Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
©

Dorința de a descoperi ce e în next level

La Editura Paralela 45 a apărut volumul de poezie Hype, de Hose Pablo. Marius Ianuș scrie pe coperta a patra: „Hose Pablo e un histrion, un specialist al gesturilor poetice cu dublu, triplu sau quadruplu înțeles.” Am dialogat cu Hose Pablo despre ce este hype și anti hype:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Care sunt primele amintiri legate de internet, de jocuri, de trecerea de la un level la altul?

Prima dată când am fost la un internet cafe am dat search la Kim Saelens. O jucătoare de volei, din lotul Olandei. O bună vreme parolele ulterioare ale e-mail-urilor erau legate de ea. Nu sunt sigur dacă era google search sau yahoo. Era prin 2001. Iar jocurile au apărut în viața mea mult mai târziu.
La drept vorbind nici măcar nu sunt gamer. Acum urmăresc jocurile astea cu trailere bengoase, adevărate filme. Dar o fac pentru că fac social media pentru consolele astea noi PS4 Pro etc.
În copilărie au fost jocurile pe consolele de 16 bit. Super contra etc.

Dacă ți-ai crea propriul joc virtual, cum ar fi acesta?

Probabil ar fi despre propriile neputințe. Am în vedere viciile și rutina. Ai depășit o zi și poate ai rezistat unei slăbiciuni și ai câștigat level-ul. Dar a doua zi pierzi inevitabil și revii la stage 0. Și iar ai doar trei încercări pe care le fuți din prima. Și totul într-o atmosferă cinematografică ca în Death Stranding, apocaliptic.

Există momente de frustrare și de bucurie în jocuri. Ce ți se pare mai plăcut, ce moment al jocurilor te face să continui?

Aș zice fără să mă gândesc că dorința de a descoperi ce e în next level. Curiozitatea. Challenge-ul, ca în viață. Nu e ok să uităm faptul că în fiecare dintre noi mai este un copil care nu și-a terminat jocul. Care luptă cu părintele.
Plăcut e doar faptul că te izolează de anturajul în care te afli. E ca o uitare.
Trăiam o viață feerică în Legend: Legacy of the Dragons. Beam și jucam, vai.

„forumul e o căsuță din povești“, scrii. Ai putea găsi un spațiu din viața reală la fel de ideal ca acesta?

Căsuțele noastre din povești – în real life nu sunt altele decât dependențele noastre. Zonele în care noi ne creăm micile universuri, abuziv adesea. Ne înfășurăm în ele și ne este bine. Scoatem năsucul până la muncă și înapoi.

Când dai reboot la anumite lucruri?

Am dat câteva reboot-uri la viața mea, probabil în marele drame. Care nu erau de fapt deloc drame, doar adolescentisme întârziate. Și de facto, orice ți se întâmplă trebuie acceptat și trăit. Reboot-urile nu funcționează, cel puțin în real la mine.

Atunci când îți dorești să te transformi într-un obiect, cât de aproape ajungi de ceea ce-ți dorești? Care-s senzațiile?

Uffff. Deloc departe.
Îmi deconectez mintea și grijile atunci când urc pe bicicletă. Chiar dacă am 100 de kilograme.
Mă distrez ca un copil și uneori depășesc limita, dar despre asta e boring.

Dacă ai reușit să deosebești hype-ul de anti hype, ce te-ar mai interesa în afara spațiilor lor?

Eu sunt foarte curios și îmi place să-mi bag nasul peste tot. Adevărul e că mă plicti repejor.
Iar dacă e hype mă ține alături obsesiv maniacal. Dacă descopăr o piesă după care mor, n-am
nicio șansă să scap de ea până n-o consum, până nu mi-e greață de ea. Cred că așa e la toți.
Nu mă face asta deosebit sau altcumva față de restul.

Care ar fi spațiile în afara hype și anti hype. În imaginația mea ele se răsfrâng în toate domeniile noastre de activitate.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Flavia Teoc: „Cred că aproape tot ceea ce nu este uman este sălbatic”

Olga Ștefan a scris pe coperta a patra a antologiei Istoria naturală, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher): „Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”

Nora Gomringer: Ce rămâne intraductibil

Traducerea presupune mult mai mult decât procesul de transfer; ea implică și traducerea percepției. Nora Gomringer vorbește despre colaborarea dintre autoare și traducătoare în explorarea planurilor unui text. Vorbind despre mirosuri, sunete și durerea care îl poartă pe cel ce caută cuvinte la capătul puterilor.

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare: