© Nemira

Flavius Ardelean: „Ne întâlnim pe planeta asta în multe limbi diferite, dar oamenii sunt aceiași peste tot”

Flavius Ardelean a publicat în 2020 volumul de povestiri „Câteva feluri de a dispărea“, în colecția n`autor a editurii Nemira. Bianca Burța-Cernat a scris despre acest volum: „O combinație (remarcabil orchestrată) de thriller, horror și dark fantasy, pe un fundal (post)romantic sau decadent, străbătut de sugestii kafkiene ori sartriene...“
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Ce te-ar împiedica, ca autor, să-ți sacrifici personajele? După scrierea unei povestiri, cum te detașezi de atmosfera și de subiectele care ating niște zone intense?

Dacă povestea o cere, nimeni nu rămâne în picioare. Ar fi greșit să mă atașez de ceva ce nu-mi aparține. Întotdeauna am avut convingerea că poveștile au o logică internă proprie și că trăiesc prin și pentru ele, iar dacă ascult cu atenție voi afla ce vor de la mine. Nu pot clăti gustul lăsat de o poveste decât cu o nouă povestire. E drept că încerc să scriu de fiecare dată altceva decât am scris până atunci și mă tem să lucrez la proiecte cu același ton sau cu ambiții similare, așa că alternez romanele cu povestirile, cărțile pentru adulți cu cele pentru copii, în speranța că se ating suficient de puțin încât să nu se contamineze.

Simți că ai riscat mult cu acest volum? Întâlnim situații care ne țin în alertă, personaje care ne pot speria, un imaginar ieșit din comun.

Nu cântăresc un volum anume prin prisma riscului. Riscul e asumat de la bun început de când iei decizia de a scrie cărți, în special riscul ridicolului. Dar nu pun pariu cu mine pe forța de a șoca, de a speria sau de a alerta. Acest volum e perfect ancorat în întregul imaginar căruia m-am dedicat și e astfel doar o nouă cărămidă la templul operei la care trudesc.

Cum ai exersat sau cum te-ai format pentru a putea aborda acest tip de scriitură?

Poți învăța tehnici sau trucuri pentru anumite genuri literare, dar doar până la un punct – atmosfera, tonul, stilul sunt elemente pe care nu le poți dobândi din afară, ci trebuie distilate din materialele ascunse în tine. Cred foarte mult în înclinațiile naturale; am o ureche ascunsă și întoarsă spre umbrele interioare, am un ochi călit pentru macabru, scârbos și patologic și am o sensibilitate pentru absolut tot ce înseamnă sufletul omului ca punte dintre iad și rai. Astea nu cred că se pot educa, ci doar struni.

Posibilitatea de a locui sau de a te întrupa într-o altă persoană poate fi o cale de a reface un trecut cu greșeli, ca în cazul lui Nandi Elekes, când personajul principal din Cunoaște-te pe tine însuți! vrea să-și ceară scuze pentru ce i-a făcut acestuia în copilărie. Reversibilitatea e una dintre puterile scriitorilor. Și modul în care o pot folosi.

Posibil să fie așa. Încerc să nu mă gândesc prea mult de ce iau anumite decizii literare, de unde vin acele personaje și care e legătura lor cu mine. În schimb mă străduiesc să fiu cât mai fidel personajului ce se conturează și să-i dau glas, știind, desigur, la fiecare pas și pe fiecare pagină, că nu fac decât să dau glas unui aspect din mine. Am însă nevoie de această distanță și de acest misticism literar pentru a scrie cum o fac; în clipa în care intelectualizez procesul prea mult nu mai sunt interesat să scriu.

Ai spune despre volumul acesta că este de povestiri macabre?

Da, un macabru sensibil, însă. Sunt un mare iubitor de horror, dar prefer să nu pun pe copertă acest cuvânt, pentru că îi alungă pe mulți care, cred eu, pierd astfel șansa să descopere un gen minunat, bogat și viu, care nu se teme să vorbească despre acele unghere ale noastre pe care le ținem ascunse și pe care le înțelegem prea puțin.

Dacă ne uităm pe site-urile care dau steluțe și permit cititorilor să comenteze volume, despre acest volum sunt postate comentarii entuziaste și egale în intensitatea manifestărilor. Ce teritorii au rămas neexplorate? 

Foarte multe teritorii, tind să cred. Cu cât aflu mai multe despre mine și despre lumea din jur, cu atât îmi dau seama că știu puține. După zece ani de scris și publicat fără obstacole, parcug pentru prima dată un blocaj literar și cred că se întâmplă tocmai pentru că, descoperind în ultimii doi ani atât de multe despre lumea mea interioară și despre locul meu în lumea de afară, pur și simplu nu am metodele și uneltele necesare pentru a scrie despre ceva ce abia a luat naștere. Tot ce am croșetat până acum a fost cronica unui parcurs interior care acum a luat sfârșit; mă aflu la începtul unui nou drum și, din păcate, încă nu știu să scriu despre omul care încep să fiu. Deci, da, sunt convins că mai sunt multe teritorii de explorat; dacă, însă, voi avea și capacitatea să o fac, asta nu pot spune cu certitudine.

Țara în care ai vrea să ajungă în librării acest volum, în traducere, ar fi….

Oricare. Trăiesc de un an încoace o mare bucurie să urmăresc parcursul romanelor și povestirilor mele în limbile engleză, rusă și germană, așa că sunt entuziasmat pentru orice traducere are să urmeze, dacă are să se întâmple. Ne întâlnim pe planeta asta în multe limbi diferite, dar oamenii sunt aceiași peste tot și m-aș bucura ca poveștile mele să atingă cât mai multe persoane.

Iar dacă ai alege una dintre povestiri să devină un video game, pe care ai alege-o?

În Oglinzi, oglinzile.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare:

Cum a fost la debut? (partea a II-a)

Luna ianuarie este luna în care se acordă cele mai multe premii pentru debuturile din anul precedent, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de proză. Să ne întoarcem în timp și să-i întrebăm „Cum a fost la debut?” pe unii dintre scriitorii binecunoscuți publicului.

Mihai Kantzer: „Propriul meu mecanism de VR s-a activat și a ieșit îmbogățit din experiența acestui volum”

Recent, a apărut volumul de poezie „Indicele fericirii globale”, de Mihai Kantzer, la editura Tracus Arte. Al. Cistelecan scrie pe coperta a patra: „Oricât de directă și brutală ar fi agresiunea cotidiană, ea e doar o secvență din vreun „thriller cu monștri marini”. Să descoperim împreună traseul acestor poezii care ne poartă într-un city break în Cretacic, ne arată cocorii din ţările calde sau Marele Zid Chinezesc:

Mereu mă abat de la poveste

„Am crescut cu personajele lui E.T.A. Hoffmann, și viziunea lui asupra realității a fost pentru mine esențială în formarea autorului care sunt azi. Mereu caut în cele mai comune locuri și personaje ceea ce ceilalți nu văd și ține de o lume ascunsă, mitică sau mistică, după caz.” Un interviu cu Cosmin Perța, pornind de la romanul Arșița, Editura Paralela 45: