| © Mihai Surdu

Cele mai frumoase poezii ale generației 2000

Alexandru Cosmescu și Anastasia Gavrilovici au îngrijit recent o foarte frumoasă antologie de poezie a generației 2000, „Cine nu e mângâiat nu există” (Editura Cartier). Citiți mai jos 13 din cele peste 130 de texte adunate de ei în volum.

sshhh…
de Adrian Urmanov

(vreau să tac / nu mai cred / în comunicarea vieții
a disperării
cred în trup
și în milioanele de resorturi pe care le are mintea / de a se sustrage / de a
se feri de a para lovituri care nu sunt / dar care se simt ATÂT de ascuțit

cred în mobilitatea creierului de a se înveli / în
forme străine / și mie și ție și lui însuși / forme
în care nimeni / vreodată / să nu-l recunoască

cred în durerea vie
în copiii proaspeți ca pâinile care se încălzesc
diminețile
în frunze cărnoase rupte cu dinții
cred într-o dragoste ca fierbințeala reșoului iarna
care încălzește până la marginea patului
iar dincolo
rămâne
înghețul)

din Sushi (Brumar, 2007)

Cinci săptămâni pe podea
de Dan Sociu

și uneori se schimbă lumina.

Au injectat camera cu naxolon și o fotografiază fără oprire.
atât de frumos trupul gol nemișcat sub cupola de blitzuri
și totuși înspăimântă vietățile mici.

Atât de mici spaimele mele și mai vii decât mine
În cel mai lung vis fără imagine al tuturor timpurilor.

Când ești copil și ai creierul cât o pereche de cearcăne
crezi că împușcații din filme sunt condamnații la moarte
dar acum ești aici în laboratorul de somn
și ai voie să gândești orice altceva.

Pe un filmuleț cu mine conducând un ATV
am pus în fundal imagini de pe Marte.
Apoi din fotografiile cu mine în avion i-am șters pe ceilalți.

Am șters și avionul am pus câțiva nori și

acum sunt numai eu

plutind pe cer cu o ceașcă de ceai aburind în mână.

din Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014)

Viața de proximitate. Dimineața
de Radu Vancu

Excelent e, în general, să nu trăiești,
să nu deschizi ochii, să te faci covrig sub plapumă
ca într-un sicriu textil, confortabil, o idee cam mic.
Dar vin borborigmele filtrului, apoi aroma Elitei,
și lumea care nu trebuie să existe
se întrupează în final din glasul ei.

Cu ochii cârpiți, te dumirești încet, încet:
da, e lumea în care el s-a omorât când aveai 19 ani
& lumea în care mama-i suspectă de cancer la sân.
Unde-s teodiceenii, să-i iei la șpițe-n cur.
Așezat pe marginea patului, te opintești și plonjezi
ca un scafandru printre aripioare dorsale wobbegong.

Surpriza însă – aerul nu-i lichid, nu-i o mare
înțesată de rechini hămesiți. Aerul te izbește în cap
ca o placă invizibilă de fontă, și ea te întreabă:
„De ce gemi?” Cu părul vâlvoi de spaimă
te împleticești spre baie, închizi ușa și-ți asculți inima:
cea-mai-bu-nă-din-tre-lu-mi-cea-mai-bu-nă-din-tre-lumi-cea-mai-bu-nă

din Monstrul fericit (Cartier, 2009)

spațiu vital
de Elena Vlădăreanu

nu-mi place poezia.
nu-mi place carnea de porc.
nu sunt mulțumită de jobul meu
de viața mea
de iubitul meu.
nu am speranță de viață
nu am planuri de viitor.
nu vreau casă
nu vreau mașină
nu vreau copii
nu mă entuziasmez.
nu-mi doresc prieteni pe viață
nu-mi doresc vacanțe exotice
nu-mi doresc să rămân în memoria voastră.
nu-mi place poezia.
nu fac nimic din ce nu am chef.
nu-mi pasă dacă și când te rănesc
nu sprijin programele sociale
nu merg la vot
nu mi-e frică de moarte.
nu dau doi bani pe viața aurolacilor
nu dau doi bani pe viața mea.
și în general nu-mi place
și nu-mi doresc nimic.
doar un spațiu în care să mă aud
cum inspir și expir. atât.

din spațiu privat (Cartea Românească, 2009)

erg
de Dan Coman

tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
sunt un bărbat cum nu vă puteți imagina.
ca să nu plesnesc de spaimă mă izbesc de o mie de ori de peretele camerei.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.
sunt un bărbat teribil. sunt un bărbat cum nu vă puteți imagina.
bat ca descreieratul din inimă și mai ceva ca un descreierat
rezist acestui râs înăbușit.
începe delirul și odată cu el bucată cu bucată trupul meu
cade în mine și mă umple de groază.
nu rămâne nimic în afara respirației năucitoare: inspir. expir. inspir. expir.
forța mea mă încântă într-atât încât fac spume.
la zeci la sute de kilometri în jur nimic altceva
decât spumele acestea gata să pulverizeze pământul.
într-adevăr: tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.

din Anul cârtiței galbene (Vinea, 2003)

***
de Domnica Drumea

ambiția mea e eșecul

înaintez printre victoriile celorlalți
ca printr-o colonie de meduze

nimic care să mă orbească
și să mă distrugă

programată să bifez doar răspunsurile greșite
întorc spatele
milei și adepților ei

îmi fixez o țintă anonimă
în mișcare

tot mai crudă
și mai deviantă

folosește-mi corpul
suflă aer cald peste mine

din Vocea (Charmides, 2014)

Taurul mecanic
de Ștefan Manasia

Dacă ești tandră
sau numai o cățea cu pielea catifelată,
pe mine nu mă interesează.

Dacă îți plac poemele mai excitante decât ruinele unde-au înnoptat raverii
sau dacă poezia – la fel ca spanacul înghițit în copilărie – te face să vomiți,
mie mi-e indiferent.

Dacă ai tenul elastic și foșnitor, cea mai tânără membră a sectei de porno-cadâne
sau dacă ești atât de disperată încât nici nu îți mai vopsești firele albe,
vino, mi-e egal.

Vino, dacă paraginile de la marginea orașului te-au făcut să-ți dorești apocalypse now
sau dacă, nufăr de carne, ai prefera mai degrabă să putrezești în piscina în formă de inimioară, pentru că nici viața asta de huzur nu-i destul de ușoară.

Vino, dacă ai avortat de curând și ai nimerit peste-un ginecolog măcelar și
vino, dacă adolescentele skinny, cu sâni ce nu vor înflori niciodată îți accelerează
– doar privindu-le din senin – senzația de ulcer, infarct, variolă, lepră mentală.

Vino, dacă îți place să hoinărești mai șleampătă decât Janice Joplin prin parc și
vino, dacă te clatini, tulpină de porumb, pe tocurile ce-ți
însângerează călcâiele la ieșirea din club.

Dacă ești Balanță și îți place mai mult să primești decât să oferi,

Dacă ești o Capricoarnă studioasă și exuberantă,

Dacă ești Leoaică și nopțile plângi de furie că nu ai moștenit încă pământul,

Dacă ești Săgetătoare și mă hipnotizezi cu razele unui creier de diamant,

Dacă ești Rac scufundat în tandrețe ca-ntr-un șipot de munte,

Dacă ești Tauriță de-o senzualitate hierofanică, elementară ca vântul și focul,
pământul și apa,

Dacă ești Vărsătoare, asculți La Bohème și înseninezi adesea sufletele nevinovate,

Dacă ești Scorpioana căreia uneori îi crește sub plex o pulă intelectuală,

Dacă ești Gemeni și pregătită să minți că poți să iubești până la piatra tombală,

Dacă ești un Berbec pasional și devastator, ca tornadele peste satele uitate de lume,

Dacă ești Fecioara din iederă și mosc, estrogen și absint,

Dacă ești gata să-mi oferi trupul și sângele, ca Iisus, Doamna Pești

Vino,
vino o dată:
sunt Taurul Mecanic.
Te aștept.

din Cerul senin (Charmides, 2015)

23
de Ruxandra Novac

Din educaţie. Din brutalizare care nu este de fapt brutalizare. Din control. Din atenţie. Cu ochii strînşi, larg deschişi, strînşi, larg deschişi. Din întîlniri de celofan, aruncate pe corpuri. Din confuzia de după – care coase culorile – ceva care să te modifice, o rugăciune inversă a inimii. Din delicateţe. Din dizolvare. Din persistenţă. Din asimetrie. Din bruieri temporale. Din neoane. Din atenţie. Din bariere – la înălţime. Din frică. Din teroare. Din brutalizare, care este a creierului. Din piele. Din salivă, care vine din locuri ascunse. Din atenţie. Din atenţie. Din atenţie. Din atenţie.

din Alwarda (Pandora M, 2020)

de pe o canapea pe alta
de Gabi Eftimie

Nu ai viața ta
sau dacă o ai, nu-ți dai seama de ea
ceea ce ți se întâmplă e – o chestie/ceva
ce n-are nici o legătură cu ce vrei
Niciodată n-are legătură

trăiești prin poveștile prietenilor tăi
fără să participi la ele
prin felul în care
i-ai mângâia dacă ai putea
în capul tău

nu-ți poți lua ochii de la soarele care moare

din ochii roșii polaroid. acesta este un test (Vinea, 2006)

– de ce nu vine faima mea –
de Hose Pablo

a fost unica întrebare pe care mi-am pus-o încă de la 16 ani, când umblam cu căștile înfipte adânc în urechi, așteptând faima, lăfăindu-mă în somn până la amiază chiulind de la orele de matematică și fizică.

pui pateu de pește Riga peste o bucată de pâine, pui maioneza cea mai ieftină, pui castraveți tăiați în cerculețe, mănânci binișor dar ieftin & bei rachiu și te tot întrebi unde este faima mea? de ce nu vine? m-o fi confundat cu altcineva și durează până mă găsește?

toți aplaudă când scot cărți, unde este faima mea, mă întreb. lucrez în supermarket câte 14 ore pe zi, dar încă nu văd să intre cumpărătorii să facă poze cu mine, să ceară autografe, să mă întrebe ce caut în borta asta? tatăl meu îmi sugerează să trec la chirie, să stau singur, că îs suficient de matur, dar eu îi reproșez: bine tată, dar unde este faima mea?

dragostea a venit iarna. a venit cu tot cu frigurile ei, iar faima mea stă dracului departe de mine. să fie oare asta din cauza faptului că n-am încă nicio bursă de scriitor sau că n-am plecat să țin lecturi în america și că fac doar 3000 de lei moldovenești pe lună? faima își deschide șlițul, își scoate scula și se pișă pe munca mea.

dar care muncă? nu e deloc clar.

din Hype (Paralela 45, 2019)

Răsturnat în iarbă
de Andrei Doboș

Dezgustul și frica de omul care sunt
m-au făcut omul care sunt.
Uite acolo
un proiect
răsturnat în iarbă
– mijlocul verii –
se rotesc ulii, sus
iregulat, rândunici.
Dă-mi, Doamne, capul fetei care nu a făcut diferența
dintre cireș și vișin.
Că am mai și râs
nu cu toată gura
dar am râs.

din Valea rea (Cartea Românească, 2015)

Cântec dezesperat
de Vlad Moldovan

În iarnă ciuperca de pe umăr
a prosperat – acoperită de straturile de bluze
și în umbra casei și ferită
de frig
Întreprinderea ei s-a întins în jurul gâtului
dar acum când am ieșit la primele raze
se scorojește se va retrage în piele
nici transpirația nu o ajută pentru că
repede se zvântă.

E o dimineață
și între noi parcuri și ferme în care
continuă măcelul.
Ceva măreț
vreau ceva măreț coborât
dă-mi ceva măreț, Doamne!
Dă-mi ceva măreț, penibilule!

Strig la cer
pt că sunt din neamul celor care strigă la cer
dar fără jenă.
În timp ce m-am trezit
am stat cu mine
până ce conspirația a devenit obscenă
și a trebuit să mă ascund o vreme.

O inima mea tu vacă
în tine păcăne popcorn
apar lujeri și diluează și se subție
fără opreliști.
O inima mea tu pe mine ai știut
cum să mă iei și m-ai trimis
în colonie să țin contabilitate.
Fă bine inimă și unește-te cu jena asta
cu tipul radical din apropiere
fă rost repede de o macetă
căci lama sa fi-va de mare folos
în următoarele secunde.
Nu fumez nimic toată ziua și apoi
într-o oră – termin pachetul.

Dacă pui muzica – adică atârni
casetofonul pe geam
o iau animalele din pădure razna.

Și nu-s numai câinii
care aleargă printre copaci.
Îs fazanii și căpriorii
vacile sparg gardu – se încurcă
în răzor.

Acuma nu o să mai ascultăm nici muzică
nici nu ieșim la bar
pentru că Rusia s-a decis să atace China
și o să ne uităm la știri
și apoi o să punem pe mute și o să pregătim câte ceva.

Grăsunu de deasupra
e gol pe balcon
se lasă pe balustradă
amiaza lui abia
începe.

Dar spune! – netu ne lasă
în mijlocul discuției
tu voiai să facem un efort
să vedem ce e cu sacrificiu
despre care se spune în relații.
Îți scriam: că tot reduc.
Am lăsat băutul.
Mă tem de iarbă.
Nu înjur-nu mânjesc
Femeile mă sperie – sunt
Niște extratereștri din Norway.
Fac exerciții
Și beau apă multă apă care mă consolează.

Uneori am impresia că toți știți
cât de nebun sunt
și că țeseți o corporație
în jurul vieții mele.
Să mă menajați – pentru că eu am fost în accidentul ăla.

din Dispars (Cartea Românească, 2012)

nu am născut pentru niciun bărbat
de Moni Stănilă

în familie sunt numai oameni puternici
așa sunt toți
chiar și copiii
numai eu sunt în perfuzii de câțiva ani
iar în pântecul meu e liniște ca-n cer

nu am născut pentru niciun bărbat

de la omul pe care l-am iubit
nu am rămas decât cu câteva versuri
rostite în ajunul nunții

altădată am vrut să nasc pentru o noapte
unui străin

uterul meu s-a umflat ca un balon
și a zburat peste case
am alergat după el parcă
eram vrăjitorul din oz

azi trec printre bărbații familiei
cu fața suptă

simt în spate furia lor
sunt văduva lui Kazantzakis
în urma mea în loc de copil
vine o capră

din postoi parovoz. confesiunile dogmatistei (Charmides, 2009)


„Poate mai mult decât cu o generație, avem de a face cu un sistem de asemănări de familie care îi leagă pe poeții antologați și cu o constelație de concepte (autenticitate, minimalism, biografism, fractură, mizerabilism), de proveniență diferită, întrupate în textele lor. Nu toți poeții debutați în perioada 2000-2010 fac parte din acest sistem de vase comunicante și nici nu ilustrează această constelație de concepte: a fost publicat un număr enorm de volume de debut care continuă alte poetici – anume cele în raport cu care vârfurile de lance ale „generației 2000” și-au declarat ruptura –, iar obiectul antologiei de față îl fac anume cei integrați acestui sistem de asemănări de familie.”

(Alexandru Cosmescu, Anastasia Gavrilovici)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Cel mai așteptat roman românesc la început de 2022

Bogdan-Alexandru Stănescu a scris una din cele mai frumoase colecții de povestiri ale deceniului trecut, „Copilăria lui Kaspar Hauser”. În 2021 a încântat cu volumul de versuri „Adorabilii etrusci”. Vă invităm să citiți un fragment din „Abraxas”, care a intrat săptămâna aceasta în librării.

6 poeme de Daniela Hendea

„H₂X” a apărut zilele acestea la Editura frACTalia și este al doilea volum de poeme al Danielei Hendea – o voce cu totul inedită în peisajul literar autohton.