m-a făcut să mă simt defectă. Am început, din disperare, să ascult muzică binaurală pentru atragerea sufletului-pereche, dar era îngrozitor de plictisitoare, la fel ca toată viața mea. În vara următoare s-a întâmplat, în sfârșit, marea dragoste, și, după doar o lună de relație, am căzut la pat cu simptome de depresie.” a scris autoarea pe coperta a patra.

Poeme inedite de Robert Gabriel Elekes

Dacă vă era dor de Austria și de râul Mur, atunci citiți aceste peoeme inedite scrise de poetul, performerul și traducătorul Robert Gabriel Elekes.

#face2face: Adelina Pascale și Max Czollek

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a  explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Bogdan-Alexandru Stănescu și Nadja Küchenmeister

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Liviu G. Stan: „Viața nu prea se ocupă cu „implementarea” happy end-ului”

În colecția „Biblioteca de proză contemporană” a editurii Litera, coordonată de scriitoarea Doina Ruști, a apărut volumul Dragostea când te doare, care reunește șaisprezece povestiri scurte semnate de Andrei Panțu, Florin Spătaru, Ligia Pârvulescu, Liviu G. Stan, Cristian Fulaș, Radu Aldulescu, Radu Găvan, Delia Hügel, Dorian Dron, Allex Trușcă, Laura Sorin, Dan Sociu, Emilia Toma, Irina Georgescu Groza, Doina Ruști și Cosmin Leucuța, cu o prefață de Iulia Micu. Am dialogat cu Liviu G. Stan, care ne dezvăluie roller coasterul special al acestui volum colectiv:

Poezie pentru S., de Ioana Zenaida Rotariu

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ioana Zenaida Rotariu, care îi aduce în prim-plan pe Rolf Bossert și Richard Wagner:

Teodora Coman: un poem melanj inedit

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Teodora Coman, care îi aduce în prim-plan pe Herta Müller, W.G. Sebald, Franz Kafka sau pe scriitorul portughez Fernando Pessoa:

#face2face: Cosmin Perța și Adrian Kasnitz

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Ioana Nicolaie și Ulrike Almut Sandig

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Daniela Rațiu: „Mulțimea devine locul în care individul se pierde, eul colectiv se formează, se metamorfozeză, se deformează”

Daniela Rațiu a publicat un nou roman, Ultimul an cu Ceaușescu, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană de la editura Litera. În ultimul an al erei ceaușiste, românii așteptau „să se întâmple ceva”, în vreme ce Europa de Est era cutremurată de căderea Zidului Berlinului. Pe acest fundal, romanul urmărește viața unei familii care trăiește experiențele traumatizante ale totalitarismului, aflat la final.

Cutia neagră, de Vlad Beu (partea a II-a)

Vlad Beu a intrat în atmosfera prozei lui Bernhard Schlink, Liebesfluchten (Flights of Love), iar textul de mai jos ne va purta într-un spațiu în care Beu a pășit pe urmele personajelor lui Schlink:

Cutia neagră, de Vlad Beu (partea I)

Vlad Beu a intrat în atmosfera prozei lui Bernhard Schlink, Liebesfluchten (Flights of Love), iar textul de mai jos ne va purta într-un spațiu alternativ:

Andrei Velea: „Literatura e un mare integrator”

În curând, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera va apărea romanul a. normal, de Andrei Velea. Un roman care aduce în prim-plan vulnerabilitățile și labilitățile relațiilor, pasiunilor sau căsniciilor din zilele noastre.

Poeme-melanj de Emanuela Ignățoiu-Sora

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem poeme în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Emanuela Ignățoiu-Sora, care pornește de la texte de Ingeborg Bachmann.

„wo sich die füchse gute nacht sagen” de Ramona Boldizsar

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ramona Boldizsar, care pornește de la poemul solie, de Ingeborg Bachmann.

„capăt” de Ioana Vintilă

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ioana Vintilă, care pornește de la texte de Rainer Maria Rilke.

Fragmente din volumul bilingv „Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Şi trec autobuze goale” de Ioana Ieronim și Dagmar Dusil

Anul trecut, la editura Pop Verlag a apărut volumul bilingv Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Şi trec autobuze goale, semnat de Dagmar Dusil și Ioana Ieronim. Versiunea în limba română a poemelor de Dagmar Dusil a fost realizată de Ioana Ieronim, ale cărei poeme din limba română au fost traduse ȋn limba germană de Dagmar Dusil. Postfața a fost semnată de Emil Hurezeanu, iar ilustrațiile de Gerhild Wächter.

#face2face: Raluca Nagy și Nora Bossong

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a  explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Răzvan Țupa & Ioana Miron: „Mişcarea grafică a cuvintelor din limbaj”

„Poeme ilustrate ai mai văzut, chiar și dialoguri între versuri și desen. Ce răsfoiești acum este altceva. Ioana desenează și scrie poezie. Eu scriu versurile și tot încerc desenul. Pentru amândoi acesta este un mod de lectură. Sigur că nu e poezia așa cum te învață la școală, ci o petrecere cu haosul și strălucirea, cu oboselile și extazurile ei, cu momentele ei de cădere până la o rezistență expresivă fluidă.”, scrie Răzvan Țupa în deschiderea volumului Poetic. Relația grafică. Performan(ce) grafic în versuri, apărut la CDPL.

Ioana Ieronim: „Sper ca timpul să aibă răbdare”

Recent, la editura Tracus Arte a apărut volumul de poezie Zoom, semnat de Ioana Ieronim. După cum scrie Doina Ioanid într-o cronică literară: „Zoom-ul său din această carte nu este unul internautic, ci un zoom asupra acestei lumi îngrijorătoare, un zoom asupra lumii trecute și un zoom spre lumile sale lăuntrice. Și, mai ales, poezia din Zoom devine descîntec, descîntec de teamă, de moarte, de abisul în care ne-am putea cufunda.”

#face2face: Cătălin Pavel și Henning Ahrens

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Simona Popescu: „Casa Vieții (cu toate ale sale)”

Recent, în colecția Vorpal a editurii Nemira, a apărut volumul Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu. „Cartea plantelor și animalelor e acolo unde viața și poezia stau mai mult ca niciodată de aceeași parte a drumului, unde il faut cultiver notre jardin e și despre text, și despre respirația de zi cu zi. Pur și simplu, o botanică poetică ageless.”, a scris Svetlana Cârstean. Vă invităm la un dialog cu Simona Popescu:

Bogdan-Alexandru Stănescu: „Adorabilii etrusci are la origine mai multe puneri în scenă”

La finalul anului trecut apărea volumul de poezie Adorabilii etrusci, de Bogdan-Alexandru Stănescu, la Editura Charmides. Despre acest volum, Mirela Nagâț scria: „În turbionul cultural al lui Bogdan-Alexandru Stănescu se amestecă omul din Porlock (inoportunul de serviciu care-l făcuse pe Coleridge să-şi rateze transa poetică), Cimitirul marin al lui Valéry, ultimul împărat roman păgân, Iulian Apostatul, Origene cel autocastrat, eroinele feminine celebre imaginate de Thomas Mann, Sabato sau Cortázar, şi alţii, convocaţi fără ostentaţie, cu autoironie şi umor”.

#face2face: Alke Stachler și Krista Szöcs

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Tatiana Grosu: „Omul este liber să facă ce-și dorește”

Tatiana Grosu a debutat la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie Ce vedem noi când ne uităm unul la altul. Un volum care-și modelează cititorul și îl poartă într-o lume în care fricile sunt cumulul unui context social, dar și (re)evoluția temporală a fiecărui individ.

Livia Roșca: „Inima mea-explozibil/stă să ne arunce în aer”

O cunoașteți de când a debutat, cu volumul de poezie Ruj pe icoane, în 2006. Sau ați întâlnit-o în cadrul unor evenimente ale asociației 7 ARTE, dedicate educaţiei experienţiale şi educaţiei prin cultură. Recent, volumele Ruj pe icoane și 1+1>2 au fost reeditate de Casa de Pariuri Literare. Vă invităm la un dialog cu Livia Roșca:

#face2face: Alexandru Bulucz și Florentin Popa

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

„Un Stradivarius de la Goebbels” de Yoann Iacono (fragment)

De la Paris până în Japonia, trecând prin Germania și Statele Unite, cititorul calcă pe urmele violonistei Nejiko Suwa, care însuflețește cu arta sa cocktailuri, recepții și săli de concerte, presărând note muzicale în inima ororilor războiului.

#face2face: Livia Ștefan și Ann Cotten

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Simona Popescu și Anja Utler

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Mircea Rotaru: „Un text bun este un joc și o joacă”

Mâine, 16 aprilie, de la ora 20.00, la Teatrul NOU din București puteți urmări piesa „Hai să facem sex”, în regia lui Mircea Rotaru, adaptare după un text de Valentin Krasnogorov. Am dialogat cu Mircea Rotaru despre debutul său regizoral:

„Ostende 1936. Vara prieteniei” de Volker Weidermann (fragment)

La editura Cartea Românească Educațional a apărut Ostende 1936. Vara prieteniei de Volker Weidermann, în traducerea lui Cătălin Pavel. Traducerea a fost realizată prin finanțarea primită de la S. Fischer Stiftung în cadrul programului TRADUKI, ca parte dintr-o serie de proză germană contemporană coordonată de Alexander Rubel.

#face2face: Moni Stănilă și Iris Wolff

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Lavinia Braniște și Mithu Sanyal

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Vlad Beu: „Mi-ar plăcea să existe sensuri unice în destinul nostru”

La editura Tracus Arte a apărut volumul de debut „mamifere subatomice”, de Vlad Beu. Autorul s-a născut la Mediaș, în 1980. Fost IT-ist, a programat și coordonat dezvoltarea de jocuri video. Descoperiți ce puteți face când „există camere fără interior care nu trebuie deschise”:

Ioana Zenaida Rotariu: „Am scris poezie și am câștigat timp”

Volumul de debut în poezie Cei cinci ani de muțenie, de Ioana Zenadia Rotariu, a apărut în 2021, în urma câștigării concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta. „Hiperluciditatea unei minți permanent treze ce depistează mecanismul și deconstruieşte cu rapiditate inutilitatea descrierilor largi.”, a scris Svetlana Cârstean pe coperta a patra.

Poeme de Ligia Pârvulescu

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice inspirate de teme din spațiul literar german. Ligia Pârvulescu vă prezintă două poeme inedite:

Ciprian Popescu: „Personajul are foarte mare nevoie de trecut”

„Amestec de punk, rock și blues, «proezia» lui Ciprian Popescu frisonează, înspăimântă, rupe canoanele, înduioșează, provoacă și distruge.” – a scris Cornel George Popa pe coperta a patra a volumului Mile-Ex, recent apărut la Casa de editură Max Blecher. Citiți un interviu cu autorul:

Ion Agaci: „Pentru mine toți oamenii pot deveni într-o oarecare măsură speciali”

Vă recomandăm volumul de poezie Șampanie pentru acest sfârșit, de Ion Agaci. Dumitru Crudu a scris pe coperta a IV-a: „Ion Agaci este un solitar. El nu face parte din grupările și găștile literare la modă și nici nu scrie cum se scrie astăzi. Poeziile sale au aerul că epoca mizerabilismului și post-umanului s-a terminat.”

Ștefania Mihalache: „Akasha este infinită, ca universul”

La editura Nemira, în colecția Vorpal, a apărut volumul de poezie Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache, despre care Svetlana Cârstean scrie pe coperta a patra: „După o carte a nașterii precum a fost în 2016 Sisteme de fixare și prindere, Ștefania Mihalache scrie acum, prin Cronica Akasha, o saga a pierderii tatălui, pentru care imaginează lumi paralele și apocalipse generale, cu imagini greu de uitat și evitat.”

Doina Ruști: „Orice ciudățenie e un miracol, are parte de legături cu un zeu mic”

Vă recomandăm volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, de Doina Ruști, apărut la editura Litera. „Povestirile pe care ni le spune Doina Ruşti, despre iubiri imposibile, sprijinite pe documente şi scrise cu talentu-i bine cunoscut, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relaţii private nemiloase, comportamente surprinzătoare şi habitudini stranii.“, a scris Eugen Negrici pe coperta a patra.

Adelina Pascale: „Să apăs butonul și să mă teleportez în visul de azi-noapte”

Adelina Pascale a câștigat, la douăzeci și șase de ani, cea de-a XI-a ediție a Concursului de debut „Max Blecher”, publicând „maki for 2”. Anastasia Gavrilovici scrie pe coperta a patra: „maki for 2 se aseamănă cu o cabină de simulare VR, în care ești pur și simplu atras, fără să te poți opune, pe o orbită seducătoare și de o luxurianță imagistică de-a dreptul amețitoare, unde lucrurile care îți sunt prezentate par atât de reale și firești, dar „la atingere totul dispare”.

Flavia Teoc: „Cred că aproape tot ceea ce nu este uman este sălbatic”

Olga Ștefan a scris pe coperta a patra a antologiei Istoria naturală, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher): „Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare:

Lavinia Bălulescu: „Mai mult decât spațiile noi, mă inspiră oamenii noi!”

Cu puțin timp în urmă au fost anunțați câștigătorii Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, desfășurate în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio. Au fost 131 de autori care s-au înscris, iar după jurizare, Lavinia Bălulescu este câștigătoarea uneia dintre cele cinci rezidențe, categoria „Proză scurtă”. Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Moni Stănilă: „În momentul de față, rezidența ideală e cea pe care am obținut-o”

Cu puțin timp în urmă au fost anunțați câștigătorii Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, desfășurate în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio. Au fost 131 de autori care s-au înscris, iar după jurizare, Moni Stănilă este câștigătoarea uneia dintre cele cinci rezidențe, categoria „Poezie”. Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Mircea Andrei Florea: „there’s no running from the apocalypse”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitatul de astăzi este Mircea Andrei Florea:

Robert Șerban: „Sunt norocosul posesor al unei damblale”

La editura Casa de Pariuri Literare a apărut volumul „Poemul curcubeu”, de Robert Șerban, un experiment, un protest, un performance și un pariu. După cum spune autorul: „Pariu, fiindcă am vrut să aflu dacă sunt în stare să scriu poezie timp de opt ore, continuu.”

Emanuela Ignățoiu-Sora: ,,Nu putem să ne ferim privirea la nesfârșit“

Recent, la Casa de Pariuri Literare a apărut volumul de poezie ,,Clinamen (Poem în trei glasuri)“, de Emanuela Ignățoiu-Sora, cu o copertă realizată de Andreea Molocea. Despre volum, Cosmin Ciotloș scrie pe coperta a patra: ,,Confesiunea Emanuelei Ignățoiu-Sora e cutremurătoare și, așa fiind, orice termen de comparație e exclus. S-a scris mult dinăuntrul bolii, la noi și aiurea, și de fiecare dată s-a scris altfel, cu totul personal, cu totul liminar și irepetabil.“

Maria Miruna Solomon: „cei rămași”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitata de astăzi este Maria Miruna Solomon:

Joachim Umlauf: „Dacă ar exista mai multe finanțări, ar fi și o stare generală de calm”

Cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii prozatorilor Mihai Radu și Corina Sabău. Am dialogat cu Joachim Umlauf, Directorul Institutului Goethe din București, despre importanța sprijinirii sectorului creativ, despre Bucureștiul cultural, finanțările publice, dar și despre noi perspective și melanjuri literare:

Marieva Ionescu: „Cărțile astea sunt de fapt lucrări pe propria-mi piele”

Marieva Ionescu publica în 2019 volumul „Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum”, o versiune a lucrării de doctorat. În 2021 debutează în poezie cu volumul „Guest writer” (Casa de Pariuri Literare), despre care Mircea Cărtărescu a scris pe coperta a patra: „Un bun volum de debut, adevărat și emoționant.”

Ruxandra Cesereanu: „Sunt poetă, nu magiciană, nici șamancă (deși aș vrea să fiu și așa ceva)”

La Casa de Editură Max Blecher a apărut volumul de balade postumane „SOPHIA ROMÂNIA”, de Ruxandra Cesereanu, despre care Andrei Codrescu scrie pe coperta a patra: „Aceste balade postumane inițiază un dialog cu roboții (în general bine-dispuși) care ne așteaptă nerăbdători la răscrucea post-pandemică. Poeta absoarbe cu nesaț bogăția de date și imagini care provin din jucăriile tehnologice și dă, din partea umană, inteligența și emoțiile pe care le dețin poeții.”

Emilan Pal: „Scrisul pentru mine nu a fost o opțiune. A fost și e felul meu de a exista”

Recent, a apărut un nou volum semnat de Emilan Pal. În „kurva rumuński go home” vom citi despre „infernul care stă la temelia bunăstării, liniștii și confortului”, despre un poet și jurnalist care se trezește sclav în suavul sistem sclavagist, de orientare capitalist-democratică. O carte de poezie care nu ar trebui ratată și un autor dintre cei mai buni:

Susanne Teichmann: „DLITE este un instrument digital foarte valoros pentru a menține comunicarea și dialogul deschise”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii prozatorilor Mihai Radu și Corina Sabău. Am dialogat cu Susanne Teichmann, Directoarea Departamentului de Informații și Bibliotecă din cadrul Goethe Institut București, despre activitatea DLITE și importanța sprijinirii sectorului creativ, despre Bucureștiul cultural, dar și despre noi perspective și melanjuri literare:

Ioana Miron: „Vizitatorii”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea și traducătoarea Ioana Miron, care pornește de la texte de Friedrich Dürrenmatt:

Cristina Stancu: „Nu trăim într-o cultură care să ofere foarte multe sfaturi despre cum să greșim sau cum să ne bucurăm”

Recent, a apărut volumul de poezie „apără pe cineva de tine”, de Cristina Stancu (Casa de Pariuri Literare), un volum care, așa cum menționează autoarea, este și „un proiect care trebuie să fie în primul rând unitar”. Cristina Stancu revine în forță la cinci ani de la debut și ne povestește lucruri inedite despre procesul de scriere din spatele acestui volum:

Bienala europeană de poezie – Screen Time / Ediția a V-a

În 22 și 23 octombrie 2021, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, va avea loc a V-a ediție a Bienalei europene de poezie – Screen Time, organizată de Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov.

Cristina Stancu (selecție din „apără pe cineva de tine”)

Cristina Stancu este una dintre autoarele care la debutul cu volumul „teritorii” (editura Tracus Arte, 2017) a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. La cinci ani de la debut revine, publicând volumul „apără pe cineva de tine” (Casa de Pariuri Literare), în care vom regăsi poeme care reflectă lecturi din autori germani, universul basmelor germane, reorganizări ale materiei (fizice și psihice) sau alte referințe pe care vă invităm să le descoperiți:

Corina Sabău: „Într-un sondaj recent, cei mai mulți politicieni, întrebați ce citesc, au răspuns Biblia”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE , a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii, iar Corina Sabău este câștigătoarea Celei de-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1.000 de euro. Vă invităm să citiți un interviu cu prozatoarea:

Diana Iepure: „Memoria mea a păstrat un amalgam de mirosuri vindecătoare”

Diana Iepure a publicat recent volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, la Casa de editură Max Blecher. „Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină.”, a scris Lucia Țurcanu despre volum.

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Artiom Oleacu: „De ambii părinții ai nevoie când ești mic”

Artiom Oleacu a publicat recent volumul de poezie „Spinner”, la editura Prut. Artiom Oleacu se reîntoarce spre scenă, creând un poem dialogic tată-fiu, cu o mare putere de convingere și cu o suficientă influență din experiența dramaturgului.

Mina Decu: „Vizita călăului la justiția aflată în pană” (poem)

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitata de astăzi este Mina Decu:

„Negru”, de Florin Iaru (fragment)

La editura danube books Verlag apărea în 2020 volumul de povestiri Sînii verzi / Die grünen Brüste, de Florin Iaru, în traducerea în limba germană a Manuelei Klenke. În 2019, Florin Iaru publica volumul de poezie Jos realitatea!, iar astăzi, dacă ne întrebăm ce mai scrie, vom afla răspunsul: un volum cu titlul Negru, din care vă prezentăm un fragment:

Doina Ruști: „Ne așteptăm ca în primul rând cititorul de proză eliadescă să se îndrepte spre noi”

Recent, a apărut volumul „Treisprezece. Proză fantastică”, în colecția „Biblioteca de proză contemporană” de la editura Litera. Treisprezece scriitori semnează povestiri în registru fantastic, abordând varii teme, de la hibridul monstruos la granița labilă dintre viață și moarte ori la condiția de fantomă prinsă între lumi. Cei treisprezece prozatori sunt (în ordinea apariției în volum): Pavel Nedelcu, Bogdan Răileanu, Iulia Micu, Lucian Mîndruță, Mihai Ene, Cosmin Leucuța, Doina Ruști, Tudor Ganea, Alexandru Trușcă, Mihail Victus, Octavian Soviany, Iulia Pană, Radu Găvan. Un dialog cu scriitoarea Doina Ruști, coordonatoarea colecției „Biblioteca de proză contemporană”:

Teodora Vasilescu: „Puterea celorlalți de a schimba poveștile”

Teodora Vasilescu a debutat cu volumul de poezie „Fragil și aproape absurd” la editura Tracus Arte. Cosmin Perța a scris despre acest volum pe coperta a patra: „Un volum de debut scris cu siguranța, tensiunea și limpezimea la care puțini poeți ajung și pe care eu aș miza oricând.”

Ana Săndulescu: „Scriind înțelegem cu toții mai bine viața”

Ana Săndulescu a publicat volumul de poezie „La topirea ghețarilor”, la Casa de Pariuri Literare, o carte „sub presiunea ororii de a nu pierde controlul asupra realității”, în care „umanul încă tresare, încă reacționează, încă se împotrivește propriei topiri”.

Șerban Axinte: „Despre o dragoste, fie ea trecută sau actuală, nu se poate povesti decât tot prin poezie”

Recent, Editura Cartier a publicat volumul de poezie „Scrâșnetul dinților”, de Șerban Axinte. Despre acest volum O. Nimigean scrie: „Crâncenă carte, de moarte, de dragoste, de boală, de limită a limitelor. Reuşeşti să fii autentic acolo unde cei mai mulţi mimează, se exhibă, se încadrează într-un trend al transgresiunilor de fiţe. Tu însă eşti autentic. Ai fost acolo, eşti acolo, mori şi învii cu adevărat. Ai scris o carte care va rămâne. „

Daniela Luca: „Romanele sau piesele lui Friedrich Dürrenmatt ridică întrebări esențiale”

Au existat numeroase adaptări după opera lui Friedrich Dürrenmatt, al cărui centenar se celebrează în acest an. Inițiem o serie de interviuri despre adaptările cinematografice ale operei sale, invitând la dialog artiști din domenii variate. Volumul lui Dürrenmatt, intitulat „Der Richter und sein Henker”, a fost adaptat pentru cinema cu titlul „End of the Game” (1975), în regia lui Maximilian Schell. Astăzi, invitata noastră este Daniela Luca, psihanalistă, poetă și traducătoare:

Simona Vilău: „Sunt multe ecranizări bune, însă și multe rateuri”

Au existat numeroase adaptări după opera lui Friedrich Dürrenmatt, al cărui centenar se celebrează în acest an. Inițiem o serie de interviuri despre adaptările cinematografice ale operei sale, invitând la dialog artiști din domenii variate. Volumul lui Dürrenmatt, intitulat „Das Versprechen”, a fost adaptat pentru cinema cu titlul „The Pledge”, în regia lui Sean Penn. Astăzi, invitata noastră este artista și curatoarea Simona Vilău:

Teodora Coman: „Reveria e mai puternică decât călătoria”

Recent, Teodora Coman a publicat volumul de poezie Lucy (ed. Tracus Arte). Bogdan-Alexandru Stănescu scrie pe coperta a patra: „Lucy e arheologie: povestea acestui șantier poetic începe acum mai bine de trei milioane de ani, odată cu descoperirea australopitecului femelă din Etiopia, arhetip al speciei, traversează pliurile timpului, trece prin prezentul unde compasiunea e arătată printr-un SMS taxabil, într-o țară a dezechilibrului patologic dintre emoțional și gestual, dintre conținut și titlu, apoi forează într-un viitor cu anotimpuri incerte, excedate și peisaje năpădite de șantiere de construcții. Lucy e arheologie.”

Ligia Pârvulescu: „Un film vechi este o mașină a timpului”

The Visit este o ecranizare după comedia tragică Der Besuch der alten Dame, de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Bernhard Wicki. Filmul îi are protagoniști pe Ingrid Bergman și Anthony Quinn. Au existat numeroase adaptări după opera lui Dürrenmatt, al cărui centenar se celebrează în acest an. Inițiem o serie de interviuri despre adaptările cinematografică ale operei sale, invitând la dialog artiști din domenii variate. Astăzi, invitata noastră este scriitoarea Ligia Pârvulescu:

Claudiu Komartin: poeme inedite

Vă propunem astăzi câteva poeme scrise de Claudiu Komartin, care au avut drept sursă de inspirație elemente din spațiul cultural german. De asemenea, acestea au putut fi urmărite în versiunea video, în cadrul proiectului DLITE Essential Mix – Ziua Internațională a Poeziei.

Flavius Ardelean: „Ne întâlnim pe planeta asta în multe limbi diferite, dar oamenii sunt aceiași peste tot”

Flavius Ardelean a publicat în 2020 volumul de povestiri „Câteva feluri de a dispărea“, în colecția n`autor a editurii Nemira. Bianca Burța-Cernat a scris despre acest volum: „O combinație (remarcabil orchestrată) de thriller, horror și dark fantasy, pe un fundal (post)romantic sau decadent, străbătut de sugestii kafkiene ori sartriene…“

DLITE Essential Mix – Ziua Internațională a Poeziei

Încă din 1999, tot mai multe țări celebrează această zi, declarată de UNESCO Ziua Internațională a Poeziei. 21 martie înseamnă anul acesta 21 de poeți din Germania și România, o comunitate care deschide un dialog poetic la care poți participa și tu, fiind alături de noi și de ei, pe pagina de Facebook a blogului de literatură DLITE. De dimineața până seara vom fi în compania a 21 de poeți contemporani, adică un PoetryMix infailibil.

Simona Goșu: „Mă atrag întâmplările care îi surprind pe părinți și copii împreună, în cele mai intime ipostaze”

Simona Goșu a debutat în 2020 cu volumul Fragil (editura Polirom). „Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Goșu nu datorează nimic tradiției literare de la noi. Subiectele ei sînt pe cît de actuale, pe atît de inedite, subsumate temei vulnerabilității fără să facă vreo concesie așteptărilor sau sensibilității cititorilor: familii monoparentale depășite de situație, maternitate nedorită sau frici neînțelese, copii lăsați la cheremul instinctelor sau al hazardului…” (Marius Chivu)

Karácsonyi Zsolt: „Faust vrea un suflet etern într-un trup etern”

Recent, a apărut un volum de poezie care nu poate fi trecut cu vederea, „Faust pe mări”, de Karácsonyi Zsolt, despre care George Volceanov scrie: „Având de ales între iadul imaginat de Dante sau Marlowe și Raiul lui Goethe, Karácsonyi Zsolt a preferat o a treia cale – cea a apei, a purificării și a metamorfozei.”

Bogdan Răileanu: „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original”

Microromanul „Să nu lași moartea să te găsească”, de Bogdan Răileanu, a apărut la editura Polirom anul trecut. „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original. Pentru asta am mai citit despre Ciuma lui Caragea și războaiele care au măturat zona în acea perioadă. (…) Mi-ar fi prins bine să am la îndemână o carte cu toate variantele acestei balade care au circulat pe teritoriul României.”, a scris Bogdan Răileanu.

Mihai Kantzer: „Propriul meu mecanism de VR s-a activat și a ieșit îmbogățit din experiența acestui volum”

Recent, a apărut volumul de poezie „Indicele fericirii globale”, de Mihai Kantzer, la editura Tracus Arte. Al. Cistelecan scrie pe coperta a patra: „Oricât de directă și brutală ar fi agresiunea cotidiană, ea e doar o secvență din vreun „thriller cu monștri marini”. Să descoperim împreună traseul acestor poezii care ne poartă într-un city break în Cretacic, ne arată cocorii din ţările calde sau Marele Zid Chinezesc:

O perlă întunecată, literară a fantasticului

Flavius Ardelean a publicat romanul fantasy „Scârba sfântului cu sfoară roșie” la editura Homunculus Verlag, în Germania, în traducerea Evei Ruth Wemme, în 2020. Presa germană a întâmpinat cu multă căldură acest roman, iar mai jos redăm câteva fragmente:

Moni Stănilă: „O zi e un ciclu deplin al vieții”

La editura Max Blecher a apărut volumul de poezie „Ale noastre dintru ale noastre”, de Moni Stănilă. „O apropiere, fie ea de moarte sau de lumină, de boală sau de dragoste, dă o anumită profunzime celui care se apropie. Doar cunoștințele despre aceste teritorii nu ne pot iniția, e nevoie de înaintare, de mers pe drumurile lor. Privirile oamenilor aflați la poartă sunt altfel. Eu merg și știu că voi ajunge, fie că vreau, fie că nu.”, scrie Moni Stănilă.

Cum a fost la debut? (partea a II-a)

Luna ianuarie este luna în care se acordă cele mai multe premii pentru debuturile din anul precedent, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de proză. Să ne întoarcem în timp și să-i întrebăm „Cum a fost la debut?” pe unii dintre scriitorii binecunoscuți publicului.

Irina Nechit: „Trecutul mă cheamă înapoi de unde am venit”

La Editura Cartea Românească a apărut volumul de poezie „Masa de sărbătoare”, de Irina Nechit. Despre acesta, Grațiela Benga scrie pe coperta a patra: „Cadența de confesiune tranșantă ori simbolic filtrată, claritatea sentinței și gravitatea brutal răsucită, viziunea întunecată, dar păstrându-și resursele de vitalitate, însoțirea tatonării/exasperării cu ludicul și intimismul, dar și cu un intermitent reflex thanatic, sunt câteva dintre particularitățile unei poezii care parcurge stările incandescente înșirate pe traseul unui zbor de săgeată, care unește consistența luminoasă cu materia întunecată, de o eruptivă fluiditate.”

„Harta”, de Irina-Roxana Georgescu

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Irina-Roxana Georgescu, care integrează în textul său citate din opera scriitorilor Ernst Jünger și W. G. Sebald:

Cum a fost la debut? (partea I-a)

Luna ianuarie este luna în care se acordă cele mai multe premii pentru debuturile din anul precedent, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de proză. Să ne întoarcem în timp și să-i întrebăm „Cum a fost la debut?” pe unii dintre scriitorii binecunoscuți publicului:

„Sărutul Sfântului Baracuda”, de Gabriela Anton

La finalul anului 2020 a avut loc cursul de creative writing AdLitteram, care i-a avut traineri pe traducătoarea Manuela Klenke și pe scriitorul Florin Iaru. Vă prezentăm un text scris de Gabriela Anton:

Ovidiu Baron: „Sunt un fel de puzzle improvizat din euri temporare”

Ovidiu Baron a publicat la finalul anului 2020 volumul de poezie „liniștea de suprafață”, despre care Radu Vancu scrie pe coperta a IV-a: „Într-o lume & într-o poezie al căror mod uzual de existență a devenit strigătul, liniștea devine o forță secretă & hipnotică. Liniștea de suprafață a poemelor lui Ovidiu Baron acoperă (și în egală măsură descoperă) exact această forță.”

Antonia Mihăilescu: „Eu îi iubesc pe toți cei care scriu”

Antonia Mihăilescu a câștigat Premiul „Alexandru Muşina” pentru debut în poezie, ediția a VII-a, iar volumul „Note din secolul kitsch” a apărut la editura Tracus Arte. De asemenea, volumul este nominalizat la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum.

„Domnul Ursuz”, de Monica-Ioana Macedonski

La finalul anului 2020 a avut loc cursul de creative writing AdLitteram, care i-a avut traineri pe traducătoarea Manuela Klenke și pe scriitorul Florin Iaru. Vă prezentăm mai jos textul scris de Monica-Ioana Macedonski.

Florin Buzdugan: Tentativ, pentru Paul Celan

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitorul și traducătorul Florin Buzdugan, care dialoghează în textul său cu Paul Celan:

Multe noutăți din domeniu apar în același an cu originalele

Doi scriitori din spații literare diferite, Germania și România, au răspuns la întrebări despre literatura SF/Fantasy/Horror și cea polițistă/crime, despre traduceri, despre tendințe și realități ale industriei editoriale din România și Germania. Oliver Bottini și Michael Hăulică dialoghează de la zeci de km depărtare, poziționându-se față în față, împărtășind cu publicul experiențe și trasee culturale diferite, precum și subiecte care unesc limbajele sau tematicile acestora.

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen”

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen” propune publicului internațional un omagiu prin care poezia lui Paul Celan intră în dialog cu scriitori din zilele noastre. La 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, dinamica limbajelor, stilurilor și percepțiilor se află într-o continuă schimbare și permutare. Climatul istoric s-a schimbat, societatea și libertățile au atins teritorii noi. Ne întrebăm azi ce rămâne la fel și ce s-a schimbat, intră poezia lui Celan într-un dialog cu realitățile, limbajele și perspectivele zilelor noastre?

Paul Celan 100: Dialoguri poetice

În perioada 1-14 noiembrie 2020, pe canalele de comunicare ale Goethe-Institut București și DLITE, vor fi prezentate video-poeme create în cadrul proiectului „Paul Celan 100: Dialoguri poetice”, în limbile germană și română.

Rodica Draghincescu: „Zona roșie sau viralitatea politică” (interviu)

Rodica Draghincescu a publicat în urmă cu câteva luni volumul de poezie „Copilul cu piele de iarnă” (Editura Tracus Arte). Tradusă în numeroase limbi de circulație internațională, autoarea mărturisește că „cel mai bine, ca scriitoare, mi-a fost în Germania, atât din punct de vedere al receptării operei, cât și al drepturilor de autor, al burselor, rezidențelor și onorariilor substanțiale.” Un dialog realizat de Andra Rotaru, care pornește de la „Copilul cu piele de iarnă” și se ramifică în direcții multiple:

Artiom Oleacu: „nimic nu pare mai frumos”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitorul Artiom Oleacu, care inserează în textele sale citate din opera lui Gottfried Benn, Georg Trakl, Georg Heym, Ernst Stadler și Else Lasker-Schüler.

Iulia Motoc: „Schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă“

Recent, Iulia Motoc a publicat romanul „Maria și Machiavelli” (Editura Tracus Arte, 2020). Vasile Popovici scrie despre acest roman: „Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.”

Poeme inedite de Maria Pilchin

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea și cercetătoarea Maria Pilchin, care inserează în textele sale citate din opera lui Paul Celan.

Gabriela Feceoru: „Poezia nu e mereu blândă”

Gabriela Feceoru a debutat în 2019 cu volumul de poezie „Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv” (Editura Charmides), volum nominalizat la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția a III-a. Am dialogat cu Gabriela despre acest volum:

„Acest curs e o vânătoare de talente” – interviu cu Manuela Klenke și Florin Iaru

În perioada octombrie – noiembrie 2020, se va desfășura un nou curs AdLitteram de creative writing, avându-i traineri pe traducătoarea Manuela Klenke și pe scriitorul Florin Iaru. Cursul „deschide uși și ferestre, dă tonul la cântec și pune degetele fiecăruia pe taste sau pe clapele textului, astfel încât proza (căci despre proză vorbim) să sune curat și limpede. E un antrenament intensiv, care gâdilă sinapsele într-un mod plăcut. Restul e destinul fiecăruia.”, anunță tutorii acestui curs de creative writing. Le-am pus celor doi câteva întrebări. Iată răspunsurile lor:

Luminița Amarie: „Singurul lucru care contează cu adevărat”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Luminița Amarie, care inserează în textul său citate din Günter Grass și Friedrich Nietzsche.

Ana-Maria Lupașcu: „morgenstimmung”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ana-Maria Lupașcu, care inserează în textele sale citate din Rolf Bossert, Richard Wagner și Franz Hodjak.

A. Caius: „Iarba pare întotdeauna mai verde în regnul celuilalt“

A. Caius a publicat recent volumul de poezie „Maimuța și ecograful“ (Editura Tracus Arte, 2020). Vom încerca să aflăm mai multe despre aceste volum și despre fapte cu adevărat importante, cum ar fi „de ce nu mai are maimuța coadă“. Referindu-ne la un strămoș universal, îl vom trata ca atare:

Irina Nechit: „De ce plângem în apă“

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Irina Nechit, care pornește de la texte de Paul Celan:

Poeme de Emilian Galaicu-Păun

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitorul și editorul Emilian Galaicu-Păun, care pornește de la texte de Paul Celan.
Poemele următoare sunt din volumul „A(II)Rh+eu / Apa.3D”, Editura Cartier, 2019.

Flavius Ardelean: „Fiecare poveste vine către tine cu propria-i voce”

Recent, romanul fantasy „Scârba sfântului cu sfoară roșie”, de Flavius Ardelean, a apărut în Germania, la editura Homunculus Verlag, în traducerea Evei Ruth Wemme. Publicat în România de editura Herg Benet în 2015, a primit premiul Colin pentru cel mai bun Roman Fantastic. Să descoperim împreună personajele și autorul romanului „Scârba sfântului cu sfoară roșie”:

carnaval exterior

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul Andrei Novac, care pornește de la texte de Rainer Maria Rilke și William Totok.

Octavian Perpelea: „cu câtă naivitate ieșise melcul din casă”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul Octavian Perpelea, care pornește de la texte de Ingeborg Bachmann și Ernst Jandl.

Vorbim o limbă străină

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul George-Ștefan Niță, care pornește de la texte de Ernst Jandl.

Poem german

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Cătălina Bălan, care pornește de la texte de Herta Müller, J. W. Goethe și Franz Kafka.

nicio femeie

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Mina Decu, care pornește de la texte de Thomas Bernhard.

Frunze, focuri și animale moarte

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ligia Pârvulescu, care pornește de la texte de Hermann Hesse, Erich Maria Remarque și Johann Wolfgang von Goethe.

o pînză de păianjen

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul, eseistul, traducătorul și publicistul Romulus Bucur, care pornește de la texte de Heinz Kahlau, Else Lasker-Schüler și Iwan Goll.

Ai grijă!

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Olga Ștefan, care pornește de la texte de Herta Müller, Sigurn Casper, Christiane F., Daniel Falb și Ingeborg Bachmann.

în cer în mahala

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Ioana Vintilă, care pornește de la texte de Oskar Pastior, Herta Müller și Ingeborg Bachmann.

„Ora asta, ora ta, / Conversînd cu gura mea”

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu eseista, poeta și prozatoarea Simona Popescu:

Nu avem o limbă „maternă”, ci nenumărate moașe de limbă

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Ovid Pop.

Inventăm surogate de liniște zi de zi

Anastasia Gavrilovici a publicat anul trecut volumul de poezie Industria liniștirii adulților, la Casa de Editură Max Blecher, recompensat cu numeroase premii pentru debut. Doris Mironescu scrie pe coperta a patra: „Anastasia Gavrilovici scrie o poezie energică, chiar exuberantă, despre o lume în bună măsură falsă, căreia îi refuză universurile compensatorii, pasiunile mimate, fericirea-paleativ”. Am dialogat cu Anastasia, încercând să aflăm mai multe despre lucrurile care-i fac inima să fie precum un „origami”, despre liniștea perfectă sau luciditatea dezechilibrului.

De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul și traducătorul Radu Vancu:

Exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi

Dacă Paul Celan ar fi în fața dvs., ce l-ați întreba? Ce credeți că v-ar răspunde? Cum v-ați răspunde dvs. însevă acestei întrebări? În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu profesor univ. dr. Ioana Crăciun, cadru didactic al Facultăţii de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă literatură şi cultură germană medievală şi contemporană. Ultimul simpozion Paul Celan din România a avut loc în septembrie 2009, în cadrul Festivalului George Enescu, simpozion organizat de doamna Ioana Crăciun.

nani, nani sau hormonul marilyn monroe

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Cristina Stancu, care pornește de la texte de Ulrike Almut Sandig, Jan Wagner, Elke Erb, Daniel Falb și Uljana Wolf.

Dimineți de cretacic

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Nicoleta Nap, care pornește de la texte de Ernst Jandl și Kurt Marti.

Lumea este alcătuită din lucruri tangibile și intangibile

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu poeta, prozatoarea, publicista și eseista Ruxandra Cesereanu.

Râurile Europei

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Monica Manolachi, scriitoare și traducătoare.

Radiografiile personale și escapadele ficționale

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Ciprian Măceșaru.

Dincolo de cei 100 de ani mai stau să vină alți o mie

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Nona Rapotan, profesoară, jurnalist cultural și editorul-coordonator BookHub.ro

Dacă Paul Celan ar fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitoarea Krista Szöcs.

Dorința de a descoperi ce e în next level

La Editura Paralela 45 a apărut volumul de poezie Hype, de Hose Pablo. Marius Ianuș scrie pe coperta a patra: „Hose Pablo e un histrion, un specialist al gesturilor poetice cu dublu, triplu sau quadruplu înțeles.” Am dialogat cu Hose Pablo despre ce este hype și anti hype:

Periferiile au libertatea, lipsurile și farmecul lor

Dan Negară a debutat la finalul anului 2019 cu volumul de poezie „triphopuri” (Editura Paralela 45). S-a născut în `89 în Republica Moldova, frecventează Cenaclul Republica din Chișinău și a publicat versuri în câteva reviste de limbă română și engleză. Un dialog cu Dan Negară despre Otto Dix, țări cyberpunk și alte specii raționale:

Gelu Diaconu: Cel mai eficient mod de comunicare intergeneraționistă tot poezia rămâne

Gelu Diaconu a publicat la finalul anului trecut volumul de poezie Ziua în care a murit John Lennon, Casa de editură Max Blecher. Despre acesta, Constantin Abăluță scrie pe coperta a patra: „Balada anilor ‘80 și a vârstei de 17 ani, rock, Woody Allen, m. ivănescu, dezamăgiri, petreceri adolescentine, urâțenia lumii, revolte înăbușite, un fel de muzică preclasică a epocii noastre, film derulat cu încetinitorul, în felul neuitatelor pelicule cehoslovace în care relația părinți-copii e una zbuciumată, traumatizantă, din când în când sinteze imagistice de mare calibru poetic.”

Valentina Șcerbani: Visele sunt ca niște articulații pentru corpul romanului

Valentina Șcerbani a debutat în 2019 cu romanul Orașul promis, la Editura Tracus Arte. Dumitru Crudu scrie despre acesta: „Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.” Am dialogat cu autoarea unuia dintre cele mai frumoase romane din ultimii ani.

Contradicția care există între doi termeni

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Alexandru Bulucz, poet și traducător.

POEM/ DAS GEDICHT

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Începem cu scriitoarea Ioana Miron, care pornește de la texte de Christian Morgenstern, Eduard Mörike și Georg Kulka.

Capacitatea scriiturii de a oferi portrete inedite ale unor întregi epoci

Iulia Dondorici a tradus Timp al inimii. Corespondenţă, de Ingeborg Bachmann și Paul Celan, Editura Art (2010). La 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, aflăm în cele ce urmează mai multe despre una dintre cele mai sinuoase povești de dragoste din istoria Germaniei postbelice și despre traducerea acestui volum.

Acolo unde limbajul se curbează

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Anca Roncea, poetă și traducătoare.

Răzvan Ventura: Rănile pe care le deschide neîncetat fiecare vers al lui Celan

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Răzvan Ventura.

Zerfall

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, deschidem această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Ștefan Bolea:

Mein lieber Paul…

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Cosmin Dragoste (filolog, specializat în civilizaţia şi literatura germană preclasică, traducere şi retroversiune, respectiv literatura de expresie germană din România):

Dan Negară: Periferiile au libertatea, lipsurile și farmecul lor

Dan Negară a debutat la finalul anului 2019 cu volumul de poezie triphopuri (Editura Paralela 45). S-a născut în `89 în Republica Moldova, frecventează Cenaclul Republica din Chișinău și a publicat versuri în câteva reviste de limbă română și engleză. Un dialog cu Dan Negară despre Otto Dix, țări cyberpunk și alte specii raționale:

Totul va (e)merge pe orizontală, prin incluziune și hibridizare

Teodora Coman a debutat cu volumul de poezie Cârtița de mansardă (2012), urmat de foloase necuvenite (2017), ambele apărute la Casa de Editură Max Blecher. Am dialogat cu Teodora Coman despre soft guerrilla (Casa de Editură Max Blecher, 2019), cel mai recent volum al său.

Mereu mă abat de la poveste

„Am crescut cu personajele lui E.T.A. Hoffmann, și viziunea lui asupra realității a fost pentru mine esențială în formarea autorului care sunt azi. Mereu caut în cele mai comune locuri și personaje ceea ce ceilalți nu văd și ține de o lume ascunsă, mitică sau mistică, după caz.” Un interviu cu Cosmin Perța, pornind de la romanul Arșița, Editura Paralela 45:

Cătălin Dorian Florescu: Scrisul este un act de libertate

Cătălin Dorian Florescu a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea Premiul Anna Seghers, Swiss Book Prize, cea mai bună carte a anului în Elveția, și Premiul Josef von Eichendorff pentru întreaga activitate literară. La Salonul Internațional de Carte Bookfest 2018 autorul lansează volumul „Bărbatul care aduce fericirea”, Editura Humanitas, traducere de Mariana Bărbulescu.