ODAIA DE STUDIU (fragment)
Intră un Student.
STUDENTUL
Pe-aici eu sînt doar de puțin
Timp și cu plecăciune vin
Să văd și să cunosc bărbatul,
De toată lumea veneratul.
MEFISTO
Mă bucură-acest compliment!
Sînt ca mulți alții, evident.
Că-ați fost și-altundeva, să sper?
STUDENTUL
La Dumneavoastră sprijin cer!
În bună dispoziție sînt, da!
Am sînge tînăr, bani ceva;
Să plec, abia admise mama-n fine;
Aș vrea să-nvăț ceva cum se cuvine.
MEFISTO
Aici sînteți la locul potrivit.
STUDENTUL
Parcă-aș pleca din nou, vorbind cinstit:
Acești pereți și-aceste bolți, nu-mi place
Aici nimic, nimic și pace!
E-un spațiu-atît de stîmt, nu vezi
Un pom, un pic de verde, ca-n livezi;
În săli, pe bănci, stă peste tot refuzul:
Pierd văzul, cugetul, auzul.
MEFISTO
Cu-obișnuința toate vin la rînd.
Nici pruncului nu i-e plăcut
La sînul mamei la-nceput,
Dar se hrănește bucuros curînd.
Cu poftă,-așa la sînu-nțelepciunii.
Vei trage-n orice zi a lunii.
STUDENTUL
Vreau să m-agăț de gîtu-i în desfături.
Dar spuneți-mi: cum pot să-i stau alături?
MEFISTO
Spre-a vă răspunde, vreau să știu, oricum,
Ce facultate-alegeți de pe-acum.
STUDENTUL
Aș vrea-nvățat s-ajung, om mare,
Cu mintea-atotcuprinzătoare
Ce-i pe pămînt și-n cer să pot pricepe,
Științele, Natura, tot.
MEFISTO
Sînteți pe drumul bun; doar că socot:
Așa distrat n-am cum a vă concepe.
STUDENTUL
Mă pun cu trup și suflet să învăț;
Dar mi-ar plăcea, firește, și pe-afară
Să mă distrez, să mă răsfăț
Duminica, pe timp de vară.
MEFISTO
Uzați de timp, căci trece cu iuțeală,
Să știți să-l cîștigați prin rânduială!
De-aceea vreau, amice, să vă-ndrum
Întâi către Collegium Logicum.
Acolo spiritul vă e dresat,
În cizme spaniole încălțat,
Ca el, precaut, de pe-acum
Să se strecoare pe-al gîndirii drum
Și să nu umble-anapoda,
Spre-a nu se rătăci cumva.
Veți învăța, un timp, apoi
Că ce-ndeobște faceți mai de soi,
Deodată, cum e să mănînci, să bei,
E dat de una! două! trei!
Căci fabrica gîndirii e la fel
Ca și războiul de țesut: la el
Miști mii de ițe c-un tălpig,
Suveica-i du-te-vino, se-ntretaie,
Curg nevăzute ițe; cu-o bătaie,
În îmbinări cu miile se-nfig.
Dar intră filozoful și
Îți dovedește că așa ar fi:
Cum primul e, și-al doilea-i tot așa,
De-aici al treilea și al patrulea;
Primul și-al doilea de n-ar fi nicicînd,
De-al treilea și de-al patrulea nici gînd.
Slăvesc studenții-aceasta-ncolo,-ncoace,
Dar țesător nici unul nu se face.
Cel ce vrea viul să-l cunoască, să-l descrie,
Întîi el spiritul proscrie.
În mînă părțile apoi le ține,
Dar lipsă-i duhul să le-mbine.
Encheiresin naturae – se spune în Chimie;
De sine-și bate joc și ea nu știe.
STUDENTUL
Nu prea vă pot eu înțelege.
MEFISTO
Curînd, ce e mai bun se va alege,
De cum veți învăța simplificarea
Și, cu temei, clasificarea.
STUDENTUL
Ce zăpăcit de toate-s, ca și cum
Prin cap o moară mi-ar umbla acum!
MEFISTO
Pe urmă, mai presus de toate,
E drumul Metafizicii de-a-l bate.
Veți înțelege-adînc, nu mă-ndoiesc,
Tot ce nu intră-n creier omenesc.
Intră, nu intră, să se știe că
Într-ajutor cuvînt superb ne stă.
Dar buna rînduială, deocamdată,
O jumătate de-an vă fie dată.
Cinci ore veți avea pe zi;
Nu veți întîrzia, nu veți lipsi!
Să studiați, să faceți praf,
Din vreme, orice paragraf,
Ca să vedeți apoi că-n plus
Nimic nu este-n carte spus;
Totuși, notați orice cuvînt,
De parcă v-ar dicta chiar Duhul Sfînt!
STUDENTUL
Ați spus o dată, vorba-i înțeleasă!
Mult îmi va folosi, așa-i:
Ce negru pe-alb în față ai,
Poți liniștit să duci acasă.
MEFISTO
O facultate-alegeți, dar!
STUDENTUL
Științele juridice nu prea mă-ncîntă!
MEFISTO
Nu pot în vorbe să v-aduc osîndă,
Căci mi-e cu-nvățătura asta clar.
Sînt moștenite drepturi, legislații,
La fel ca boala fără leac;
Alene se tîrăsc prin generații,
O iau din loc în loc, din veac în veac.
Nonsens e rațiunea, plaga-i fapta bună;
Vai ție, care ești nepot!
De dreptul, cel cu care ne și naștem, tot
Nimica – ce păcat! – n-o să se spună.
STUDENTUL
Dezgustul chiar mi l-ați sporit.
Pe cine-l instruiți, ce fericit!
Mai că aș studia Teologia!
MEFISTO
N-aș vrea să vă îndrum greșit.
Cît de știința asta, da, acia
E falsul drum cu greu de ocolit;
De mult venin ce-n ea a tăinuit,
Abia se mai distinge doctoria.
Să-l ascultați pe unul, mai curînd,
Jurați pe al magistrului cuvînt;
În general – vă țineți de cuvinte!
Așa prin poarta sigură-nainte
Intrați în templul certitudinii pe drept.
STUDENTUL
Dar la cuvînt se cere și-un concept.
MEFISTO
Ei da! Vă frămîntați mult, realmente;
Dar tocmai cînd conceptele-s absente,
La timp cuvîntul se deșteaptă-n piept.
Cuvintele ne duc, cînd vrem, la harță,
Cuvintele chiar un sistem ne-nalță,
Cuvintele ne dau, perfect, credința,
Dar, să le iei o iota, n-ai putința.
STUDENTUL
Scuzați că vă tot supăr cu putința
Știință-a mea și că vă cer
Să-mi spuneți un cuvînt, cum sper,
Solid, în ce privește Medicina.
Trei ani înseamnă prea scurt timp,
Și-i vast domeniul, Doamne,-n schimb.
Un sfat mi-ajunge ca să trec
De stavile, să umplu golul.
MEFISTO pentru sine
M-am săturat de tonul ăsta sec,
Vreau iar să-l fac pe dracul, să-mi joc rolul.
Tare.
În spirit Medicina lesne-o poți pătrunde;
Dai lumii mari și celei mici de rost
Și, cum de toate Dumnezeu răspunde,
Le lași cum sînt și-au fost.
Scrutezi zadarnic științific peste tot;
Cît poate,-oricine-nvață, de-nvățat,
Dar cel ce-nhață clipa, pot
Să zic că-i om adevărat.
Bine clădit sînteți între bipezi,
Iar cutezanța-n veci n-o să vă scadă;
În tine însuți de-o să crezi,
Și alții-atunci au să te creadă.
Să învățați femeia, mai cu seamă,
Să o struniți; stingi văicăreala ei,
Așa-nmiită, de-i
Tămădui acea rană.
De-o faceți cam decent, atunci
Le-aveți pe toate, făr’ porunci.
Un titlu-ntîi vă trebuie, prin care
Veți fi în iscusință ne-ntrecut;
Ce altu-n ani de zile are,
Veți căpăta, fie și fleacuri, la-nceput;
La puls să vă pricepeți, ca, luîndu-l,
Să le priviți viclean, cu gîndul
Să le cuprindeți șoldurile suple,
Văzînd cum pieptul sub corset se umple.
STUDENTUL
Mai bine-așa-i! Vezi încotro și cum.
MEFISTO
Amice, orice teorie-i gri, oricum,
Și verde pomul vieții auriu.
STUDENTUL
Vă jur, e ca un vis ce simt pe viu.
Mai pot veni, mai pot dispune,
Pe bun temei, de-atîta-nțelepciune?
MEFISTO
Da, bucuros, cît am să pot și eu.
STUDENTUL
Să plec din nou, îmi vine greu,
Fără să-mi acordați favoarea-acum
De-a-mi scrie două rînduri în album.
MEFISTO
Prea bine.
Scrie și-i restituie albumul.
STUDENTUL citind
Eritis sicut Deus, scientes bonum et malum.
Închide respectuos albumul și își ia rămas bun.
MEFISTO
Ascultă de sentința veche-a șarpelui, cumătrul meu,
Și, cert, ai să te sperii de cît semeni tu cu Dumnezeu!
