| © dlite

Becoming Visbile: Iulia Dromereschi și Anke Pfeifer

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

Ce te fascinează la această meserie? Care sunt provocările ei?

Iulia Dromereschi: Aș avea nevoie de ceva mai mult spațiu decât îmi este alocat aici pentru a răspunde pe larg la întrebare, și tot n-aș simți că am oferit un răspuns exhaustiv sau măcar relevant. Ca să încerc, totuși, ce mi-a plăcut mereu la ce fac este diversitatea. Eu nu mi-am început cariera traducând literatură (cu excepția „Winnie, melcușorul cel grăbit”/ Winnie Weile sehr in Eile), prima cărticică tradusă de mine când eram în anul II de facultate. Am urmat și terminat specializarea Limbi Moderne Aplicate, și am ales să mă pregătesc să devin „traducător-terminolog”, apoi am absolvit Masteratul European pentru Interpreți de Conferință. Mai mulți ani, am jonglat cu munca prin agenții sau pe cont propriu, și am tradus, în mare parte pentru clienți din țări vorbitoare de limba germană, documentație tehnică, studii de fezabilitate, manuale de asamblare și operare, fișe tehnice de securitate etc. Din franceză traduceam manuale medicale, din engleză, instrucțiuni de utilizare, de la produse chinezești pentru locuință la aparatură spitalicească, dosare DIICOT, transcrieri de audieri ale cetățenilor români implicați în procese pe rol în Marea Britanie, sau declarații fiscale și raportări financiare.
Când am început să traduc (și) literatură, am trecut prin cărți pentru copii, adolescenți, New Adult, adulți, fiction, non-fiction, polițiste, romantice, erotice chiar, Fantasy, SF, self-help, și am virat prin subtitrări de filme în festivaluri, de seriale și emisiuni TV, de scenarii dramatice și producții teatrale/tot ce înseamnă traduceri audio-vizuale. Am tradus, redactat și corectat benzi desenate și romane grafice. Practic, am încercat aproape orice, și diversitatea aceasta e cea care m-a păstrat curioasă și implicată în cei 16 ani de când am „debutat”.
Provocările, pe de altă parte, sunt nenumărate. Programul haotic, munca permanentă, ideea că laptopul este o extensie firească a corpului meu (mi s-a spus!), că lucrez oricând și oriunde (la sărbători, în vârf de munte, la mare, în city break, la întâlniri cu prietenii, le-am făcut pe toate); auto-gestionarea financiară, auto-promovarea, păstrarea unei relații de echilibru între persoana mea publică și persoana mea în raport cu editurile și colaboratorii, toate acestea și multe altele își pot spune cuvântul. Numai o motivație solidă și o dorință neostoită de a duce mai departe mesajele din cărți, de a ajuta la transpunerea lor pentru public, de a fi o rotiță importantă în mecanismul acesta al schimburilor interculturale, m-a ținut prezentă. Și sunt recunoscătoare.

Anke Pfeifer: Traducătorii și traducătoarele sunt oameni care au cunoștințe ample, o pricepere aparte, creativitate, empatie și rezistență. Pentru că nu doar despre stăpânirea limbii din și în care se traduce este vorba, când se transpune adecvat textul literar, ci, inerent, și despre transportarea unui context cultural diferit, cu date și un specific istoric aferent. Partea frumoasă a acestei meserii este că, pe măsură ce o practici, devii tot mai atent la sensibilitățile limbajului, ajungi  să îl stăpânești mai bine și să îl transferi tot mai corespunzător. Pe de altă parte, traducerea anumitor texte necesită cunoșterea unor terminologii din cu totul alte domenii cum ar fi, spre exemplu, științele naturii, domeniul tehnic sau filosofic. Ceea ce pretinde uneori o documentare solidă. Toate acestea duc la îmbogățirea propriei vieți. Doar că pentru a putea traduce literatură e necesar să-ți placă să te pui la masă pentru o muncă îndelungată și însingurată.

Există cineva care te-a inspirat în ceea ce faci?

Iulia Dromereschi: Când nu apucasem încă pe făgașul acesta, citeam cu mare plăcere numele traducătorilor și traducătoarelor de pe pagina de titlu. Le voi fi mereu recunoscătoare, de exemplu, lui Silviu și Antuzei Genescu, lui Mircea Pricăjan, Onei Frantz sau Antoanetei Ralian, fiindcă mi-au adus aproape cărți emblematice pentru copilăria și adolescența mea.

Anke Pfeifer: Coordonatoarea mea de doctorat, Dr. Eva Behring, o specialistă în romanistică, cu multă experiență, care a publicat în anii optzeci în RDG mai multe antologii de literatură română, cum ar fi de exemplu Die tanzende Katze (Pisica dansatoare). Ea m-a rugat pe vremuri să traduc câteva povestiri, printre altele, de Marin Preda. Am dezbătut foarte pe larg traducerile mele și am pus, ca să zic așa, temelia pentru activitatea mea de traducătoare.

Care dintre cărțile pe care le-ai tradus ți-a plăcut cel mai mult şi de ce? Ai fost implicat/ă în vreun proiect care ți-a plăcut în mod deosebit?

Iulia Dromereschi: Mi-e foarte greu să „aleg” cărți care-mi sunt mai dragi, pe de o parte pentru că am tradus multicele, și pe de altă parte fiindcă mă simt implicată în fiecare dintre ele. Dar recunosc că există câteva titluri pe care le-aș include bucuroasă într-o listă, și aș oferi și argumente de lectură. Printre ele se numără L’inverno dei leoni („Iarna leilor”) de Stefania Auci, roman co-tradus din italiană, cu Emanuel Botezatu. Am privit Sicilia cu alți ochi în timp ce lucram la el, și mare parte din cercetare a fost o adevărată aventură. Am descoperit atât de multe referințe neașteptate, încât abia aștept să ajung din nou în acea zonă și să le caut, la pas. Altă recomandare este duologia lui Laini Taylor dedicată eroului Strange Visătorul și muzei sale ¾ „Visul își alege visătorul” și „Muza coșmarurilor”. Pentru mine, autoarea a rămas una dintre cele mai lirice dintre câți și câte am tradus, păstrând totodată o narațiune fluidă și interesul viu. Imaginarul creat de ea, în ciuda inspirațiilor evidente, sau poate tocmai datorită lor, este asemeni unui poem epic, mitologic, cu emoții puternice și personaje memorabile. Adaug și o traducere din limba germană, și anume „Castelul din nori” (Wolkenschloss) de Kerstin Gier. Autoarea a căpătat recunoaștere internațională cu Trilogia Sentimentelor, cu ani înainte să publice romanul tradus de mine, și încă am impresia că acest roman nu are parte de iubirea pe care o merită. Este antrenant, amuzant, chițibușar și misterios, un amestec de aventură cu filosofie de viață și lecții de ținut minte. În plus, are și una dintre cele mai frumoase coperți pe care le-am văzut vreodată!

Anke Pfeifer: Mi-a făcut mare plăcere să conduc un atelier în care traducătoare și traducători tineri au tradus în germană fragmente de proză din literatura contemporană română, care, mai apoi, au fost strânse și publicate în antologia Das Leben wie ein Tortenboden. Neue Rumänische Prosa (Viața ca un blat de tort. Noua proză românească). Pornind de la textele și stilurile unor scriitori foarte diferiți s-au iscat niște discuții extrem de productive. Când te cufunzi într-o operă, prin procesul de traducere, o pătrunzi și ajungi la o înțelegere mult mai profundă. E satisfăcător când reușești să livrezi o traducere adecvată, indiferent dacă e vorba despre găselnițele hazlii ale lui Constantin Abăluţă, când descrie viața de pe străzile Bucureștiului, despre Gabriela  Adameşteanu, care tematizează trecutul românesc, sau despre poezia lui Moni Stănilă. Acum, tocmai am terminat de tradus un roman istoric de Oleg Serebrian, care se desfășoară în anul 1944, în ceea ce era pe atunci Cernăuți, un roman care prin prisma războiului din Ucraina ajunge astăzi să fie de o actualitate nebănuită. Așa că există mereu noi aspecte care ajung să îți placă la o carte.

Ți-au făcut vreun cuvânt sau vreo expresie nopți albe?

Iulia Dromereschi: Nu în mod deosebit, sau nu din câte îmi amintesc. Traducând din mai multe limbi și în registre diferite, provocările sunt, de obicei, la nivel de adaptare a textului-sursă la publicul-țintă. La un seminar recent desfășurat lângă Hamburg, sub tutela Arbeitskreis Jugendliteratur (Kein Kinderspiel 2022), am discutat, împreună cu trainerul, invitații și 14 colege traducătoare din germană, pentru copii și adolescenți, despre importanța redării mesajului în mod adecvat publicului pentru care traducem. Am abordat multe facsimile în care apăreau dialecte, regionalisme, vocabular specific, și multe dintre dilemele lansate au primit răspunsuri creative. Aici aș dori să subliniez importanța lucrului în echipă și a comunicării dintre colegii și colegele de breaslă. Adesea, soluția potrivită se poate găsi într-o altă limbă decât cea maternă, și adaptarea poate veni mult mai firesc.

Anke Pfeifer: Cântecul mării, titlul romanului pe care l-am menționat mai sus, pornește de la iubirea pe care o resimte personajul feminin Marta față de mare. Marta admiră pictori precum Winslow Homer, care folosesc marea ca motiv al inspirației. I-ar plăcea să o picteze ea însăși, de pe mal. Cercul pe care este clădită ideea romanului se închide, când ajunge să fie deportată în apropierea Mării Aral: În pofida circumstanțelor aprige, Marta se bucură de „mare” și decide să se lase purtată de aspirațiile ei artistice. Problema pe care am avut-o ca traducătoare este că atât în limba română, cât și în cea rusă există denumirea Marea Aral, pe când în Germania se spune „Aralsee” (Lacul Aral). Pentru a păstra legătura cu titlul, am introdus o scurtă notă explicativă, care în original nu există, cam așa: „Lacul Aral, pe care Marta îl resimțea în imensitatea lui ca pe o mare… ”

Există vreun autor sau vreo autoare pe care ți-ar plăcea să-l sau să o traduci?

Iulia Dromereschi: Sigur că da. Fiindcă am pomenit deja despre seminarul organizat de Arbeitskreis Jugendliteratur la început de august, de acolo am revenit cu niște romane pentru adolescenți în limba germană de care m-am îndrăgostit. Unul dintre ele l-am propus deja unei edituri din România, și sper să fie acceptat, însă pentru celelalte mă confrunt cu o dilemă: literatura germană contemporană dedicată acestui segment de vârstă nu este extrem de popularizată. Da, traducem mult din germană pentru copii de vârste mai mici, însă pentru adolescenți și „New Adult” oferta este mai redusă, lucru parțial explicabil prin cvasi-monopulul literaturii de gen în limba engleză. Cu toate acestea, niște nume precum Nikola Huppertz sau Kirsten Boie îmi vin în minte aproape de la sine. La fel simt și vizavi de literatura italiană sau spaniolă, fiindcă din engleză pot spune că am „bifat” mai multe nume la care, copilă fiind, doar visam, sau pe care le citisem în original cu niște ani în urmă și am ajuns să le traduc.

Anke Pfeifer: Sunt deschisă în acest sens. Uneori, când nici nu te aștepți, dai peste texte interesante. În orice caz, îmi doresc ca în viitor, literatura română să devină tot mai cunoscută în spațiul german.

Becoming Visible. Ce înseamnă acest motto pentru tine?

Iulia Dromereschi: Reflectă foarte bine atitudinea mea față de rolul traducătorului/traducătoarei în tot ce înseamnă popularizarea lecturii și muncii asidue care asigură apariția cărților. Cu toate că am fost și eu educată, la facultate de exemplu, în spiritul „invizibilității” noastre, în ideea că suntem cu atât mai pricepuți cu cât ni se simte „mâna” mai puțin, consider că despre altă vizibilitate este vorba. Vorbim despre educarea publicului în sensul înțelegerii volumului și dificultății muncii depuse, despre ideea că, până la produsul final, o carte trece pe sub mai multe perechi de ochi (adesea obosiți, greu încercați și „trădători”) și pe sub mai multe perechi de mâini. Despre a fi invitați și invitate nu doar în cercuri restrânse, colegiale, unde „vorbim aceeași limbă”, ci și la evenimente cu publicul, cu tinerii, cu viitorii noștri colegi și viitoarele noastre colege. Despre ateliere pe care le putem susține pentru ca oamenii să înțeleagă de ce traducerea nu presupune doar să te așezi în fața unui ecran și să tastezi, de ce poți traduce, însă uneori nu vorbești fluent limba din care traduci, sau de ce reușești să lucrezi minunat pentru adulți, însă nu-ți „ies” rimele pentru copii. Sunt multe subiecte care merită aduse în față și am încercat să fac asta și individual, printr-un podcast pe care sper să-l reiau curând și prin tot ce povestesc despre meseria mea la cluburile de carte și evenimentele pe care le organizez, și colectiv, prin participarea la inițiativele ArtLit sau prin acceptarea invitațiilor din partea programelor și proiectelor care încurajează apariția traducătorilor/traducătoarelor sub lumina reflectoarelor, sau sub lupă.

Anke Pfeifer: Traducătorii și traducătoarele au fost invizibile o bună bucată de vreme. În viața de zi cu zi erau considerați niște prestatori de servicii și nimic mai mult. În cazul traducerilor literare, mai demult nici măcar nu erau menționați când se publica un text, apoi au început să fie menționați în locuri puțin vizibile ale unei cărți. Din fericire, în ultima vreme, s-a produs o schimbare. A fost recunoscut faptul că în cazul transferului unor texte artistice este vorba despre un act creator care, din fericire, până acum nu a putut fi efectuat de programe de traducere automatizată și, prin urmare, trebuie onorat ca atare. În cazul publicațiilor mai noi, numele traducătorului sau al traducătoarei apare vizibil pe pagina de titlu. Modalitate prin care e onorată această muncă de traducere, care cu cât este mai bine făcută, cu atât atrage mai puțin atenția.

 

Iulia Dromereschi a absolvit secția Limbi Moderne Aplicate (Fr-De) a UBB Cluj. Au urmat un masterat în Interpretare de Conferință și studii de licență în Filologie (No-Ru) la aceeași facultate. Traduce beletristică din 2006 și non-literar din 2009. Subtitrează filme și spectacole de teatru. În paralel, scrie pentru publicații și bloguri pe teme de educație, cultură și societate, și comunică pentru proiecte de suflet. A înființat Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune în 2012 și coordonează platforma de jurnalism participativ AIVImedia.hub. Link traduceri: https://www.artlit.ro/catalog/m/49 Link mhub: https://mhub.aiviong.ro

Dr. Anke Pfeifer a studiat Romanistică (Română-Franceză) la Humboldt-Universität din Berlin și două semestre la Facultatea de Litere din București. A făcut cercetări și a publicat numeroase lucrări despre literatura română, a predat la diferite facultăți și a tradus literatură și texte de specialitate, în cea mai mare parte din limba română.

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Adriana Popescu: Mâine undeva la mare (fragment)

Adriana Popescu s-a născut la München și a lucrat ca scenaristă TV. A scris pentru diverse reviste și a urmat cursurile Facultății de Litere înainte de a se dedica complet romanelor. A publicat peste douăzeci de cărți apărute la diverse edituri prestigioase. Mai scrie sub diverse pseudonime precum Sarah Fischer, Carrie Price sau Adriana Jakob. Cărțile ei au fost traduse în engleză, poloneză și italiană. Autoarea locuiește în încântătorul oraș Stuttgart.

Mara-Daria Cojocaru: Îndreptar pentru ultimul om

Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980 la Hamburg. Este scriitoare și predă filosofia la universitate. Abordează în tradiția pragmatismului tematica eticii animale și politice. Scrie în compania animalelor. Personal gândește mai puțin în termeni de activism și potențialism – motiv pentru care câinii ei o consideră dubiosă. Cu toate acestea încă se joacă cu ea.

Un poem de Daniela Chana

Daniela Chana s-a născut în 1985 la Viena, a absolvit Facultatea de Litere – Comparatistică din cadrul Univerisității din Viena. A publicat proză scurtă și poeme în diverse reviste literare (Lichtungen, kolik, entwürfe, etcetera, Am Erker, …). Volumul Sagt die Dame (editura Limbus, 2018) a fost pe lista recomandărilor lirice din anul 2019, realizată de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung. În februarie 2021 a publicat în cadrul aceleiași edituri volumul de proză scurtă Neun seltsame Frauen.

Un fragment din romanul „Annette, epopeea unei eroine” de Anne Weber

Anne Weber, scriitoare și traducătoare, s-a născut în 1964 la Offenbach. În 1983 a plecat la Paris unde a studiat Literatura franzceză și Literatura comparată în cadrul Universității de la Sorbona. Între 1989 și 1996 a lucrat ca redactor pentru diverse edituri din Franța.