Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?
Raluca Nagy: Pot spune că mă raportez ceva mai bine decât în cazul profesiei mele, cea de antropolog – nici antropoloagă, nici antropologă nu-mi sună nicicum, și nu știu ce să fac cu asta. Scriitoare îmi pare că există, cel puțin pentru mine, de suficient timp astfel încât să nu fie ciudat. Dar asta să fie problema, etichetele.
Am văzut chiar de 8 martie un articol despre cât de puțin sunt citite femeile de bărbați. Cititoarele acordă atenție egală scriitoarelor și scriitorilor, cititorii… sunt fideli genului. Lor.
Nora Bossong: În principiu, discuțiile despre egalitatea de șanse sunt foarte importante și binevenite. Uneori însă ajung chițibușare și înguste. Nu știu dacă scrierea cu două puncte, care include ambele genuri, sau mai degrabă transparența în legătură cu onorariile pentru lecturile publice, ne va apropia mai mult de o structură echilibrată, dreaptă, în ce privește implicarea artistică – cele două demersuri nu trebuie să se excludă unul pe altul, dar pentru mine personal egalitatea economică e mai importantă decât cea simbolică. Le sfătuiesc pe toate colegele mele să se orienteze financiar după onorariile colegilor bărbați. Ei cer pentru o apariție publică mai mult decât și-ar putea imagina să ceară o femeie. Nu vreau să fiu doar „menționată” alături de colegii bărbați, cum se urmărește prin limbajul inclusiv, ci vreau să fiu și plătită la fel ca ei.
Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?
Raluca Nagy: Putem vorbi despre discriminare. Peste tot și-n toate locurile – sunt perfect conștientă că fac acestă afirmație din pantofii omului previlegiat. Însă minoritățile sunt de toate felurile: de gen, clasă, rasă, etnie, limbă etc.
Sincer, în momentul de față, mă simt discriminată în România ca autoare română care scrie în limba română. Mamutul de traduceri contribuie, cred, la faptul că tot ce poate visa un autor/o autoare de literatură română contemporană e ca o carte de-ale lui/ei să ajungă la două-trei mii de oameni. Recunosc că mă uimește și ușurința, aproape plăcerea cu care mulți români desconsideră produsele românești, inclusiv cărțile.
Pe o scenă, deci, atât de minusculă, faptul că mai intervin și celelalte tipuri de discriminare este trist.
Nora Bossong: Aș vrea să extind ideea de discriminare, incluzând întreaga societate; pentru că nedreptatea de gen există în Germania și are multe fețe. Există și un oarecare rollback, vechi structuri de gen prind din nou viață, se intensifică. E greu să înoți împotriva acestui curent. Ca femeie care apare în spațiul public și ia uneori cuvântul, mi se întâmplă să fiu contrazisă – ceea ce e legitim și corect. Dar mi se întâmplă și ca deprinderi, cum ar fi aceea de a te putea impune, să îmi fie atribuite ca trăsături de caracter negative, pe când la un bărbat acestea ar fi lăudate. În ochii multora, o femeie cu caracter e una drăguță, cuminte și tăcută. Uneori e greu de suportat așa ceva.
Ce însemnătate au premiile literare?
Raluca Nagy: Cred că aduc vizibilitate, dar, din păcate, și exclud. Nu știu cum am putea să facem astfel încât să ne oprim la o listă exhaustivă de nominalizați, fără a mai alege neapărat un câștigător. Dar, până și o listă de 3 sau 5 sau 10 titluri, exclude. De fapt, cred că o competiție nu prea se justifică în literatură; este, sau ar trebui să fie, loc pentru toată lumea.
Poate un sprijin mai sistematic al scriitorilor și scriitoarelor ar fi o strategie mai bună pe termen lung. Rezidențe bine plătite, sume în avans pentru scrierea unui volum, protecția pe piața internă – lucruri pe care le face mai orice țară la care m-am uitat mai atent; pe scurt, o profesionalizare a scrisului. Și, poate, atenuarea monopolului unor edituri mari.
Nora Bossong: Însemnătatea premiilor literare diferă: Premiul German pentru Carte sau Premiul Târgului de Carte de la Leipzig au un mare impact în afară; ele atrag atenția asupra unei cărți într-un cadru mai larg. Alte premii literare, de același rang, sau poate chiar unul mai înalt, în ceea ce privește valoarea literară, nu reușesc acest lucru. Aici poate fi observată o atenție prost proporționată. Acest lucru e trist, pentru că în felul acesta, doar două jurii decid într-o mare măsură asupra succesului sau eșecului unei cariere literare.
Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?
Raluca Nagy: Unul dintre punctele forte ale literaturii contemporane din România mi se pare că este potențialul abaterii de la mode, norme și canoane. Asta se întâmplă uneori și pentru că unii autori nici nu apucă să citească cât ar vrea (și ar trebui). Atât timp cât scrisul de literatură română contemporană este văzut/tratat ca un hobby – se face în weekenduri și în vacanțe, nici nu au cum să stea lucrurile altfel.
Cred că doar prin ce spuneam (și la întrebarea anterioară) legat de profesionalizarea scrisului, relațiile dintre cele două țări, în plan literar, pot fi de egalitate și schimb autentic, nu eternul și inegalul „solid” versus „exotic”.
Nora Bossong: Un punct forte al schimbului literar sunt traducerile foarte variate. Să poți privi cu băgare de seamă peste granițele propriei țări, dar și peste granițele propriei limbi este, din punctul meu de vedere, o bază bună pentru a întreține relațiile din planul literar.
Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit?
Raluca Nagy: Apropo de prima întrebare, răspunsul este da, și acum îmi dau seama că eticheta cea mai potrivită ar fi scriitorx: Harrie Tosch, de identitate non-binară. Îi aștept cu extrem de mult interes debutul care stă să apară, îi apreciez enorm talentul, curajul și prietenia.
Nora Bossong: Herta Müller este o autoare pe care o admir mult. Descrie cu o claritate și o duritate incomparabilă viața oamenilor care trăiesc în dictatură. Cu luni în urmă a avut o privire de ansamblu clară asupra lui Putin, din păcate prea puțini au auzit ce a spus. Din literatura română m-au influențat Mircea Eliade, Mircea Dinescu și Mircea Cărtărescu. Abia aștept să îi descopăr și pe alții.
Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?
Raluca Nagy: Probabil că procesul a fost oarecum invers, am migrat dinspre un alt domeniu – antropologie – înspre literatură. Cred că multe dintre lecturile legate de profesia mea au o influență majoră asupra felului în care scriu literatură, dar nu numai. Arhitectura, de exemplu, sau mai bine zis scrierile arhitecților au fost esențiale în construcția ambelor romane. La fel, diverse tratate și articole medicale.
Ambele volume care mi-au fost publicate au avut o contribuție esențială la traseul meu literar, dar și la felul în care muncesc și mă raportez la lumea din jur, lucru pe care și-l dorește, cred, oricine scrie și nu poate altfel.
Nora Bossong: Cea mai importantă resursă a mea este, probabil, curiozitatea. Vreau să înțeleg mai bine legăturile, implicațiile, vreau să mă transpun în realitatea vieții altor oameni, caut răspunsuri la întrebări politice. Până acum cel mai important a fost ultimul meu roman, Schutzzone (Zonă protejată), despre o angajată ONU, care e disperată privind la speranța de pace care eșuează iar și iar. O disperare pe care, chiar în aceste zile, o putem înțelege cu toții.
Raluca Nagy: https://nemira.ro/raluca-nagy
Nora Bossong: https://en.wikipedia.org/wiki/Nora_Bossong
Traducere de Manuela Klenke
