Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
©

Dacă Paul Celan ar fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitoarea Krista Szöcs.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

În ultimul volum din Lupta mea, Karl Ove Knausgaard analizează pe mai mult de 50 de pagini
câteva versuri de Paul Celan. Trece nu doar prin analize semantice și stilistice, dar și prin
biografia lui Celan, prin religie și filozofie, doar ca să ajungă, de cele mai multe ori, la problema
identității. Poemele lui, afirmă Knausgaard, anulează tot ce ne-a fost oferit de cuvinte – prin
urmare de lume – ca să ne deplaseze dintr-un spațiu în altul, în căutarea identității. Am citit
paginile acestea chiar după un timp în care m-am întors la poezia lui Celan, pe care până de
foarte curând, nu o puteam înțelege pe deplin. Aveam mereu senzația că rămân în urmă, că nu
dispun de limbajul necesar sau că pur și simplu Paul Celan distruge limbajul. De ce acum totul s-a
schimbat? Pentru că așa cum spune și Knausgaard, identitatea pregnează în poemele lui, iar
problema identității se pune și acum între mine și multele bagaje nedesfăcute. Dacă Paul Celan ar
fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen. Să-mi povestească în timp ce pașii noștri
se aud aritmic, ca niște bătăi de ceas vechi, pe străzile liniștite ale lui Hölderlin, dacă a reușit să
își păstreze identitatea în toate călătoriile lui, și dacă da, cum. Dacă între Franța, Germania,
România, Israel reușea să își schimbe conținutul bagajelor și să observe dacă identitatea lui
depindea de un loc, de o limbă învățată, sau pur și simplu era „a state of mind” care depindea de
momentele scurte în care credea că în sfârșit aparține unei culturi. Să răspund eu la această
întrebare încă nu pot. Chiar cu ajutorul lui Paul Celan încerc să-mi dau seama de cât timp este
nevoie și cum poate poezia ajuta la construirea sau deconstruirea unei identități. „Mother, they
write poems”, scrie Paul Celan într-un poem, și asta ne-ar putea ajuta să înțelegem, poate și
numai pe un sfert, de ce nimeni nu poate întrerupe o tăcere care anunță absența.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Flavia Teoc: „Cred că aproape tot ceea ce nu este uman este sălbatic”

Olga Ștefan a scris pe coperta a patra a antologiei Istoria naturală, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher): „Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”

Jurnal de Berlin (18): Mai avem nevoie și de povești de dragoste

Vă mai amintiți istoria lui Melody Nelson*? Acela e barul în care m-a dus C. în noaptea în care ne-am întâlnit pentru prima oară. I-am spus lui C. că mai fusesem acolo cândva, exact la aceeași masă, și pe exact aceeași canapea, în exact același sezon, exact cu patru ani în urmă.

3 poezii de Valeriu A. Cuc

„E poezie din aia cinstită, ca în momentele de grație când ai terminat tot de băut și de fumat și prinzi 10-20 de secunde cu câte unul/una să-i spui tot și toate, fără frica de ridicol.” (Costi Rogozanu)