Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Mihnea Mihalache-Fiastru

Costel, un poem de Mihnea Bâlici

„Scriu lucruri pe care mi-ar plăcea să le citesc, care cred că ar trebui scrise. Încerc să le găsesc forma.”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nume: Mihnea Bâlici
Data nașterii: 24.07.1998
Locul nașterii: Piatra Șoimului, Neamț
Domiciliu actual: Cluj-Napoca

I

Te-ai oprit vreodată să iei în considerare vederea periferică?
Ca atunci când te plimbi și un camion îți vâjâie lângă ureche:
cu colțul ochilor observi, așezați în rânduri, buștenii biciuiți

de zăpadă, textura zgrunțuroasă a rumegușului, inelele lor fin
delimitate. De unde claritatea asta? Sau, alteori, când te închini
și ultima mătanie atinge podeaua: te așezi în genunchi ca să

îți limpezești mintea. În jurul globului de aure răsar forme
impalpabile, îngeri și demoni și oameni. Acolo unde centrul
de întretăiere a pupilelor se blochează. Unde lași jos garda.

Dacă am dreptate, ce m-ar opri să cred că i-am văzut sufletul
atunci, pe cer, la praznic? O pată de lumină, o fosfenă, o urmă
spulberată de avion. Cu nasul în farfuria de ciorbă, l-am văzut:

erau vremuri când credeam că am fost ales să văd lucruri.

II

Ani mai târziu, eu și părinții mei am vizitat Civitavecchia.
Aveam deja doișpe ani și începeam să înțeleg unele lucruri.
Să pricep cum suntem nevoiți să trăim mai mult în gânduri

sau amintiri, prin creiere și glande. Ca, atunci când o tragedie
ne scoate la suprafață, să avem unde ne întoarce: în peșteri,
printre radăcinile de mangrove, pe plajele aurii din Mallorca.

Dar oare unde s-a întors Nașa după ce a murit Costel?

Nașa nu s-a întors: Nașa a plecat. S-a retras într-un oraș mic
cu priveliște la mare, în care praful oranj al ruinelor etrusce
se ridică peste pavaje și buruieni. Acolo, poți urca și coborî

scările falezei până ți se tocesc gleznele. Să asculți noaptea
freamătul corăbiilor în zare, iar ziua să ștergi babele la cur.
Uneori, te împrietenești cu ele, stați la cafea. Alteori, plângi

și ele te liniștesc cu ușoară indiferență: îți zic, în contrapunct,
de bărbați ce li s-au dus sau de copiii lor născuți și nenăscuți.
Ea n-a crezut în compasiunea lor. Și-a înghițit toate lacrimile.

Când am văzut-o, Nașa ne aștepta într-o cafenea de pe mal,
și în ochii ei – Doamne, ochii ei! – încercănați și reci și tulburi
strălucea ceea ce doar la unii cerșetori din sat mai văzusem.

Era abia ora prânzului, dar ea duhnea deja a vin și sudoare,

stânjenind-o pe mama. Tata, cum îi stătea în obicei, făcea glume
despre bani, muncă, sex. Iar femeia din fața noastră râdea până
când râsul i se prefăcea în tuse seacă. Plătise ea cafeaua, sucul,

și am ieșit să ne arate orașul. De aici nu mai țin minte multe.
Civitavecchia, în mintea mea tu ai existat numai pentru o
după-amiază, te-am construit pe loc din gânduri și amintiri,

dar Nașei i-ai săpat mormântul. Sau poate doar l-ai amânat.

III

— Culiță, chiar dacă ești un amărât de criminal de război,
iubirea mea crește în fiecare zi. Șurile noastre, care acum
ni s-au unit într-o construcție de scânduri, PVC și piatră,

vor fi simbolul legăturii dintre noi. Ai smuls gardul și ai făcut
o bucătărie mică de vară. În unele nopți ne-am furișat acolo,
sub covorul cu ciute. De sub pete de grăsime și hrean înțepător,

prin maieul de fost proletar, respirai sacadat când mă lipeam
de tine. Mă mângâiai între coapse cu degetul mare – astăzi,
un ciot: ți l-ai retezat, când erai tânăr, la gater – spune: ai fi zis

că dragostea adevărată o să apară abia acum, la bătrânețe?

Ne-am născut și nu ne mai rămâne decât să uităm de noi înșine,
să ne scuturăm până nu e prea târziu. Băiatul nu va mai învia
niciodată. Mezinul care a rămas nu va părăsi ghetoul englezesc.

Nevasta – pe care ai strivit-o-ntr-un colț al dormitorului tău
ani de zile – nu te-ar ierta nici dac-ar sta la dreapta Tatălui.
Iar dacă simți cruzime în ce spun: te rog, întoarce-mi-o.

A fost doar voia Domnului, El ia și dă cu-aceeași mână.

IV

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul
cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-

Născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care

toate s-au făcut. Și dacă toate s-au făcut și desfăcut și refăcut
la voi, în bazinul dintre dealuri: mai poți să te întorci în lume
și să nu devii stâlp de sare? Căci dacă poți, ia-ți un minut, două

de pauză din treburile zilnice și încalță-te. Când mama ta
încerca să ia carnetul, Costel voia s-o ajute. Timid, răbdător,
o dirija pe aceleași drumuri ca astea pe care umbli seara.

Pe atunci erau neasfaltate, și vilele încă gestau în ambițiile
șomerilor din sat: mormolocii unor vieți viitoare. Durea?
Era insuportabil? Ai vrea să te reîntorci în acele acvarii?

Erau vremuri când credeai că ai fost ales să vezi lucruri.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Open Call: Media Incubator 2021

Dacă sunteți pasionați de jurnalism și vreți să descoperiți tainele presei de calitate, Goethe- Institut București vă invită între 14 – 17 octombrie 2021 la MEDIA INCUBATOR București, un eveniment ce presupune întâlniri cu speakeri, workshopuri cu mentori – jurnaliști români și germani consacrați, ori activități conexe.

Ce te face specială, Stela?

Corina Sabău este câștigătoarea Celei De-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1000 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul ei în lucru.