© Stefan Brumme

InterTEXT

În patru ani de DLITE am încercat să cucerim inimile cititorilor și cititoarelor noastre, prezentând nu doar literatura contemporană germană, ci și pe cea română, în formele ei cele mai diverse. Am intervievat și pus față în față scriitoare și scriitori din România și Germania. Am tradus și am promovat poezie și proză românească, dar și noutăți de pe piața literară germană. Printre autoarele traduse în limba română se numără Monika Rinck (Premiul Roswitha pentru literatură scrisă de femei), Terézia Mora (Premiul „Georg Büchner”) și Nina George (Președinta European Writers’ Council). Ne dorim pe mai departe acest schimb benefic ambelor spații culturale și sperăm să ne citiți cu drag ca și până acum.

Anul 2020 înseamnă patru ani de la înființarea blogului DLITE, dar în același timp și aniversarea a o sută de ani de la nașterea poetului Paul Celan (Cernăuți) și a 50 de ani de la moartea acestuia (Paris). Prin urmare, am lansat anul acesta, în spiritul mozaicului literar și cultural care ne reprezintă, seria „Paul Celan 100”, în care diverși oameni implicați în domeniul literar și-au imaginat un dialog cu marele poet.

De asemenea, am pornit o serie de colaje poetice, cu intenția de a explora în ce măsură sunt posibile melanjul, suprapunerea sau completarea unor spații literare diferite. Printre ele se regăsește și cel de mai jos, care reunește versuri încă nepublicate de Andra Rotaru, frânturi de corespondență dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan, scurte pasaje din Jurnalul unor cuvinte ingrate de Emilia Ajule și spicuiri din Muntele vrăjit de Thomas Mann. Vă invităm să ne rămâneți și în anii care urmează alături în acest periplu literar!


Maximilian mă trage uneori de mână [1]

 

este iulie. ce te mișcă, pe mine mă lasă indiferent.

pari să aparții acelor specii care posedă propria grație

și gestica amănunțită a ferocității.

de-a lungul ultimelor zile mi-am adus aminte –

rareori am fost atât de viu, am simțit refluxul,

am revenit acasă.

 

Paul, am tăcut atâta vreme, deși m-am gândit foarte mult la tine, căci tăcerea mi s-a părut mai sinceră într-o vreme când n-aș fi putut scrie decât o scrisoare care n-ar fi conținut ceea ce se petrece cu adevărat.[2]

 

de când n-am deschis aceste pagini a trecut un timp. atât de mult încât acum simt nerăbdarea și dorința. deschid fereastra, să intre aerul tare de mare. am trăit greșit, drumul meu nu trebuia să se adâncească astfel, atât de mult, atât de deviat. îmi aduc aminte afișul dintr-un lift de hotel din Franța: bun venit, deviați!

am stat pe gânduri dacă nu cumva îmi place prea mult sloganul ăsta. sau, desigur, poate am tradus greșit.

 

Paul, adesea mă tem că nu-ți dai seama deloc de cât de tare sunt admirate poeziile tale, ce efect puternic au, da, că numai din cauza celebrității tale (lasă-mă să folosesc cuvântul acesta de data aceasta, fără să-l respingi) unii vor încerca mereu, iar și iar, în toate felurile, diminuarea ei; [3]

 

am mintea limpede. simt „timpul asupra căruia nu apasă nici una din greutățile de plumb ale unei munci trudnice” [4], „viața și pașnica plăcere.” [5]

 

aș vrea să spun ce-mi trezește culoarea asta care împresoară pereții pe lângă care trec acum.

culoarea constantă, nocturnă memoria pare să se scufunde în ea.

 

„desenele tehnice, planurile reprezentând suprastructurile vapoarelor, liniile de plutire și secțiunile longitudinale” [6] , nu sunt chiar atât de bune ca un tablou pictat care ar reda marea și frigul.

 

Sunt absolut epuizată de atâta muncă, Paul, iartă-mă, chiar așa e. Tremur de slăbiciune, dar la începutul săptămânii viitoare va fi mai bine (…) Cum și când ne-am putea vedea? Pe moment, în această pustietate, care se întinde în mine, nu-mi vin prea multe idei.  [7]

 

dacă mi-aș aduce aminte de tine, aș desena o femeie „îmbrăcată complet în negru, purtând un voal negru răsucit în jurul părului aproape cărunt și răvășit, (…) cu un pas monoton și grăbit, cu genunchii îndoiți, cu brațele țepene atârnându-i în față, cu privirea pierdută, cu ochii negri ce se mișcau neîncetat, sub care spânzurau niște pungi mari.” [8]

 

o paloare mediteraneană, asemănătoare culorii acestor pereți, noaptea mai calmă decât dimineața.

 

izul de cameră de hotel m-a adus imediat în punctul de unde plecasem.

este iulie. ce te mișcă, pe mine mă lasă indiferent.

 

Maximilian nu înțelege din nou

ce-i cu semipreparatul acesta poetic

iar o să ne explodeze în cuptor și eu m-am săturat să curăț după tine. [9]


[1] Jurnalul unor cuvinte ingrate, Emilia Ajule, Editura Paralela 45, 2016
[2] Ingeborg Bachmann – Paul Celan, Timp al inimii, Editura Art, trad. Iulia Dondorici, 2010
[3] Ingeborg Bachmann – Paul Celan, Timp al inimii, Editura Art, trad. Iulia Dondorici, 2010
[4] Thomas Mann – Muntele vrăjit, Editura Pentru Literatură, trad. de Petru Manoliu, 1969
[5] Thomas Mann – Muntele vrăjit, Editura Pentru Literatură, trad. de Petru Manoliu, 1969
[6] Thomas Mann – Muntele vrăjit, Editura Pentru Literatură, trad. de Petru Manoliu, 1969
[7] Ingeborg Bachmann – Paul Celan, Timp al inimii, Editura Art, trad. Iulia Dondorici, 2010
[8] Thomas Mann – Muntele vrăjit, Editura Pentru Literatură, trad. de Petru Manoliu, 1969
[9] Jurnalul unor cuvinte ingrate, Emilia Ajule, Editura Paralela 45, 2016

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Ultrarâsul

„Supraviețuire” se așază alături de „Efectele secundare ale vieții” și de „Șapte Octombrie” în ceea ce poate fi privit ca o trilogie.
Citiți mai jos un fragment din cel mai recent roman al lui Vlad Zografi.

Jurnal de Berlin (8): Clubul de carte și Prosecco din zilele de joi

Clubul de carte și Prosecco din zilele de joi este o invenție asumată pe care am pus-o la cale cu diverși prieteni din Berlin, pentru a ne îmbogăți mintea sufocată de carantină, și pentru a ne amuza spiritul. Clubul a avut și continuă să aibă loc în parcuri.

Poeme de Ligia Pârvulescu

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice inspirate de teme din spațiul literar german. Ligia Pârvulescu vă prezintă două poeme inedite: