Iarna lui ’77
de Michael Krüger
1
Azi dimineață
s-a închis agenția de turism.
(Se zice că patronul a încasat banii
și și-a luat tălpășița.)
Observ prin fereastră
călătoriile muștelor nehotărâte.
Studiază atent rutele către destinație:
Grecia, Spania, Maroc, Elveția.
În timp ce eu mă enervez de alegerea lor,
ele zboară.
Numaidecât s-au așezat încurcate
pe plaje străine sau în mijlocul zăpezii.
Unele nu se pot hotărî.
Rămân lipite de Germania,
în zona Pădurea Neagră,
și mor curând.
2
Anotimpurile
se despart molatic.
În noiembrie a fost precum într-un film prost.
Iar în decembrie
e prins deja un aprilie morocănos
de anul viitor.
Cu toate acestea lumea se sperie
de ploi torențiale.
Din oră-n oră așteptăm să se întoarcă păsările.
Iarna aceasta
nu avem probleme, declară cei de la salubritate,
în schimb, mai mulți șomeri. Doar casele
par să rămână atașate de vechiul calendar.
Sărbătoresc morocănoase, singure.
Valoarea lor e în creștere.
3
Chioșcul de ziare
se rușinează din cauza repetițiilor.
Multă țară, multe onoruri. Zilnic
se descoperă noi valori. Ieri: tandrețea.
Azi: iubirea într-un sens mai larg.
Cum se aseamănă imaginile. În fiecare zi
un pulovăr nou, ceea ce distrage ochiul
de la față.
Vecinul meu poartă mai nou ochelari de soare.
Vrea să resusciteze sonetul
în iarna aceasta. Să vedem, spune el,
dacă mai ține vechea formă.
4
La măcelărie
e un frig cumplit. Mezelurile
se holbează la mine dârdâind. Carne palidă.
S-au extins familiile?
S-a întețit creșterea de animale?
Un ficat schimbă tremurând posesorul,
iar apoi o inimă.
Și toate acestea cu frumoși bani germani.
Nu, nu mergem în Mallorca
rămânem acasă. În Germania,
unde înfloresc trandafirii.
5
Ultima oprire: la poștă.
La cozi lungi: multe fețe cunoscute,
dat din cap și făcut cu mâna,
nimeni n-are curajul să iasă. Femeia dinaintea mea
ține ferm hotărâtă scrisoarea cu fața în jos, cu toate că
verifică într-una, dacă mai corespunde adresa.
(Mai târziu voi putea citi că trimite scrisoarea
în orașul Karl-Marx. Acum te-am prins!)
Când într-un final e și rândul meu
dintr-odată nu mai e nevoie s-o trimit.
6
În mijlocul străzii
un bărbat scapă un pachet din mână
și se preface că ar fi fost un joc intenționat,
rămâne acolo triumfător. Așteaptă,
mă gândesc eu,
să nu mai intereseze.
7
Acasă las ușa întredeschisă.
S-ar putea să vii.
Pot aștepta.
Pot aștepta.
La ora unu în acest anotimp
ora se ascute.
Acum sună telefonul
curând tonul va demola casa.
(Ce vor găsi printre dărâmături?)
Ridic receptorul cu atenție
și tac.
„În fiecare cuvânt găsești o boabă de dispreț.”
8
Așa arată iarna anul acesta.
Dorul crește, zilele descresc,
după care se lungesc.
Nu, nu, iubire,
nu mă poate ajuta nimeni.
Michael Krüger, poet, editor și traducător german, s-a născut pe 9 decembrie 1943 în Wittgendorf. După bacalaureatul susținut la un liceu din Berlin a învățat profesia de librar și tipograf. Din 1962 până în 1965 a lucrat ca librar la Londra. În 1966 și-a început activitatea de critic literar. Doi ani mai târziu a devenit redactor-șef al editurii Carl Hanser, pe care o conduce din 1986. Din 1981 publică revista „Akzente”. În 1976 a debutat cu volumul Reginalpoly, iar în 1984 a publicat prima povestire, Was tun? Eine altmodische Geschichte [Ce e de făcut? O povestire de modă veche]. Au urmat numeroase volume de proză scurtă, cum ar fi Aus dem Leben eines Erfolgsschriftstellers [Din viața unui scriitor de succes] (1998), romane precum Die Cellospielerin [Violoncelista] (2000) și Das Irrenhaus [Casa de nebuni] (2016). De curând, a apărut volumul de poezie Im Wald, im Holzhaus [În pădure, în casa de lemn] (2021). Pentru opera și rolul său ca mediator pe scena literaturii internaționale contemporane a fost distins, printe altele, cu Premiul „Peter Huchel”, Premiul „Ernst Meister”, „Prix Médicis étranger” și Crucea Ofițerului Ordinului de Merit al Republicii Polone. Michael Krüger trăiește la München.
Dragi oameni ai idealismului german,
dragi naționaliști romantici
de Monika Rinck
știe dreaq cine sunteți. Să facem o serie de prezentări, da, nu?
Avem aici de judecat microbi critici și gata. FURIE în formă
de teze.
Trei puncte puse pentru omiterea din motive de protecție a
datelor,
nu, pe scurt: pentru refuz. Legislatorul să tacă acolo la baltă.
Poetologie negativă, prost-dispusă. Plan seminar: bufet la
micul dejun.
Cuvinte urâte pentru lucruri bune. De exemplu: Căruță.
Antigen-gen.
În jurul bălții stau pescari conservați, în latex, se scobesc în nas.
Stați puțin, o întrebare: Tu ești ăla, reprezentantul
idionalismului german?
Nu. Tu ești, nu, ăh, sunteți materialul, ăh material de om,
vreau să zic că, asta ar fi AȘA: carne-vie într-o Orange Chamber?
No28. Dog Talk. Dialog câinesc. Gossip-ul discursului forțat.
Deschideți acum spațiile goale. Nu mai există. Golul s-a
terminat. Puii mei.
Respirați aerul care se împotrivește? Nu. Nu pot nega ce nu
există.
Are eul nevoie de ceilalți? Evident! Și ne-eul? Se lasă cu
zăpadă în loc de ploaie?
Înmormântat, ascuns, răcit, purificat, toate astea sunt cultură.
În gaz fluid.
Nenea ăla va cădea. DESTROY, she said. Acum o duci în spate.
Fix. O conștientizare veselă aproape ușurată a faptului că –
citat:
străduințele de a schimba lumea conform planului au eșuat.
Citat încheiat.
Dedicare, în alte cuvinte: golăneală. Let us consult/what
reinforcement
we may get from hope/if not what resolution from DESPAIR, cum
zice Milton.
Cererea răsfoită pe toate părțile, contextul împrăștiat.
Cu puțin după ora trei
iubita îți scrie în diminineața care se apleacă din cârje că ar fi
fost
desfrunzită sau dezlogodită, greu de descifrat. Fii atent și la
dragele de organe,
stăpânește-le, pune-le la inimă, resuscitează-le și turuie-le
verzi și uscate.
Ploi de înjurături, spune de exemplu MOACĂ DE SUGATIVĂ,
pentru a oferi
o conștientizare a semnificației. Ăsta e Pierce cu degetul
pe lună.
Lins de limbile pisicești ale scepticismului. Formă și conținut,
asta în caz că
n-ar fi de fapt un porc. Laude lumii în care totul e marfă!
Vă rog să rămâneți așa.
Porc e un cuvânt bun. Întrebarea NU este dacă opera de artă
eșuează,
ci în ce măsură a ajuns să fie necesar eșecul ei. Înnoirea.
Vorbește cu mașinăria. Te ascultă foarte atentă. Asta
înseamnă dialectică.
Trebuie să-i faci loc. O programare la îmblânzit. A cam venit
vremea.
Monika Rinck s-a născut în 1969 la Zweibrücken, a urmat cursurile Facultății de Teologie, Istorie și Literatură comparată și trăiește în prezent la Berlin. A publicat, printre altele, volumele Begriffsstudio 1996–2001 [Studio conceptual] (2001), zum fernbleiben der umarmung [pentru ca îmbrățișarea să fie ținută la distanță] (2007), Ah, das Love-Ding! [Ah, chestia aia cu love!] (eseuri, 2006), Helm aus Phlox. Zur Theorie des schlechtesten Werkzeugs [Cască din Phlox. Teoria celor mai proaste ustensile] (volum colectiv alături de Ann Cotten, Daniel Falb, Hendrik Jackson și Steffen Popp, 2011), RISIKO UND IDIOTIE [RISC ȘI IDIOȚIE] (2015) și Alle Türen [Toate ușile] (2019). I-au fost acordate Premiul „Ernst-Meister”, Premiul „Georg K. Glaser”, Premiul Kleist, Premiul „Ernst Jandl”, Premiul Roswitha pentru literatură scrisă de femei, Premiul orașului Münster și Premiul pentru literatură al orașului Berlin.
ÎMPĂRĂȚIA STUPILOR ORFANI
de Yevgeniy Breyger
Albastru e culoarea speranței. Verde, revolta.
Vanitatea – galbenă, precum o dimineață peste munți.
Nori, îmbrăcată într-o piele exterioară, lumina. Vântul
se naște prin învârtirea pământului și înconjoară palate.
Rugăciune închinată fricii. Rugăciune închinată lemnului
din mobilă, tensiunea din corp în momentul unei mișcări
mature, imprevizibila favoare a insectelor – ele se roagă
iarna. Primăvara vine la timp, ca o boală.
Mierea izvorăște aurie din fagure, leagă părul unei
fetițe. Niciodată n-a fost plantat ceva care să-și determine
singur creșterea. Niciodată pământul n-a fost atât de uscat,
sclipirea mierii atât de frumoasă. Rugăciune adresată
așteptării.
Ea privește în depărtare, nu face nimic. De îndată ce
pământul
se va închide, va acționa. Rugăciune închinată salvării
datelor în celule, creșterea ei lăuntrică. Lumina dă
căldură. Căldura dă strâmtoare. Palatele se sfărâmă
precum creta. Ea gustă mierea. Își încordează limba,
înghite. Depărtarea devine tot mai neclară
pe cer. Insectele o cheamă cu vocea mamei. Niciodată
mierea nu a avut un gust mai puternic de despărțire.
Yevgeniy Breyger s-a născut în 1989 în Ucraina și s-a mutat în 1999 cu familia la Magdeburg, Germania. A studiat la Universitatea din Heidelberg, la Institutul German pentru Literatură din Leipzig și la Facultatea de Arte Plastice din Frankfurt am Main. În 2011 i-a fost acordat Premiul pentru Literatură „Meerbaum Eisinger”, iar în 2012 a fost finalist la al XX-lea Open Mike. În 2016 a debutat cu flüchtige monde [luni efemere]. Volumul a fost considerat de Haus für Poesie unul dintre cele mai bune debuturi ale anului. În 2019 a obținut Premiul „Leonce und Lena” oferit de orașul Darmstadt. În 2020 a publicat al doilea volum de poezie, Gestohlene Luft [Aerul furat]. În 2021 i-a fost acordat Premiul pentru Poezie al orașului München. Yevgeniy Breyger este membru al colectivului poetic Salon Fluchtentier. Trăiește și lucrează în Frankfurt am Main.
Publicarea unei antologii de poezie contemporană (germană), în traducere, e o provocare — cerând, pe de-o parte, reprezentativitate, fiind în același timp produsul unei alegeri subiective. Intervine de asemenea problematica traductibilității anumitor forme de exprimare din specificul cultural, tematic și conceptual al unei limbi străine.
Am fost entuziasmat de ideea de a susține publicarea unei astfel de antologii pentru că, de la ultimele încercări de a aduce în atenția publicului român poezia de expresie germană, au trecut câțiva ani buni. Antologia Poezie germană contemporană (ed. Dacia, 1991, 1992) i se datorează poetei și traducătoarei Grete Tartler, iar antologia Poezie concretă. Autori de limbă germană (ed. România Press, 2005), care include poeți de expresie germană din Austria, Germania și Elveția, scriitorului Eugen Gomringer și traducătorului Matei Albastru.
Pentru a reuși să delimităm numărul autoarelor și autorilor incluși în antologia de față am luat în vedere criteriul teritorial, așadar antologia cuprinde 26 de poete și poeți stabiliți în Germania, care în momentul procesului de selecție erau încă în viață. Fără să facem din tematica identității de gen un punct central al acestei antologii, am încercat să acoperim o sferă cât mai largă, ținând cont de criteriul diversității. Varietatea temelor și stilurilor incluse în această antologie se datorează nu doar scriitoarelor și scriitorilor născuți în spațiul german, ci și celor care și-au dezvoltat lirismul în contextul migrației.
O antologie de o jumătate de veac, s-ar putea spune, privind, pe de-o parte, către Elke Erb (n. 1938, Scherbach), poeta care deschide această antologie și, la celălalt pol, către Yevgeniy Breyger (n. 1989, Harkiv), poetul german cu rădăcini ucrainene care închide această culegere de poezie care reunește poeme încărcate, apăsătoare, scrise în contextul repercusiunilor celui de-al Doilea Război Mondial, dar și poeme care documentează o perioadă de tranziție, referințe istorice și problematici individuale.
Poezia nu este nici pe departe o formă literară pe cale de dispariție, dimpotrivă oferă un spațiu deosebit pentru manifestarea creativității — având un public restrâns, cu toate acestea prezent, loial, interesat de forme surprinzătoare și complexe ale exprimării artistice, în afara beletristicii mainstream. În antologie veți regăsi poezie clasică, versuri albe, poeme în proză, structuri hermeneutice complexe, poezie plină de seninătate, jocuri de cuvinte, încercarea de a trece de criterii formale, de a scrie în termeni retorici, fără formă, pe fondul unei culturi populare. În acest mix generațional se conturează tendințe actuale, cum ar fi poezia motivată politic sau cea care pornește dintr-o abordare ecologică, „nature writing”. Referințe, dialoguri sau replici date unor autori precum Celan, Brecht, Goethe, Kafka, Rilke, Novalis, Ovidius, Horatius și Stefan George dau cititoarelor și cititorilor posibilitatea de a descoperi nu doar poezia germană contemporană, ci și câteva dintre personalitățile culturale care i-au influențat pe parcursul timpului.
Nu pot fi trecute cu vederea nici nume precum Alexandru Bulucz (n. 1987, Alba-Iulia), Alke Stachler (n. 1984, Timișoara) sau Marcel Beyer, Nadja Küchenmeister și Ann Cotten, ce pomenesc în poemele lor amănunte autobiografice care au tangență cu spațiul românesc. Discuțiile despre componența acestei antologii s-au întins pe parcursul unei perioade îndelungate. Ne asumăm alegerea, conștienți fiind de faptul că spațiul german cuprinde un mult mai vast mozaic de voci — având cu toate acestea speranța că publicul român își va putea face o impresie despre varietatea poetică existentă la ora actuală în Germania și, de ce nu, va descoperi o serie de poetici care să-i stârnească pe termen lung curiozitatea.
Mulțumiri li se cuvin autoarelor și autorilor care au colaborat la clarificarea unor chestiuni legate de traducere, Manuelei Klenke, direct implicată în selecția și traducerea poemelor, dar și celor de la Casa de Editură Max Blecher, care au făcut posibilă tipărirea acestei antologii.
Joachim Umlauf
