Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
| © Tracus Arte

Ion Agaci: „Pentru mine toți oamenii pot deveni într-o oarecare măsură speciali”

Vă recomandăm volumul de poezie Șampanie pentru acest sfârșit, de Ion Agaci. Dumitru Crudu a scris pe coperta a IV-a: „Ion Agaci este un solitar. El nu face parte din grupările și găștile literare la modă și nici nu scrie cum se scrie astăzi. Poeziile sale au aerul că epoca mizerabilismului și post-umanului s-a terminat.”

Cum îți imaginezi sfârșitul sau cum arată trecerea de la o perioadă la alta, desprinderea de ceea ce știai că are o anumită constanță? Ți-a fost teamă atunci când ceva se încheia? Ce te ajuta?

În momentul de față sunt foarte predispus să cred într-o trecere de la o perioadă la alta, mai mult decât într-un sfârșit definitiv. Fac acest exercițiu aproape involuntar, aproape zilnic îmi imaginez anticipativ un oarecare sfârșit, devine o chestie de confort să-ți confirmi constant că nu ești supus toleranței interminabil, de aceea nu e sănătos deloc, cel mai bine, cred eu, e să consideri sfârșitul o șansă, o rampă de lansare, iar asta în același timp antrenează și frica.

Cum e să omiți lucruri pe care cei din jur și le-au însușit sau să trăiești într-o lume în care, structural, respingi modul în care sunt așezate elementele?

E minunat, mai ales dacă știi ce să faci când rămâi singur, iar într-o lume în care, structural, respingi modul în care sunt așezate elementele, se lucrează asupra aranjării lor într-un mod mai autentic sau în așa fel încât să te simți reprezentat, nu te mai simți atât de singur, însă tot ce e accesibil nu mai e interesant.

Cum arată un om special pentru tine? Ai întâlnit oameni care ți-au influențat viața în momente importante pentru tine?

Poate există oameni speciali datorită energiei lor, talentului lor, poveștii lor, dar pentru mine toți oamenii pot deveni într-o oarecare măsură speciali. Iar aici, datorită relațiilor pe care oamenii și le construiesc, oamenii devin speciali prin acțiunile lor, adică și acțiunile astea ar trebui să fie cumva exclusive; da, am întâlnit constant în viața mea câteva persoane care m-au marcat, m-au influențat, și le sunt nespus de recunoscător pentru asta, de fiecare dată când eram într-un moment de criză care necesita niște decizii mai radicale, mai responsabile, întâlneam pe cineva care mă salva, și zic serios, mă salva.

Mecanismele de apărare sunt și niște baricade pentru personajul din volum, în anumite situații. Cum e lumea din afara lor?

Mecanismele de apărare odată declanșate, chiar dacă nu mai există pericolul din spatele lor, rămân, iar lumea din afara lor nu mai rămâne la fel, pentru că acum e văzută prin prisma lor; e firesc ca aceste mecanisme să devină pentru personaj, dar și pentru oricine, baricade eu mi-aș întreba psihologul, pentru că e de lucrat cu psihologul sau de depășit, pur și simplu, de ieșit afară.

Dacă nu ai avea la îndemână limbajul cu ajutorul căruia să te aperi sau să înfrunți lumea, cum crezi că ar fi? Scriilimba e remediul durerii celor care/își exercită dreptul la eternitate trebuie să o aplic.

Nu cred că există ceva în afara limbajului în care să mă simt atât de safe.

Nu există nimic fără comunicare țin minte că atunci când am scris acest vers m-am gândit că sunt acceptabile ambele variante de sens ale limbii, deoarece și limbajul corpului e comunicare fără de care nu vreau să-mi imaginez cum ar fi.

E frica învățată? Cum e de partea cealaltă a ei, cum scapi de ea?

Parțial, la întrebarea asta am răspuns mai sus; eu într-o vreme am devenit ieșit din comun de fricos, era de-ajuns să mă tem de ceva că de-acolo pornea altă frică, toate interconectate, și da, cel mai probabil e că frica se învață, se deprinde, trebuie înțeles că frica e și ea un mecanism de apărare. Cum scap de ea? De cele mai multe ori îmi iau inima-n dinți.

Dacă ai fi într-un film de Xavier Dolan, ce personaj ai vrea să fii și de ce? Cât timp l-ai lăsa să trăiască în locul tău?

Aș fi Laurence din Laurance Anyways e filmul meu preferat de Xavier Dolan; l-aș lăsa să mă înlocuiască pentru că e mult mai curajos și mai decis decât mine, iar eu cam de astea aș avea nevoie, plus că ador neconformarea lui și faptul că e romantic.

Dar nu l-aș lăsa mult în locul meu, doar cât să devin mai încrezător în propriile forțe.

_

Ion Agaci s-a născut la 7 octombrie 2000, în satul Pitușca, raionul Călărași, Republica Moldova. A absolvit cursurile gimnaziale ale Liceului republican de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău și, în prezent, studiază la Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” din București. A publicat în antologia unsprezece, coordonată de Dumitru Crudu, și în rubrica „noise poetry”. A debutat cu volumul de poezie Șampanie pentru acest sfârșit, ed. Tracus Arte, 2021.

  • Volum disponibil aici

 

 

Picture of Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

#face2face: Alexandru Bulucz și Florentin Popa

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Tatiana Grosu: „Omul este liber să facă ce-și dorește”

Tatiana Grosu a debutat la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie Ce vedem noi când ne uităm unul la altul. Un volum care-și modelează cititorul și îl poartă într-o lume în care fricile sunt cumulul unui context social, dar și (re)evoluția temporală a fiecărui individ.

Mircea Andrei Florea: „there’s no running from the apocalypse”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitatul de astăzi este Mircea Andrei Florea: