©

Elise Wilk, „o autoare excepţională”

Critica de specialitate din România o consideră „o autoare excepţională”. De asemenea, Elise Wilk este apreciată și peste granițe. Unul dintre cele mai incitante spectacole este Pisica verde, care a fost pus în scenă la Junges Schauspielhaus în Schiffbau-Matchbox, în regia lui Enrico Beeler. Piesa Pisica verde se regăsește în volumul În spatele geamurilor sunt oameni, recent publicat de Elise Wilk la Editura Tracus Arte. După cum spune Oana Cristea Grigorescu: „Multiplele montări ale pieselor Pisica verde, Avioane de hârtie, Exploziv confirmă autonomia acestor piese faţă de spectacol.”

Critica de specialitate din România o consideră „o autoare excepţională”. De asemenea, Elise Wilk este apreciată și peste granițe. Unul dintre cele mai incitante spectacole este Pisica verde, care a fost pus în scenă la Junges Schauspielhaus în Schiffbau-Matchbox, în regia lui Enrico Beeler. Piesa Pisica verde se regăsește în volumul În spatele geamurilor sunt oameni, recent publicat de Elise Wilk la Editura Tracus Arte. După cum spune Oana Cristea Grigorescu: „Multiplele montări ale pieselor Pisica verde, Avioane de hârtie, Exploziv confirmă autonomia acestor piese faţă de spectacol.”

„Dramaturga născută în 1981 creează o lume marcată de o tristețe cerească. Cele trei femei și cei trei bărbați sunt complet dezorientați. Fiecare caută în felul lui o formă de siguranță, de stabilitate, într-o lume în care părinții lipsesc ca puncte de reper încă de la început.

Astfel, Flori (Sibylle Mumenthaler) se pierde în ritualuri de incantație din ce în ce mai obscure, în timp ce Boogie (Aaron Hitz) se catapultează în alte sfere abuzând de cocktailuri cu pastile din dulapul cu medicamente al părinţilor. Iar Bianca (Anna Schinz) crede că dacă Robert (Joachim Aeschlimann), de care a fost îndrăgostită iremediabil dintotdeauna, i-ar împărtăși în sfârșit dragostea, totul ar fi perfect. Când Robert se prezintă cu o altă femeie în Clubul President, unde era vorba să o întâlnească pe Bianca și pe prietena ei Roxana (Lotte Happle), Bianca se hotărăște să plece cu mașina cu un bărbat complet necunoscut Dani (Matthias Britschgi). Ceea ce se întâmplă după acest incident schimbă viața adolescenților pentru totdeauna – și nu va fi dezvăluit aici.

Piesa Elisei Wilk, atât de captivantă încă de la nivelul lecturii, încât se citește pe nerăsuflate,  impresionează și prin construcţia sa extrem de rafinată. Este compusă din șapte scene, în care apar de obicei două, uneori trei sau mai multe personaje. Acestea nu comunică între ele, dar împărtășesc publicului ceea ce trăiesc împreună, folosind timpul trecut și referindu-se la evenimente ușor distante în timp, ceea ce duce la un un amestec ciudat de apropiere și alienare, care te ține complet în priză.” (Anne Bagattini, Neue Zürcher Zeitung)

Citește mai mult:

Căderea Zidul Berlinului în ficțiunea literară și memorialistica germană

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la unificarea Germaniei. La scurtă vreme după căderea Zidului Berlinului la sfârșitul anului 1989, pe scena literară germană se dezbătea necesitatea marelui „roman de cotitură“. Acesta însă s-a lăsat așteptat. Abia la mijlocul anilor’90 au apărut texte literare semnificative. O temă recurentă a acestor scrieri este momentul istoric al schimbării care a intervenit odată cu căderea Zidului Berlinului. Vă prezentăm mai jos un eseu pe această temă de Ivan Pilchin.

Personne Nage de Emilian Galaicu-Păun (fragment de roman)

Scriitor, traducător și redactor-șef al editurii Cartier, cu texte traduse în peste 20 de limbi, Emilian Galaicu-Păun a publicat în decembrie 2019 romanul Living Tissue. 10 x 10, în traducerea engleză a lui Alistair Ian Blyth, la Dalkey Archive Press din SUA Emilian Galaicu-Păun ne propune astăzi un fragment inedit dintr-un roman în lucru, în care Paul Celan este figura centrală.

Cristina Ispas, Ionelia Cristea și Cosmina Moroșan @ Brănești (Ilfov)

Într-un moment în care toate proiectele păreau în aer, în care nu mă îndurasem încă să desfac bagajele pregătite pentru o excursie pe care ar fi trebuit să o fac în Canada, la jumătatea lunii martie, iar şcoala copilului se transformase într-un teanc de fişe pe care le lucra cu mine acasă, am primit cu reticență ideea de a muta online întâlnirile pe care le aveam programate pentru aprilie şi mai cu liceenii de la Brăneşti – o comună de lângă Bucureşti.