nu visați la cai verzi pe pereți,
concentrați-vă doar pe proces.
rezultatul se va vedea
pe voi, de sus până jos,
în forme mai clare, mai ferme
cu condiția să mișcați,
să repetați
să calculați
tot ce intră și iese din voi.
o zi de exces
te costă alte trei de austeritate.
monotonia e cheia marelui succes,
cultul muncii constante, egale.
mă pierd printre corpuri respinse de tipare
în lentul progres de recuperare
(a formelor din tinerețe
sau visate?)
memoria îți joacă feste,
creierul fabrică o poveste
pentru fiecare.
puternică pare armata disciplinată
în lupta cu propriile kilograme,
dușmanul – propria condiție
rămasă pe avarie;
avans tăcut, metoda pasilor mici
către victoria cu centimetrul
petrecut pe talie,
strigată de pe podiumul mic
al cântarului electronic din baie.
//
sunt rezonabilă fără să
1. gândesc ceva,
2. contest strategia de încălzire, activare
a grupelor de mușchi din modesta mea dotare
o singură voce, nicio eroare
pe canalul de comunicare
munca mă face neconflictuală,
execuția, egală
cu toate femeile care visează o zi pe an
momentul rochiei de gala
viata ulterioară va optimiza
indicele de masă corporală,
viața ulterioară promite mai mult decât viața de apoi
fără forme, imponderală:
colesterolul, triceridele, grăsimea abdominală,
se vor arde pe sine, se vor absorbi undeva…
voi fi mai aproape de osatură
ca o naufragiată pe un țărm, aș fi tentată să zic
din dependența de clișee
și salvare pur vizuală,
când de cofraj, armătură e nevoie
pentru a crea o structură
mă visez în viata ulterioară
,,fără nicio scăpare,
fără nicio fisură”
nu conteaza câte kilograme vezi pe cântar
ci mai ales din ce sunt ele formate
ponderea, concentrația ideală,
buna măsură.
,,a mai trecut o zi,
aceeași”
fără piesa de rezistență
care face diferența
în uzură.
n-am putut conta niciodată
doar pe figură.
