Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
ZSN | © Mihai Surdu

Cine a câștigat Premiile Sofia Nădejde

Juriul, din care au făcut parte Cristina Ispas, Andreea Pop, Florina Pîrjol, Cosmin Borza și Vlad Pojoga, a desemnat ieri titlurile câștigătoare ale Premiilor Sofia Nădejde – ediția a IV-a.

Astfel, la categoria POEZIE, a fost desemnat drept câștigător volumul Alwarda (Pandora M) , semnat de Ruxandra Novac.

Premiul la categoria PROZĂ a fost câștigat de volumul un nor în formă de cămilă (Polirom), semnat de Alina Nelega.

La categoria POEZIE DEBUT, premiul a fost primit de volumul dă tot ce ai (Tracus Arte), semnat de Alexandra Pâzgu.

Premiul la categoria PROZĂ DEBUT a mers la volumul Fragil (Polirom), semnat de Simona Goșu.

 

Tot în cadrul Galei, ce a avut loc la Apollo111, în 17 octombrie, Alexandra Felseghi a primit Premiul pentru Dramaturgie oferit de Scena.ro, iar Miruna Runcan a fost desemnată câștigătoare a Premiului special ”Arhive în mișcare”, oferit de echipa Premiilor Sofia Nădejde și susținut financiar de tranzit.ro/București.

Parteneri: tranzit.ro/București, Asociația Antifragil, Scena.ro, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, Asociația Română a Femeilor în Cinema, Apollo111, UNATC, Cadran, Ceramic, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, Teatrul Dramaturgilor Români, Sala „Iosif Naghiu”, Londohome, Publisol, La Două Bufnițe, Librăriile Humanitas, Librarium, Cărturești, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița-Năsăud, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, Colegiul Național „Lucian Blaga”, Colegiul Național „Radu Negru”, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”.

Parteneri media: Calvert Journal, Literaturen vestnik, DLITE, DoR, Radio România Cultural, Glamour, Scena 9, Echinox, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, AIVImedia.hub.

Proiectul Zilele Sofia Nădejde – ediția a IV-a este organizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, co-finanțat de A.F.C.N. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Două poeme noi de Cosmina Moroșan

Cosmina Moroșan scrie o poezie bizară și spectaculoasă, discretă și în același timp curajoasă. Căutați „beatitudine (eseu politic)” în librării.

Liviu Diamandi, misterul se adâncește

Au trecut doi ani de la debutul său în proză, dar noi tot nu știm cine este în spatele pseudonimului Liviu Diamandi. Mai mult, autoarea sau autorul (colectivul?) ne pregătește un nou roman. Vă invităm să citiți primele pagini din „Neptun 83”.

Yoko Tawada, despre biciclete, ședințe și iarnă în orașele mari

Implicând permanent o subtilă, dar tăioasă critică socială – atât a comunismului, cât şi a capitalismului –, „Memoriile unui urs polar” explorează istoria recentă ca să vorbească despre umanitate, despre iubirea fără graniţe, despre absurdul şi farmecul existenţei. Citiți mai jos trei fragmente din romanul lui Yoko Tawada – în traducerea Monicăi Tamaș.