© Simpozion Paul Celan 2009

Exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi

Dacă Paul Celan ar fi în fața dvs., ce l-ați întreba? Ce credeți că v-ar răspunde? Cum v-ați răspunde dvs. însevă acestei întrebări? În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu profesor univ. dr. Ioana Crăciun, cadru didactic al Facultăţii de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă literatură şi cultură germană medievală şi contemporană. Ultimul simpozion Paul Celan din România a avut loc în septembrie 2009, în cadrul Festivalului George Enescu, simpozion organizat de doamna Ioana Crăciun.

Se povesteşte că atunci când poetul italian Ludovico Ariosto, contemporan cu reformatorul Martin Luther, i-a înmânat, plin de recunoştinţă, generosului său protector, cardinalul Ippolito d’Este, epopeea Orlando furioso, pe care i-o dedicase, cardinalul, uimit, nu a găsit de cuviinţă să-l întrebe pe poet decât un singur lucru: „Ludovico, de unde scoţi tu toate poveştile astea multe?” La patru secole de la această pe cât de justificată pe atât de naivă întrebare, mai exact în anul 1907, medicul vienez Sigmund Freud afirma într-o celebră conferinţă că pe noi, oamenii de rând, ne-a „mâncat” întotdeauna grozav să aflăm de unde îşi ia poetul subiectele şi cum de reuşește el să ne impresioneze într-o asemenea măsură cu vorbele sale. Sigmund Freud mai afirma faptul că scriitorii îndeobşte tac mâlc şi dau din umeri atunci când li se pun asemenea întrebări, iar dacă uneori mai şi răspund, informaţiile pe care ni le furnizează sunt nesatisfăcătoare şi în orice caz nu ne ajută pe noi, oamenii de rând, să devenim noi înşine poeţi. E limpede că dacă i-aş adresa lui Paul Celan o întrebare referitoare la opera sa poetică, nu mă pot aştepta decât, cel mult, la un răspuns la fel de ambiguu precum îi sună şi versurile. Orice întrebare aş avea referitoare la opera poetică a lui Paul Celan trebuie să o adresez exclusiv operei şi exegeţilor acesteia. Sună paradoxal, dar exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi. Pe acest paradox şi-a construit Sigmund Freud întreaga sa teorie privind visatul cu ochii deschişi, reveria – der Tagtraum –, activitate compensatorie a imaginaţiei, caracteristică deopotrivă scriitorilor şi oamenilor de rând. Accesul în straturile profunde ale reveriei articulate estetic îi este posibil doar hermeneutului literar, exegetului, nu însă şi poetului. Deci, dacă ar fi să îi pot adresa o întrebare lui Paul Celan, atunci ea ar fi una referitoare la existenţa sa ca om în lumea aceasta. Paul Celan mi-ar povesti, poate, câte ceva despre apusa Bucovină imperială, despre Cernăuţiul care a fost în egală măsură şi oraşul lui Eminescu, despre prietenia sa cu poetul, traducătorul şi muzicianul Immanuel Weissglas, despre ororile Holocaustului, despre colegii din redacţia editurii bucureştene „Cartea rusă”, despre Claire Goll şi denigrările ei ce i-au măcinat sănătatea, despre legătura sa de dragoste cu Ingeborg Bachmann, despre relația uneori armonioasă, de multe ori tensionată cu plasticiana Gisèle Lestrange, despre podul peste Sena, pe care, probabil, s-a plimbat deseori înainte de a hotărî să își curme acum 50 de ani zilele. Şi ce aş afla, oare, despre poezia lui Paul Celan, ascultându-i toate aceste confesiuni? Puțin, mult prea puțin, poate chiar nimic. De aceea, nu îi voi adresa nicio întrebare omului Paul Celan. În schimb, voi continua să adresez nesfârșite întrebări poetului Paul Celan, mai exact: operei sale. În răspunsurile primite de la opera poetică a lui Paul Celan ştiu că mă voi regăsi mereu cu tot ceea ce, la rându-mi, ca mânuitoare de condei, nu voi putea fi niciodată.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Emanuela Ignățoiu-Sora: ,,Nu putem să ne ferim privirea la nesfârșit“

Recent, la Casa de Pariuri Literare a apărut volumul de poezie ,,Clinamen (Poem în trei glasuri)“, de Emanuela Ignățoiu-Sora, cu o copertă realizată de Andreea Molocea. Despre volum, Cosmin Ciotloș scrie pe coperta a patra: ,,Confesiunea Emanuelei Ignățoiu-Sora e cutremurătoare și, așa fiind, orice termen de comparație e exclus. S-a scris mult dinăuntrul bolii, la noi și aiurea, și de fiecare dată s-a scris altfel, cu totul personal, cu totul liminar și irepetabil.“

Mircea Rotaru: „Un text bun este un joc și o joacă”

Mâine, 16 aprilie, de la ora 20.00, la Teatrul NOU din București puteți urmări piesa „Hai să facem sex”, în regia lui Mircea Rotaru, adaptare după un text de Valentin Krasnogorov. Am dialogat cu Mircea Rotaru despre debutul său regizoral:

Șerban Axinte: „Despre o dragoste, fie ea trecută sau actuală, nu se poate povesti decât tot prin poezie”

Recent, Editura Cartier a publicat volumul de poezie „Scrâșnetul dinților”, de Șerban Axinte. Despre acest volum O. Nimigean scrie: „Crâncenă carte, de moarte, de dragoste, de boală, de limită a limitelor. Reuşeşti să fii autentic acolo unde cei mai mulţi mimează, se exhibă, se încadrează într-un trend al transgresiunilor de fiţe. Tu însă eşti autentic. Ai fost acolo, eşti acolo, mori şi învii cu adevărat. Ai scris o carte care va rămâne. „

Ruxandra Cesereanu: „Sunt poetă, nu magiciană, nici șamancă (deși aș vrea să fiu și așa ceva)”

La Casa de Editură Max Blecher a apărut volumul de balade postumane „SOPHIA ROMÂNIA”, de Ruxandra Cesereanu, despre care Andrei Codrescu scrie pe coperta a patra: „Aceste balade postumane inițiază un dialog cu roboții (în general bine-dispuși) care ne așteaptă nerăbdători la răscrucea post-pandemică. Poeta absoarbe cu nesaț bogăția de date și imagini care provin din jucăriile tehnologice și dă, din partea umană, inteligența și emoțiile pe care le dețin poeții.”