© Rowan Heuvel @ unsplash

De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul și traducătorul Radu Vancu:

 

De fiecare dată când m-am aflat în fața unuia dintre eroii mei, timiditatea mea provincială m-a împiedicat să-i pot adresa vreo întrebare. De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul; care au mers până la capătul spaimei; care au văzut dincolo. Celan e unul dintre ei. Ce poți să-l întrebi pe un astfel de om?

Îmi aduc aminte, din Caietele lui Cioran, că până și pe el îl intimida Celan. Când îl vedea prin Paris, scurgându-și pe lângă zidurile orașului-lumină tristețea venită direct de dincolo, din marile întinderi de întuneric, Cioran era paralizat. Doi erau oamenii care-l intimidau: Celan, prin tristețea lui inumană, supraumană – și tocmai prin asta monstruos de umană, atât de definitoriu umană. O tristețe cât pentru toată specia. Purtată în cârcă de câțiva aleși ai disperării – pentru ca noi, ceilalți, să putem supraviețui.

Al doilea era Beckett. Îl întâlnește o dată întâmplător prin Jardin de Luxembourg, irlandezul citea ziarul – iar Cioran, arhicinicul, cel dezvrăjit de tot umanul, nu are curaj să-l deranjeze. Beckett i se părea singurul om nobil pe care-l întâlnise. De fiecare dată când notează ceva în Caiete despre el, apare referința asta la un tip de noblețe naturală.

Tristețea excesivă – și noblețea excesivă: iată cele două calități care-l intimidau pe Cioran. Și care, cu atât mai mult, m-ar intimida pe mine, care cred încă în oameni cu o naivitate provincială de care Cioran ar fi râs în hohote. Așa că știu sigur că n-aș îndrăzni să-l întreb nimic. Poate doar dacă ar vrea să-i recomand un loc unde să poată să bea cafea în liniște.

Iar el cred că mi-ar răspunde că ar vrea.

Și eu, admit, mi-aș răspunde la fel.

(Nu fiindcă tristețea excesivă ar fi vindecabilă prin cafea. Nu e. Dar singurătatea excesivă & cafeaua neagră sunt, adesea, singurul ei anestezic.)

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Dimineți de cretacic

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Nicoleta Nap, care pornește de la texte de Ernst Jandl și Kurt Marti.

Contradicția care există între doi termeni

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Alexandru Bulucz, poet și traducător.

Cutia neagră, de Vlad Beu (partea a II-a)

Vlad Beu a intrat în atmosfera prozei lui Bernhard Schlink, Liebesfluchten (Flights of Love), iar textul de mai jos ne va purta într-un spațiu în care Beu a pășit pe urmele personajelor lui Schlink:

Bogdan Răileanu: „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original”

Microromanul „Să nu lași moartea să te găsească”, de Bogdan Răileanu, a apărut la editura Polirom anul trecut. „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original. Pentru asta am mai citit despre Ciuma lui Caragea și războaiele care au măturat zona în acea perioadă. (…) Mi-ar fi prins bine să am la îndemână o carte cu toate variantele acestei balade care au circulat pe teritoriul României.”, a scris Bogdan Răileanu.