© Simpozion Paul Celan 2009

Exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi

Dacă Paul Celan ar fi în fața dvs., ce l-ați întreba? Ce credeți că v-ar răspunde? Cum v-ați răspunde dvs. însevă acestei întrebări? În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu profesor univ. dr. Ioana Crăciun, cadru didactic al Facultăţii de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă literatură şi cultură germană medievală şi contemporană. Ultimul simpozion Paul Celan din România a avut loc în septembrie 2009, în cadrul Festivalului George Enescu, simpozion organizat de doamna Ioana Crăciun.

Se povesteşte că atunci când poetul italian Ludovico Ariosto, contemporan cu reformatorul Martin Luther, i-a înmânat, plin de recunoştinţă, generosului său protector, cardinalul Ippolito d’Este, epopeea Orlando furioso, pe care i-o dedicase, cardinalul, uimit, nu a găsit de cuviinţă să-l întrebe pe poet decât un singur lucru: „Ludovico, de unde scoţi tu toate poveştile astea multe?” La patru secole de la această pe cât de justificată pe atât de naivă întrebare, mai exact în anul 1907, medicul vienez Sigmund Freud afirma într-o celebră conferinţă că pe noi, oamenii de rând, ne-a „mâncat” întotdeauna grozav să aflăm de unde îşi ia poetul subiectele şi cum de reuşește el să ne impresioneze într-o asemenea măsură cu vorbele sale. Sigmund Freud mai afirma faptul că scriitorii îndeobşte tac mâlc şi dau din umeri atunci când li se pun asemenea întrebări, iar dacă uneori mai şi răspund, informaţiile pe care ni le furnizează sunt nesatisfăcătoare şi în orice caz nu ne ajută pe noi, oamenii de rând, să devenim noi înşine poeţi. E limpede că dacă i-aş adresa lui Paul Celan o întrebare referitoare la opera sa poetică, nu mă pot aştepta decât, cel mult, la un răspuns la fel de ambiguu precum îi sună şi versurile. Orice întrebare aş avea referitoare la opera poetică a lui Paul Celan trebuie să o adresez exclusiv operei şi exegeţilor acesteia. Sună paradoxal, dar exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi. Pe acest paradox şi-a construit Sigmund Freud întreaga sa teorie privind visatul cu ochii deschişi, reveria – der Tagtraum –, activitate compensatorie a imaginaţiei, caracteristică deopotrivă scriitorilor şi oamenilor de rând. Accesul în straturile profunde ale reveriei articulate estetic îi este posibil doar hermeneutului literar, exegetului, nu însă şi poetului. Deci, dacă ar fi să îi pot adresa o întrebare lui Paul Celan, atunci ea ar fi una referitoare la existenţa sa ca om în lumea aceasta. Paul Celan mi-ar povesti, poate, câte ceva despre apusa Bucovină imperială, despre Cernăuţiul care a fost în egală măsură şi oraşul lui Eminescu, despre prietenia sa cu poetul, traducătorul şi muzicianul Immanuel Weissglas, despre ororile Holocaustului, despre colegii din redacţia editurii bucureştene „Cartea rusă”, despre Claire Goll şi denigrările ei ce i-au măcinat sănătatea, despre legătura sa de dragoste cu Ingeborg Bachmann, despre relația uneori armonioasă, de multe ori tensionată cu plasticiana Gisèle Lestrange, despre podul peste Sena, pe care, probabil, s-a plimbat deseori înainte de a hotărî să își curme acum 50 de ani zilele. Şi ce aş afla, oare, despre poezia lui Paul Celan, ascultându-i toate aceste confesiuni? Puțin, mult prea puțin, poate chiar nimic. De aceea, nu îi voi adresa nicio întrebare omului Paul Celan. În schimb, voi continua să adresez nesfârșite întrebări poetului Paul Celan, mai exact: operei sale. În răspunsurile primite de la opera poetică a lui Paul Celan ştiu că mă voi regăsi mereu cu tot ceea ce, la rându-mi, ca mânuitoare de condei, nu voi putea fi niciodată.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.

Citește mai mult:

Două poezii de Gabriela Vieru

B.C.: De ce scrii, ce vrei de la arta ta?
G.V.: Fiindcă e singura modalitate de a mă înțelege, de a înțelege ce mi se întâmplă, singurul mod prin care mă exteriorizez fără să mă simt expusă. Mi-aș dori ca în versurile mele să se regăsească și alți oameni și ca prin ele să mă fac înțeleasă mai bine decât aș face-o spunând direct ce si cum simt.

Artiom Oleacu: „De ambii părinții ai nevoie când ești mic”

Artiom Oleacu a publicat recent volumul de poezie „Spinner”, la editura Prut. Artiom Oleacu se reîntoarce spre scenă, creând un poem dialogic tată-fiu, cu o mare putere de convingere și cu o suficientă influență din experiența dramaturgului.

Doina Ruști: „Ne așteptăm ca în primul rând cititorul de proză eliadescă să se îndrepte spre noi”

Recent, a apărut volumul „Treisprezece. Proză fantastică”, în colecția „Biblioteca de proză contemporană” de la editura Litera. Treisprezece scriitori semnează povestiri în registru fantastic, abordând varii teme, de la hibridul monstruos la granița labilă dintre viață și moarte ori la condiția de fantomă prinsă între lumi. Cei treisprezece prozatori sunt (în ordinea apariției în volum): Pavel Nedelcu, Bogdan Răileanu, Iulia Micu, Lucian Mîndruță, Mihai Ene, Cosmin Leucuța, Doina Ruști, Tudor Ganea, Alexandru Trușcă, Mihail Victus, Octavian Soviany, Iulia Pană, Radu Găvan. Un dialog cu scriitoarea Doina Ruști, coordonatoarea colecției „Biblioteca de proză contemporană”:

Tatiana Grosu: „Omul este liber să facă ce-și dorește”

Tatiana Grosu a debutat la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie Ce vedem noi când ne uităm unul la altul. Un volum care-și modelează cititorul și îl poartă într-o lume în care fricile sunt cumulul unui context social, dar și (re)evoluția temporală a fiecărui individ.