Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Ute Schendel

În douăzeci de ani – un poem de Elke Erb

Un poem de Elke Erb în traducerea Manuelei Klenke
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Elke Erb s-a născut pe 18 februarie 1938 în Scherbach/Eifel. S-a mutat în anul 1949 în Halle an der Saale (RDG). Între 1957 și 1963 a studiat Germanistică, Slavistică, Istorie și Pedagogie. Mai târziu a lucrat ca redactor la editura Mitteldeutschen Verlag din Halle. Din 1966 trăiește ca autoare la Berlin. A obținut numeroase premii literare, printre care amintim: Premiul „Peter Huchel” (1988), Premiul „Heinrich Mann” (1990, împreună cu Adolf Endler), Premiul ”Erich Fried” (1995), Premiul „Hans Erich Nossack” (2007), Premiul Roswitha (2012), Premiul „Georg Trakl” (2012), Premiul „Ernst Jandl” (2013) și Premiul „Georg Büchner” (2020).


În douăzeci de ani

 

voi fi ajuns bătrână, sau? Adică plăpândă,
vlăguită, voi avea mai mult decât ocazional,
ba cu siguranță sistematic, în egală măsură,

pierderi ale memoriei, ale percepției.
Iar găurile, precum cele făcute de molii,

pe de altă parte vor fi straturi
de țesut îngroșat – găuri doar din punctul meu de vedere –
noduli nedizolvabili, de nepătruns.
Printre ei, eu.

De când mă știu, câtă jale de fiecare dată,
când supraviețuiesc pe undeva – de undeva până
(cât de neașteptat) undeva.

Supraviețuirea aceasta o voi fi aranjat, o voi fi țesut
în timpul vieții, ca pe un text, în perfect simplu.

Deci permanent totuși,
percep de fiecare dată tot mai clar, mai rapid decât acum&
în timpul vieții, ce rămâne, ce se îngroașă, în timp ce eu
slăbesc.

Slăbesc, mă opresc tot mai des, mă sprijin, stau
și gata. Mă întorc, ca în fața unor uși închise?

Într-un final plecarea,
ca o prescurtare a perspectivelor ce mă depășesc

odată venită pe lume, acțiune trecută dar neterminată.
Curajul unității militare, devotat sorții.

Să fie întocmai iute ca o săgeată,
ca în drumul ei apa de izvor, curată.

Nu voi auzi lucrurile nedigerabile
care se spun. Materie primă, liniște totuși.

Găuri de sens, modâlcă a existenței, de neînghițit
(inacesibile gustări cu împotrivire). – Țin,
legate împreună, de cușcă

(sau doar legăturile, fără noduri) – și înăuntru
pitulit într-un colț, puiul înfricoșat

(fâlfâind, când apare cineva, cu aripile
tăiate.
Cât de grăbit.)
Cât de înfricoșat.

Privirile bătrânii sunt mici și hâșâitoare
am văzut asta de multe ori. Cum bântuie,
abătută,
că nu mai e potârnichea din stepă.
Ça ira.

 

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

3 poezii de Valeriu A. Cuc

„E poezie din aia cinstită, ca în momentele de grație când ai terminat tot de băut și de fumat și prinzi 10-20 de secunde cu câte unul/una să-i spui tot și toate, fără frica de ridicol.” (Costi Rogozanu)

Eu plec, tu pleci, el/ ea pleacă

Eu plec, tu pleci, el/ ea pleacă este un roman memorabil despre criza refugiaților din Europa, scris de una dintre cele mai apreciate autoare germane contemporane, Jenny Erpenbeck. În 2018 a fost nominalizat la International Booker Prize. Citiți mai jos un fragment.

Nora Gomringer: Ce rămâne intraductibil

Traducerea presupune mult mai mult decât procesul de transfer; ea implică și traducerea percepției. Nora Gomringer vorbește despre colaborarea dintre autoare și traducătoare în explorarea planurilor unui text. Vorbind despre mirosuri, sunete și durerea care îl poartă pe cel ce caută cuvinte la capătul puterilor.

Flavia Teoc: „Cred că aproape tot ceea ce nu este uman este sălbatic”

Olga Ștefan a scris pe coperta a patra a antologiei Istoria naturală, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher): „Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”