© Ioana Puricel

Fotocrom Paradis – două poezii de Deniz Otay

„Fotocrom Paradis este un volum de poeme absolut superbe. Vocea de siri în epifanie m-a rupt. După ce am citit am rămas cu o stranie senzație de nostalgie cumplită după niște lucruri pe care nu le-am trăit niciodată. Și nu mai am chef să zic nimic deștept/teoretic. Superbe.” – Ștefan BAGHIU

Nume: Deniz Otay
Locul nașterii: Suceava
Domiciliul actual: București


O VICTORIE VIRTUALĂ

A te lăsa pradă jocului
egal
a te încrede în cine așază punctele pe hartă,
în cine te trimite – unde – în teritoriu.
cine a făcut să vibreze undele în teritoriu,
valurile?

Umbra gâfâind în apă
(eu visez liniștită la mal. timp am.
o sută de ani lumină
de trecut prin oțel și sticlă)
va aștepta zece minute să reia jocul și iar.

De sus, primesc lumină difuză și uniformă
și animată în același timp.
e mai plată priveliștea, dar ca o machetă,
lucrurile au mai puțină formă,
primind aceeași lumină din orice direcție.

Înotând în bazin lângă alte femei
după fericirea cuprinsă
în cazane mici de cupru plutitoare
cineva se pune în mișcare pentru mine
și face efort pentru mine
și mușchi pe spate
și îmi face loc cu brațele

LOREDANA

Dimineața părăsesc o locuință
care nu e a mea
și nu e plătită de mine
traversând puhoiuri dintr-o micuță groapă
din care aștept să vină dumnezeu
să mă scoată.

Fac drumul spre fabrică.

E o putere să ceri de la corp adaptare
și tot de la corpul înghesuit în autobuz
printre proletariatul distrus,
elevii cu ochii umflați,
să te țină în bunăstare.

La orele astea
pe sub layers, ca muncitorii din fabrică
când trec podul spre fabrică
sau calea ferată cu câini vagabonzi
și frică de antitetanos
oare cât sunt de frumoasă,
specială,
mai sunt?

Cum îți vine halatul muncitoresc,
prințesă extrasă din petreceri
și trai vegetal,
alunecând între ființe estice, buhăite
pe care nu le iubesc.

Despre experimentalism și mistică
e numai viața pe mess,
când trec poarta la fabrică

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Jurnal de Berlin (11): Manual de amintiri și de uitări

Nu mă pricep prea bine să las în urmă oameni și locuri. Acestea, aceștia reușesc să rămână, cumva, mereu cu mine, integrați în scrisul meu, întipăriți pe tălpile mele, în memoria pe care o duc cu mine ca pe cele mai de preț bunuri dintr-o valiză de mână.

Mihai Kantzer: „Propriul meu mecanism de VR s-a activat și a ieșit îmbogățit din experiența acestui volum”

Recent, a apărut volumul de poezie „Indicele fericirii globale”, de Mihai Kantzer, la editura Tracus Arte. Al. Cistelecan scrie pe coperta a patra: „Oricât de directă și brutală ar fi agresiunea cotidiană, ea e doar o secvență din vreun „thriller cu monștri marini”. Să descoperim împreună traseul acestor poezii care ne poartă într-un city break în Cretacic, ne arată cocorii din ţările calde sau Marele Zid Chinezesc:

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare: