Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
© Ion Marchiș

Marian Ilea: „Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19”

Marian Ilea va publica în curând un volum de proze scurte, intitulat „Eoliana și ceasul solar”, la Casa de Pariuri Literare. Până atunci să îi cunoaștem personajele care călătoresc la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19:

Anton Joseph Suszer parcase maşina pe tăpşanul dintre cele două blocuri ce parcă urcau înspre Dealul Minei. Acolo îşi cumpărase un teren de 14 ari. Al „Trifenilor” de pe Valea Chiuzbăii. În cartierul Microraion Vest din Mittelstadt. Ieftin. Trifenii aveau pămînturi pe vale şi-n Chiuzbaia. Nu cumpăra nimeni de cînd se oprise mineritul în Mittelstadt. A cumpărat Anton Joseph Suszer pentru Marieta, nevastă-sa, şi pentru Reka, fiică-sa. Totul a costat 20.000 de euro, cît un apartament de trei camere în cartierul de blocuri al Mittelstadt-ului.

 

Şi-a construit o casă, a ridicat ziduri de piatră de doi metri. „Să nu se vadă blocurile”, a spus. Pămîntul lui se continua cu grădinile Trifenilor pe o latură. În lungimea casei erau cele două blocuri cu casele de scări. Parcă lipseau copiii. Doar bătrînii, foşti mineri, îşi mai cărau plasele pînă la piaţă ori la Alimentara lipită de fostul cămin de nefamilişti al minei din Mittelstadt, transformat în bloc de garsoniere.

„Nu prea vînd pămînt, domnule Anton Joseph, da’ pe ăsta-l dau, că am atîta peste tot pe valea asta, că-i de lucru cu el, iar io cu nevasta vrem să stăm la bloc în Microraion Vest, să fim domni. Îmi cumperi un apartament de trei camere şi facem actele pe pămîntul dintre blocuri”, a zis domnul Trif în anul 2000, la 26 aprilie. Au bătut palma. De 20 de ani, Anton Joseph Suszer şi-a făcut casa dintre blocuri.

Cînd răsărea soarele, lumina lui era ca lumina care trece prin borcanul plin cu miere de stup. Era vie. Era blîndă. Mijlocul curţii se trezea la viaţă.

Cînd se-ascundea soarele, lumina se schimba, se-ntuneca, parcă trecea prin borcanul cu magiun.

Anton Joseph Suszer coborîse din maşină. În buzunarul de la haină avea mătănii aduse de la Muntele Athos. Cu mîna dreaptă pipăia biluţele, şoptind: „Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosu’, Joseph Anton Suszer”. Cîte cinci biluţe din mătănii, apoi alte cinci şi încă cinci, în total cincisprezece. „Nici mai mult, nici mai puţin. Destul”, îşi şoptise şi-n dimineaţa de 12 martie, anul 2021, Joseph Anton.

Îşi adusese mătăniile de la Muntele Athos din cauză că-n dimineţile fără soare, în dimineţile cu ploaie, stînd în casa dintre blocuri, la cafea, fără să se controleze, spunea: „Futu-i…”, de mai multe ori.

I-a spus ce i se întîmplă călugărului de la Mănăstirea Moisei, ăla cu care mergea în excursie la Muntele Athos.

Aşa a ajuns proprietar de mătănii şi de-atunci nu mai zice: „Futu-i…” nici cînd plouă, nici cînd e soare. Ca într-un ritual de dimineaţă, zice: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosu’, Anton Joseph Suszer”. Cînd uită de ritual, îşi aminteşte în drumu-i spre piaţă. Duce mîna la buzunar, mîngîie biluţele mătăniilor, uneori sărută Crucea cu care se termină acestea şi zice ritualul. Simte că-l caută pacea, liniştea, că-i un ţipţer cu datoria împlinită.

Aşa şi-n 12 martie, anul curent, cînd parcase maşina. Venea din Germania, de la Nürnberg, cumpărase cu 20.000 de euro o maşină care avea 45.000 de kilometri, era cu rodajul făcut. O găsise Reka, fiică-sa, doctoriţa din Bruxelles. Anton Joseph Suszer luase cei 20.000 de euro ai Rekăi. Cu avionul pînă la Nürnberg, în vreme de pandemie cu COVID-19, a fost uşor de ajuns. N-a pus banii Rekăi în bancă, i-a cerut lui Claus Rudolph Stephens, văru-său, să-i pună pe-ai lui în contul lui Anton Joseph Suszer. A scăpat de comision. În Germania, Claus Rudolph Stephens n-a plătit nimic. A efectuat plata online. Banii au ajuns şi Anton Joseph Suszer a plecat la drum. A pregătit banii Rekăi puşi în buzunarul unde ţinea mătăniile, trebuiau returnaţi vărului său.

Din Nürnberg a adus maşina pentru fată. „Aşa merg treburile şi-n vreme de pandemie în ţările unde tot aşa mergeau şi-nainte de pandemie”, zicea Anton Joseph Suszer.

Excursia la Nürnberg a fost ca o liniştire. În urmă cu un an şi jumătate, cu un alt preot, neam al Suszerilor din Vişeu-de-Sus, unu’ Beşkid, s-a dus în Israel. A vizitat toate locurile sfinte. „A fost o altă liniştire, mai grozavă ca asta cu maşina Rekăi adusă din Nürnberg”, îşi spune Anton Joseph, mergînd către piaţa din Mittelstadt. La ora zece va intra în biroul domnului Valerian Văleanu, jurnalistul Mittelstadt-ului. Gazeta oraşului avea sediul în vechea clădire a primăriei.

***

Ştefan Suszer era şeful de azi al familiei Suszer din Zipser Reihe. A avut doi copii. Pe Rudolph şi pe Margareta, care locuiau în Germania. La Nürnberg, Rudolph îl are pe Adrian Rudolph, care s-a întors în Vişeu-de-Sus. A ajuns pădurar. Îl are pe Claus Rudolph, tot la Nürnberg. Cel care i-a transmis online cei 20.000 de euro lui Anton Joseph din Mittelstadt pentru maşina Rekăi. „Aşa-s neamurile făcute”, îşi zice Anton Joseph Suszer. Se ajută de cîte ori trebuie.

Adrian Rudolph nu s-a simţit bine la Nürnberg. Îi lipseau nucii din curtea străbunicului Ştefan Suszer. Îi lipsea Valea Rîului din Vişeu, îi lipseau Mocăniţa şi meseria de pădurar. Altceva nu le lipsea nimic la Nürnberg. Ştefan Suszer s-a bucurat că Adrian Rudolph a reînnodat tradiţia familiei într-ale pădurăritului. Ştefan Suszer a fost şi el la Nürnberg. Putea să rămînă definitiv. „N-am putut, domnule, n-am avut cum să dau Ţipţeraiul nost’ pe-o pensie la Nürnberg şi pe un apartament într-un bloc cu trei etaje. Nu se dă Ţipţeraiul aşa de simplu”, le spunea bătrînul ţipţer, care împlinise 93 de ani.

„Io am ajuns mecanic pe locomotivă. Din pădurar, mecanic. Am spart tradiţia pe care Adrian Rudolph a reluat-o. Pe vremurile cele cînd m-am făcut mecanic, banii nu ne-ajungeau de multe ori pentru cheltuieli. Io cu Hussak, cu Erwin, am ajuns mecanici. Cînd eram la ţipţeri, pădurari, amîndoi aveam grijă să curăţăm vasele în care se gătea zilnic, făceam şi-alte munci în cabana noastră, unde aveam două bîrne pe care aşezam ceaunele în care se gătea carne, varză sau fasole. A doua zi o luam de la capăt. Jumate din muncă Hussak, altă jumate din muncă io. De-aia am ajuns amîndoi mecanici, şi pentru salariu mai bun.

În fiecare luni, pădurarii plecau din Ţipţerai la munte. Cu ei eram io şi Hussak. Femeile rămîneau în Vişeu. Se-apucau de făcut tocmeli cu negustorii din pieţe. Cumpărau pe datorie, plăteau vinerea şi sîmbăta, cînd le soseau bărbaţii cu lefurile.

Pe bîrnele-alea două din cabana unde găteam cu Hussak, încrestam cu un cuţit ora la care mîncau pădurarii. Şi astăzi se văd crestăturile făcute atunci. A adus administraţia un funcţionar care ne-a luat munca de crestători, nu pe-aia de făcut curat şi de gătit.

Pădurarii ăia lucrau cîte doișpe ore pe zi la doborît arbori, mîncau şi dormeau la comun pe cetină de brad. Aşa a fost. Toamna tîrziu, locurile păreau zdrenţuite. Era mai scurt programu’ de lucru. Aşa se trăia. În toamna asta care-a trecut, l-am avut ajutor pe Adrian Rudolph păduraru’, strănepotu’.

Astăzi e mare lucru să fii pădurar, nu ca pe vremea mea. Adrian Rudolph m-a rugat să-i dau voie s-adune nucile. I-am dat voie. În Ţipţerai trăim ţipţeri. Am fost şi două mii de suflete. Acuma-s cam patru sute. Unii au ajuns aici din Spis, alţii din Austria, şi alţii, şapte familii, din Gmunde. Aşa a ajuns cartieru’ ăsta cu străzi drepte. Am primit fiecare cîte nouăsprezece paşi de pămînt cu ieşire la viitoarele străzi, plus un lot pentru cartofi la locu’ la care-i zice Poduri. Zipser Reihe i s-a spus cartierului de case. Ţipţerai i se zice şi astăzi. Între noi şi saşi e mare diferenţă. Noi cu meseriile mai sărace, la pădure, în minerit. Lefurile mai mici. Dar aşa am trăit, aşa am crescut, separaţi de restu’ oraşului, legaţi de oraş cu un pod. Cum să părăseşti aşa ceva? În Spis, ori Zips, am avut şi universitate pentru ţipţeri. Nu pleci cu maşina din Ţipţerai ca să rămîi în Nürnberg cînd ai venit săptămîni bune de lîngă Levoca ori din Gmunde cu căruţele. Adrian Rudolph a priceput. De-aia s-a-ntors, de-aia are casă şi ca nevastă o ţipţeroaică”, mai zice Ştefan Suszer, cărînd găleţile smălţuite, pline cu nuci, în pivniţă.

***

Ştefan Suszer cel bătrîn: Hai sub nuci, Hussak, că-i căldură de toamnă, stăm să belim coaja nucilor şi bem o pălincă de mai an.

Erwin Hussak: Mergem, Ştefane.

Ştefan Suszer (scoate paharele, aduce o sticlă plină cu pălincă galbenă, umple paharele, pe masă e un blid de lut ars plin cu nuci învelite în cojile verzi, cei doi sparg nucile, aruncă în grădină cojile, paharele se golesc şi se umplu la loc): Oberwischau ori Felsővisó, Hussak, aici sînt, lumină de toamnă aşa frumoasă-n alt loc nu-i. Degeaba zice Anton Joseph din Mittelstadt că la el în curte-i ca mierea dintr-un borcan plin. Aici, lumina curge toamna ca şuroaiele de miere. Cartieru’ nostru-i Zipser Reihe, ori Ţipţerai.

De-ai noştri mai sînt pe-aici: Anton a lu’ Wilk, Johann a lu’ Traxler, şi dacă numeri ăia nouăsprezece paşi de teren la stradă, vezi că-s de la-nceput aici.

Erwin Hussak: Ar mai fi a lu’ Stellmachen, bătrînu’ Riete a lu’ Kover Gyorgy şi noi. Tot mai puţini. Parcă şi casele-s altfel, Ştefan.

Ştefan Suszer: Mai mulţi avem în Nürnberg. Acuma-i COVIDU’ ăsta, Erwin, pe-aici nu-i. În oraş îşi face de cap. Pîn’ la podu’ ce te trece-n Zipser Reihe. Aici n-ajunge. Vremuri rele peste tot, Erwin. Nici la Nürnberg nu-i uşor, aşa-mi spune Adrian Rudolph, păduraru’ nost’.

Erwin Hussak: Aşa-i, cum zici, aşa-i.

Ştefan Suszer: Mîine dimineaţă am de făcut curat în grădină. O bătut păduraru’ toţi nucii ăia bătrîni. M-am gîndit că-s neputincios, că Cel de Sus le tomneşte pe toate. Dacă nu era Adrian Rudolph, se ducea de rîpă şi gospodăria asta.

Erwin Hussak: Şi la mine ca la tine, Ştefan. Ce face Reka, nepoata, Anton Joseph, tată-său, şi Marieta, nevastă-sa?

Ştefan Suszer: Bine, bine, bine. Anton cu pensia şi cu drumurile lui prin cele ţări, Marieta-şi vindecă leucemia cu rugăciuni, aşa-mi zice: „Bunicule Ştefan, cînd Reka avea cinci ani şi eram cu leucemia, m-am rugat să pot ajunge s-o văd elevă de şcoală, apoi elevă de bacalaureat, apoi studentă, şi azi e doctoriță la Bruxelles, eu am cabinetu’ de cardiologie-n Mittelstadt. Cu Reka mă văd la congrese medicale de cardiologie. În fiecare zi m-am rugat, bunicule Ştefan, fără Dumnezeu nimic nu se-ntîmplă bun. Toţi care-au avut boala asta din anu’ ăla cînd mi-o apărut şi mie sînt morţi. Noroc cu Anton, că-i în putere. Îi dau în fiecare zi un aspenter, c-aşa cere. Cu aspenter am început pentru inimă, cu aspenter merg mai departe, pîn’ la capăt”.

Erwin Hussak: Şi bine face, Ştefan Suszer. Cu ce-ncepi, cu aia să te tot duci, dacă nu-ţi face rău.

Ştefan Suszer: Aşa-i spune Anton Joseph Suszer, subingineru’ nost’ de pe Valea Rîului, nevestei lui, care-i de meserie în aspenter, Erwin. Lucrurile astea-s măşcate. Nimic nu mai e alb ori negru, şi poate că n-a fost niciodată.

***

E către seară. Pe Valea Rîului a prins a bate vîntul răcoros de toamnă, cei doi ţipţeri se ridică de la masa de sub nuci a familiei Suszer. Se duc împleticindu-se înspre podul de peste rîu. Povestesc. Dau din mîini. Se contrazic. Se ceartă. Se împacă.

***

În biroul gazetei din Mittelstadt, Valerian Văleanu îşi bea cafeaua de dimineaţă. De la fereastră se vede Dealul Minei şi turnul bisericii catolice din centrul Mittelstadt-ului.

Anton Joseph Suszer stă în fotoliul de lîngă biroul de lucru al gazetarului din Mittelstadt.

Valerian Văleanu: Te-ascult, Anton.

Anton Joseph Suszer: Am adus-o, Valerian. Maşina Rekăi e lîngă casa din Microraion Vest. Aşa călătorie apăsătoare nu mi-a plăcut. Noroc că-i bună maşina. Am venit pe autostradă fără nici o piedică. De vaccinat împotriva COVID-ului m-am vaccinat la fostu’ spital din Mittelstadt. Am făcut rapelu’ şi apoi am plecat cu avionu’, cu hîrtia aia pe care scrie că m-am imunizat şi cu banii Rekăi în jeb. Acolo, Valerian, controale nu-s, numa’ pentru COVID. Acolo vaccinu’ Pfizer-BioNTech, uită-te-aci ce scrie pe hîrtia asta, îţi deschide orice uşă. Poliţiştii duc mîinile la chipiuri. Aşa am păţit lîngă Nürnberg, unde un poliţist şi-o poliţistă faină, cu faţa de mongolă ori chinezoaică, m-a-ntrebat în românește, trebe c-a studiat pe-aici, pe la Cluj, dacă ştiu de COVID. I-am spus că da. Că şi la noi e ca-n Germania. I-am arătat hîrtia cu vaccinu’ şi rapelu’. A verificat-o şi-a zis: „Vaccinat cu Pfizer-BioNTech”. A dus mîna la chipiu şi m-a salutat. Atîta a fost, Valerian. Altfel pe-acolo, dacă te prinde după ora de noapte, capeţi 2000 de euro amendă, fără alte comentarii-n plus. Am văzut Nürnbergu’, orăşelele din jur, toate pustii. Ca pe timp de molimă.

Am dus banii lu’ Claus Rudolph, văru-meu, a doua zi am plătit maşina reţinută de Reka. Şi la drum. Nimic deosebit pe autostrăzile din Austria. Mi-am zis că voi mînca la kilometru’ 60, în Ungaria, unde cunosc restaurantu’. În Nürnberg, cafeaua am băut-o la automate, în magazine de haine ori pantofi nici nu te poţi apropia. Numa’ la alimentare, la cîrciumi, poţi mînca la carton.

La kilometru’ 60 m-a oprit un echipaj de poliţie, care mi-a explicat că n-am de ce să ies de pe autostradă, că nu-i voie, Valerian. După ce le-am arătat hîrtiile cu vaccinarea, cu rapelu’, cu Pfizer-BioNTechu’, au salutat ş-ăia cu mîinile la chipiu. N-am mai oprit să mănînc. Am zis că lîngă Carei o să stau la micu’ dejun într-un loc pe care-l cunosc. Zis şi făcut. Atîta-i toată excursia asta, vai de ea! Da’ maşina-i adusă. Europa-i pustie. Parcă nimic nu mai seamănă cu ce-a fost, ori de călătorit am călătorit prin toate orăşelele toţi anii ăştia.

Anton Joseph Suszer a primit cafeaua de dimineaţă. O bea tacticos. E gata să răspundă la întrebările pe care i le va pune Valerian Văleanu.

***

Anton Joseph Suszer s-a născut în cartierul Zipser Reihe. A copilărit acolo. A cules nuci, a făcut primele opt clase ale şcolii din Zipser Reihe. Liceul la Sighet. Bacalaureatul l-a luat cu media 8,37. Facultatea de subingineri la Baia-Mare. A muncit la minele din Cavnic, Borşa, Baia-Sprie, Herja. S-a înscris la Facultatea de Electromecanică din Cluj, ca să-şi termine studiile ca inginer. A cunoscut-o pe Marieta, care era studentă la medicină, care era blondă cu pistrui şi plinuţă. A luat-o de nevastă. Au avut-o împreună pe Reka.

Reka-i doctoriţă la Bruxelles. Cîştigă bine.

Marieta, cu boala ei, cu spitalul ei din Mittelstadt şi cu congresele ei de cardiologie.

Anton Joseph Suszer a ieşit repede la pensie. La cincizeci de ani a fost liber. Avea douășcinci de ani munciţi în minele din Maramureş. A început să-şi umple timpul. Se ducea la congresele Marietei, ca însoţitor. O urma şi pe Reka. A vizitat Asia, America, Europa. A fost la un congres de cardiologie pînă şi-n Islanda.

Reka a crescut prin congresele Marietei. „Azi, are congresele ei”, îşi spune Anton Joseph Suszer.

De cînd familia Suszer are casa între cele două blocuri din Microraion Vest, înspre Dealul Minei, la orele treisprezece familia Suszer ia masa.

Anton Joseph Suszer a ieşit valvîrtej din primăria Mittelstadt-ului. S-a despărţit de Valerian Văleanu. Cu două pungi de plastic pline cu legume, a grăbit pasul prin centrul medieval din oraş.

Era ora douăsprezece şi treizeci şi cinci de minute. La treisprezece îl aştepta Marieta cu masa. Cu siguranţă văzuse că Anton Joseph Suszer a parcat maşina Rekăi.

„Excursii din astea n-am să mai fac”, îşi spunea Anton Joseph Suszer în drum către casă.

La intersecţia cu strada ce duce spre valea unde-i Borcutul din Mittelstadt, Anton Joseph se opri brusc. Parcă-şi amintise ceva. Luă plasele într-o singură mînă. Dreapta rămasă liberă era la buzunarul hainei în care avea mătăniile. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, Anton Joseph Suszer”, prinse a zice, în timp ce degetele mîinii lui mîngîiau biluţele mătăniilor.

La orele treisprezece fără două minute, Anton Joseph Suszer deschide poarta casei dintre blocurile din Microraion Vest. Simte în nări friptura de porc din cuptor. Îi e foame. O s-o vadă pe Marieta. Nevastă-sa. În noiembrie, anul 2020, a crezut c-o va pierde. Din cauza COVIDULUI-19. „Am avut noroc cu colegii mei cardiologi, Anton”, i-a spus Marieta. „A fost o formă gravă de boală. Fără oxigen n-o treceam”. În februarie 2021, Marieta s-a vaccinat împotriva infecţiei. Avea anticorpi din boală şi alţi anticorpi din vaccinul Pfizer-BioNTech şi din rapel. „Marieta e-n siguranţă”, îşi spunea Anton Joseph Suszer, ducînd mîna dreaptă la buzunarul hainei în care avea mătăniile.

***

„Mîine merg pînă-n Zipser Reihe, acasă, iar peste-o săptămînă trec în Ucraina la Bukovel, la schi. Acolo-i prima zi de schiat după ce-au oprit sportu’ şi staţiunea din cauza COVIDULUI-19”, îşi spunea Anton Joseph Suszer. Cînd intră în casă îl copleşeşte o mare bucurie: „Cu mine vaccinat şi cu rapelu’ făcut reîncepe sezonu’ de schi-n Bukovel”, mai apucă să şoptească Anton Joseph Suszer.

Marieta îl strînge în braţe. Îl întreabă cum a fost călătoria. Se aşază tacticos în fotoliul de lîngă fereastră, pregătită să-i asculte poveştile.

 

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

carnaval exterior

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poetul Andrei Novac, care pornește de la texte de Rainer Maria Rilke și William Totok.

Lumea este alcătuită din lucruri tangibile și intangibile

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu poeta, prozatoarea, publicista și eseista Ruxandra Cesereanu.

Cristina Stancu: „Nu trăim într-o cultură care să ofere foarte multe sfaturi despre cum să greșim sau cum să ne bucurăm”

Recent, a apărut volumul de poezie „apără pe cineva de tine”, de Cristina Stancu (Casa de Pariuri Literare), un volum care, așa cum menționează autoarea, este și „un proiect care trebuie să fie în primul rând unitar”. Cristina Stancu revine în forță la cinci ani de la debut și ne povestește lucruri inedite despre procesul de scriere din spatele acestui volum:

Simona Goșu: „Mă atrag întâmplările care îi surprind pe părinți și copii împreună, în cele mai intime ipostaze”

Simona Goșu a debutat în 2020 cu volumul Fragil (editura Polirom). „Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Goșu nu datorează nimic tradiției literare de la noi. Subiectele ei sînt pe cît de actuale, pe atît de inedite, subsumate temei vulnerabilității fără să facă vreo concesie așteptărilor sau sensibilității cititorilor: familii monoparentale depășite de situație, maternitate nedorită sau frici neînțelese, copii lăsați la cheremul instinctelor sau al hazardului…” (Marius Chivu)