Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© arhiva autorului

Bogdan Tiutiu – Frumusețea ta e dragostea din mine

Bogdan Tiutiu este unul dintre acei privilegiaţi care – even though the whole world is burning, vorba lui W.S. Merwin – păstrează o cheie (tot mai) rară de acces la fragmentele de întuneric şi linişte ale muntelui.  (Andrei Doboș)
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nume: Bogdan Tiutiu
Data nașterii: 7 martie 1987
Locul nașterii: Turda
Domiciliu actual: Turda
Cărți publicate: sundial (frACTalia, 2017); Grădinile Neumarkt și alte poeme (frACTalia, 2020).


FRUMUSEȚEA TA E DRAGOSTEA DIN MINE

spațiul împănat al munților
cu fâșii umbroase de pădure,
steiuri de stâncă-falus în soare

platouri și crânguri adaptate fânețelor
care au avut la început descendenții
unei singure familii

prospețimea noilor mlădițe din runcuri,
așa trăiau odinioară oamenii ca o pădure
în continuă formare –

zic bătrânii satelor
și adevărul lor are ceva
din mirosul fânului proaspăt cosit
rămâne cu tine cu o vreme

satul limitat pe cumpene de ape
de primii moși-strămoși,
uniuni tribale – obști – cnezate și voievodate –
state feudale – regiuni supuse invaziilor și mixturii
spre cenușiul bloc comunist –
județele baronilor locali,
deconstrucția și valul televiziunii

nu m-a atras niciodată Occidentul,
dar am văzut Austria –
aurul nostru din muzeul de istorie
și apusul strălucitor pe clădiri
mi-am imaginat că așa e întreaga Europă –
o colonie a vanității
la noi natura e încă sălbaticie și luptă
cu gunoaiele
făcând excepție de explorarea pădurilor,
dar acolo în capitalism seva copacilor
și a orice e verde și ar trebui să fie natural
e conectat la perfuzii
un efect al dioramei –
păduri artificiale pe soluri compactate de utilaje.

Îmi place vechea lume a satului,
ondulația ritmică deal-vale, organicitatea
și rânduirea, conștiința
unei realități unitare fără raport
între lumea vizibilă și invizibilă,
aceeași frecvență în câmpul informațional
al codrului:

Să mă urc pe munți de piatră
Să mă uit la lumea toată.

plantele sunt rude și prieteni,
strămoși îndepărtați
forme manifestate
alcătuind corpul & conștiința
niveluri subtile, niveluri grosiere
ale evoluției și comunicării

dar numai suflul prezent
elimină jocul emisiei de fotoni
al imaginilor

frumusețea eternității: EU SUNT,
dragostea din mine

cel care vede pernițele compacte
ale mușchiului-de-pământ-furculiță,
verdele intens al câmpurilor aluviale

precipitații infiltrate prin fisuri calcaroase,
mineralizate și încălzite –
frumusețea drețelor nymphaea

cel care a auzit dangătul vacilor în ceață
și inima lui era o vibrație antică de candoare,
cel care a văzut raze îmblănite de soare
pe pajiști de munte, minunate bobițe de capră
în jocul copiilor învățați cu vântul aspru
al crestelor

cel care a plutit în liniște prin păduri întunecate
având în inimă deschideri de sineală
a cunoscut scoarțe,
fire de păr cafenii cu reflexii brune
în picăturile de rășină, conținutul dominant
al fructelor și coji de jir
cel care a pus mâna în apă
la rădăcinile copacilor
în miezul dulce al mâlului
și a lăsat râul
să-i urce prin brațe

învolburat
cu plastic și animale moarte
rupând podețele de lemn ale caselor –
apele negre:
copilul dus de viitură
găsit în pânza ghimpată a gardurilor

și totuși am auzit lucruri:
femeile care vor să-și oprească lactația
imediat după înțărcarea copiilor
iau o piatră încinsă și o pun
într-o găleată cu apă de izvor
după care își apleacă sânii
ca să fie aburiți de vapori –

îmi plac denumirile populare
în special cele ale plantelor medicinale
care se înrudesc cu animale, cu diferite
manifestări ale prezenței umane
de pildă, brusturele de pe malul apelor,
din viroagele umbroase, umede
remediu pentru răgușeală
numit gulă-de-baltă, lipan, sudoarea-laptelui;

busuiocul-sălbatic văzut ca o buruiană-de-bubă-rea
gluga-ciobanului, iarba-lui-Antonie sau a șopârlei
imaginarul interconectat –

motivele geometrice, stilizate prin analogie:
colțișori, guri, răscruci și ochișori
culori intense din fierberea buruienilor,
a florilor și rădăcinilor de leac

cel care a prins rupere de nori în telescaun
și a întins mâinile și caprele negre i-au luminat ochii
cel care a ascultat toaca și a lăsat gândurile
să înflorească în inimă, apoi nu a mai lăsat nimic
și nu a mai fost conștient nici de respirație

privesc pădurea
e prezență

nu imagine unde plictiseala urbei
socializează în festival,
Pădure-Mumă, vegetal-umidă

Tu ești unduire verde și foșnet
mă leagăn și cânt din frunză și vânt
în 4 ape eu sânt

evoluția a dus la celule fotovoltaice
tensiunea progresivă a orașelor, deșeurile
raportul de codominanță al năgarei,
ramificații pe soluri sărăcite în azotați
rupturi de coastă, poieni
și tufărișuri însorite de sulițică,
unghia găii roșie pe terenuri spălate de precipitații,
despădurirea fractalică pe google-maps –

plai cu flori m-ai lăsat să văd
hoți de lemne, porți electrice
purtând simbolul vanității și fumul grătarelor
iarbă albastră, iarbă neagră și iarbă lăptoasă
pe verdele strălucitor al plasticului de neumarkt

obișnuința plantelor orientate după miros,
după atingerea noastră agresivă și chimică –
fără sistem nervos prelucrând informația,
percepția naturală a luminii, a sunetului
și a căldurii

manifestă-ți blândețea față de pomii înfloriți
frumusețea lor e dragostea din tine
fii sistem deschis faci schimb de substanțe și energie
îndreaptă gândurile tale spre izvoare,
spre puietul de baltă

conectează-te la suflul răcoros al pădurii,
comunică

frumusețea ta e dragostea din tine

atelier al produselor naturiste:
siropuri pentru deșertăciunea lumească,
când deschid sticluțele sigilate prin filtrul
rugăciunii, al studiului și al trudei
văd aripile albe și parfumate ale călugărițelor
vibrația lor atingându-mi obrajii – un câmp
sensibil de gălbenele, lavandă și mușețel

spațiul interior manifestat prin poiene și crânguri
dominația răcoroasă a pădurii
verzi dumbrăvi cu filomele

frumusețea ta e dragostea din mine,
și eu, draga mea
visez să fiu un râu
care-ți atinge picioarele.

Recomandăm cu căldură întregul volum.

© Editura frACTalia

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Bogdan Coșa este scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)

4 poeme de Ștefania Mihalache

Scriu de nevoie, mă întrerup din orice atunci când apare un poem, mă așez într-un colț cu laptopul și îl scriu. Dacă îmi vine în cap când nu sunt la laptop, țin minte trigger-ul și îl scriu când ajung în intimitatea laptopului meu.

Diana Iepure: „Memoria mea a păstrat un amalgam de mirosuri vindecătoare”

Diana Iepure a publicat recent volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, la Casa de editură Max Blecher. „Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină.”, a scris Lucia Țurcanu despre volum.