© dlite

#face2face: Lena Chilari și Yevgeniy Breyger

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?

Lena Chilari: În zona mea artistică nu s-au iscat destule discuții despre egalitatea de gen, iar aparatul critic pe care l-am experimentat la ultima lectură publică la Nepotu’ lui Thoreau (un club de lectură din Cluj) a fost, de exemplu, unul foarte masculin: ofense directe („ești o labă tristă”), critică tăioasă față de orice aspect al poeziei și al poetului în sine (voce instabilă, versuri rudimentare, tonalitatea ridicată la care trebuie să fac disclaimer), s-a cerut delimitarea directă dintre a fi poet sau perfomer. Această experiență neplăcută mi-a vorbit doar despre atacul direct și instantaneu de care au parte poetele în România și, cu siguranță, în Republica Moldova. Nu sunt deloc mulțumită de această dușmănie față de poete și scriitoare, față de poetele tinere (cum ar fi cazurile limbajului cenzurat în poezia Anastasiei Gavrilovici și cea a Cătălinei Stanislav) și, mai ales, dușmănia care se iscă între poetele tinere. Nu suntem într-un loc minunat când vine vorba de egalitatea de gen și acest lucru este tragic.

Yevgeniy Breyger: Nu vreau să impun nimănui ideile mele, dar eu folosesc exclusiv (prin urmare și inclusiv) forma feminină – scriitoare. În forma feminină este inclusă complet și forma masculină, iar asta mi se pare atât elegant, cât și fair. Consider foarte importante discuțiile care s-au iscat în jurul acestui subiect, pentru că îndreaptă atenția asupra unor probleme ignorate de mult timp.

Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?

Lena Chilari: Sunt mândră să zic că poeta Ileana Negrea, care a luat premiul național Eminescu – Opus Primum în 2021, este queer, dar sunt dezamăgită de cazul poetei Cătălina Stanislav, căreia i s-a șters lectura de pe pagina oficială a premiului din cauză că a folosit un cuvânt licențios în poemul citit, poeta fiind nominalizată și ea. Acest lucru este inadmisibil și absurd, poeții de gen masculin au scris și au citit licențios de când e lumea și nimeni nu a avut nicio problemă, dar când este vorba despre o poetă, și mai ales, una tânără, toată lumea are de comentat negativ la adresa acesteia. Discriminarea există, chiar dacă se pretinde contrariul. Discriminarea va fi eliminată când se va oferi accesibilitate și vizibilitate completă vocilor marginale indiferent de gen, etnie, limbaj și formă poetică folosită pentru scriere și lectură.

Yevgeniy Breyger: Discuțiile din ultimii ani par să fi influențat în bine multe aspecte. Se pare că începe să se realizeze echilibrul dintre bărbați și femei în literatură. Ceea ce în Germania nu poate fi decât salutat, având în vedere că de-a lungul istoriei, în mod clar, vocile feminine au fost discriminate conștient și ținute pe margine.

Ce însemnătate au premiile literare?

Lena Chilari: După cazul premiilor Eminescu 2021, premiile literare nu mai înseamnă nimic.

Yevgeniy Breyger: Diferite premii literare sunt considerate pe mai departe un indicator efectiv al talentului literar, pe de altă parte, premii literare care cândva erau considerate importante pierd din însemnătate, membrii juriilor se discreditează singuri prin decizii îndoielnice, apar structuri noi – cred că totul decurge cum a decurs dintotdeauna. Premiile rămân un mijloc important de finanțare, într-un domeniu pe mai departe sărăcăcios din punct de vedere financiar. Pot fi văzute, dacă vrei, ca niște îndrumători către literatură care, de ce nu, te ajută să faci noi descoperiri.

Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?

Lena Chilari: Consider că literatura română, iar în cazul meu, moldovenească, este definită de o „mizerabilitate nobilă” cum numai românii și moldovenii o pot avea în scriere. Din poezie nu faci bani și nici, probabil, din proză, iar acest lucru creează o frustrare maximă și o competiție complexă între poeți și scriitori. După mine, este un lucru forte, iar un aspect la care putem lucra în raport cu o țară precum Germania, spre exemplu, este crearea fondurilor care să încurajeze domeniul scrisului și introducerea prin schimbul de experiență a unor noi forme de literatură și poezie, cum ar fi spoken word, o formă poetică care nu se practică încă în poezia scrisă în limba română (nu este cazul poeziei maghiare din România).

Yevgeniy Breyger: Cel mai important punct forte al literaturii germane contemporane mi se pare cantitatea vocilor. Pot fi descoperit multe prin ele. Însă, cu toate mijloacele puse la dispoziție, Germania e în urmă în ceea ce privește promovarea literaturii (altfel stau lucrurile în Austria și Elveția). Calitatea intermedierii și valoarea acordată literaturii în România mi se pare, de exemplu, în raport cu ce se întâmplă aici, mai bună. Porbabil ține de atitudinea de automulțumire care există în Germania, calmă, bazată pe măreția existentă deja. Dacă se dorește o verificare a valorii propriei literaturi, ar trebui să se înceapă cu cititul și tradusul unor literaturi străine, cu deschiderea de a învăța ceva. Dar aici lipsesc de cele mai multe ori cunoștințele necesare.

Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit? 

Lena Chilari: Am rezonat cu Herman Hesse în Lupul de Stepă, cu Michael Ende în Povestea fără sfârșit, cu piesele de teatru ale lui Bertolt Brecht. În anul doi de facultate citisem Pianista de  Elfriede Jelinek și mi-am dorit mereu să construiesc un roman asemănător. Încă nu am reușit acest lucru.

Yevgeniy Breyger: Poemele lui Mircea Dinescu mă însoțesc de multă vreme, iar romanul Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac mi-a plăcut în mod deosebit. În general, pot spune că îmi place literatura română în traducerea lui Ernest Wichner.

Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?

Lena Chilari: După ce am publicat volumul în 2020 am avut un următor an plin de lecturi publice și de fertilitate poetică. Am scris foarte mult, dar m-am repetat și m-am uzat, scriam despre aceleași teme pe care, de altfel, le-am procesat deja. Scrisul mă ține în viață și ține o evidență a ceea ce se întâmplă cu mine și cine sunt într-un moment sau altul, deci este cathartic. Am luat pauză o perioadă în care doar am muncit pragmatic, nu și poetic, iar zilele acestea am scris, după două luni bune, primul grupaj în care nu mai eram poeta din volumul de debut. Incisivitatea, tresătură masculină înăbușită a dispărut, și a apărut o formă primitivă de neorealism la care am vrut mereu să ajung, ca în genul de scriitură japoneză pe care o supraconsum. Lucrurile banale, un oarecare plictis cotidian și o imagine a unei scorburi identitare în care se ascunde poeta fără ochi a luat locul Helenei cu ochii aurii. Poezia din volum era în afară, în strigăte spre un orizont îndepărtat, la fel, ca în lecturile publice (unde câteva pot fi găsite pe canalul meu de youtube), iar acum poezia se întâmplă sub nasul meu, cu o voce care e direcționată în pământ. E curioasă această perioadă poetică, sper să fie la fel de plină de impact ca și prima și unica perioadă poetică personală de până acum.

Yevgeniy Breyger: Partea frumoasă e că granițele literaturii și formelor clasice sunt încălcate de când există literatură. Și eu m-am bazat pe aceste rupturi pe care literatura o aduce de mii (!) de ani cu sine. Începând cu Lucretius, trecând de la Sibylla Schwarz până la vocile actuale extraordinare. Cu cât citesc mai mult cu atât mă simt mai liber în ceea ce scriu. În sensul acesta, al doilea meu volum de poezie, Gestohlene Luft (Aer furat), a contribuit cu siguranță cel mai mult la dezvoltarea mea personală, pentru că abia prin el am învățat să mă desprind de ideile mele legate de ce ar trebui să fie și să facă literatura și să ascult, să am încredere totală în vocea interioară, în ceea ce oferă și ce vrea să aducă la suprafață.

Lena Chilari: https://www.icr.ro/bucuresti/eunic-poeta-lena-chilari-la-festivalul-de-poezie-scandata-spokenword
Yevgeniy Breyger: https://de.wikipedia.org/wiki/Yevgeniy_Breyger

 Traducere de Manuela Klenke

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Ciprian Popescu: „Personajul are foarte mare nevoie de trecut”

„Amestec de punk, rock și blues, «proezia» lui Ciprian Popescu frisonează, înspăimântă, rupe canoanele, înduioșează, provoacă și distruge.” – a scris Cornel George Popa pe coperta a patra a volumului Mile-Ex, recent apărut la Casa de editură Max Blecher. Citiți un interviu cu autorul:

Ștefania Mihalache: „Akasha este infinită, ca universul”

La editura Nemira, în colecția Vorpal, a apărut volumul de poezie Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache, despre care Svetlana Cârstean scrie pe coperta a patra: „După o carte a nașterii precum a fost în 2016 Sisteme de fixare și prindere, Ștefania Mihalache scrie acum, prin Cronica Akasha, o saga a pierderii tatălui, pentru care imaginează lumi paralele și apocalipse generale, cu imagini greu de uitat și evitat.”

Acolo unde limbajul se curbează

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Anca Roncea, poetă și traducătoare.