© dlite

#face2face: Alexandru Bulucz și Florentin Popa

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?

Alexandru Bulucz: Evident „scriit:oare”. Binarismul de gen este depășit. Există mai multe identități de gen care sunt acoperite de cuvântul „scriit:oare”. Bineînțeles că trecerea de la binarismul de gen nu a ajuns la toate păturile sociale. Acolo unde nu a ajuns, ar trebui acționat argumentativ în strădania de a ajunge la un consens, care, gândesc ca un pesimist, nu poate fi atins la scară largă prin adoptarea unor legi, ci altfel, într-un mod care să nu mai necesite nicio lege. Deși aș vrea să recunosc că legile privitoare la limbaj pot da un impuls acolo unde nu există un consens social majoritar.

Florentin Popa: Pledez pentru libertatea oricui de a se identifica după nevoile și aspirațiile sale, și pentru îndatorirea noastră colectivă de a le respecta alegerea. Mi se pare un atu că limba română are atât o formă de feminin și de masculin pentru termenul ăsta – și ireal că unii oameni încearcă să restrângă libertatea de alegere acolo unde însăși gramatica o permite. Limba e până la urmă doar o unealtă cu care oamenii își croiesc realitatea, așa că m-ar bucura dacă am putea găsi / adopta în asentiment un termen gender neutral mai bun decât masculinul epicen. Cât despre egalitatea de gen, mă bucură că suntem tot mai conștienți de necesitatea ei, mă întristează că facem încă relativ puțin în sensul ăsta – și încerc să nu uit că asta e doar prima dintre multele egalități pe care trebuie să le câștigăm.

Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?

Alexandru Bulucz: Da, cred că da. Literatura queer e în continuare prea puțin reprezentată. Literatura postcolonialistă de asemenea. Cea est-europeană la fel. Sau un alt exemplu: În critica literară este importantă conștientizarea unui lucru, cine despre ce și cum scrie. În legătură cu asta există între timp mai multe statistici.

Florentin Popa: Da: putem vorbi despre discriminare pe scena literară românească, dar atunci nu trebuia să setați limita interviului la o pagină cu Times 12 😊 Există discriminare, și nu se oprește doar la gen, orientare sexuală sau etnie, ci se extinde la aproape orice formă de non-normativitate, de alteritate, de otherness – ceea ce e cel puțin straniu la o artă care crește tocmai prin mlădițele sale „contra-culturale”. Dar nădăjduiesc că, încet-încet, ne vom dezvăța să fim unici separat și vom învăța să fim diferiți împreună; că – măcar că masa nu va fi perfect rotundă – toți vom putea sta în jurul ei.

Ce însemnătate au premiile literare?

Alexandru Bulucz: Premiile literare au încă o mare însemnătate. Poate una prea mare. Găsirea unor forme alternative de legitimare a literaturii care merită citită rămâne un obiectiv de lungă durată.

Florentin Popa: Premiile literare sunt – cu puține excepții – mișto de câștigat, dar și mai mișto de refuzat (și spun asta complet conștient de ipocrizia mea, scriind de pe scaunul cumpărat din banii de pe unul). Ceea ce subminează însemnătatea lor (cel puțin pentru mine) e lipsa varietății (dar asta a început să se repare), faptul că au ajuns să transmită indirect mai multe despre juriu decât despre autori (și de asta consider că un juriu de peers, și nu de critici, ar fi mișcarea corectă), alături de formatul ăsta winner takes all – în care scriitori cu creații de valoare egală (nu aș îndrăzni să fac concesia „comparabilă”) cu ale câștigătorilor nu își primesc recunoașterea meritată, ci maximum o nominalizare: efectiv o invitație cu ușa închisă la petrecerea altcuiva.

­Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?

Alexandru Bulucz: Literatura germană contemporană e tot mai diversificată. Voci marginalizate de-a lungul istoriei se fac auzite. Ceea ce uneori îl poate irita chiar și pe un moderat ca mine. Dar greșeala poate fi, aproape întotdeauna, identificată în sine, deci la mine, cel iritat. Pentru că, de cele mai multe ori, este vorba despre lucruri pe care o vreme îndelungată nu le-am luat în considerare sau chiar le-am ignorat intenționat. Iritarea are un aspect pozitiv, face accesibile anumite lucruri.
În ceea ce privește creșterea interesului față de literatură: Sunt mai degrabă conservator: Cred că în calitate de autor trebuie să fii – îl citez pe autorul austriac Josef Winkler – „sigur pe material” și din „siguranța materialului” se desprinde forma care corespunde materialului. Lucrul acesta sună cam general, dar în cazul fiecărui material se dovedește a fi singular. Pentru că fiecare material este o chestiune formală unică.
Pentru crearea și îmbunătățirea relațiilor în plan literar nu există o formulă anume. Lucurile trebuie să se potrivească într-atât încât întâmpinările să se desfășoare în mod empatic. Ar trebui să existe seriozitate în dezbateri, pe cât posibil un nivel intelectual asemănător șamd.

­Florentin Popa: Principalul punct forte – și criminally underrated după mine – e o apetență pentru inovație, o foame lowkey de avangardă; iar al doilea atu ar fi – mai ales în cazul literaturii extrem contemporane – o deschidere spre new media și spre literatura universală. Îmi recunosc cu rușine ignoranța aici, dar my two cents / cei zece lei ai mei sunt că în afară de Dlite și Poesis Internațional nu cunosc prea multe astfel de punți. Call me old-fashioned, dar cred că și o bere băută democratic între scriitori și un stat la palavre până la 3-4 noaptea pot face mai multe (și o pot face mai organic și mai durabil) decât zeci de proiecte ICR.

Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit?

Alexandru Bulucz: Pe mine mă interesează, în special, tovarășii mei de soartă, mai exact cei care s-au născut la fel ca mine în România și au emigrat la un moment dat: germanii din România, Aglaja Veteranyi, Eugène Ionesco, Emile Cioran, Mircea Eliade și mulți alții. Are Marta Petreu la un moment dat un fragment în care se miră că acești autori abordează tematici „românești”, chiar dacă ei nu mai scriu de mult în limba română. Asta mi se pare interesant și nu pot decât să confirm. Aici iese la lumină și se adeverește ceea ce scriitorul rus Alexander Sinowjew a rezumat în felul următor: „Oamenii emigrează, sufletele lor nu.”

Florentin Popa: Am fost fanboy Novalis pentru o vreme – dar mă tem că nu știu prea multe despre literatura germană contemporană. În schimb, rezonez cu o grămadă de artiști din Germania – însă din zona muzicii electronice / ambientale / experimentale: Hauschka, Gas, Tangerine Dream și nu în ultimul rând Hainbach – al cărui album încropit pe echipamente vechi de test (Impulsgenerator) și ale cărui videoclipuri în care mai sparge uneori al patrulea perete și vorbește nu doar despre producție muzicală / echipament, ci și despre provocările lui ca artist (de pildă ăsta – care m-a învățat să îmi iau timp să îmi sărbătoresc reușitele) m-au influențat mult în ultimul an (asta, plus estetica lui la pulovăre).

Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?

Alexandru Bulucz: Resursa e ușor de menționat: propria biografie (inclusiv biografia lecturilor), pentru că dacă lucrezi cu ea, atunci siguranța materialului de care vorbeam mai sus este dată în mod automat. Am impresia că scrisul biografic sau autoficțiunea a ieșit la înaintare. Dar nu e de dorit să se ajungă la o concurență a biografiilor. Putem să ne gândim la biografii, la material ca la niște țânțari și la literaturile execelente care rezultă din ele ca la niște armăsari. Scrisul este prin urmare: a face din țânțar armăsar. Prin acest armăsar devine vizibilă componenta estetică a încărcăturii biografice.
La dezvoltarea mea personală și literară a contribuit, probabil cel mai mult, întâlnirea mea cu filosoful Dieter Henrich cu care am realizat două proiecte. Modul în care vede el viața m-a impresionat o perioadă îndelungată.

Florentin Popa: Nu cred prea mult în ideea de „literatură în granițele ei”; produsele de genul ăla au ceva livresc, stătut, stale. Fac muzică când nu pot scrie, și scriu unde nu pot face muzică; am început cu software și acum am și câteva sintetizatoare hardware, și am fost susținut deseori de comunități foarte wholesome (cum rar găsești în lumea literară). Fiecare volum e nu o piatră, ci un râu de hotar.

Traducere de Manuela Klenke

Alexandru Bulucz: https://crevice.ro/alexandru-bulucz-was-petersilie-uber-die-seele-weis/
Florentin Popa: https://www.scena9.ro/article/portret-florentin-popa-poezie

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Adelina Pascale: „Să apăs butonul și să mă teleportez în visul de azi-noapte”

Adelina Pascale a câștigat, la douăzeci și șase de ani, cea de-a XI-a ediție a Concursului de debut „Max Blecher”, publicând „maki for 2”. Anastasia Gavrilovici scrie pe coperta a patra: „maki for 2 se aseamănă cu o cabină de simulare VR, în care ești pur și simplu atras, fără să te poți opune, pe o orbită seducătoare și de o luxurianță imagistică de-a dreptul amețitoare, unde lucrurile care îți sunt prezentate par atât de reale și firești, dar „la atingere totul dispare”.

Iulia Motoc: „Schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă“

Recent, Iulia Motoc a publicat romanul „Maria și Machiavelli” (Editura Tracus Arte, 2020). Vasile Popovici scrie despre acest roman: „Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.”

Diana Iepure: „Memoria mea a păstrat un amalgam de mirosuri vindecătoare”

Diana Iepure a publicat recent volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, la Casa de editură Max Blecher. „Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină.”, a scris Lucia Țurcanu despre volum.