Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?
Nadja Küchenmeister: Această întrebare merită un răspuns mai amplu decât cel pe care îl pot da aici. Nu e de ajuns să-ți dorești egalitatea de gen, aceasta trebuie să fie și vizibilă, nu în ultimul rând, în limbaj. Este important să se vorbească despre asta și să fie înțelese deciziile celuilalt/celeilalte. Eu lucrez la o facultate de arte și acolo predau scriere creativă. În scris folosesc asteriscul (scriit*oare), în comunicarea verbală spun scriitori și scriitoare, uneori iau doar forma feminină și alteori doar pe cea masculină. Limbajul are voie să fie flexibil, el e într-o continuă schimbare. Dar faptul că limbajul se schimbă nu înseamnă că s-au schimbat și condițiile existente.
Bogdan-Alexandru Stănescu: Mă interesează egalitatea de șanse, în sensul deplin al sintagmei. Mă interesează pentru că, deși sunt pe deplin preocupat de urât și nedreptate, pe care le metabolizez zilnic, îmi doresc o piață literară normală, stare de care suntem încă foarte departe în România. Abia când literatura română va însemna o multitudine de voci, de stiluri, de preocupări, vom putea exercita o anumită presiune asupra publicului cititor, iar apoi asupra sistemului editorial. Egalitatea de șanse vine ca problemă în contextul mai larg, în care meseria în sine presupune o inegalitate socială, ba chiar și una „clinică”: e o vocație care implică izolare, îndepărtare voluntară și apoi forțată de miezul viu al societății. Apoi, fiind mai mult decât vocație, și mai curând obsesie, monomanie maladivă, ea implică o izolare de gradul doi. Dacă adaugi la asta inegalitatea de gen, un al treilea grad, cred că devine sufocant pentru o artistă să insiste în a-și practica meseria. Sărăcie, nebunie, discriminare!
Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?
Nadja Küchenmeister: Da, se poate vorbi despre discriminare pe scena literară și asta nu ar putea-o nega nici cei care au profitat și încă profită de pe urma ei.
Bogdan-Alexandru Stănescu: Bineînțeles! Priviți juriile literare „tradiționale”, forurile de conducere ale breslei. Asta ca să nu coborâm la firul ierbii, acolo unde se află condescendența, micro-bărbăția. Cred însă că lucrurile încep să se schimbe, iar asta se întâmplă sub imperiul unor schimbări sociale generale și am încredere că aceste schimbări de atitudine socială vor continua să aibă loc. E o mișcare de neoprit, spre groaza și cutremurarea unor titani literari îmbătrâniți în rele.
Ce însemnătate au premiile literare?
Nadja Küchenmeister: Premiile atrag atenția asupra muncii scriitori*oarelor, încurajează și pot să te facă să trăiești în liniște o anumită perioadă de timp, pentru a te concentra fără presiune financiară asupra scrisului. Dar premiile aduc de multe ori și invidie din partea celor care se simt neglijați. Asta a fost dintotdeauna așa.
Bogdan-Alexandru Stănescu: Aici mă lepăd de obiectivitate, pentru că ar naște un discurs artificial: importanța lor este una exclusiv circumscrisă lumii literare, au rol de palmares expus într-o vitrină dintr-un muzeu închis cu lacătul, unde intră doar cel care șterge praful o dată pe lună pentru cei care vin să-și admire trofeele. Sunt premii pe care le respect, pentru că și-au dovedit obiectivitatea (Observator, Radio România etc.), însă marea masă a acestor „sărbători” nu are alt rol decât acela de a canaliza niște sume ridicole unei clientele zonale. Și, ca să închei printr-un clișeu: nu scriem pentru premii, nu-i așa? Sau cel puțin așa sper eu. Bine, mai e și vorba celebră a lui Kingsley Amis, care spunea că premiile literare sunt niște jafuri, cu excepția celor pe care le câștigi.
Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?
Nadja Küchenmeister: Despre punctele forte ale LITERATURII germane contemporane nu pot să spun nimic, pentru că nu există o ANUME literatură germană contemporană. Pentru a spori interesul față de propria literatură ar putea fi de folos să scrii bine. Dar nici măcar calitatea (fiecare înțelege ceva diferit prin asta) nu răzbește întotdeauna.
Bogdan-Alexandru Stănescu: Nu cred că (mai) putem vorbi despre o literatură națională, sau despre trăsături generale ale literaturii contemporane. Ce văd eu acum este o diversificare a vocilor, stilurilor, preocupărilor, mediilor reflectate, iar acesta cred că este semnul unei viitoare literaturi care se căznește să se nască. În clipa de față, „vânzarea” va avea loc, dar la nivel individual, în cazul unor titluri care se disting în ciuda faptului că vin din spațiul românesc. Nu naționalitatea vinde, iar acest lucru trebuie acceptat și îmbrățișat ca atare. Consecința va fi o marketizare adecvată a titlurilor individuale.
Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit?
Nadja Küchenmeister: M. Blecher
Bogdan-Alexandru Stănescu: În anul I de facultate am citit Toba de tinichea, apoi, peste ani (nu mulți), am avut privilegiul de a deveni editorul român al lui Günter Grass. Pot spune, deci, că acesta a fost contactul meu definitoriu cu literatura germană contemporană. Am avut apoi o experiență fericită cu unul dintre romanele lui Juli Zeh (din păcate singurul, dat fiind că publicul nu a fost entuziasmat), am citit cu delicii și am editat Cum repară soldatul gramofonul, romanul lui Saša Stanišić, îmi place în mod deosebit literatura Hertei Müller, iar în clipa de față mă declar un cititor împătimit al lui Daniel Kehlmann. Sar, bineînțeles, peste lecturile formatoare din Goethe etc.
Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?
Nadja Küchenmeister: Fiecare dintre cărțile mele spune ceva despre calitățile autoarei care am fost în momentul în care am lucrat la acea carte (acel moment poate cuprinde mai mulți ani). Prin urmare, ultima carte îmi este probabil cea mai apropiată de suflet. Dar este un semn bun, dacă după o anumită perioadă de timp nu mai ești mulțumit nici cu ultima carte. Dacă observi că începi să gândești cumva în felul următor: Asta sau ailaltă aș fi putut-o face mai bine, asta e o bază bună pentru a începe o nouă carte.
Bogdan-Alexandru Stănescu: Unica graniță depășită ține de meseria care-mi asigură viața, adică cea de editor, care mi-a permis să citesc mai mult decât aș fi făcut-o altfel, să cunosc profesioniști ai lumii editoriale și să înțeleg mecanisme care nu sunt întotdeauna foarte plăcute. Am debutat ca eseist, am continuat ca poet, am revenit la eseu, însă volumul care mi-a schimbat modul în care mă privesc și mă raportez la lume a fost Copilăria lui Kaspar Hauser. De aici a început căutarea.
Traducere de Manuela Klenke
Bogdan-Alexandru Stănescu: https://thesusijnagency.com/bogdan-alexandru-stanescu/
Nadja Küchenmeister: https://www.lyrikline.org/en/authors/nadja-kuechenmeister
