| © Mihai Surdu

Cele mai frumoase poezii românești scrise de femei între 1990 și 2021

În volumul I al antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei”, apărută la Editura Cartier, Alina Purcaru și Paula Erizanu au pus cap la cap literatura scrisă de autoarele românce și moldovence între 1990 și 2021. Mai jos, 10 texte din cele peste 100 prezente în prima carte a acestui uriaș proiect.

My life
de Simona Popescu

My life?
Ce să-i spun despre mine?

16 ani. Eu am venit pe lume ca să nu înţeleg nimic.
17 ani: vocea din spatele ghișeului
mâna întinsă biletul
și-apoi pe ecran o prostie lată:
Tinereţea învinge totul! (și toate tinereţea).
18 ani. Şi mă întreabă într-o zi că de ce scriu ce rost are… că…
de ce… pentru cine… ăștia
n-au timp nici de ei… și. nici nu vor…. și. nici. nu-i interesează…
Am o faţă tânără și una bătrână și unii o știu pe una și alţii pe cealaltă.
19. Căci spuneţi voi ce să fac
să știu ce să nu fac
și spuneţi voi ce să spun
ca să știu ce să nu spun.
Merg înainte cum cred eu chit că
dau cu capul de zid și dau cu capu de zid…
20. Prietenii sunt buni și dușmanii răi
măsură ordine și armonie
care va trăda
care se va metamorfoza
care va fi scos de la inima ta?
21. Mi-e milă de neputinţa poeziei
O lămâie stoarsă în faţa tribului sătul.
Nu avem nicio ţintă, amice
Trecut al tuturor
Patrie a tuturor
Ce-a fost verde s-a uscat
Ce-a fost dulce s-a mâncat.
22. Nu mi-e foame nu mi-e sete
dar simt un gol
în stomac.
Mi-e tare urât.
23. Tinereţea mea a fost făcută pentru așteptare.
Maturitatea te va-nșfăca
n-ai încotro
lasă-i pe mână doar pielea ta!
24. Mi-e silă de precocitatea ofilită
mi-e scârbă de senzaţiile literare…
Cine din noi spunea: „Avem nevoie de un erou”?
Ai acum 24
Ce vor înţelege progeniturile noi?
[…]
25. Cocujo.
Nu știu nimic să spun
nu pot să mă adun
și inima și creierul îmi sunt străine
Sunt încă un om tânăr
Simt ca o femeie și ca un bărbat
Scriu ca o femeie și ca un bărbat
Simt ca un copil ticălos și nevinovat
Sunt fără vârstă
Mă apăr cum pot
Vorbind despre mine despre nimic despre tot.
26. Matrioșka, matrioșka
spune câte păpușele mai sunt la rând?
Ai în miezul tău oare și păpușa cea mai bătrână?
E acolo zbârcită senină lipsită de frică
Matrioșka cea mai mică
babă-copilă de care ţi-e de pe-acum așa milă?
27. Ai grijă ca o mamă de copilul… care ai fost.
28. Mă uit la o carte arabă, cu începutul la sfârșit.
29. O dorinţă bruscă și-apoi tot mai intensă să se termine cu mine!
30. Timpul se buclează. Corpul și-aduce aminte. Ţin în braţe un balon
mare și galben. Îmi pun obrazul pe el. Înăuntru e liniște. Înăuntru se
află închisă tăcerea plutitoare pe care eu o ţin acum în braţe. Tăcerea e
rotundă și are culoarea galbenă. Îi dau drumul în lume.
31. Cei care scriu ca să fie mai buni. Cei care scriu ca să nu se uite pe ei.
32. Cum trece raza de lună uitată
fecundând creierul moale și cald…
și poemul n-am să-l termin n-am să-l termin n-am să-l termin…
Ce sunt din tot ce-am adunat aici?
Ce sunt din tot ce a rămas pe dinafară?
33. Eu sunt poet prin comportament, mi-a spus odată.
34. Am două inimi în mine. Mi-e bine.
35. Unde e autorul când nu mai scrie? Unde e autorul când scrie?
36. „Herz Im Kopf”. Inima și capul sunt împreună, se ţin una de altul,
unul de alta. Ochii înghit. Gura tace. Gura tace de mult. N-are cu cine
vorbi. Dar și mersul e un fel de vorbit.
37. Am început acest song…
„Cititorule (nu pot să zic lector amice
Precum Marţial și zeci după el
că mi-e rușine și nu vreau să crezi
că-ţi fac curte…),
Cititorule, nu știu cum să-ncep și-aș vrea
să fi terminat cu tine deja”…

(Fragmente din volumul Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, Cartea Românească, 2006)

 

Bărbați frumoși
de Rodica Draghincescu

O bărbați frumoși
care faceți atâta
dragoste în
visele voastre
apoi vă întoarceți la marile lucruri
aranjându-vă sticlele pe gunoi
vă întoarceți la țigarea amicilor
la scena împrumutată
așezându-vă comod între perfizii sufleori
o bărbați povestitori care vă împotriviți
nevestelor și fetelor frumoase
dându-le în cap cu legătura de chei
cu legătura de lacăte
ce mai faceți voi CE MAI FACEȚI VOI
ne-am putea poza împreună
într-o cabană
iarna la Brașov
cu crenguțe de brad la urechi
alunecând pe potecă
de mână
precum buldozeriștii Vetuței Gălbeneață Țâmpoi
moașa de la maternitatea șantierului fost II
că acu’ au terminat de scobit albia râului
puhoiul va să vină prin altă parte
eheeee ne-am putea poza chiar aci
cu o piatră de moară în spate
voi singuri noi singure
cu degetele corect ridicate
fără excitare fără săruturi pe ceafă
o bărbați mari voluptuoși
care faceți atâta zarvă în paturile noastre
fumați Assos vă șpreiați cu Denim
apoi vă întoarceți pe bicicletă acasă
aranjându-vă slipul peste dunga bronzată
vă întoarceți la scena cu versuri porcoase
suspinând așezați la măsuța televizată
o bărbați preasfinți preafatali
care vă împotriviți atingerilor noastre
dându-ne în cap cu legătura de ghiocei
cu legătura de chei
cu legătura de lacăte
ce mai faceți
CE MAI FACEȚI
vedeți chiar dacă avem interese comune
deși n-am creat nimic în niciun domeniu
ca voi
noi vă conducem
dincolo de poartă
și vă întindem legătura de chei
legătura de lacăte
LEGĂTURA DE CHEI
LEGĂTURA DE LACĂTE

(Din volumul fiecare avem sub pat niște fotografii de care ne este rușine, Marineasa, 1995)

 

Cine am fost eu?
de Svetlana Cârstean

Am fost un băiețel singur căruia într-o zi i s-au împletit
codițe și i s-au pus fundițe albastre și bentița de elastic
pe cap.
Urechile îi erau roșii și dureroase de la elasticul care-i
strângea cu putere capul și de la pedepsele pe care i le
dădea tatăl lui. El îi freca urechile între degetul mare
și arătător așa cum ai freca o frunză uscată de mentă
sau de busuioc sau o petală de trandafir ca s-o faci
pudră și s-o pui la păstrare într-o punguță de hârtie
maro. Urechile ard, se înroșesc ca două petale de
trandafir și băiețelul meu aude bine, din ce în ce mai
bine, prea bine, până departe. Auzul lui se transformă
într-un tunel în care sunetele și durerea sunt una
și se rostogolesc ca niște mingi grele de plumb.
am fost un băiețel căruia într-o zi au început să-i
crească sânii.
Și astăzi băiețelul trebuie să scrie o compunere. Mâinile
lui miros a plastilină, au pete mari de cerneală de-a
lungul oaselor subțiri învelite în piele străvezie, sufle-
tul lui se strânge tot mai mult, ajunge cât o sămânță de
mac, apoi cu greu se rostogolește până la picioarele
învățătorului care bat în neștire un ritm, în întunericul
necunoscut de sub catedră. Acolo crește mila. Strigă
după ajutor.
Această compunere nu pot să o scriu. Pot totuși să-ți
dau o veste: de azi-dimineață îmi cresc sânii.

(Din volumul Floarea de menghină, Cartea Românească, 2008)

 

Frica
de Floarea Țuțuianu

Iată îţi vine în casă un bărbat
pe care l-ai așteptat o viaţă întreagă
Iar acum nu știi ce să faci
(mâinile îţi transpiră întruna)
Mai întâi îi sorbi aerul din jur apoi te dezbraci
până la piele ba chiar și de piele
pe care o lași pe clanţa ușii și.
Dispari
Mergi apoi pe străzi lăturalnice
tot mai lăturalnice și întunecoase
până când te agăţi de primul străin și îl rogi
să-ţi astâmpere. Frica

(Din volumul Corp de literă, Brumar, 2017)

 

poemul de luni
de Maria Șleahtițchi

poemul de luni
nu a fost scris
nu a putut fi scris
fiindcă

am spălat geamul de la sufragerie

poemul de marţi
nu a fost scris
nu a putut fi scris
fiindcă am spălat geamurile de la balcon

poemul de luni marţi miercuri
simple efemeride

(Din volumul o săptămână de poeme nescrise, Cartier, 1998)

 

*
de Doina Ioanid

Această tristeţe nu este a mea. E a bătrânilor care nu mai pot urca scările, a copilului care nu poate vorbi, a bărbatului furios de propria-i neputinţă, a acestei primăveri tâmpe ce se hrănește cu morţii mei, a femeii care nu-și mai poate seduce bărbatul, a zilelor ce nu reușesc să rămână, a fetei devorate de lumina nordului. Această tristeţe nu este a mea și cu toate astea nu pot să scap de ea.

(Din volumul Cartea burților și a singurătății, Pontica, 2003)

 

*
de Elena Vlădăreanu

De ce ați făcut un copil?
Am făcut un copil de gura altora – soțul și mama în primul rând. Nu Îmi plăceau copiii, cu câteva excepții, și nici nu mă vedeam mamă.

Cel mai greu mi-a fost când am ajuns acasă de la spital și m-am panicat puțin pentru că nu știam ce să fac – copilul plângea de foame. După ce a mâncat, a adormit și totul a fost destul de ușor în continuare. Nici nu știu când au trecut 3 ani și jumătate.

Nu am pierdut nimic… timpul liber de dinainte era mai mult plictiseală. Am câștigat ceva nu pot să explic – iubire, împlinire, fericire, veselie de-astea. În ultimii ani râd mai mult și am scăpat de multe griji legate de mine: boli, complexe.

Pentru recunoaștere socială
Din spirit de aventură
Ceasul biologic
Pentru că voiam să rămân cu ceva de la el
Aveam nevoie de un echilibru
Pentru că așa se face
Din curiozitate
Din prostie
Nu mai aveam timp
Voiam să-mi încep și eu doctoratul
Ajunsesem într-o poziție bună în firmă și îmi puteam permite
Pentru mine!

(Din volumul Non Stress Test, Casa de pariuri literare, 2016)

 

17
de Ruxandra Novac

Ce îmi plăcea mie cel mai mult, îmi plăcea să merg cu mașina – îmi rupea inima și o făcea strălucitoare. Acum sunt o fată fără inimă, cu luminile de iarnă tăindu-i fața, într-o parcare goală, spre frontieră, lângă magazinele locuite cândva. E un eveniment acolo, suntem toți așteptați. Mă gândesc la tropice, înaintez în aerul verde, la alaska și pădurile ei, pădurile noaptea, animalele lor necunoscute, specii revenite brusc la viață. Îți plăceau animalele, dar oare animalele astea or să îți placă? Mă gândesc la insule, înaintez, e adevărat – lumea e plină de pericole, de care doar stările secunde te pot proteja, legile lor negre, secretate în camere de imersie, de mulți ani. Sunt o fată fără inimă, la o anumită oră a dimineții, coborând încet din mașină, gata pentru seara de nucșoară, pentru noaptea de diamant.

(Din volumul Alwarda, Pandora M, 2020)

 

XIV
de Diana Geacăr

Oamenii se concentrează asupra mea,
atât cei de pe scaune cât și cei atârnaţi
de bară. Am adormit iar în metrou
cu ochii deschiși.

Nu știu cum să încep.
Cu ce vă vine în minte.
Nu pot să-i mai ascult, nu pot să mai citesc.
Nu pot să le răspund.
Adică
sunteţi în căutarea propriului discurs?
Stau cu ei la masă nemișcată, feţele lor
rânjesc la mine. Dimineaţa
mă trezesc cu vânătăi și urme de dinţi și
înţepături de ac pe braţe și pe coapse.
Adică
aveţi nevoie de cineva să vă îngrijească?
Îngrozitor că ei nici măcar nu știu
cât sunt de triști că nu pot scăpa
de aceste reacţii sociale automate.
Dragostea.
Vorbesc atât de mult,
vorbesc atât de mult,
dar numai eu îi văd cum sunt,
atât de mult. Niciunul
nu se oprește să mă scoată de aici.
Mi-au spus
că sunt prea detașată,
am demisionat – proiectele nu au legătură
cu mine. Pot să vă plătesc
data viitoare. Şi povestea din care nu mai ies
mă umilește, nu vreau
să mai particip la conspiraţia asta.
Oamenii pot să trăiască și singuri.
Eu nu mai simt chiar nimic
nimic fizic nu mai are niciun sens
Adică
sunteţi în căutarea propriului discurs?
sunt prea obosită ca să mai fiu tristă
Adică
Sunteţi în căutarea propriului discurs?

(Din volumul Frumusețea bărbatului căsătorit, Vinea, 2009)

 

33. STAREA SUFLETULUI MEU ESTE CONTEXTUL ISTORIC AL DURERII
de Medeea Iancu

Starea sufletului meu este contextul istoric al oprimării.
Starea sufletului meu este contextul istoric al lipsei drepturilor

Omului. Starea sufletului meu este protestul.
Sperma picură din discursul

Mainstream. Coerciția picură din discursul mainstream.
Fanatismul religios picură din discursul mainstream.

Rasismul picură din discursul mainstream.
Homofobia picură din discursul mainstream.
Îmi introduc sîngele în discursul

Mainstream. Îmi introduc limba în
Parlament. Sîngele meu este mișcarea socială.

Sîngele meu este mișcarea socială.
Sîngele meu picură pe lege.

(Din volumul Delacroix este tabu: Amendamentele lirice, frACTalia, 2019)


„Primul volum al acestui proiect de cartografiere și recuperare în tot ce are mai reprezentativ poezia scrisă de femei în limba română a încercat să acopere o mare parte din ceea ce s-a scris relevant și decisiv de la debutul în forță al Simonei Popescu până la postările pe blogul de poezie literepentruvipereblog.wordpress.com al lui Bety Pisică. Am încercat o revizuire a poeziei din anii ’90 până la noi, selectând din poete care au transformat discursul poetic în ultimele trei decenii, care și-au câștigat notorietatea și recunoașterea fie prin cronicile primite, fie prin premii literare, fie prin impactul direct sau indirect pe care l-au avut în întreg câmpul literar sau în cadrul plutonului în care s-au afirmat.”

(Alina Purcaru, Paula Erizanu)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Două poezii de Andreea Drăghici

Andreea Drăghici: „Scriu despre ce văd sau aud și uneori despre ceea ce simt. Deseori, merg pe stradă și aud o frîntură de conversație sau văd niște oameni care îmi atrag atenția într-un fel, îmi notez undeva ce-am văzut și am auzit și, la un moment dat, mă întorc la notițele acelea și le dezvolt. Alteori simt niște lucruri, iar scrisul este singura modalitate prin care pot face față acelor emoții. Inițial am vrut să spun că nu vreau nimic de la arta mea (plus că artă e un cuvînt mare pentru mine). Apoi mi-am dat seama că aș fi ipocrită zicînd asta. De fapt, vreau două lucruri de la ceea ce scriu – să mă ajute pe mine să trec prin momentele dificile, înțelegîndu-le și înțelegîndu-mă, și, dacă se poate, să le spună ceva și celor care citesc, să fie un loc de regăsire.”

Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine, de Cătălin Mihuleac

„Printre «domnișoarele lui Fontaine» sunt câteva care mi-au fost colege la Liceul Francez din București, în ultimul său an de existență, 1947–’48, înainte ca regimul comunist să-l desființeze, și am fost foarte impresionată de curajul cu care au înfruntat toate pericolele atât de scump plătite. O carte emoționantă, de citit și recitit cu plăcere.“ — MARILY LE NIR

4 poezii de Olga Ștefan

Olga Ștefan este câștigătoarea secțiunii „Poezie” în cadrul primei ediții a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești; proiectul ei, materializat în volumul „Resursa”, va apărea în curând la Casa de Editură Max Blecher.