Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
Andreea Drăghici | © Miluță Flueraș

Două poezii de Andreea Drăghici

Andreea Drăghici: "Scriu despre ce văd sau aud și uneori despre ceea ce simt. Deseori, merg pe stradă și aud o frîntură de conversație sau văd niște oameni care îmi atrag atenția într-un fel, îmi notez undeva ce-am văzut și am auzit și, la un moment dat, mă întorc la notițele acelea și le dezvolt. Alteori simt niște lucruri, iar scrisul este singura modalitate prin care pot face față acelor emoții. Inițial am vrut să spun că nu vreau nimic de la arta mea (plus că artă e un cuvînt mare pentru mine). Apoi mi-am dat seama că aș fi ipocrită zicînd asta. De fapt, vreau două lucruri de la ceea ce scriu – să mă ajute pe mine să trec prin momentele dificile, înțelegîndu-le și înțelegîndu-mă, și, dacă se poate, să le spună ceva și celor care citesc, să fie un loc de regăsire."

Nume: Andreea Drăghici
Data nașterii: 29 octombrie 1996
Locul nașterii: Ploiești
Domiciliu actual: București

SCURT ISTORIC AL RELAȚIEI CU TINE

cînd ești lîngă mine te mîngîi pînă nu mai suporți și-mi spui să mă opresc apoi o luăm de la capăt. o să fim bine o să fii bine o să ne iubim în toți anii ăștia și cine va muri primul va incinera trupul celuilalt așa cum ne-am promis.

cînd nu ești lîngă mine caut pe internet cauze ale depresiei la bărbații care n-au ajuns încă la criza vîrstei de 40 de ani: mediu toxic stres probleme în familie sentimentul de inutilitate sentimentul că nu faci nimic să devii mai mult
e ca o poezie pe care a scris-o un doctor. o citesc pînă mă liniștesc.
e mantra mea pentru cînd nu ești aici și mă gîndesc că poate așa e mai bine

cînd sînt lîngă tine îmi spui că nu va mai dura mult c-o să-ți revii tu
că toată tristețea asta are limite și tu ai ajuns de multe ori la ele ai apăsat pe buton și te-ai întors la punctul zero
știm amîndoi că nu e așa

cînd nu sînt lîngă tine aș vrea să fiu și mimez viața pe care o trăiam înainte să știu cine ești
și-mi imaginez că prietenii tăi m-au plăcut din prima dintr-un motiv
că la început ți-am spus că ești liber să pleci dar ai rămas dintr-un motiv
iar apoi mă gîndesc mult care ar putea fi acele motive

cînd nu sîntem împreună îți spun iar și iar că te iubesc – încet, ca și cum tu ai dormi lîngă mine și eu n-aș vrea să te trezesc
îmi pun mîna pe piept și-mi număr bătăile inimii așa cum fac cu tine după fiecare atac de panică și cînd ritmul devine din nou unul normal închid ochii și aștept să adorm
de mîine o s-o luăm de la capăt

cît e OK să vorbești despre depresie în poezie? dar despre iubire? dar despre noi?
după semnalul sonor apasă tasta diez și înregistrează-ți plecarea în căsuța mea vocală. oricum n-o s-o ascult niciodată

MAMA MEA – MEREU O FATĂ CUMINTE ȘI LA LOCUL EI

A iubit cîțiva bărbați și s-a căsătorit cu unul dintre ei.
Și a crezut că așa e mai bine.

Știe că un copil e de-ajuns, poate doi.
Pe-al treilea nu-l faci decît dacă vrei.

Nu știe toate capitalele țărilor lumii.
Dar știe exact care e locul femeii în lume.
Și îl păzește cu sfințenie, fără temei.

Știe ce trebuie să învețe o fată ca mine.
Știe și ce nu trebuie.
Știe și unde să se oprească cînd vorbim despre ei.

Știe niște lucruri precise, pe altele nu le cunoaște deloc.
Și insistă mereu ca și pentru mine să fie la fel.

Crede că viața unei femei înseamnă un soț, copii, o casă și-un job.
Ultimul nu e neapărat necesar, atît timp cît știi cu cine te iei.

Cu mama mea nu am fost pe lună (la fel ca Svetlana).
Cu mama mea am fost doar în port la Constanța.

Cu mama mea am văzut o mare.
Și-am tăcut împreună în fața ei.
De-atunci, eu și mama nu mai vorbim
despre lucruri esențiale.

Mama mea și cu mine privim mult în gol.
Dar cînd s-a ridicat odată de pe canapea,
mama mea s-a uitat fix în ochii mei.
De-atunci lucrurile au rămas inerte-ntre noi.

Cu mama mea n-am dansat niciodată, n-am băut vinuri pretențioase
și n-am trăncănit pînă tîrziu, ca două femei.
Dar cu mama mea am stabilit clar care e locul meu, care-al ei.

Mama mea mi-a spus într-o zi că toată viața ei e o glumă.
Și eu am înțeles, am tăcut și am plecat
multă vreme departe de ea, departe de ei.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Cei 5 nominalizați vorbesc despre Premiul Eminescu

Voiam să aflăm ce mai înseamnă Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum pentru tineretul din ziua de azi, așa că le-am adresat următoarea întrebare celor cinci poete și poeți nominalizați la ediția de anul acesta: pentru ce anume ai renunța la această distincție (dacă, să zicem, ai ști că urmează s-o primești)?

Scurt fragment din cea mai recentă nebunie de Bogdan Răileanu

„Să nu lași moartea să te găsească” este povestea lui Arhip, ciobanul care e posibil să fi adus la viață balada „Miorița”. El pornește în transhumanță alături de alți trei ciobani din Munții Vrancei spre cîmpie. Pe drum, cel mai tînăr dintre ei este ucis în condiții neclare. Datoria lui Arhip este acum să-l ducă pe tînărul mort înapoi în satul de munte, iar această călătorie se transformă într-o confruntare cu moartea care îl face pe cioban să-și împlinească destinul – să dea lumii o baladă și un mit fondator. Ca orice autor, Arhip e tentat să pună în poveste experiența lui personală cu moartea. Personajele vorbesc în numele lui. Asasinarea tînărului ciobănaș este doar un pretext pentru a scoate din adîncul lui Arhip un eu tulburat de prezența morții. Citiți mai jos un scurt fragment. Citiți AICI un interviu cu autorul.

Fragmentul câștigător al Bursei de Creație DLITE – 2022

„Romanul meu are în centru o familie care face parte dintr-o categorie socială foarte largă, cea a pierzătorilor privatizării românești postrevoluționare. Sunt locuitorii micilor orașe de provincie, pe care trecerea la structurile economiei de piață i-a aruncat în brațele nevoii de reconversie profesională.” (Ștefania Mihalache)

Două poeme de Alina Purcaru

„«Tot mai multă splendoare» compune o istorie fragilă și intimă a corpului condiționat, fragmentat, «desprins în alt fel»; o carte în care viața încolțește în pofida condițiilor, o carte a rememorării, a căutării de sine, a libertății și pasiunii.” (Medeea Iancu)