© CDPL

Cristina Stancu (selecție din „apără pe cineva de tine”)

Cristina Stancu este una dintre autoarele care la debutul cu volumul „teritorii” (editura Tracus Arte, 2017) a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. La cinci ani de la debut revine, publicând volumul „apără pe cineva de tine” (Casa de Pariuri Literare), în care vom regăsi poeme care reflectă lecturi din autori germani, universul basmelor germane, reorganizări ale materiei (fizice și psihice) sau alte referințe pe care vă invităm să le descoperiți:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

visez că autoarea cărții a fost nevoită aici să ne gândească
povestea în avans pentru a continua serialul
motorul care va extrage energie din informațiile despre noi
ne va ajuta să sincronizăm viața cu trecerea timpului

bohemian rhapsody în cor toată noaptea din casa de alături
apoi plapuma aruncată de la ultimul etaj în copacul de vizavi
apără întregul cartier. aflăm pe facebook că în acest moment
al istoriei ne putem îmbolnăvi mai rău ca oricând însă cei
cinci frați din afganistan care și-au vândut fiecare câte un
rinichi au ajuns în the new york times și sunt fericiți. locuri
necunoscute unde mi se strică bicicleta în drum spre joburi

apoi intrările de serviciu ale hotelurilor clădirilor de birouri
depozitelor imagini din trafic obiecte transportate în spații
unde nu voiam să ajungem, necunoscuți care mănâncă în
picioare sau fumează lângă mine vorbind alte limbi, figuri
bruște recepționistul dezgustat mă anunță că în cameră găsesc
sânge și prezervative folosite, toate nuanțele de ruj de pe fețele
de pernă și mormanele de recipiente pentru gazul care-i făcea
să râdă până târziu către dimineață, munții de cutiuțe din
aluminiu apoi spațiile unde ți-a fost frică să vorbești, trecerile

prin parcuri părăsite clădiri cu oameni obosiți la țigară în
pătratul acoperit lângă toate femeile puternice sau competente
care-mi spuneau că-mi va fi bine aici și acolo, lângă clădirile
cu sigle ruginite care-mi aminteau de casă, frica de a vorbi
suprapusă peste imaginea lăzii frigorifice în aer liber, pubela
din parcarea restaurantului lângă care familii numeroase parcau
și priveau mișcările repetitive ca din a opta oră la bandă

stânga-dreapta, mâna sus-jos-centru, seri când familia de sârbi
mă conducea mai aproape de casa mea din orașul străin unde
întâmplările erau trucuri narative. suntem în episodul ăla ciudat
din seriale unde acțiunea se petrece pe bucăți temporale iar
autopsiile celor care-au trăit perioade de foamete în războaie
tocmai au dovedit că am interpretat greșit evoluția, prosperitatea
și fericirea aglomerează arterele

(…)

mintea era neacordată, vorbeam dar nu înțelegeau
erau jigniți de gesturile mele prietenoase iar ruptura
se căsca dincolo de ferestrele locului unde
ne întâlneam pentru a fi aproape la fel

medicul îmi privește bila și vorbește despre variante genetice
poate fiecare corp devine o diformitate specifică

între noi și bebelușul care a avut certificat de deces
înaintea celui de naștere sunt trase draperiile verticale
peste cele orizontale

mama lui nu are acte dar în fiecare noapte visează
un elefant uriaș care-i zdrobește organele intime

uneori mă calmez privind ferestrele luminate ale celorlalți
îmi imaginez câinele proprietarilor și încălzirea
prin pardoseală a cotețului din curte căldura
lângă imaginea despre organismele vii
din probiotice închise în capsula pastilei
ca în opusul unui basm german
animale de pădure devin spirite malefice

(…)

ea e poloneza care-mi dădea bomboane în depozitul
neîncălzit unde asamblam ghirlande speciale pentru
crăciunul altora, chiar acum cei 1 000 de voluntari
primesc rochii de mireasă donate pe care le transformă
în haine de înmormântare pentru bebelușii născuți
morți, el e șoferul de autobuz care a acceptat să mă
ducă acasă la miezul nopții deși nu aveam suficienți
bani. „where are you from my friend?” „romania”

chiar acum o femeie scrie un post-it de încurajare și îl
lipește pe oglinda toaletei femeilor într-un restaurant
din statele unite. sunt în buda unui bar din uk citesc
conversațiile cu markerul de pe pereți și mă gândesc
la fața mea obosită „daisy you suck love”. înmormântarea
unui veteran din al doilea război mondial fără familie
devine virală, numărul uriaș de necunoscuți veniți „nu
pentru că îl cunoșteam, ci fiindcă împărtășeam o umanitate”

(…)

liliacul prea bătrân pentru a mai zbura
este plimbat de îngrijitori prin cameră în timp
ce dă din aripi de formă

cei ca mine primesc astfel de bonusuri pentru
ce simt, reorganizări ale materiei în spațiile vacante

 

Cristina Stancu (n. 1990) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. În 2017 a debutat cu volumul de poezie teritorii (Editura Tracus Arte), care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, precum și Premiul „Iustin Panța” pentru debut. În 2021 a publicat volumul de poezie apără pe cineva de tine (Casa de Pariuri Literare). Textele sale au fost traduse în engleză, greacă și slovenă.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Gelu Diaconu: Cel mai eficient mod de comunicare intergeneraționistă tot poezia rămâne

Gelu Diaconu a publicat la finalul anului trecut volumul de poezie Ziua în care a murit John Lennon, Casa de editură Max Blecher. Despre acesta, Constantin Abăluță scrie pe coperta a patra: „Balada anilor ‘80 și a vârstei de 17 ani, rock, Woody Allen, m. ivănescu, dezamăgiri, petreceri adolescentine, urâțenia lumii, revolte înăbușite, un fel de muzică preclasică a epocii noastre, film derulat cu încetinitorul, în felul neuitatelor pelicule cehoslovace în care relația părinți-copii e una zbuciumată, traumatizantă, din când în când sinteze imagistice de mare calibru poetic.”