| ©

Becoming Visible: George State și Eva Ruth Wemme despre traducerea literară

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

Ce te fascinează la această meserie? Care sunt provocările ei?

George State: Tocmai din pricina meseriei (redactor de carte), care a impus nu o dată retraducerea unor variante defectuoase, această profesie nu mai exercită asupra mea niciun fel de fascinație. Nu știu în ce măsură e o provocare, dar aș spune, întrucît sînt incapabil să formulez principii, că văd traducerea mai degrabă ca o practică în căutarea unei teorii.

Eva Ruth Wemme: Nu știu dacă există un termen care să desemneze o turmă – colegele și colegii mei par mai degrabă niște oameni retrași, obișnuiți cu singurătatea sau, în orice caz, cu marile distanțe dintre ei și cei care joacă un rol important în activitatea lor – autorii dintr-o țară străină, redactorii întâlniți arareori in persona și editorii prezenți doar prin semnătură. În urechi zăngănitul frigiderului, în rest traducerea e o muncă desfășurată în liniște. Deseori cu dureri de articulații, mult sedentarism, multă înțepeneală. Și mereu motivat de dorința de a realiza o comunicare și conectare. Văzut astfel, aproape tragic: dorința singuraticului de conectare, de înțelegere, într-un final dorința de regăsire a omenirii în pofida ruinelor rămase din Turnul Babel. Urmată tot mereu de aceeași constatare dureroasă: E doar hybris. Provocările așadar: Chestiuni legate de sens…… din care rezultă zilele de muncă ce nu se mai încheie. În pofida oricărui ritm de muncă personal – deadline-urile dincolo de bine și rău, joburi primite cu puțin înainte de vacanțele școlare, termene de predare după sărbătorile de Crăciun, redactări pe ultima sută de metri, două proiecte care se desfășoară simultan și apoi luni la rând nimic. Cea mai mare provocare pentru mine este, în principiu, că o traducere nu va putea fi niciodată definitivă, perfectă, deplină. Există prea multe nebulozități – în ambele limbi, în cazul autorului, al traducătorului, al publicului. Această complexitate îmi generează periodic un sentiment de impostură și lucruri asemănătoare am auzit și de la colege și colegi. Traducerea: o donquijoterie. Disperare optimistă.

Există cineva care te-a inspirat în ceea ce faci?

George State: În 1997, în liceu fiind, l-am văzut la televizor pe Petru Creția (fusese invitat la notoriile atunci Serate muzicale ale lui Iosif Sava) și am fost deosebit de mișcat. Deși nu cunosc greaca veche, au rămas un reper pentru mine, după ce le-am citit, două dintre versiunile sale însoțite de comentarii: Banchetul lui Platon și Cinci cărți din Biblie (ambele publicate inițial în 1995). Modele mi-au fost, în plus, doi autori pe care i-am frecventat cu o anume stăruință, ei înșiși traducători importanți: Paul Celan și W. S. Merwin.

Eva Ruth Wemme: Fără inspirație nu merge nimic. Cel mai frumos e când textul în sine mă inspiră. Se întâmplă uneori. Uneori nu. Alte dăți îi citesc copilului seara ceva și găsesc tocmai cuvântul care se potrivește perfect în traducerea mea. Sau aud ceva pe stradă. Nesfârșitele împletituri dintre limbajul scris și cel vorbit  mă inspiră, sunt vitale. În meseria mea, m-au inspirat mulți oameni, autori pe care i-am întâlnit și care mi-au plăcut, prieteni români, care au vorbit cu nostalgie despre România, țara poeților, despre limba română în sine, care e la fel de țicnită precum am fost eu când am învățat-o. Și iubirea față de propria mea limbă. Da – ca să fiu sinceră: Când muncesc, mă inspiră în special autoarele și autorii. Unora, pur și simplu îmi vine cheful să le traduc cărțile.

Care dintre cărțile pe care le-ai tradus ți-a plăcut cel mai mult şi de ce? Ai fost implicat/ă în vreun proiect care ți-a plăcut în mod deosebit?

George State: Opera poetică a lui Paul Celan (Polirom, 2019, 2 vol.), un proiect care m-a preocupat un deceniu.

Eva Ruth Wemme: O singură dată m-am gândit, în timp ce traduceam: Aș putea lucra la nesfârșit la ce traduc acum! Mai exact, când l-am tradus pe Caragiale. Fiecare propoziție pe care o citeam era perfectă, la loculei, avea o anumită muzicalitate și, pe deasupra, mai era și haioasă. O întâlnire foarte fericită și consolatoare. Chiar îmi place, de fiecare dată, cartea pe care tocmai o traduc. Uneori iubirea e mai fericită, alteori mai greoaie, dar trăim împreunași asta înseamnă ceva. Tocmai traduc Fontana di Trevi de Gabriela Adameșteanu, e muncă și în același timp mă simt ca și cum aș fi acasă in cărțile ei, „da, îmi placi” îi spun în fiecare dimineață acestei cărți și după aia mă pun pe treabă. În legătură cu proiectele: mereu am inițiat proiecte sociale sau psihosociale în parteneriat cu alții și am lucrat cu mare drag în cadrul lor. Cu oameni de etnie rromă, refugiații din Europa de Est… Dacă mă gândesc la colaborări – îmi aduc aminte și de posibilitățile pe care le-am avut să predau, și sunt foarte recunoscătoare pentru ele. La FILIT în Iași, când am lucrat cu elevii sau cu colegii mai tineri în cadrul unui atelier de poezie. Îmi place genul acesta de muncă și sper că se vor mai ivi ocazii.

Ți-a făcut vreun cuvânt sau vreo expresie nopți albe?

George State: Wundgeheilt: primul cuvînt din poemul „Hafen” al lui Celan. (Nu mă pot lăuda că mi-a cauzat insomnii, dar m-am tot gîndit cum ar putea fi redat.)

Eva Ruth Wemme: Da – sunt câteva cuvinte în cartea lui Adrian Schiop: „șmecher” și „fraier”, cuvintele astea îmi toacă nervii. În contextul mahalalei din Ferentari, cuvintele de-abia pot fi traduse: să fie și corecte, și potrivite, oarecum mizerabile în traducere, trebuie să reflecte diferite nuanțe din mediul infracțional, criminal, răutăcios, cretin, tâmp, dar și o anumită naivitate. Și să se potrivească în vocabularul protagoniștilor. Ceea ce înseamnă că nu ajunge o soluție abstractă. În multe propoziții trebuie să echivalez aceste cuvinte cu diferite cuvinte din limba germană, ceea ce din noue „greșit” pentru că sunt folosite ca stereotipuri în original. Sau „boschetar” – „Obdachloser”, tradus -mot a mot  „Gebüschler“; cum redau doza de respect pe care o pune personajul în acest cuvânt, care lipsește complet din cuvântul „Penner“?Iau „Obdachloser“ și mă decid astfel pentru varianta mai curată, birocratică? Ș.a.m.d.

Există vreun autor sau vreo autoare pe care ți-ar plăcea să-l sau să o traduci?

George State: Mi-ar plăcea să-l traduc pe James Fenton (favoritul meu în ultimii ani), dar mi se pare puțin probabil să reușesc în cazul hiturilor sale. Altfel, există, desigur, o mulțime de autoare și autori de seamă care ar merita echivalențe românești: de la Hannah Sullivan, al cărei debut liric – Three Poems (2018) – m-a impresionat, și pînă la clasici precum Derek Walcott sau Durs Grünbein (din care intenționez să transpun cîte ceva).

Eva Ruth Wemme: În momentul de față nu mă pot gândi la asta, tocmai am prea multe de tradus. Un clasic sau mai bine zis o clasică aș vrea să traduc, pur și simplu ca un act de revoltă împotriva ideii absurde că în România nu există tradiție culturală.

Becoming Visible. Ce înseamnă acest motto pentru tine?

George State: Nu înseamnă prea mult. Încercarea de a deveni mai puțin discret în ochii celorlalți – adică, pe scurt, o răsplată simbolică – e mai degrabă o consolare pentru o plată în general modestă, care adeseori duce la o viață destul de precară.

Eva Ruth Wemme: Îmi aduce aminte că la un Târg de Carte am auzit-o pe o traducătoare cum zicea la microfon, „scuzați-mă că exist!” Era amărâtă de invizibilitatea. Pentru traducătoare și traducători nu există faimă globală, Premii Nobel, niciun exemplu de emancipare. Traducătoarele și traducătorii sunt cele și cei cărora li se mulțumește că fac ceea ce fac, impresionant și drăguț, există și scriitoare cunoscute sau scriitori cunoscuți, care au binevoit să traducă ceva, dar celebritatea nu are nicio legătură cu traducerea. Traducătoarele și traducătorii sunt scoase și scoși în față prin programe susținute din fonduri pentru traduceri ș.a.m.d. Deși nici nu sunt sigură dacă ne simțim întotdeauna bine acolo, în față. În momentele de glorie ale traducerii am fost întotdeauna oarecum pe dinafară și m-am gândit: Nu e meritul meu, nu eu mi-am imaginat cartea, singurul lucru pe care l-am făcut e că am fost așa de drăguță încât să redau în limba germană textul pe jumătate citibil, în douăzeci de ani va fi nevoie de o nouă traducere, cu tot narcisismul de care sunt în stare, o traducere nu e ceva prin care vreau eu neapărat să devin vizibilă. Dar e onorabil ca și cei mai liniștiți, timizi să fie prezentați. Introvertiții literaturii. Există, bineînțeles, câteva excepții, dar și acelea fiindcă colegele și colegii s-au implicat – au cântat, au dansat, au ținut discursuri, au declamat sau au organizat evenimente. Pe de altă parte –am avut întâlniri foarte interesante cu colege și colegi care traduc. A se vedea: Ce e așa de deosebit la traducătoare și traducători. Prin urmare, eu mă uit și am de câștigat din asta!

*

George State (n. 1979) a studiat filozofia la Cluj, a fost redactor la editurile Idea (din 2007) și Tact (din 2009), pentru care a și tradus (singur sau în colaborare) diverse scrieri teoretice de Walter Benjamin, Boris Groys, Karl Löwith, Peter Szondi, Jacob Taubes ș.a. A publicat volumul de versuri Crux (Cartea Românească, 2016) și a editat (împreună cu Mihai Pop) un album al lui Șerban Savu, drifting (Idea Design & Print, 2019). De asemenea, a transpus Opera poetică a lui Paul Celan (Polirom, 2019, 2 vol.), o selecție din lirica lui Georg Trakl, Grodek (Art, 2020) etc. Are în pregătire o nouă carte de poezii, Sarx.

Eva Ruth Wemme (n. 1973 în Paderborn) este o traducătoare și scriitoare germană. A tradus, printre altele, din oper lui Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, T.O. Bobe, Ion Luca Caragiale și Nicoleta Esinencu. Pentru traducerea romanului Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu a primit Premiul Târgului de Carte de la Leipzig.

 

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

2 poeme de Martina Weber

Martina Weber s-a născut la Mannheim și trăiește în Frankfurt am Main. Traduce, scrie poezie, texte juristice, articole și postări pe blogul manafonistas.de. În 2017 a beneficiat de rezidență literară în St.Mihiel, Franța. Volume publicate: erinnerungen an einen rohstoff (2013) și Häuser, komplett aus Licht (2019), editura Poetenladen, Leipzig, Zwischen Handwerk und Inspiration. Lyrik schreiben und veröffentlichen (carte ajunsă la a III-a ediție), editura Uschtrin.

Zoë Beck: Fragment din Paradise City

Zoë Beck este considerată una dintre cele mai importante voci ale scenei de literatură polițistă germană și a obținut numeroase premii, dintre care amintim Premiul „Friedrich Glauser” și Premiul Radio Bremen pentru literatură polițistă. Pentru Paradise City a primit în anul 2020 Premiul German pentru Literatură Polițistă iar în 2021 Premiul Fundației Heinrich Böll.

Moartea în colțurile tăcute ale vieții – Oliver Bottini

Oliver Bottini s-a născut în anul 1965. Pentru romanele sale polițiste i-au fost acordate numeroase premii printre care amintim Premiul pentru literatură polițistă Radio Bremen, Premiul Krimifuchs Berlin, Premiul pentru literatură polițistă Stuttgart. Ultimul său roman Der Tod in den stillen Winkeln des Lebens („Moartea în colțurile tăcute ale vieții”) a obținut Premiul german pentru literatură polițistă. Din 2017 lucrează și ca scenarist.