© dlite

#face2face: Cătălin Pavel și Henning Ahrens

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?

Cătălin Pavel: Cred că aici ca bază de discuție putem lua un pasaj din Karl Barth, un teolog celebru, adesea criticat de mișcarea feministă, care însă în ultima vreme l-a recuperat parțial. Barth vorbește în Kirchliche Dogmatik despre bărbat și femeie, spunînd că ei nu sînt „un A și un al doilea A […], perfect egali și deci interschimbabili”, ci „un A și un B”. (O metaforă care, orice s-ar zice, pare special concepută pentru scriitori și scriitoare). Acești A și B, zice Barth, nu pot fi echivalați, dar au aceeași „demnitate interioară”. Ordinea lor formală – B vine după A – e singura care ar părea să sugereze o inegalitate, dar „n-o face fără să confirme imediat egalitatea lor”.

Henning Ahrens: Egalitatea de gen este imperios necesară. Întrebarea este dacă forme ale scrisului precum „scriitor:oare” pot schimba cu adevărat mentalitatea oamenilor. Mă îndoiesc de asta când mă gândesc la faptul că în Germania există tot mai mulți naziști și populiști de dreapta, cu toate că de zeci de ani au apărut o mulțime de reglementări și tabuuri lingvistice cu privire la dictatura nazistă. Puterea cuvintelor este limitată; egalitatea trebuie trăită, mai presus de toate, în relațiile din viața de zi cu zi.

Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?

Cătălin Pavel: Întrebarea îmi aduce aminte, de data asta, de o scenă dintr-un film mut al lui Buster Keaton, căruia, normal, i se fură locomotiva. Keaton și iubita lui reușesc să-i ia urma într-o altă locomotivă cu aburi. Au nevoie de toată viteza, drept pentru care el îi strigă, cam așa se înțelege, „ajută-mă și tu! fă ceva!”, la care ea începe să măture. El se ia cu mîinile de cap și îi arată ba spre butuci, ba spre foc, la care ea aruncă înăuntru ceva care seamănă cu un pai. Și atunci începe scena de care vorbeam: Buster Keaton începe să o strîngă de gît pe Annabelle, apoi se oprește și o sărută lung. Nu intenționez să mă cert acum cu stereotipurile dintr-un film din anii 1920, vreau doar să zic că discriminarea, de orice fel, nu se rezolvă prin excese compensatorii, azi o strangulare, mîine un sărut și tot așa.

Henning Ahrens: Cu siguranță, nu într-o formă eclatantă – dar probabil, ca bărbat, sunt orb de un ochi. După cum am văzut eu, pe scena literară se fac multe demersuri pentru a contracara genul acesta de discriminare. Și vechii masculi alfa încet, încet o iau spre lumea cealaltă…

Ce însemnătate au premiile literare?

Cătălin Pavel: De obicei înseamnă mai mult pentru cei care nu le iau decît pentru cei care le iau. Premiile pe care le luăm par un fel de reparație tîrzie – ehe! de mult trebuia lumea să se prindă ce ne poate nouă pielea! – în plus oarecum dezamăgitoare pentru lipsa lor de consecințe, căci un sfert de oră mai tîrziu viața o ia de la capăt, cîtuși de puțin impresionată că ni s-a înmînat nouă o diplomă. Unde mai pui că zece premii nu reușesc să ne facă să uităm vocea unuia chițibușar căruia nu-i place coperta. Premiile pe care nu le luăm, pe de altă parte, ar fi fost însăși cheia către nemurire, ratată, inevitabil, de acești triști Ghilgameși ai condeiului care sîntem.

Henning Ahrens: Premiile literare sunt importante pentru autoare și autori. Efectul pe care îl pot avea depinde foarte mult de premiul despre care este vorba; în cele mai multe cazuri un astfel de premiu nu se răsfrânge considerabil asupra vânzării unei cărți. Cu toate acestea, premiile cresc renumele autoarelor și autorilor, sunt o recunoaștere și o susținere financiară. Și te motivează. Din cauza aceasta nu-mi pot imagina înlăturarea lor.

­Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?

Cătălin Pavel: Anularea de trei ori la rînd a marelui tîrg de carte de la Leipzig nu e decît o înfrîngere de parcurs. Nu-mi fac griji, aceste două literaturi excelente se vor intersecta din ce în ce mai mult în viitor, atît în librării, cît și în cîrciumi.

Henning Ahrens: Din punctul meu de vedere, literatura germană este foarte diversificată. Nu reușesc să văd un anume punct forte care să o deosebească de literatura altor țări. Interesul poate fi trezit, probabil, prin tematicile abordate; nu cred că există o rețetă de succes – ceea ce contează la final este cartea în sine, mai exact unicitatea ei. În ceea ce privește relațiile din planul literar, trebuie să mărturiesc că eu sunt, mai degrabă, un singuratic.

Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit?

Cătălin Pavel: Imediat îmi vine în minte Trilogia Danzigului, deși cu alte cărți ale lui Grass nu m-am împrietenit la fel. Pe vremuri, cînd viața era mai insulară și nu-ți cerea nimeni socoteală ce citești, am citit mult Feuchtwanger și mai ales Böll, azi incredibil de uitat, dar care mi se părea foarte solid, pe atît de solid pe cît era Jünger de acrobatic și de greu de evaluat. Dar sigur că nu pot să nu-i pomenesc aici – deși e vorba de rezonanțe cît se poate de diferite – pe E.T.A. Hoffmann sau pe Volker Weidermann, al cărui roman Ostende. 1936, Sommer der Freundschaft l-am tradus în românește – și cînd citești mai intens decît atunci cînd traduci?

Henning Ahrens: În literatura est-europeană, și în literatura din România, mai am multe de descoperit. Cunosc Manualul întâmplărilor de Ștefan Agopian, Vara când mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac și autori din Bucovina. Am ajuns la concluzia că chiar mă atrag și au impact asupra mea textele din Europa de Est.

Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?

Cătălin Pavel: Orice poate lipsi din cariera unui scriitor fără consecințe prea grave, cu excepția debutului. Așa că la capitolul literatură nu e de reținut aici decît primul din romanele mele, apărut la Humanitas în 2010, care se chema Aproape a șaptea parte din lume. Zece ani mai tîrziu, m-a nedumerit succesul de librărie al celor două cărți de eseuri arheologice pe care le-am scris ca un fel de efect secundar al meseriei mele de bază. Chiar dacă le alcătuisem cu publicul larg în minte, nu mă așteptam să poată trece dincolo de nișa lor. Ce resurse am accesat? Pentru cărțile astea de la Humanitas, Arheologia iubirii și Animalele care ne fac oameni, am procesat nu chiar tone de rapoarte de săpături și sinteze arheologice, dar măcar vreo 387 de kilograme. Iar cît o cană de făină, așa, am mai inclus și propria mea experiență de șantier. Rezultatul nu e chiar pufos.

Henning Ahrens: Stilul și forma romanelor mele s-au dezvoltat, de cele mai multe ori, în mod organic din temele pe care le-am tratat. Nu m-am considerat niciodată „avangardist” – dar nu-mi place nici să scriu prea convențional, pentru că pur și simplu m-ar plictisi. Apar momente de fericire când părăsești cărările bătătorite, când înțelegi dintr-odată câte lucrui sunt posibile. Resursele mele sunt iubirea față de limbaj, imaginația și experiențele mele senzoriale, în special cele din copilărie și tinerețe. Cu fiecare carte pe care o scrii înveți ceva nou, prin urmare nu aș sublinia în mod special un roman anume, nici nu mă uit înapoi la cărțile pe care le-am scris. Mi se pare mai important să privesc înainte.

Traducere de Manuela Klenke

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.

Citește mai mult:

nicio femeie

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Mina Decu, care pornește de la texte de Thomas Bernhard.

De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul și traducătorul Radu Vancu:

Claudiu Komartin: poeme inedite

Vă propunem astăzi câteva poeme scrise de Claudiu Komartin, care au avut drept sursă de inspirație elemente din spațiul cultural german. De asemenea, acestea au putut fi urmărite în versiunea video, în cadrul proiectului DLITE Essential Mix – Ziua Internațională a Poeziei.