Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
| © Charmides

Bogdan-Alexandru Stănescu: „Adorabilii etrusci are la origine mai multe puneri în scenă”

La finalul anului trecut apărea volumul de poezie Adorabilii etrusci, de Bogdan-Alexandru Stănescu, la Editura Charmides. Despre acest volum, Mirela Nagâț scria: „În turbionul cultural al lui Bogdan-Alexandru Stănescu se amestecă omul din Porlock (inoportunul de serviciu care-l făcuse pe Coleridge să-şi rateze transa poetică), Cimitirul marin al lui Valéry, ultimul împărat roman păgân, Iulian Apostatul, Origene cel autocastrat, eroinele feminine celebre imaginate de Thomas Mann, Sabato sau Cortázar, şi alţii, convocaţi fără ostentaţie, cu autoironie şi umor”.

Te poți întoarce în trecut, la prima ta amintire despre etrusci?

Pot încerca, deși e un risc real ca asta să fie ultima călătorie. Probabil că întâlnirea a avut loc prin clasa a șasea, când am început să studiem limba latină și în manualul acela am aflat pentru prima oară despre o stranie civilizație pre-romană, pentru ca ani mai târziu să adâncesc studiul dedicat etruscilor și să rămân definitiv un „tirsenoi” după ce am aflat că Hesiod o așază pe Circe în fruntea acestui trib lidian straniu. O civilizație coborâtă din vis, condusă de o vrăjitoare.

Sunt multe momente în care mintea este mai rapidă decât puterea noastră de a transpune gândurile. Există un fel de cimitir al poemelor care nu au fost scrise? A folosit la ceva lăsarea lor pe alte drumuri cognitive?

Da, multe poeme au luat-o pe calea mult mai lentă și mai detaliată a romanului Abraxas. Versuri care se loveau seara de ușa trântită a poeziei se strecurau ziua în proză. La fel cum romanul își trimitea seara mesagerii în poezie. Nu pot spune cu exactitate care e cimitirul cui. Dar cele două comunică, așa cum o fac stafiile cu cei pe care-i bântuie.

Cum este când îți permiți să pierzi ritmul și să lași vâltoarea vieții deoparte?

Nu-mi prea permit treaba asta cu lăsatul vâltorii. Nu când crești doi copii și o colecție de literatură universală, traduci două cărți simultan și multe altele. Așa că lucrez în interiorul unui mecanism care-mi permite să și scriu. Am făcut astfel încât scrisul să mi se pară unica evadare din ceea ce ai numit vâltoarea vieții.

Câte măști ai purtat și câte vieți ai trăit pe parcursul scrierii volumului? Ce simți că ai recuperat din ceea ce părea imposibil de readus la viață?

Așa cum ai intuit foarte bine, Adorabilii etrusci are la origine mai multe puneri în scenă, e clădit pe umerii mai multor cicluri „dramatice”, fiecare dintre ele venind la pachet cu o mască: există în miezul cărții un ciclu postapocaliptic, care este simultan un ciclu al dragostei mature, un elogiu adus (ne)fericirii conjugale, tot aici se găsește un fel de continuare eroicomică a volumului anaBASis, se găsește o coborâre în infernul trecutului, a dependenței, a iubirii adolescentine, cu toate toxicitățile ei, este un ciclu dedicat figurii materne și, peste toate, sau mai curând prin toate, imaginea prelungă, diafană, a morții submarine, printre alge ca niște liane. Dată fiind înrudirea poeziei cu visul, ceea ce s-a recuperat a fost imaginea codificată, via regis către inconștient, vorba bătrânului Sigmund.

Volumul ne dă acces și la o biografie cu imagini pierdute uneori, alteori de o mare claritate, atât din diferite momente temporale, cât și culturale.

Sunt un biografist, nu mă pot desprinde de filonul acesta, dar întotdeauna biografismul intră în aliaj cu un metal nobil pe care-l folosesc drept corelativ obiectiv, fie că e vorba despre poemele antichității, fie că, precum în cazul de față, încerc să ascund o activitate arheologică în spatele unei sintagme contradictorii. Dat fiind că nimic din ceea ce suscită fascinans nu poate fi adorabil, e evident că paradoxul ascunde o acțiune ilicită, probabil macabră, ca firma unei măcelării pe care e desenat capul îmbujorat al unui porc ce zâmbește, în timp ce-n spate măcelarul și nevasta lui taie animale care fug înnebunite în propriile fecale, urlând din toți rărunchii.

Într-un poem scrii: „am recunoscut întotdeauna oamenii care aveau să-mi schimbe
viaţa / tot așa am simţit locurile unde aveam să revin.” Când au apărut aceste conștientizări sau presimțiri? În timp, s-au estompat puterile lor?

Nu s-a pierdut nimic, chiar dacă aceste presimțiri și recunoașteri aveau la început, adică în copilărie, forța unei stranietăți inexplicabile. Ce s-a estompat, poate, a fost tocmai această forță a numinosului, pentru că „pe parcurs” am căpătat obișnuința acestor intruziuni ale sacrului în spațiul diurn. Am călcat prin locuri despre care am știut că-mi rezervă o revenire și că acea revenire nu va fi de formă, ci acolo mi se va întâmpla ceva. La fel, am știut când relația cu un asemenea loc s-a încheiat.

Dacă ai sta sub stejarul lui Goethe din Buchenwald, ce dorință ți-ai pune astăzi?

Stejarul lui Goethe a fost incendiat pe 24 august 1944 și probabil că cenușa lui a fost semnul unei purificări minore a unui „loc rău”. Dar eu am stat sub acel stejar când am scris acest volum, și din imaginea trupurilor spânzurate de crengile lui s-au născut și cele două emisfere ale cărții: dacă serenitatea, curiozitatea intelectuală și geniul poetic pot coexista cu josnicia crimelor, cu gazările, cu bombardamentele, cu experimentele sadice asupra oamenilor, atunci totul e posibil, așa cum totul este, evident, aleatoriu. Și aici, în această concluzie amară se întâlnesc Etruscii cu Abraxas.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Simona Vilău: „Sunt multe ecranizări bune, însă și multe rateuri”

Au existat numeroase adaptări după opera lui Friedrich Dürrenmatt, al cărui centenar se celebrează în acest an. Inițiem o serie de interviuri despre adaptările cinematografice ale operei sale, invitând la dialog artiști din domenii variate. Volumul lui Dürrenmatt, intitulat „Das Versprechen”, a fost adaptat pentru cinema cu titlul „The Pledge”, în regia lui Sean Penn. Astăzi, invitata noastră este artista și curatoarea Simona Vilău:

#face2face: Ioana Nicolaie și Ulrike Almut Sandig

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Cătălin Pavel și Henning Ahrens

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.