© Mihai Surdu

#ColecțiaDeCărți: Elena Vlădăreanu, Emanuela Ignățoiu-Sora și Nicoleta Lefter @ Câmpulung Muscel (Argeș)

După 9 martie 2020, atunci când autoritățile din România au început să ia măsuri pentru stoparea pandemiei, m-am trezit într-un carusel, cu multe proiecte începute plus tot ce a venit la pachet cu închiderea școlilor și a grădinițelor: gătit, curat, homeschooling, grijă de copii.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Pentru atelierul propus de Școala de Valori, apucasem să am o primă întâlnire, offline, cu nişte elevi mari de la un liceu tehnologic din Bucureşti. O primă întâlnire dezastruoasă, pentru că pur şi simplu acelor puşti li se rupea, nu aveau nici un chef nici de mine, nici de ce aş fi putut eu să le spun, au devenit atenţi abia când au înţeles că pentru a participa la cele două ore de atelier pot lipsi, timp de şase săptămâni, în fiecare joi, două ore de la ce făceau ei. Mă gândesc doar la o fetiţă care a venit la mine la finalul întâlnirii plângând că vrea să participe, avea mama bolnavă internată şi era epuizată şi tristă, la ea mă gândesc tot timpul.

După declararea stării de urgenţă şi mutarea tuturor activităţilor online, elevii și cadrele didactice de la liceul tehnologic s-au retras din proiect,  așa că am lucrat cu nişte copii de clasa a V-a de la Şcoala Nanu Muscel din Câmpulung Muscel. În fiecare vineri dimineaţa, la ora 9.00, ei erau acolo, în clasa zoom, mai vioi oricum decât mine, pentru că deja avuseseră o primă oră, de la 8.00.

Vlad are două pisici și trei câini, e jucător de ping-pong.

Iulia, căreia îi plac călătoriile și să afle lucruri noi.

Maria, căreia îi plac prăjiturile, aventurile și visele.

David, care face tenis de performanță și abia așteaptă să se reia turneele de tenis.

Anastasia, care joacă volei, construiește figurine din Lego și e îndrăgostită de Harry Poter.

Maria, care iubește pisicile și o ajută pe bunica.

Alexia, cea veselă, căreia îi lipsesc întâlnirile cu prietenii.

Daniela, care joacă volei și căreia, dacă ar avea mai mult timp, i-ar plăcea să citească.

Alexia, care are o surioară de șase ani și care joacă tenis.

Rebeka citește mult și îi lipsesc prietenii.

Maria citește și îi lipsesc antrenamentele la baschet.

Dariei îi place liniștea și ar vrea să scrie o carte și îi e dor să meargă cu bicicleta.

Mirunei îi plac dulciurile și se gîndește la siluetă.

Sofia visează din ce citește și lucrează la radioul școlii.

Lui Tudor îi plac muzica, baschetul și jocurile video.

Sigur, tot ce am trăit în ultimele luni ne-a afectat pe toţi, dar cred că ei, ăştia mici, aşa adaptabili cum par ei, aşa născuţi cu tehnologia în dinţi cum ne par, au fost cei mai afectaţi. Proporţional vorbind, timpul ăsta petrecut departe de colegi, de viaţa lor cu teme, şcoală, sport, cu micile lor plăceri, cu viaţa lor socială înseamnă foarte foarte mult. Ţinând cont că au rămas toţi până la sfârşit, vreau să cred că ora asta pe care au petrecut-o cu noi le-a prins bine, că i-a scos din ritmul ăsta deloc normal impus de şcoala online.

Când am aflat că voi lucra cu copii aşa mici – anul trecut, am avut elevi de a XI-a şi a XII-a – mi-am făcut, sigur, nişte planuri. Ideea mea era să le aduc nişte texte uşoare, de diverse genuri, pe care să le citim împreună, fără să mai pun şi eu presiune pe ei, şi să lucrăm mici exerciţii împreună şi să-i îndemn să vorbească ei cât mai mult pentru că ştiu că uneori nu e atât de simplu să îţi spui părerea „cu cuvintele tale”. Şi să fiu atentă la ei. Când la una din primele două întâlniri mi-au spus că le plac animalele, m-am gândit automat la Gerald Durrell şi la Familia mea şi alte animale. Adorasem cartea asta dar nu mai ştiam pe unde o pusesem. Cu ocazia asta mi-am dat seama că mi-e mai uşor să caut la prieteni decât în propria mea bibliotecă. Ştiam, de mulţi ani, că Andrei Matzal îi plăcuse, i-am scris ei, fotografiază şi mie paginile cu familia de scorpioni şi conţofenele, a făcut Andra ce am rugat-o, am trimis fragmentele copiilor. Cum mă aşteptam,  le-a plăcut.

Două întâlniri am făcut despre poezie, le-am sugerat Adela Greceanu şi Anamaria Sandu. La fel, le-am trimis niște fragmente, la întâlnirea care a urmat citiseră mai mult decât fragmentele indicate de mine, pentru că pur și simplu le plăcuse și au căutat singuri pe net. Le-am trimis și niște ”poezii cu prostii” de Carmen Tiderle pentru că știam că merg la sigur, sunt amuzante și inteligente, în plus sunt un bun pretext pentru a vorbi despre ce e posibil și ce nu e posibil în literatură, mai precis în poezie. Da, e posibil să scrii o poezie cu un pârț într-un autobuz.

Anul trecut, la una dintre întâlniri, pentru că citisem și discutasem  O zi desăvârșită pentru peștii-banană, le-am propus un film. M-am gândit atunci la O zi bună de plajă, un scurtmetraj din 2008 cu care Bogdan Mustață luase Ursul de aur. A mers atunci și Bogdan la Răcari, a fost o întâlnire grozavă, sunt convinsă că și tinerii care atunci erau elevi la liceu se mai gândesc la ea. Anul acesta, fiecare din noi, scriitorii invitați în atelierul Școala de Valori, a invitat la rândul lui alți doi artiști. M-am gândit la Nicoleta Lefter, care e actriță, dar și creatoare de spectacole care pornesc de la literatură, plus că are lipici la copii.

Nicoleta a venit și le-a povestit copiilor despre teatru, iar la finalul atelierului, într-un fel de întâlnire-bonus, a făcut cu ei o oră de improvizație. Las mai jos mărturia ei:
A fost foarte plăcută întâlnirea cu copiii. Au fost extrem de atenți, spontani, inventive, a fost o bucurie să lucrez cu ei. Am descoperit niște copiii îndrăgostiți de lectură, care se relaxează citind și i-am putut vizualiza în viitor, niște adulți responsabili, care vor pune preț pe cultură și pe puterea ei de a schimba în bine o țară, o generație care se digitalizează din ce în ce mai mult.

O altă întâlnire a fost cu scriitoarea Emanuela Ignățoiu Sora, care le-a vorbit copiilor despre poezie:
Pentru un creator nimic nu este sărac, nici un loc nu este sterp sau neînsemnat“ – cu acest citat în minte din Scrisori către un tânăr poet, de Rainer Maria Rilke, mi-am pregătit atelierul din cadrul proiectului Colecția de cărți. Ce voiam să le transmit copiilor era că nimic nu e prea mult sau prea puțin pentru a nu fi poezie, căci poezia poate crește, ca firul de iarbă, din stâncă sau sol nisipos; ca mangrovele din apă salină. Că nu e nevoie să privim înspre locuri exotice, ci chiar în curțile și între pereții caselor noastre, că putem scrie despre lucrurile ce ne sunt familiare – și aceea va fi poezie. Sunt poete și poeți remarcabili din România, le-am spus care au făcut întocmai asta. Vor scrie, ca Ana-Maria Sandu în Din amintirile unui chelbasan:

„Ana ținea în mână o gutuie – o căpătase din vecini.
În cadru mai erau un câine și-o familie fericită (…)
Pe mama mi-o închipui foarte slabă,
Într-un capot bleumarin cu rotocoale galbene“

Sau vor scrie, ca în Familia Popescu, extraordinarul volum al lui Cristian Popescu,

„Sora mea are ochii mei și-o să privească pe fereastră cu ei.

Dar prima întâlnire a fost cumva cea mai interesantă. Copiii scriseseră pe grupul de Whatsapp că le plăcuse mult Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne. O carte pe care eu nu o citisem, așa că am căutat-o, am citit-o și le-am propus un double bill: cartea citită de ei și Jurnalul Annei Frank. Am vorbit așadar puțin și despre istorie, despre discriminare, despre ficțiune și non-ficțiune, despre narațiune și perspectivă.

Vreau să cred că aceste întâlniri, în care am citit, povestit și râs împreună, i-au ajutat măcar puțin pe copii. Mie, cu siguranță, mi-au făcut aceste zile mai frumoase. Mulțumesc Vlad, Iulia, Maria, David, Anastasia, Maia, Alexia, Daniela, Alexia Ioana, Rebeka, Maria, Daria, Miruna, Sofia, Tudor!

Colecția de Cărți este un proiect implementat de Școala de Valori, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat cu susținerea partenerilor Humanitas, Trei, Forbes, Goethe Institut și Radio România Cultural.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

„Nu mă vede nimeni. Asta îmi place la mine cel mai mult.” – Lavinia Braniște experimentează

Șase oameni așteaptă de mult timp, în locuințele lor, un viitor în care se vor putea întâlni și vor fi împreună. Singurătatea se adâncește și scoate la iveală nostalgii, anxietăți, frici. Însingurarea îi forțează să descopere noi moduri de exprimare, la care apoi vor fi nevoiți să renunțe. Citiți mai jos fragmente din textul spectacolului Exeunt, pe care îl puteți urmări online, marți, 9 iunie, începând cu ora 20.

O povestire de Cosmin Leucuța

Pentru volumul „Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii”, din care face parte povestirea pe care v-o propunem, Cosmin Leucuța a obținut Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a Anului, ediția 2021.

Cristian Teodorescu în dialog cu 10 scriitori români

Întrebările au fost formulate – nu neapărat în această ordine – de Miruna Runcan, Romulus Bucur, Simona Sora, Andra Rotaru, Mihai Radu, Iulia Stoichiț, Robert Șerban, Emanuela Ignățoiu-Sora, Alex Goldiș și Bogdan Coșa.