Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Irina Nechit

Irina Nechit: „De ce plângem în apă“

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Irina Nechit, care pornește de la texte de Paul Celan:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Cu vârfurile picioarelor

împingem nisipul de pe fundul mării,

vedem pești prin apă,

ne vedem genunchii,

unghiile noastre trec prin oglinzi fluide,

genele ridică spre cer

cristale de sare

 

Ieri valurile se prăbușeau peste noi,

voiau să ne arunce pe mal,

să ne fărâme țestele de pietre,

azi lumina s-a întins pe suprafața apei,

marea netedă

parcă e cuprinsă de uitare

 

A uitat furtunile și naufragiile

a uitat rafalele de vânt, cântările marinarilor,

icnetele celor ce săreau de pe stânci,

a uitat salvele de tun, fulgerele, trosnetul catargelor,

a uitat cum au apărut în ea primele forme de viață

și cum le-au crescut înotătoare,

cozi, tentacule

 

Tu către mine surâzi din adânc, eu plâng către tine (1)

 

Să ne rotim, să sărim, să uităm

ce ne doare și ce ne macină,

ce ne frige și ce ne distruge,

să uităm tot,

să uităm de ce plângem în apă și de ce

ne-am dorit anul împrejur

să ajungem aici

 

Năvălirăm în jos, în adâncul

de unde spuma veciei se toarce (2)

 

Cu bărbia ridicată deasupra apei,

privim atent sub noi –

au venit,

și ei au venit –

tații noștri

și tații taților noștri,

mamele noastre

și mamele mamelor noastre,

au înotat până aici

sute și mii de mile,

au înotat pe sub ape grele

 

Hai veniți cu noi,

intrați în horă,

nu vă sfiiți,

strălucitori ca niște nou-născuți,

apucați-ne de mâini,

țineți-vă strâns de brațe,

săriți, rotiți-vă,

chiuiți

 

Chemați-l și pe cel ce nu îndrăznește

să se prindă în horă,

s-a înecat în marea aceasta

cu cincizeci de ani în urmă,

acum plutește la orizont,

strigați-l, vino cu noi,

avem loc pentru toți

 

Valule, spumegă deci!

Unde-i apă, se mai poate încă o dată trăi (3)

 

Plecaseră cu toții să nu vadă

cum se umple valea,

grădini, garduri de piatră

se scufundau încet,

prin uși deschise apa a intrat în case,

au dispărut pereți, acoperișuri

 

Șuvoaie au pătruns și în biserică,

apa urcând spre sfinții desenați

spălându-le picioarele

spălând culorile veșmintelor și ochilor,

cupola nu se mai vedea din apă

când mama s-a uitat în urmă

și n-a văzut nimic

 

Sufletul mamei tale plutește-naintea-ți.

Sufletul mamei tale te-ajută pe apă să-nconjuri noaptea (4)

 

Aproape

mai aproape de fața mamei,

o sărut pe obraz ultima dată,

vântul îi smulge de sub basma

o șuviță fără viață

 

Șuviță, ce n-o împleteam, ce-o lăsam să adie,

ce albise de venit și plecat,

ce s-a desprins de fruntea pe lângă care-am alunecat (5)

 

Poate greșesc poate ziua abia a început
iar tu îmi zici că se termină
poate că astăzi soarele va răsări a doua oară
poate că pământul se va roti în sens opus

Blânda-mi mamă nu poate să vină (6)

Vrei să clatini perdeaua?

Încearcă, doar nu e grea ca o lespede.

Vrei să deschizi ușa?

Împinge-o, doar nu e poartă de fier.

 

Și alături oamenii sicriele la țărm îmi vâslesc,

și dedesubt îmi fulgeră și-mi scânteie stele, ca de Sânziene acasă! (7)

 

Jucăm într-o horă tot mai mare,

mai înspumată,

sărim, ne stropim, țipăm,

speriem pescărușii,

împrăștiem bancurile de pești,

cine știe dacă vom mai veni și la anul,

cine știe dacă ne vom mai întâlni,

poate e ultima dată când ne ținem de mâini,

poate e ultima dată când ne bălăcim în mare.

 

În țara colinelor, în sus, nu mai vreau,

De steaua de mare te-agață, suflete-al meu. (8)

_

1. Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

2 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

3 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

4 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

5 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

6 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

7 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

8 Paul Celan. Opera poetică (I), Editura Polirom, traducere de George State

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Repetiție pentru o lume mai bună

Mihai Radu este câștigătorul Bursei de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1500 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul lui în lucru.

4 poeme de Ștefania Mihalache

Scriu de nevoie, mă întrerup din orice atunci când apare un poem, mă așez într-un colț cu laptopul și îl scriu. Dacă îmi vine în cap când nu sunt la laptop, țin minte trigger-ul și îl scriu când ajung în intimitatea laptopului meu.

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)