Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
Gabriela Vieru | © Stana Mihai

Două poezii de Gabriela Vieru

B.C.: De ce scrii, ce vrei de la arta ta?
G.V.: Fiindcă e singura modalitate de a mă înțelege, de a înțelege ce mi se întâmplă, singurul mod prin care mă exteriorizez fără să mă simt expusă. Mi-aș dori ca în versurile mele să se regăsească și alți oameni și ca prin ele să mă fac înțeleasă mai bine decât aș face-o spunând direct ce si cum simt.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nume: Gabriela Vieru
Data nașterii: 8 noiembrie 1998
Locul nașterii: Iași
Domiciliu actual: Iași

 

JE RÉSONNE EN BAISERS / LE LONG DE TA POITRINE

Diminețile în care îți scriam ce am visat fără
să mi se facă rușine
– curajul ăla naiv pe care doar copiii îl
manifestă e încă de partea mea,
când încă nu îți cunoscusem mâinile aspre
– de care tot insist să ai grijă,

când încă nu înțelegeam puterea pe care
ne-o oferă momentele de intimitate
– nici acum nu sunt convinsă ca o fac,
diminețile alea în care pur și simplu
alegeam să pierd pariuri cu propriul trup
au fost cele mai dure.

Să pui restricții corpului care are grijă de tine
– cel care încă te duce să vezi mâini aspre,
zgâriate, pe care le-ai rugat să aibă grijă,
care te-mpinge să le-atingi pentru că îți vrea
binele, e cel puțin la fel de dureros ca
acceptarea distanțelor cotidiene.

Azi mi-ai arătat zgârietura din frunte
de care am ales să nu spun nimic
nu, n-am spus nimic
fiindcă era frumoasă
iar cuvintele își pierd puterea în fața frumuseții.

Îmi place teribil vocea ta mahmură
dimineața. Știi să înoți?– răsună obsesiv în
capul meu, mereu mai intens decât toate
veștile alea cumplite primite la telefon într-o
după-amiază oarecare când nici vremea,
nici horoscopul nu prevestesc nimic.

Aș vrea să locuim sub apă, așa cum o
făceam în visul meu preferat
și știu că e egoist să mă gândesc așa,
dar frumusețea
nu poate fi
decât egoistă,
altfel nu
e
reală.

MÂINI

Ne-am privit mâinile cu discreția unor
colegi de clasă îndrăgostiți.
Zgârietura roz pal e semn că rana se
vindecă, orice gest exterior e în zadar.
Constatarea e, ca și în cazul unei morți
subite, prea târzie, iar eu m-am obișnuit cu asta.

Invaliditatea pornește imaginația 

o știm amândoi
visăm mult
visăm mult și ne-am muta acolo

să visezi e singura crimă onestă împotriva ta

Ai degetele lăbărțate îți zic și zâmbesc naiv.
Ale mele sunt lungi & aproape lipite.
S-ar completa perfect ar zice unii,
dar în realitate n-ar putea să se-atingă fără
să producă (și) tristețe.

Ar aduce după ele reacții imposibil de
controlat. Străine de amândoi dar mai ales de mine.
Le mai privesc o dată, pe furiș și îți zâmbesc
Mâinile sunt ceva minunat.

©

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

3 poezii de Diana Geacăr

„Am 3 cărți pe care le tot învârt în minte: un volum de poezie început în 2017, care e mărișor și ar putea fi gata oricând, (…) o carte de proză scurtă (…) și un roman pentru copii.”

Jurnal de Berlin (18): Mai avem nevoie și de povești de dragoste

Vă mai amintiți istoria lui Melody Nelson*? Acela e barul în care m-a dus C. în noaptea în care ne-am întâlnit pentru prima oară. I-am spus lui C. că mai fusesem acolo cândva, exact la aceeași masă, și pe exact aceeași canapea, în exact același sezon, exact cu patru ani în urmă.

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare:

3 poezii de Valeriu A. Cuc

„E poezie din aia cinstită, ca în momentele de grație când ai terminat tot de băut și de fumat și prinzi 10-20 de secunde cu câte unul/una să-i spui tot și toate, fără frica de ridicol.” (Costi Rogozanu)