© Simpozion Paul Celan 2009

Exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi

Dacă Paul Celan ar fi în fața dvs., ce l-ați întreba? Ce credeți că v-ar răspunde? Cum v-ați răspunde dvs. însevă acestei întrebări? În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu profesor univ. dr. Ioana Crăciun, cadru didactic al Facultăţii de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă literatură şi cultură germană medievală şi contemporană. Ultimul simpozion Paul Celan din România a avut loc în septembrie 2009, în cadrul Festivalului George Enescu, simpozion organizat de doamna Ioana Crăciun.

Se povesteşte că atunci când poetul italian Ludovico Ariosto, contemporan cu reformatorul Martin Luther, i-a înmânat, plin de recunoştinţă, generosului său protector, cardinalul Ippolito d’Este, epopeea Orlando furioso, pe care i-o dedicase, cardinalul, uimit, nu a găsit de cuviinţă să-l întrebe pe poet decât un singur lucru: „Ludovico, de unde scoţi tu toate poveştile astea multe?” La patru secole de la această pe cât de justificată pe atât de naivă întrebare, mai exact în anul 1907, medicul vienez Sigmund Freud afirma într-o celebră conferinţă că pe noi, oamenii de rând, ne-a „mâncat” întotdeauna grozav să aflăm de unde îşi ia poetul subiectele şi cum de reuşește el să ne impresioneze într-o asemenea măsură cu vorbele sale. Sigmund Freud mai afirma faptul că scriitorii îndeobşte tac mâlc şi dau din umeri atunci când li se pun asemenea întrebări, iar dacă uneori mai şi răspund, informaţiile pe care ni le furnizează sunt nesatisfăcătoare şi în orice caz nu ne ajută pe noi, oamenii de rând, să devenim noi înşine poeţi. E limpede că dacă i-aş adresa lui Paul Celan o întrebare referitoare la opera sa poetică, nu mă pot aştepta decât, cel mult, la un răspuns la fel de ambiguu precum îi sună şi versurile. Orice întrebare aş avea referitoare la opera poetică a lui Paul Celan trebuie să o adresez exclusiv operei şi exegeţilor acesteia. Sună paradoxal, dar exegetul ştie mai mult despre opera unui scriitor decât scriitorul însuşi. Pe acest paradox şi-a construit Sigmund Freud întreaga sa teorie privind visatul cu ochii deschişi, reveria – der Tagtraum –, activitate compensatorie a imaginaţiei, caracteristică deopotrivă scriitorilor şi oamenilor de rând. Accesul în straturile profunde ale reveriei articulate estetic îi este posibil doar hermeneutului literar, exegetului, nu însă şi poetului. Deci, dacă ar fi să îi pot adresa o întrebare lui Paul Celan, atunci ea ar fi una referitoare la existenţa sa ca om în lumea aceasta. Paul Celan mi-ar povesti, poate, câte ceva despre apusa Bucovină imperială, despre Cernăuţiul care a fost în egală măsură şi oraşul lui Eminescu, despre prietenia sa cu poetul, traducătorul şi muzicianul Immanuel Weissglas, despre ororile Holocaustului, despre colegii din redacţia editurii bucureştene „Cartea rusă”, despre Claire Goll şi denigrările ei ce i-au măcinat sănătatea, despre legătura sa de dragoste cu Ingeborg Bachmann, despre relația uneori armonioasă, de multe ori tensionată cu plasticiana Gisèle Lestrange, despre podul peste Sena, pe care, probabil, s-a plimbat deseori înainte de a hotărî să își curme acum 50 de ani zilele. Şi ce aş afla, oare, despre poezia lui Paul Celan, ascultându-i toate aceste confesiuni? Puțin, mult prea puțin, poate chiar nimic. De aceea, nu îi voi adresa nicio întrebare omului Paul Celan. În schimb, voi continua să adresez nesfârșite întrebări poetului Paul Celan, mai exact: operei sale. În răspunsurile primite de la opera poetică a lui Paul Celan ştiu că mă voi regăsi mereu cu tot ceea ce, la rându-mi, ca mânuitoare de condei, nu voi putea fi niciodată.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Andrei Velea: „Literatura e un mare integrator”

În curând, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera va apărea romanul a. normal, de Andrei Velea. Un roman care aduce în prim-plan vulnerabilitățile și labilitățile relațiilor, pasiunilor sau căsniciilor din zilele noastre.

Karácsonyi Zsolt: „Faust vrea un suflet etern într-un trup etern”

Recent, a apărut un volum de poezie care nu poate fi trecut cu vederea, „Faust pe mări”, de Karácsonyi Zsolt, despre care George Volceanov scrie: „Având de ales între iadul imaginat de Dante sau Marlowe și Raiul lui Goethe, Karácsonyi Zsolt a preferat o a treia cale – cea a apei, a purificării și a metamorfozei.”

Simona Popescu: „Casa Vieții (cu toate ale sale)”

Recent, în colecția Vorpal a editurii Nemira, a apărut volumul Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu. „Cartea plantelor și animalelor e acolo unde viața și poezia stau mai mult ca niciodată de aceeași parte a drumului, unde il faut cultiver notre jardin e și despre text, și despre respirația de zi cu zi. Pur și simplu, o botanică poetică ageless.”, a scris Svetlana Cârstean. Vă invităm la un dialog cu Simona Popescu:

Artiom Oleacu: „De ambii părinții ai nevoie când ești mic”

Artiom Oleacu a publicat recent volumul de poezie „Spinner”, la editura Prut. Artiom Oleacu se reîntoarce spre scenă, creând un poem dialogic tată-fiu, cu o mare putere de convingere și cu o suficientă influență din experiența dramaturgului.